Înapoi
10 lei argint 2026 - Societatea Națională de Cruce Roșie din România – 150 de ani de la înființare
Înainte
37 mm diametru, 31.103 g, argint 99.9%, margine cu zimţi
Avers: ROMANIA, valoarea nominală 10 LEI, anul 2026, stema României, frontonul și cupola Spitalului Colțea (la Spitalul Colțea a fost înființată și aici a fost primul sediu al Crucii Roșii Române)
Revers: o cruce roșie în prim-plan (reprezentată colorat), în cîmp patru scene din anii 1877, 1913, 1917 și 1942 arătînd activități desfășurate de reprezentantele Crucii Roșii Române în războaiele în care a fost implicată România, inscripția circulară SOCIETATEA NATIONALA DE CRUCE ROSIE DIN ROMANIA – 150 DE ANI DE LA INFIINTARE +” și anul de înființare 1876

Data emisiunii: 2 iulie 2026

Tiraj aprobat: 500 de monede


Despre Societatea Națională de Cruce Roșie din România

Societatea de Cruce Roșie din România a fost înființată pe 4 iulie 1876 la București. În anul 1906 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie a Doamnelor din România.

În imaginea din Războiul de Independență apar mai multe doamne purtînd brasarda cu cruce roșie. Una dintre acestea este doamna Elisabeta (1843-1916), soția domnului Carol I (acesta era, în anul 1877, doar domnitor al României, fiind proclamat rege în anul 1881).

Imaginea marcată cu anul 1913 reprezintă o mașină-ambulanță care probabil că a lucrat la sud de Dunăre, în Bulgaria, în Al Doilea Război Balcanic.

Imaginea cu anul 1917 o reprezintă de regina Maria citind unui rănit într-un spital de campanie. Este vorba despre spitalul de la Coțofenești [1]. Trebuie să fie vorba despre localitate Coțofănești din județul Bacău, aflată între Onești și Adjud. În anul 1917 satul se afla suficient de aproape de front, așa că aici a fost construit un spital militar. Un material prezentat pe Facebook de Muzeul Național Cotroceni dezvăluie și data la care a fost făcută poza: 22 octombrie / 4 noiembrie 1917 [2].

Imaginea din anul 1942 este cu Escadrila Albă. Aceasta a fost o unitate militară sanitară de aviație înființată în anul 1940 sub numele de Escadrila Sanitară. Avioanele acestei escadrile erau vopsite în alb și marcate cu semnul Crucii Roșii. În escadrilă au fost primite și mai multe femei pilot.

Despre „Escadrila Albă”

Din această escadrilă au făcut parte Nadia Russo (Nadejda Evgenievna Brjozovskaia, 1901-1988), Mariana Drăgescu (1912-2013), Virginia Thomas (1910-1996), Virginia Duțescu (1908-1970) dar și alte doamne și domnișoare. În 1942 Escadrila Sanitară a fost redenumită Escadrila 108 Transport Ușor [3].

Escadrila a fost dotată cu avioane ambulanță poloneze model RWD 13S, de trei locuri. Avioanele erau marcate cu numere: cel cu numărul 1 era pilotat de Nadia Russo, cel cu nr. 2 de Mariana Drăgescu, al treilea fiind repartizat Virginiei Thomas [3]. În imaginea de pe monedă avionul are numărul 2, deci era pilotat de Mariana Drăgescu. Avionul RWD 13S avea spațiul necesar pentru a transporta o targă cu o persoană.

În ciuda afirmațiilor exagerate de pe Internet, cum că această escadrilă ar fi fost compusă „exclusiv” din femei, adevărul este că din acestă unitate făceau parte destui bărbați. Pliantul medaliei emise de Monetăria Statului - medalie prezentată spre sfîrșitul prezentei pagini - la rîndul lui afirmă eronat că „Era singura unitate de aviație militară din lume formată exclusiv din femei”. Toți comandanții unității au fost bărbați. De exemplu, la începutul războiului Escadrila Sanitară era comandată de lt.av. Traian Demetrescu [3]. Din dotarea Escadrilei Sanitare mai făcea parte și un avion Potez 65 fabricat în Franța. Acesta era pilotat de adj. șef av. Nicolae Popescu [3]. Adj. șef av. Aurel Călinescu și slt. medic Mihai Georgescu au murit în august 1941 într-un accident aviatic în care escadrila a pierdut unul dintre avioane. Mai este menționat ca membru al escadrilei și un agent sanitar, Gheorghe Ernest [3].

