20.7 mm, 3.16 g, alamă valoarea nominală 10 în cerc liniar exterior	cerc liniar exterior, inscripţia circulară ★ RESTAURANT ★ J. N. JONESCU, în mijloc ciorchine de strugure, cu o frunză şi un cîrcel

Jetonul Jonescu este prezent pe site prin amabilitatea unui donator ce a dorit să rămînă anonim.

Aceste jetoane sînt prezentate în [1] şi sînt de asemenea într-un articol publicat în revista Colecţionarul Român [2].

Despre J. N. Jonescu (Iordache N. Ionescu, 1844-1903) şi despre restaurantul său

Restaurantul lui Iordache Ionescu era în Bucureşti, pe strada Covaci nr. 3. Numele oficial al restaurantului era „La trei frunze de viţă” [3], dar i se spunea în mod obişnuit „La Iordache”. În [3] restaurantul este listat ca birt.

Un scurt istoric al primei perioade de activitate a acestui restaurant este dat într-o carte despre oraşul Bucureşti scrisă de francezul Frederic Damé [4]. Potrivit acestui autor, restaurantul fusese înfiinţat în anul 1859 de C. I. Ionescu. În anul 1875 primul proprietar se retrage din afaceri, localul fiind preluat de Iordache N. Ionescu, nepotul acestuia. În anul 1880 restaurantul capătă o clădire nouă (ce există încă), iar în anul 1890 firma devine „Iordache N. Ionescu & C-ie”, prin cooptarea lui Eleuterie Ionescu, văr cu Iordache. După moartea lui Iordache N. Ionescu, petrecută în anul 1903, firma continuă să funcţioneze sub conducerea lui Eleuterie [3]. Restaurantul Iordache Ionescu a funcţionat pînă după Al Doilea Război Mondial. În anul 1928 funcţiona pe strada Oituz nr. 3 [5].

Numeroase amănunte din viaţa lui Iordache N. Ionescu sînt prezentate în necrologul acestuia, apărut în ziarul Adevěrul din 8 februarie 1903 [6]. Iordache era fiul unui ţăran din comuna Ciochina din judeţul Ialomiţa. La început s-a alăturat unchiului său Constantin, care ţinea birtul zis „La rogojină”. Mai tîrziu a preluat el afacerea. Purta şorţ şi servea personal clienţii. Lui Iordache şi unchiului său Constantin li se atribuie invenţia mititeilor sau micilor. La el în local şi-au facut ucenicia Tache Rusescu, Gheorghe Iliescu, Enescu şi Ionică Andreescu, Niţă Ionescu şi alţii, care mai apoi au avut la rîndul lor restaurante de renume. Tache Rusescu a scos şi jetoane, foarte asemănătoare cu cele ale fostului său patron. Iordache N. Ionescu a fost un afacerist de succes. A avut inclusiv vii la Drăgăşani şi producea vin de calitate. A fost unul dintre cei 731 de expozanţi români care au participat la Expoziţia Universală de la Paris din anul 1889 [7]. Acolo România a obţinut 278 de premii, medalii de diferite metale (aur, vermeil = argint aurit, argint, bronz) şi menţiuni - două dintre acestea au fost acordate lui Iordache Ionescu: „Ionesco Iordache” din Bucureşti a primit medalie de argint pentru ale sale „vins blancs de Dragasani et de Tamaiosa”. Ţuica sa a fost de asemenea medaliată cu bronz [7].

Constantin Bacalbaşa, autorul cărţii „Bucureştii de altădată” [8], pomeneşte despre restaurantul lui Iordache N. Ionescu următoarele:

În capitolul referitor la anul 1882 Constantin Bacalbaşa menţionează din nou „la Iordache” printre „birturile româneşti”.

Articolul din ziarul Adevěrul menţionat anterior [6] mai dă cîteva denumiri din lista de bucate scrisă de Orăşanu pentru restaurantul lui Iordache: micilor şi se mai spunea şi junimişti [cu referire la membrii societăţii literare Junimea din Iaşi, care erau în opoziţie şi deci „mici” în acel moment], cîrnaţilor patricieni li se mai spune şi diplomaţi, talerului de lemn - hipocrit, ocalei de vin - proces-verbal, jumătăţii de oca de vin - o republicană, litrei de vin - o pricină, iar ardeiului iute i se spunea şi torpilă. De asemenea, articolul furnizează cîteva date despre familia lui Iordache N. Ionescu. Aceasta avea din prima căsătorie un băiat, care în 1903 era elev de liceu la Braşov, şi din a doua căsătorie doi băieţi şi o fată. Averea lui Iordache era evaluată la peste 400000 de lei în marfă şi peste un milion în clădirea din strada Covaci nr. 3 şi în alte proprietăţi. Printre altele, mai deţinea o vilă în oraşul Sinaia.

În Anuarul Bucurescilor din 1895 [9] Iordache N. Ionescu mai apare şi ca cenzor al Societăţii Române Anonime „Bistriţa”, societate ce exploata fabrica de hîrtie de la Letea. Numele lui apare şi ca tutungiu, respectiv ca proprietar al primului atelier mecanic de „Spălătoria cu aburi”, de pe strada Isvor nr. 56.

În Anuarul Bucurescilor din 1906 [10] restaurantul de pe strada Covaci nr. 3 apare ca „Ionescu N. Iord. S-sor”, deci fusese deja preluat de succesorii lui Iordache.

Bibliografie

1. Schäffer E., România. Jetoane, semne valorice şi mărci. Guttenbrun [vechiul nume german al satului Zăbrani din judeţul Arad], 2012.

2. Ciumara T., Jetoanele restaurantelor J.N. Jonescu şi Tache Rusescu. Colecţionarul Român, nr. 10, 2007.

3. * * * , Carte de adrese a Bucurescilor. A 2-a ediţie, Editura Tip. „Românul”, C. Göbl, Bucureşti, 1883.

4. Damé Frédéric, Bucharest en 1906. Socec & C^-IE, 1907.

5. * * * (Oficiul Universitar din Bucureşti), Călăuza studentului. Vademecum academicum 1928-1929, Editura "Cartea Românească" Bucureşti, 1928.

6. Fagure E., Moartea lui Iordache din Covaci. Adevěrul. an XVI, nr. 4859, sîmbătă 8 februarie 1903, ediţia de seară.

7. Bibesco G., Exposition universelle 1889. La Roumanie. Avant - pendant - après. Paris, Imprimerie Typographique J. Kugelmann, 1890.

8. Bacalbaşa C., Bucureştii de altădată. vol. I (1871-1877), 1987, şi vol. II (1878-1884), 1993, Editura Eminescu, Bucureşti.

9. * * * , Anuarul Bucurescilor pe anul 1895. Litho-Tip. Carol Göbl, Bucureşti, 1895.

10. * * * , Anuarul Bucurescilor pe anul 1906. Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, Bucureşti, 1906.