Cea mai bună sursă de informare, atît pentru numismați
          cît și pentru amatorii de monede românești!
Înapoi
3 lei 1966
Înainte
3 lei 1966 3 lei 1966
27 mm diametru, 5.86 g, 95% oțel, placat cu 5% nichel, margine netedă
valoarea nominală 3 LEI și o rafinărie de petrol, în stînga două sonde
inscripția REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA, anul 1966 delimitat la stînga și la dreapta de cîte două semne pătrate, stema României

ornamentație pe cant

Muchia monedei este ornamentată cu două linii ondulate, separate cu cîte o stea cu cinci raze.

În Monede și bancnote românești (Buzdugan, Luchian, Oprescu, 1977) aceste monede sînt presupuse a fi de nichel. Se pare că ar fi de fapt din oțel placat cu nichel. Urmele de rugină de pe cantul monedelor ceva mai uzate sînt un argument bun în sprijinul miezului de oțel, nichelul fiind rezistent la coroziune.

Toate monedele RSR cu anul 1966 au fost puse în circulație începînd din anul 1967. Oficial, toate monedele comuniste introduse în circulație începînd cu reforma monetară din 1952 - deci și piesele de 3 lei 1966 - au avut putere circulatorie pînă pe data de 31 decembrie 1996, dată de la care această putere a încetat, în conformitate cu circulara BNR nr. 33 din 02 decembrie 1996 (publicată în Monitorul Oficial nr. 347/1996, partea I-a).

În cartea Monetele României (Iliescu și Radovici, 2004, lucrare scrisă de fapt în anul 1969) se menționează că această monedă a fost bătută și în anii 1967 - 1968, toate piesele purtînd același an 1966. Pînă în anul 1968 au fost bătute 8.477.000 de piese. Este aproape o certitudine că aceste monede au fost bătute și după 1968.


Mai jos este prezentată o probă de argint din fosta colecție C.C., probă bătută în genul proof. Se cunosc două exemplare de acest fel.

3 lei 1966, probă de argint 3 lei 1966, probă de argint
Înapoi la pagina de selecție!