Despre cartea „Escadrila Albă” și despre filmul cu același nume

Scriitorul George Acsinteanu (1905-1987) a publicat cartea Escadrila albă (Biruitorii, oameni cu suflete de zei, cartea a II-a, 1942), în care a prezentat artistic (și propagandistic) activitatea aviatoarelor acestei escadrile.

Din ziarul Timpul din 23 decembrie 1944 [4] aflăm că volumul lui Acsinteanu a fost „retras din circulație” în decembrie 1944. „Comisiunea Română pentru Aplicarea Armistițiului”, aplicînd art. 16 din Convenția de Armistițiu, care se referea și la „răspândirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice”, a trecut cartea pe „lista No. 2” de cărți retrase. Comunicatul apare ceva mai tîrziu și în Monitorul Oficial [5], de unde aflăm că au fost vizate diverse „publicațiuni periodice sau neperiodice, putând dăuna, prin cuprinsul lor, bunele relațiuni cu Națiunile Unite”. Toate aceste materiale trebuiau să fie predate la prefecturile județene în termen de 15 zile. Pentru București predarea trebuia făcută direct la depozitul „Oficiului de hârtie” din bulevardul Tudor Vladimirescu Nr. 63-67.

În anul 1942 a început o colaborare dintre România și Italia pe plan cinematografic [6]. Primul film urma să fie „Escadrila Albă” (sau Squadriglia bianca în versiunea italiană), inspirat din activitatea „pilotelor române care s'au aventurat în primele linii ale frontului pentru a transporta răniții la spitalele din spatele liniei de front” [6].

Filmul „Escadrila Albă” a fost turnat - ba chiar la unele firmări a asistat și regele Mihai - dar se pare că versiunea în limba româna nu a mai fost finalizată. În prezent filmul este considerat pierdut. Un alt film italiano-român a fost turnat și lansat în anul 1942 sub titlul Odessa în flăcări - Odessa in fiamme în versiunea italiană. În film a jucat cîntăreața Maria Cebotari. Acest film, considerat pierdut după război, a fost descoperit întîmplător în anul 2004 și a fost recondiționat.

Cine este autorul sintagmei „Escadrila Albă”?

În prezent (2026) pe Internet există răspîndită părerea că denumirea de Escadrila Albă a fost dată de ziaristul italian Curzio Malaparte (pseudonimul lui Kurt Erich Sucker, 1898-1957). Acesta a fost corespondent al cunoscutului ziar italian Corriere della Sera începînd din anul 1941. Articolul ce îi este dedicat în Wikipedia în limba română [7] afirmă că Malaparte nici măcar nu a ajuns pe front, informațiile despre România primindu-le de la diplomații români de la ambasada României din Finlanda, iar corespondențele de pe front scriindu-le de fapt în Italia. Trebuie însă de observat că varianta italiană a paginii Wikipedia despre Malaparte [8] contrazice total afirmațiile versiunii în română: Curzio Malaparte ar fi fost în timpul războiului în Grecia, Iugoslavia, România, Ucraina, Polonia și Finlanda. Dar există o părere unanimă: reportajele acestuia sînt mult mai apropiate de literatură decît ar trebui și că măcar unele amănunte sînt inventate.

Cea mai veche referință pe care am găsit-o este din ziarul Universul din 12 august 1941 [9], care publică un reportaj de război intitulat chiar „Escadrila Albă”, sub semnătura „George Acsinteanu corespondent de război P.P.”. Ce înseamnă P.P. aflăm din cartea lui Acsinteanu, în care acesta arată că a fost pe front timp de trei luni ca „voluntar la Plotoanele de Propagandă ale Marelui Stat Major”. Autorul arată că escadrila sanitară a plecat pe front după luptele de la Basarabeasca și de la Țiganca. Micile avioane ale „sburătoarelor noastre” au ajuns la Basarabeasca pentru a prelua răniții, care au fost duși la Hîncești, unde putuse să aterizeze avionul de 12 locuri al escadrilei „avionul cel mare care îți face impresia unui salon de spital” [10].

O altă mențiune este din Universul din 14 septembrie 1941 [11], care anunță că Raffaello Guzman (1905-1984 ziarist și aviator italian) a publicat în ziarul Il Messaggero o corespondență de pe front, de la Odesa, cu titlul... „Escadrila Albă”. Din păcate, data la care a apărut articolul în Italia nu este menționată.

