Aproape orice monedă românească poate fi găsită aici!
Înapoi
25 bani 1955
Înainte
25 bani 1955 25 bani 1955
22 mm diametru, 3.6 g, 80% cupru, 20% nichel, margine cu zimți
valoarea nominală 25 BANI și anul 1955 în interiorul unei coroane din ramuri de stejar
stema României și inscripția REPUBLICA POPULARA ROMINA, sub stemă o linie orizontală scurtă

Tiraj: 16.700.000 piese

Monedele de 10 și 25 de bani bătute în 1955 și 1956 diferă de cele anterioare datorită schimbărilor ortografice intrate în vigoare în 1954 și care nu au ținut decît pînă în 1963. Familia cuvîntului „român” se scria cu „î”. Observați deci, vă rog, pe revers are ROMINA în loc de ROMANA.

În Monede și bancnote românești (Buzdugan, Luchian, Oprescu, 1977) aceste monede sînt presupuse a fi de nichel. Ele par a fi din același material ca piesele de 10 bani, care sînt declarate cupru-nichel. E clar că nu pot fi de nichel, deoarece acest metal este magnetic iar piesele de 10 și 25 de bani din această serie nu sînt atrase de magnet. Pentru verificare pot fi testate monede ce sînt sigur de nichel, cum ar fi 50 și 100 de lei din 1936-38 sau -și mai sigur- cenții canadieni din acest metal (5 cenți dintre 1955 și 1981 sau 10 și 25 de cenți de după 1968), toate atrase puternic de magneți. Monedele de cupro-nichel 75% Cu + 25% Ni, cum ar fi banii găuriți din 1905-1906 sau leii din 1924, nu sînt atrase de magnet.


Înapoi la pagina de selecție!