Exemple de erori monetare

  Baterea lată

Moneda este bătută fără o garnitură (sau garnitura s-a „defectat”), astfel că metalul se întinde și-și mărește diametrul. Pot fi centrate sau descentrate, dar cele mai multe nu au detalii lipsă și nici deformate datorită măririi diametrului.
  Baterea descentrată

Este o eroare din „familia” baterii late numai că blancul este imprimat partial, nu pe toată suprafața, lipsind o parte din litere și detalii. Blancul poate fi parțial imprimat în orice proporție, neexistând o regulă în acest sens. Este o eroare aleatoare, aceeași poziție a descentrării fiind destul de greu repetabilă.
  Dublarea mecanică

Arată ca o matriță dublată dar nu este așa ceva. Este cauzată de jocul matriței, în ghidajul de prindere, în momentul în care aceasta intră în contact cu blanc-ul, obținându-se un aspect de dublare asemanator unui raft. Este inclusă în această clasificare uzarea excesivă a matriței și/sau călirea improprie care va duce la dublarea elementelor din design, doar pentru că acestea sunt groase și poroase.
  Matriță spartă

O crăpătură din matriță în care metalul din blanc va pătrunde atunci când matrița bate monede. Apare fie ca un strop de metal, fie ca un fir, la dimensiunile fisurii. Când crăpătura din matriță este mare este numita „rumegătură”.
  Rumegătură

Când o parte semnificativă din marginea matriței se uzeaza și se desprinde monedele bătute cu o astfel de matriță prezintă o înălțime ridicată a blancului pe acea parte. Se mai numeste „spărtură majoră a matriței”. Este una dintre cele mai frecvente erori, de multe ori trece neobservată.
  Capac de matriță

Când o monedă este bătută și se lipește de matriță pentru mai multe bateri, metalul alunecă în jurul matriței și ia forma unui capac de sticlă, distrugând o coroană circulară din detaliile de pe fața supusă lovirii. În funcție de timpul cât stă în matriță defectul este mai mult sau mai puțin „avansat”. Uneori se manifestă ca o „îndoitur㔠care apare în zona centrală a monedei fără a afecta reliefurile. Acesta este un efect secundar datorat urmei pe care o lasă pe matriță blancul „forțat”.
  Capac de sticlă

Blancul lovit de o monedă lipită de matriță, nu va mai prezenta imaginea negativ a matritei ci o suprafață poroasă, din ce în ce mai puțin obstrucționată, pe masură ce moneda lipită de matriță este tot mai uzată.
  Adancitur㠖 Monedă defectuoasă

Când un blanc se suprapune parțial cu un altul în camera de batere și este bătut, porțiunea suprapusă va prezenta o porțiune goală provenită de la blancul de deasupra lui. Atunci când blancul este înlocuit de o monedă ce nu a apucat să părăsească camera de batere eroarea se numește monedă defectuoasă. Dacă nu ar fi descentrată în camera de batere ar putea intra la categoria „Capac de sticl㔠din care și derivă.
  Batută din greșală

Are loc când un obiect străin s-a „lipit” de blanc înainte de a intra în matriță. Există o gamă largă de obiecte ce pot produce aceasta eroare (grăsime, stofă, scame, păr, plastic, metal etc.). Fiind singulare (repetitive numai în cazul în care afectează matrița) sunt erori relativ ușor de falsificat. Interesant este atunci când matrița rămâne cu urme ale obiectului, urme pe care le va „transmite” blancurilor următoare. (În acest caz vezi striațiile, în câmp, din zona lui 00 din milesim și L.)
  Baterea slabă sau încercarea matriței

Are loc când presiunea matrițelor este suficientă pentru a lăsa o imprimare completă pe blanc. Se poate întâmpla din numeroase motive dar, de obicei, are loc fie la pornirea matritei, până la reglarea presiunii de batere, fie la oprire, când alimentarea presei încetează și matrițele continuă să bată monede. Pe asemenea monede toate detaliile vor fi din ce în ce mai șterse. (Exemplu clasic 50 bani fără crenguțe 1900.)
  Blancul tăiat
Din diverse motive (deplasarea foii de tablă în matrița de tăiere, deplasarea unei margini etc. rezultă blancuri cu lipsă material, tăiat curbat, drept sau neregulat. Este o eroare de batere relativ ușor de falsificat, specifică monetăriilor cu tiraje mari raportate la unitatea de timp (16 piese/secundă) unde verificarea se face numai prin sondaj.
  Blancul greșit

Apare atunci când un blank este bătut de o pereche de matrițe care nu corespund valorii nominale destinate blancului pe care se bate moneda. Moneda va fi mai mică decât cea de valoarea nominală corespunzătoare matriței și mai mare decât valoarea nominală corespunzătoare blancului. Poate apare și pe baterea monedei pe un blanc realizat la dimensiuni mai mici (vezi 2 bani 1879 pe blanc de 19,5 mm - acesta este îns㠄corectat” prin realizarea unui inel de margine mai mic rezultând o monedă aproape fără margine).
  Lovitură de matriță

Atunci când există o defecțiune la mecanismul care încarcă blancul în matriță, matrițele se vor lovi între ele. Matrița pentru Av o va imprima pe cea pentru Rv și invers. Moneda rezultată după baterea pe o astfel de matriță va avea urme în negativ ale unei fețe pe cealaltă.
  Laminare

Diverse impurități ale aliajului din care este realizat blancul pot duce la apariția de crăpături sau coji pe moneda bătută. Cojile pot exfolia înainte sau după batere.
  Blanc despicat

Daca impuritatea este destul de severă, poate cauza despicarea blancului în două jumătăți, Av și Rv. Dacă blancul se va despica înainte de batere, moneda rezultată va fi subtire și va avea detalii pe ambele părti, dar adesea strecurate printre striuri de impurități. Dacă blancul se despică după batere, o parte va avea toate detaliile, iar cealaltă va fi goală și striată.
  Dublă batere

Apare atunci când moneda nu este expulzată cum trebuie din camera de batere dupa ce este bătută și matrițele o mai lovesc o dată. Dacă moneda nu este eliminată pot avea loc triple bateri etc. (Cazul prezentat în imagine este spatele unei adâncituri. Aici poate intra și la categoria unei duble bateri, o moneda putând „cuprinde” mai multe erori din aceași „familie”.)
 
Există și alte tipuri de erori (de exemplu cele pentru emisiunile „multistrat”) dar în acest articol sunt prezentate numai cele care pot apare la monedele românești.
Piesele românești expuse în acest articol aparțin Tezaurului de la Susa.