Înapoi
10 lei 2013 - 100 de ani de la primul meci oficial de rugbi din România
Înainte
37 mm diametru, 31.103 g, 99.9% argint, margine cu zimți
Avers: ROMANIA, valoarea nominală 10 LEI, stema României, anul 2013, un rugbist în plină alergare cu mingea la piept și două siluete de rugbiști
Revers: o fază dintr-un meci de rugby (fragment dintr-o reprezentare de epocă) în care apar patru jucători, dintre care unul este reprezentat ca siluetă, anul 1913, inscripția circulară PRIMUL MECI OFICIAL DE RUGBY DIN ROMANIA 100 ANI și sigla Federației Române de Rugby (frunză de stejar cu codița răsucită, arătînd ca o minge ovală de rugbi)

Data emisiunii: 5 august 2013

Tiraj: 500 de monede


Despre rugbi

Rugby este numele unui oraș din Anglia. Aici funcționează Rugby School (Școala din Rugby), instituție de învățămînt înființată în secolul al XVI-lea. Școala a dobîndit un deosebit prestigiu în secolul al XIX-lea. Legenda spune că în timpul unui meci de fotbal ce a avut loc în anul 1823 între elevi unul dintre aceștia, William Webb Ellis, a luat balonul în mînă și l-a purtat spre terenul adversarilor, inventînd astfel un nou tip de fotbal (prin fotbal înțelegînd orice sport de echipă ce implică lovirea unei mingi cu piciorul). Cupa acordată echipei ce cîștigă campionatul mondial de rugby poartă numele acestui presupus inventator al rugbiului.

Primul meci de rugbi organizat în țara noastră a avut loc în anul 1909. Jucătorii erau foști studenți în Franța, care descoperiseră și practicaseră rugbiul în timpul studiilor. Noul sport începe să se organizeze, în 1913 existînd deja două cluburi, între care s-a organizat un prim meci oficial - cel omagiat de monedă. În România cel puțin rugbiul a fost și este încă un sport practicat îndeosebi de persoanele de bună condiție socială.

Conform dicționarului de neologisme [1] numele acestui sport se scrie rugbi, iar sportivii sînt numiți rugbiști. Se pronunță însă ruibi, ruibist. Variantele rugby, rugby-ul sînt acceptate (conform DOOM, Academia Română, [2]).

Bibliografie

1. Marcu F, Maneca C., Dicționar de neologisme. ed. a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978.

2. Vintilă-Rădulescu Ioana (coordonator), Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. ed a II-a, Univers Enciclopedic, București, 2007.


Înapoi la pagina de selecție!