Orice monedă românească poate fi găsită aici!
Înapoi
10 lei 2011 - 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu
Înainte
10 lei 2011 - 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu 10 lei 2011 - 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu
37 mm diametru, 31.103 g, 99.9% argint, margine cu zimți
Avers: ROMANIA, valoarea nominală 10 LEI, anul 2011, stema României, un astrolab - un vechi instrument ce putea fi folosit pentru determinarea latitudinii - ce trimite la călătoria lui Milescu în China
Revers: în cerc liniar interior bustul spătarului Milescu, o foaie de pergament cu pecete, o călimară și o pană, inscripția 375 DE ANI DE LA NASTEREA LUI NICOLAE MILESCU și, între două ornamente în formă de cruce, anii între care Milescu a trăit, 1636 - 1708

Data emisiunii: 31 octombrie 2011

Tiraj: 500 de monede


În anul 2014 Republica Moldova i-a dedicat la rîndul ei spătarului Milescu o monedă de argint, cu valoarea nominală de 50 de lei.

Despre Nicolae Milescu-Spătaru

Nicolae era fiul lui Gavril, boier vasluian, cu posibilă origine grecească sau aromânească, fiind născut în Peloponez. Nicolae a studiat la școala patriarhiei din Constantinopol. A tradus Vechiul Testament, textul său fiind baza pentru Biblia lui Șerban Cantacuzino, tipărită la București în 1688.

În 1653 devine grămătic al domnitorului Moldovei Gheorghe Ștefan (1653 - 1658). L-a slujit și pe Gheorghe Ghica (1658-1659), în timpul domniei moldovenești a acestuia. Apoi Ghica-vodă fiind mutat cu domnia în Muntenia (1659-1660), în Moldova a venit pe tron Ștefăniță-vodă (1659-1661), fiul lui Vasile Lupu. Nicolae îl urmează la București pe Gheorghe Ghica, fiind răsplătit cu rangul de mare spătar al Țării Românești. După mazilirea protectorului său, Nicolae se întoarce din Muntenia în Moldova. Ion Neculce plasează acum „cîrnirea” lui Nicolae. În timpul primei domnii a lui Grigore Ghica în Muntenia (1660-1664 - era fiul lui Gheorghe Ghica!) Nicolae a fost capuchihaie - agentul diplomatic al domnului - la Constantinopol.

După 1664 și pînă în 1668, Nicolae a cutreierat o mare parte a Europei, ajungînd la Berlin, Stockholm, Paris, cu misiuni încredințate de fostul domn al Moldovei, Gheorghe Ștefan, refugiat în Pomerania, la Stettin. În timpul acestor peregrinări Nicolae a folosit pentru întîia oară numele de Spatarius. S-a întors în Moldova în timpul domniei lui Iliaș Alexandru (1666-1668). Probabil că acum a fost însemnat la nas, fiind bănuit de uneltiri împotriva domniei. O asemenea mutilare era aplicată pe atunci pretendenților la tron (o persoană cu infirmități neputînd fi domnitor), de unde și părerea că Nicolae ar fi năzuit să urce pe tronul Moldovei.

În 1671 Nicolae pleacă la Moscova, fiind recomandat țarului Alexei Mihailovici de către patriarhul Dositei al Ierusalimului. La Moscova Milescu a căpătat o slujbă la Posolski Prikaz - Departamentul Solilor. În 1675 a fost trimis ca ambasador în China, la marele împărat Kangxi sau Kang-hi (1654-1722), al patrulea din dinastia Qing (1644-1912), ce domnea la Beijing. Înainte de plecare a căpătat și rangul de polcovnic - colonel - în armata rusă. Întreaga aventură a durat ceva mai mult de doi ani și jumătate. Misiunea sa în orientul îndepărtat i-a prilejuit scrierea a două cărți foarte interesante, „Jurnal de călătorie în China” și „Descrierea Chinei”.

Numele Milescu nu a fost folosit de Nicolae, ci de cronicarul Ion Neculce. Cert este că rudele spătarului Nicolae rămase în Moldova stăpîneau satul Milești din ținutul Vasluiului.

În cronica lui Miron Costin apare un personaj numit Nicolai Cîrnul, care a comandat un corp de oaste trimis într-o expediție în Ardeal. De obicei numele Cîrnul este interpretat ca o poreclă ce face trimitere la nasul tăiat al spătarului (însă în 1658, timpul evenimentelor povestite de cronicar, nasul lui Nicolae era la locul lui; sau Miron a aplicat porecla cu anticipație, sau poate că e vorba de o altă persoană).