În iunie 1942 Acsinteanu trimite secretarului de redacție al ziarului Viața din București (director, Liviu Rebreanu) o scrisoare de protest [12] în care arată că în articolul „Femeile române în războiul sfânt: De vorbă cu aviatoarea Mariana Drăgescu din Escadrila Albă” semnat de Doina Peteanu autoarea folosește în mod repetat sintagma „Escadrila Albă” fără însă a menționa că această formulare a fost creată de Acsinteanu, care a scris și o carte cu acest titlu. Acsinteanu arată că a fost de acord ca regizorul Ion Sava să folosească numele pentru un film la care lucrează. După cum se observă, în anul 1942 Acsinteanu și-a revendicat destul de vehement proprietatea literară asupra termenului „Escadrila Albă”.

În anul 1943 presa românească semnalează apariția în revista italiană Tempo a articolului ilustrat „Escadrila albă”, articol semnat Bruno Siliani [13]. Acum apare și mențiunea că denumirea escadrilei a fost dată de Curzio Malaparte.

Nu am putut găsi nici un fel de dovadă directă care să ateste că ziaristul Curzio Malaparte ar fi folosit expresia Squadriglia bianca, sau că ar fi scris ceva despre aviatoarele din România - nici măcar după data de 12 august 1941. În volumul The Volga Rises in Europe (titlu original: Il Volga nasce in Europa, 1943, text disponibil într-o traducere postbelică în engleză pe Internet Archive), volum cuprinzînd măcar unele dintre corespondențele de război de pe frontul de est, nu am găsit nici măcar o mențiune la Escadrila albă. Pînă la apariția unei astfel de dovezi de epocă, paternitatea expresiei ar trebui să îi fie din nou atribuită scriitorului George Acsinteanu, iar varianta Curzio Malaparte să fie pusă sub semnul îndoielii, ca fiind un mit din timpul războiului.

„Escadrila Albă - aviatoarele eroine ale României” - medalie bătută de Monetăria Statului

Aversul medaliei o omagiază pe aviatoarea Marina Știrbei (1912-2001). Aceasta era membră a Societății de Cruce Roșie și a fost inițiatoarea organizării unui serviciu sanitar aerian pentru care avioanele să poată fi pilotate și de femei. În acest sens a depus în anul 1939 un memoriu la Ministerul Aerului și Marinei [3], care a fost aprobat și a condus la înființarea Escadrilei Sanitare. Ca urmare, chiar dacă nu a pilotat avioane sanitare în război, numele Marinei Știrbei rămîne legat de înființarea Escadrilei Albe.

Aviatoarele ale căror nume sînt inscripționate pe aripa avionului sînt următoarele: Irina Burnaia, Mariana Știrbei, Mariana Drăgescu, Victoria Pokol, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Virginia Thomas, Smaranda Brăescu, Victoria Comșa, Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Maria Nicolae și Stela Huțan.

Irina „Burnaia” (Irina Cioc, 1909–1997) a pilotat în război pentru Escadrila 117, o escadrilă poștală a Guvernămîntului Transnistriei. Victoria Pokol (1903?–1950) a participat la război (în campania de la Stalingrad) ca pilot de legătură, pilotînd avionul proprietate personală, un aparat de zbor Bücker Bü 131 „Jungmann” cu două locuri [3].

Virginia Thomas s-a născut la Brașov, care pe atunci - 1910 - făcea parte din Austro-Ungaria. În anul 1943, după desființarea escadrilei (avioanele erau foarte uzate și nu mai prezentau siguranță în zbor) Virginia Thomas a trecut După anul 1944 s-a căsătorit cu un ofițer englez și a plecat din România.

Smaranda Brăescu (1897–1948) a început războiul ca instructoare la o școală de parașutism. În 1942 era pilot de legătură la Escadrila 108 Transport Ușor, iar în 1943 a trecut la Escadrila 105 Transport Greu [3].

Escadrila Sanitară a fost înființată oficial pe 25 iunie 1940 [3]. Pentru început a fost dotată cu două avioane Monospar ST-25 Universal. La nici o lună de la înființare, pe 21 iulie, escadrila a pierdut primul său avion într-un zbor de antrenament plecat de la aerodromul Băneasa (unde era sediul Escadrilei Sanitare). Aviatoarele Victoria Comșa (1910–1940), Maria Adam (1919–1940), Jana Iliescu (1912–1940) și Maria Voitec (~1915–1940) se aflau în acel avion și au murit în accident [3].

Eliza Vulcu (1922–1998) a fost în timpul războiului pilot de legătură pentru Grupul Aerotransport Militar [3]. Maria Nicolae (1916–?) a fost în perioada 1942–1943 pilot de legătură la Escadrila 108 Transport Ușor. Stela Huțan (1921–2010) a pilotat în anul 1943 la Escadrila 108 Transport Ușor.

