Înapoi
100 lei 2011 - Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu - 190 de ani
Înainte
21 mm diametru, 6.452 g, 90% aur, margine cu zimți
Avers: ROMANIA, stema României, valoarea nominală 10 LEI, anul 2011, o parte dintr-o gravură reprezentînd trecerea Oltului de către Tudor Vladimirescu în fruntea pandurilor
Revers: chipul lui Tudor Vladimirescu, niște panduri și o imagine de epocă a mănăstirii Tismana, anul 1821 și inscripția TUDOR VLADIMIRESCU

Data emisiunii: 12 decembrie 2011

Tiraj: 500 de monede


Imaginea de pe avers este inspirată dintr-o gravură reprezentînd trecerea Oltului de către pandurii lui Tudor Vladimirescu. Gravura a fost publicată de maiorul Dimitrie Papazoglu (sau Pappazoglu, Pappasoglu, 1811-1892) în a doua parte a secolului al XIX-lea [4].

Despre Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu s-a născut pe la 1780 în satul Vladimir din județul Gorj.

În jurul anului 1800 Tudor Vladimirescu a construit la Cerneți (localitate aflată aproape de Drobeta-Turnu-Severin, în județul Mehedinți, unde avea mai multe proprietăți) o culă, în care azi există un muzeu memorial.

În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 Tudor Vladimirescu a făcut parte dintr-un corp de oaste care a luptat de partea rușilor. Din 1810 a fost comandantul un batalion de panduri. (În Țara Românescă pandurii formau un fel de oaste neregulată. Termenul este atestat la noi încă de la începutul secolului al XVII-lea [3].) A avut gradul de locotenent în armata rusă și a fost decorat cu ordinul Sfîntul Vladimir clasa a III-a, ceea ce însemna că fusese primit în rîndurile nobilimii ruse.

În 1814 Tudor Vladimirescu s-a aflat la Viena pentru interesele familiei boierești Glogoveanu, în casa căreia fusese crescut și educat.

Din 1806 și pînă în 1820 Tudor Vladimirescu a fost vătaf de plai la Cloșani. (Plăieșii erau cei ce păzeau hotarele de munte ale Țării Românești. Au existat 17 plaiuri în total. Toți plăieșii unui plai ascultau de un vătaf de plai [2].)

Chipul lui Tudor Vladimirescu a apărut în perioada comunistă pe bancnotele de 1000 lei 1947, de 1000 lei 1948, de 25 lei 1952 și de 25 lei 1966.

Alături de Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu a asigurat în istoria oficială din perioada regimului comunist o continuitate în emanciparea națională și socială românească, de natură revoluționară, făcind puntea de la domnitorii evului mediu românesc spre revoluția anti-fascistă și anti-imperialistă de la 23 august 1944 și apoi la epoca Nicolae Ceaușescu, și el revoluționar și initiator al Revoluției Socialiste. In această calitate lui Tudor Vladimirescu i s-au închinat 4 bancnote, doar Nicolae Bălcescu și Alexandru Ioan Cuza avînd acest tip de recunoaștere nominală și de durată sub comunism, ca figuri naționale pozitive și centrale.

Despre Revoluția de la 1821 în Valahia

În ianuarie 1821 moare domnitorul fanariot al Țării Românești, Alexandru Suțu (1818-1821). Țara intră sub conducerea unui Comitet de oblăduire din care făceau parte marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu. Acești boieri l-au însărcinat - în scris - pe Tudor să ridice poporul la arme („sluger Teodore te-am ales să rădici norodul cu arme și să urmezi precum ești povățuit”). Vladimirescu părăsește Bucureștiul în aceeași zi, îndreptîndu-se spre Oltenia, spre Mănăstirea Tismana. Mănăstirea, fiind înconjurată de ziduri, putea fi folosită la nevoie ca punct de rezistență.

