23 mm diametru, 5 g, argint 83.5%, cupru 16.5%, margine cu zimţi, cerc perlat exterior valoarea nominală 1 LEU, anul 1870, cunună formată dintr-o ramură de laur (stînga) şi una de stejar (dreapta); sub panglica ce leagă cele două ramuri se află litera C, iniţiala inginerului C.J. Cândescu, directorul şi organizatorul monetăriei de la Bucureşti	inscripţia CAROL I DOMNUL ROMANIEI, efigia domnului spre stînga, cerc perlat exterior Tiraj: 400.000 piese

Aceasta este prima monedă de 1 leu bătută de România. Piesele au fost bătute la monetăria din Bucureşti începînd din data de 24 februarie 1870. Conform monografiei „Monede şi bancnote româneşti“ există exemplare cu feţele amplasate medalistic (foarte rare) şi exemplare obişnuite. De asemenea există exemplare purtînd sigla monetăriei Bucureşti, litera B. În monografia „Monetele României“ (Octavian Iliescu, Paul Radovici, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004) piesa de 1 leu 1870 B este considerată a fi probă monetară. Proba poate fi văzută pe o pagina dedicată.

Domnul Cristian Ciuplea ne informează că piesele cu B sînt extrem de rare.

Imaginile de deasupra sînt prezente pe Romanian coins prin amabilitatea domnului J.M..

Ne putem face o idee despre valoarea unei astfel de monede observînd că în 1868 o bursă studenţească era 37 de lei, cu care studentul abia ajungea să se sature o dată pe zi. În 1873 bursa a fost ridicată la 60 de lei. Constantin Bacalbaşa scrie în "Bucureştii de altădată" la anul 1871: "Preţurile variau de la 20 bani porţia pînă la maximum 80; cu 80 bani aveai mîncările excepţionale, precum fripturi de curcan, de iepure etc. Eu dejunam cu 90 de bani şi anume: pîine 10 bani, 2 ouă fierte 20 bani, o fleică 40 bani, 1 măr 10 bani, bacşişul 10 bani. Fără vin. Cu vin costa 1 leu şi 10 bani.".

Denumirea leu provine de la talerii (leeuwendaalder în olandeză, cunoscuţi şi sub numele de löwentaler sau taleri-leu) din argint de aproximativ 75%, cîntărind cam 27 de grame, bătuţi în partea olandeză a Ţărilor de Jos începînd din secolul al XVI-lea. Primii taleri-leu au apărut în 1575, în timpul revoltei împotriva spaniolilor; ultimii au fost bătuţi în 1713. Aceşti taleri purtau imaginea unui leu rampant, stema Provinciilor Unite ale Ţărilor de Jos. Monedele, care au împrumutat numele de la stema Ţărilor de Jos gravată pe monede, au fost bătute în multe provincii şi oraşe olandeze, printre care Dordrecht, Deventer, Kampen, Utrecht şi Zwolle şi au fost foarte mult folosite în comerţul cu Levantul.

40.8 mm diametru, 26.4 g, argint 75%, cavaler cu coif cu panaş pe cap, purtînd pelerină, avînd la picioare un scut cu un leu ridicat pe picioarele din spate - leu rampant; între un cerc perlat interior şi altul exterior inscripţia MO·ARG·PRO:CO· FOE·BELG·TRA	leu rampant; între un cerc perlat interior şi altul interior motto-ul Provinciilor Unite şi anul baterii: CONFIDENS·DNO·NON·MOVETUR·1639·

Despre legendele ce apar pe talerul leu olandez

Legenda MO[NETA] ARG[ENTEA] PRO[VINCIARUM] CO[N]FOE[DERATUM] BELG[ICARUM] TRA[IECTUM] ar însemna, în traducere liberă, „monedă de argint a provinciei Utrecht a Confederaţiei Olandeze“. Numele latin al oraşului şi provinciei Utrecht este Traiectum ad Rhenum, semnificînd un loc de traversare a Rinului. Referirea la Belgia apare deoarece teritoriile Confederaţiei Olandeze au aparţinut în antichitate provinciei romane Belgica.

Motto-ul Provinciilor Unite, CONFIDENS D[OMI]NO NON MOVETUR, se poate traduce liber prin „cel ce crede în Dumnezeu nu va fi izgonit de la locul său“. Ar putea să fie o aluzie la lupta antispaniolă a olandezilor conduşi de Wilhelm de Orania.

În Ţările Române talerii-leu au circulat foarte mult, în special în secolul al XVII-lea.

Spre sfîrşitul evului mediu talerul-leu a dispărut din circulaţie, dar numele de leu s-a păstrat pentru o monedă de cont, ce se împărţea în 40 de parale. Prin legea din 1867 leul a devenit moneda naţională a României.

Republica Moldova, vecina noastră de la est, care este de asemenea un stat românesc, are şi ea - din 1992 - lei.

Tot de la talerul-leu provine şi leva bulgarilor, însemnînd tot leu. Unii spun că în acelaşi mod au moştenit leka albanezii - deasemenea leu. (O altă etimologie pentru leka spune că numele monedei vine de la numele lui Alexandru cel Mare, Leka i Madh în albaneză).