Trebuie observat că femeile aviatoare nu erau necunoscute publicului românesc din epoca interbelică. În 1937 aveam în țară deja 13 posesoare de brevet de pilot obținut în România [14]: Ioana Cantacuzino, Irina Burnaia (Cioc), Florica Delescu, Victoria Pokol, Felicia Bădiliță, Valeria Ionescu, Marina Știrbey, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas, Nadejda Russu, Mihaela Frim și Virginia Duțescu. Ultimele patru sînt caracterizate de ziarul citat ca fiind „distinse sportwoman” [sic]. Mai putea pilota și Smaranda Brăescu, dar aceasta obținuse brevetul În Statele Unite ale Americii. Despre Irina Burnaia se menționează că încercase în zadar să intre în rîndurile aviației militare.

Trebuie iarăși observat că femeile aviatoare din perioada interbelică și din Al Doilea Război Mondial nu au fost uitate nici în perioada comunistă. De exemplu, într-un articol din ziarul Sportul din anul 1968 [15] autoarea menționează cîteva zeci de „surate” care și-au înscris numele în istoria sporturilor aviatice. Este pomenită și << ... acea „escadrilă albă” pentru transportul răniților >> , precum și aviatoarele care au murit în anul 1940 în accident. Se mai arată și că Maria Voitec era sora lui Ștefan Voitec (1900-1984), politician care a fost și președinte al Marii Adunări Naționale între 1961 și 1974.

60 mm diametru, 167 g, aliaj de cupru patinat, margine netedă
Avers: un cerc cu o cruce (simbol al Crucii Roșii), un avion (trebuie să fie un avioan ambulanță polonez model RWD 13S), o imagine a aviatoarei Marina Știrbei, inscripțiile ESCADRILA ALBĂ și MARINA ȘTIRBEI; pe aripa avionului sînt numele a 15 femei aviator
Revers: o scenă reprezentînd evacuarea unui rănit de pe front: un militar aduce un rănit pe targă, și două femei din echipajul ambulanței aeriene pregătesc îmbarcarea; în spate este avionul cu nr. 3, iar pe fundal trece în zbor avionul nr. 2 al escadrilei (cel pilotat de Mariana Drăgescu)

Tiraj fix: 40 de medalii

Chiar dacă nici un nume nu apare pe reversul medaliei, pot fi identificate două persoane. Avionul RWD 13S nr. 3 al Escadrilei Sanitare era pilotat de Virginia Thomas [3], deci aceasta trebuie să una dintre cele două femei. Dar care dintre ele? Răspunsul este relativ simplu. Virginia Thomas este în stînga. Poartă o tunică militară, cu guler și rever specific. A doua trebuie să fie infirmiera voluntară Ioana Grădinescu, purtînd uniforma de infirmieră, cu guler rotunjit.

Despre aviatoarea Virginia Thomas, reprezentată pe medalia Monetăriei Statului

Virginia Thomas s-a născut la Brașov [3], care pe atunci - 1910 - făcea parte din Austro-Ungaria.

Despre Virginia Thomas găsim cîteva informații în presa vremii. Astfel, pe 28 septembrie 1936 [16] a pilotat o avionetă Messerschmitt pentru un zbor de la Cluj la București. După două ore și jumătate de la plecare a ajuns tocmai la Roșiori, unde a încercat să pună avionul la sol pe o miriște. Fiindcă deja se lăsa întunericul, la aterizare a lovit cu aripa un stîlp de telegraf. Avionul a fost complet distrus, dar Virginia și pasagerii au scăpat nevătămați.

În anul 1938 Federația Aeronautică Regală a României și Direcția Aviației Civile din Ministerul Aerului și Marinei i-au dat domnișoarei Virginia Thomas autorizația necesară pentru ca aceasta să își cumpere un avion de turism [17]. (Se pare că în epocă statul sprijinea financiar cumpărarea de avioane, achitînd o parte din costuri.)

În anul 1939 Virginia Thomas a lucrat ca stewardesă. Iată ce scrie ziarul Seara din 6 iunie [18]: << ...într'un colt [al aeroportului Băneasa] se făceau pregătiri pentru plecarea avionului de Berlin. Cea dintâi „stewardiță” română, d-ra Virginia Thomas, - în uniforma tradițională a acestor „îngeri păzitori” ai pasagerilor, cu boneta albastră pe o ureche - așteaptă și ea, lângă pilotul de linie No. 1 al nostru >>.