Pe 23 ianuarie Tudor Vladimirescu se adresează locuitorilor țării prin Proclamația de la Padeș (județul Gorj, lîngă Cloșani). Au urmat și alte proclamații și precum și mai multe memorii adresate oficialilor otomani. În numele poporului se cerea ca dregătoriile să nu mai fie cumpărate, reducerea fiscalității, desființarea vămilor interne, curmarea abuzurilor administrației, pedepsirea unor boieri, întreținerea unei armate naționale de cîteva mii de panduri.

Tudor începe să strîngă o oaste, pe care a numit-o „Adunarea poporului”. Pînă la sfîrșitul lunii februarie oastea se organizează în tabăra de la Țînțăreni (județul Gorj, cam la jumătatea distanței dintre Tismana și Craiova). În martie Tudor se îndreaptă spre București. Pe drum Vladimirescu ordonă executarea unor căpitani care participaseră la jefuirea unor boieri.

Între timp în Țara Românească intraseră trupele grecești ale lui Alexandru Ipsilanti (1792-1828), șeful Eteriei. Eteria (Filiki Eteria, sau Societatea prietenilor) a fost o organizație secretă înființată la Odesa în anul 1814, ce urmărea scuturarea jugului otoman și în final obținerea independenței Greciei. Pînă în 1821 Eteria strînsese o mulțime de membri, greci din Grecia și din diaspora (în special din Rusia, Moldova și Valahia), dar și o mulțime de străini, inclusiv boieri români. Ion Ghica ne încredințează că Tudor Vladimirescu ar fi fost și el membru al Eteriei. Eteriștii contau pe sprijinul militar al Imperiului Țarist și lăsau să se înțeleagă că însuși împăratul Alexandru I ar fi fost conducătorul mișcării [1].

În urma unei întîlniri între cei doi comandanți țara este împărțită: Ipsilanti - care a renunțat la trecerea Dunării (ar fi trebuit să ajungă în Peloponez) - stăpînește peste județele dinspre munte, Tudor rămîne cu județele dinspre Dunăre și cu Oltenia.

Pe la mijlocul lunii martie țarul Alexandru I al Rusiei dezaprobă acțiunile revoluționarilor români și greci. Ca urmare speranța Eteriei de a primi ajutor militar rusesc se spulberă definitiv. Mai mulți mari boieri se refugiază la Brașov și la Sibiu, în Transilvania aflată sub stăpînire habsburgică. Acum Tudor nu mai are motive să colaboreze cu Ipsilanti. El nu intenționează să se lupte cu turcii, dar nici nu dorește să lupte contra eteriștilor.

Pe 1 mai începe intervenția trupelor turcești, care trec Dunărea prin mai multe puncte. Pe 15 mai turcii ajung aproape de capitală și Tudor hotărăște retragerea. Pe 21 mai Vladimirescu este arestat de eteriști în urma unei trădări. Judecat de aceștia, este condamnat la moarte și executat.

După moartea lui Tudor pandurii părăsesc oastea, care se destramă. Eteriștii încearcă să se opună turcilor, dar sînt bătuți la Drăgășani, iar Ipsilanti fuge în Austria.

Deși înfrîntă în final, mișcarea lui Tudor Vladimirescu a contribuit la înlocuirea domnilor fanarioți cu domni pămînteni (de aproximativ un secol domnii din cele două principate fuseseră aleși de Imperiul Otoman aproape exclusiv dintre membrii cîtorva familii grecești din cartierul Fanar din Istanbul). Anul 1821 este considerat în prezent ca început pentru istoria modernă a României.

Bibliografie

1. Ghica I., Din vremea lui Caragea. Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1960.

2. Giurescu C., Istoria românilor. Vol. II. De la Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul. Editura ALL, București, 2007, p. 359-360.

3. Giurescu C., Istoria românilor. Vol. III. De la moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocii fanariote (1601-1821). Editura ALL, București, 2007, p. 528.

4. Giurescu D., Istoria ilustrată a românilor. Editura Sport-Turism, București, 1981, p. 321.


Înapoi la pagina de selecție!