În ciuda erudiției sale deosebite, Nicolae Milescu-Spătaru nu a reușit să strîngă mare avere în Rusia. Urmașii săi au rămas în slujba țarilor. Un urmaș de-al său a fost Ilia Ilici Mecinikov (1845-1916), savant rus ce a primit premiul Nobel pentru medicină pe anul 1908. Numele Spătaru a fost rusificat și a devenit mai întîi Spafari, fiind apoi tradus cu totul - „meci” înseamnă spadă în limba rusă.

Legenda despre Milescu din O seamă de cuvinte a lui Ion Neculce (Legenda XCI)

„Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moșia lui, prè învățat și cărturar, și știè multe limbi: elinește, slovenește, grecește și turcește. [...] Iar cînd au fost o dată, nu s-au săturat de bine și de cinstea ce avè la Ștefăniță-vodă, ce au ședzut și au scris niște cărți viclene și le-au pus într-un bățŭ sfredelit și le-au trimis la Costantin-vodă cel Bătrîn Băsărabă în Țara Leșască, ca să să rădice de acolo cu oști, să vie să scoată prè Ștefăniță-vodă din domnie. [...] Deci Ștefăniță-vodă, cum au vădzut bățul cu cărțile, s-au pre mîniet și l-au și adus pre acel Nicolai Milescul înaintea lui, în casa cè mică, și au pus pe calău de i-au tăiat nasul. [...] După acee, Nicolai Cîrnul au fugit în Țara Nemțască și au găsit acolo un doftor, de-i tot slobodziè sîngeli din obraz și-l boțiè la nas, și așè din dzi în dzi sîngele se închega, de i-au crescut nasul la locŭ, de s-au tămăduit. [...] s-au dus la Moscu, la mareli împărat, la Alecsii Mihailovici, la tatăl marelui Petru împărat, carele au vinit la noi aice în Moldova. Și pentru învățătura lui au fost terziman împăratului și învăța și pre fiiul împăratului, pre Petru Alecsievici, carte. Și era la mare cinste și bogăție. Și l-au trimis împăratul Alecsii Mihailovici sol la mareli împărat al chitailor, de au zăbăvit la Chitai vreo doi, trii ani. Și au avut acolo multă cinste și dar de la mareli împărat al chitailor, și multe lucruri de mirat au vădzut la acè împărăție a chitailor. Și i-au dăruit un blid plin de pietri scumpe și un diiamant ca un ou de porumbu. Și întorcîndu-să pe drum înapoi, s-au întîmplat de au murit împăratul Moscului, [...] iar senatorii de la Moscu i-au ieșit întru întîmpinare și i-au luat aceli daruri și tot ce au avut și l-au făcut surgun la Sibir. [...] Iară mai pre urmă [...] Petru Alecsievici împărat îndată au chemat senatorii și au întrebat dzicînd: << Unde este dascălul mieu cel care m-au învățat carte? Acum curund să-l aduceți. >> [...] Și l-au întrebat ce-au vădzut și ce au pățit și i-au plătit lucrurile toate acele de la senatori ce-i luasă, pînă la un cap de ață, și diiamantul cel mare. Și împăratul, după ce l-au vădzut, s-au mirat și l-au dat în haznaua cè împărătească, iar Cîrnului i-au dat optzăci de pungi de bani. [...]

Și cînd au ras barbeli, împăratul [Petru], a moscalilor, atunce cînd s-au schimbat portul, atunce sîngur împăratul i-au ras barba cu mîna lui. [...] ”


Legenda este foarte frumoasă, fiind plină de elemente fantastice: nasul care a crescut la loc, blidul de pietre scumpe și diamantul uriaș, suma imensă primită de Milescu pentru diamant. Din „Jurnalul de călătorie în China” știm că Nicolae Milescu a cumpărat din China o piatră prețioasă foarte mare, dar era vorba de un rubin, achiziționat cu banii țarului și pentru acesta.

În ceea ce privește darurile primite de la bogdihan, Milescu scrie clar că împăratul chinez nu i-a dat nimic: „Și solul a primit și darurile lui tot în picioare și ce i-au dat scrie mai jos:

Un căluț mic și slab cu șa și harnașament.

12 bucăți de mătase de calitate mijlocie și inferioară.

1 oziam cu broderie de aur.

1 pereche ciubote cu ciorapi.

1 centură cu cuțit și o năframă.

1 pălărie chinezească.

26 valuri de kitaik de calitate mijlocie.

2 coșulețe cu ceai.

Și cînd i-au dat solului darurile, n-au spus că sînt daruri din partea hanului, nici că sînt daruri pentru ceea ce a adus solul, dar se crede că au fost numai darurile de răspuns pentru darurile lui, iar din partea hanului nu i-au dat nimic, fiindcă nu i-au dat solului nici a zecea parte din valoarea celor dăruite de el.” In text: kitaik - tesătură de bumbac făcută în China, iar oziam - caftan lung pînă la genunchi, asemănător cu un halat, pentru purtat vara pe deasupra hainelor.


Înapoi la pagina de selecție!