În anul 1942 într-o solemnitate desfășurată la Palatul Regal regina mamă Elena a înmînat membrilor Crucii Roșii care s-au distins în activitatea desfășurată cîte un „semn al Crucii Roșii, în care sunt gravate Coroana și inițialele Majestății Sale Regina Mamă Elena” [19]. Prima femeie decorată a fost - destul de evident - Maria Antonescu, soția mareșalului Antonescu, Conducătorul Statului... Au fost onorate cu semnul Crucii Roșii toate cele patru femei pilot de la aviația sanitară - Maria Drăgescu, Virginia Duțescu, Nadia Russo şi Virginia Thomas - dar și infirmiera Ioana Grădinescu. Au mai fost decorate și un mare număr de doamne și domnișoare care lucrau pe automobilele Crucii Roşii.

În anul 1943, după desființarea escadrilei (avioanele erau foarte uzate și nu mai prezentau siguranță în zbor) Virginia Thomas a trecut la Spitalului de Cruce Roșie nr. 3, unde conducea o mașină pentru transportul răniților [3].

În anul 1946 Virginia Thomas s-a căsătorit cu un ofițer englez [20] și după o vreme a plecat din România: „La oficiul stării civile al sectorului Roșu, s'a celebrat căsătoria d-rei Virginia Thomas, pilota aviatoare, cu d. Andrew Klinghardt, căpitan englez”. Andrew Klinghardt (1916-1967) a fost ofițer de informații britanic. A servit în război și apoi a rămas în armată pînă în 1963 cînd s-a pensionat. În anul 1946 a fost detașat la București, unde a lucrat ca ofițer de securitate și ca interpret de limbă rusă pentru Misiunea Militară Britanică în România. A murit subit pe cînd se afla în vacanță cu soția [21].

Bibliografie

1. Ion N.D. (coordonator), Maria a României. Portretul unei mari regine. volumul II, Muzeul Național Peleș, Sinaia, 2018.

2. * * *, O lume la răscruce sau libertatea ca reponsabilitate. Regina Maria a României pe frontul Marelui Război, Muzeul Național Cotroceni, Facebook.

3. * * *, Escadrila Albă - pagina în română, Wikipedia, accesată noiembrie 2026.

4. * * *, Alte cărți retrase din circulație. Timpul, anul VIII, Nr. 2730, 23 decembrie 1944, București.

5. Monitorul Oficial (Partea I), nr. 66, 21 martie 1945.

6. -bib.-, S'au pus bazele unei colaborări cinematografice româno-italiene. „Escadrila Albă” și „Odessa” vor fi primele două mai filme ce urmează să fie realizate chiar în vara aceasta. Cine vor fi interpreții și realizatorii acestor două filme. Viața, anul II, Nr. 390, 18 mai 1942, București.

7. * * *, Curzio Malaparte - pagina în română, Wikipedia, accesată noiembrie 2026.

8. * * *, Curzio Malaparte - pagina în italiană, Wikipedia, accesată noiembrie 2026.

9. Acsinteanu G., Escadrila Albă. Universul, anul al 58-lea, Nr. 216, 12 august 1941, București.

10. Acsinteanu G., Escadrila Albă. Biruitorii, oameni cu suflete de zei, cartea a II-a, 1942, Editura Cugetarea, București.

11. * * *, Eroismul aviatoarelor române. Universul, Anul al 58-lea, Nr. 249, 14 septembrie 1941, București.

12. Acsinteanu G., În jurul reportajului „Escadrila Albă”. Viața, anul II, Nr. 414, 13 iunie 1942, București.

13. * * *, Minunatele acțiuni ale aviatoarelor române. Curentul, anul XVI, Nr. 5585, 4 septembrie 1943, București.

14. - v. f. -, Românce în carlingă... Gazeta, anul IV, No. 917, 30 martie 1937, București.

15. Cristian-Vlăduț Raluca, Amazoanele cerului. Sportul, Anul XXIV, No. 214 (5648), 16 iunie 1968, București.

16. * * *, În jurul accidentului de aviație de lângă Roșiori. Universul, anul al 53-lea, Nr. 272, 2 octombrie 1936, București.

17. * * *, F.A.R.R. și direcția aviației civile colaborează la desvoltarea aviației de turism. Timpul, Anul II, No. 529, 22 octombrie 1938, București.

18. * * *, Linia aeriană Istanbul-București s'a deschis azi. Seara, Anul II, No. 484, 6 iunie 1939, București.

19. * * *, Adunarea generală a Soc. naționale de „Crucea Roșie”. Solemnitatea dela Palatul Regal. Curentul, Anul XV, No. 5157, 26 iunie 1942, București.

20. * * *, Jurnalul de dimineață, Anul VIII, No. 579, 31 octombrie 1946, București.

21. * * *, Kinghardt, A / Major, Military Intelligence Museum, accesat noiembrie 2026.


Înapoi la pagina de selecție!