Înapoi
1 para 1772 - MON. MOLD: I VALOSK.
Înainte
diametru 28.8 mm, 10 g, bronz
două scuturi ovale înclinate unul spre celălalt, în cel din stînga capul de bour al Moldovei, în cel din dreapta acvila Munteniei cu cruce cu două brațe în cioc, alături lună, pe linia solului o coroană, deasupra scuturilor coroană domnească, în exergă linie orizontală și anul 1772, în partea de sus inscripția semicirculară în limba rusă MON. MOLD: I VALOSK.; cerc zimțat exterior
inscripția cu litere chirilice PARA (subliniat cu una sau două linii apropiate) 3 DENGHI într-un pătrat cu laturile torsadate; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată cu un motiv vegetal

Istoria monedelor Sadagura


1. Introducere

Monedele de aramă de 1 para / 3 denghi și de 2 parale / 3 copeici avînd reprezentate stemele Moldovei și Valahiei au fost bătute în anii 1771-1774 la comanda armatei rusești, care în timpul războiului ruso-turc purtat între 1768 și 1774 ocupase cele două Principate. Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei își înzestrase armata cu un buget frumos pentru acest război, dar acesta s-a dovedit insuficient. Acest fapt a condus la emiterea de monede de aramă, a căror valoare nominală nu era acoperită decît în mică măsură de valoarea metalului și a căror circulație a fost impusă populației românești din Moldova și din Muntenia contra produselor pămîntului.

Valoarea monedelor este dublă: mai întîi este exprimată în parale, paraua fiind o diviziune a leului de calcul utilizat în Țările Române, dar și o monedă mică turcească ce a circulat în Principate alături multe alte monede europene, iar apoi în denghi sau kopieki (copeicile de mai apoi). Motivul invocat cel mai adesea pentru justificarea acestei emisiuni este lipsa acută de monedă măruntă. Un altul, de a obișnui populația cu banii rusești, și în același timp cu cursul de schimb impus, care era afișat implicit pe fiecare monedă. Rusia a aplicat această politică și altor țări pe care le cucereau sau pe care aveau de gînd să le cucerească, bătînd monede cu valoarea exprimată dublu și două legende cel puțin pentru Polonia, Finlanda și Georgia.

Ce este interesant de observat este că în nici un alt caz Rusia nu a bătut monede pentru DOUĂ țări odată: legenda de pe avers spune „MONEDĂ MOLDOVENEASCĂ ȘI VALAHĂ”. Moldova și Țara Românească erau desigur legate de moștenirea comună, limbă, religie și suzeranitate turcească, totuși în secolul al XVIII-lea erau țări distincte.

Cert este că împărăteasa Ecaterina a II-a Rusiei nu recunoștea faptul că principatele erau populate de români moștenitori ai vechilor romani, fiindcă în ianuarie 1769 a dat un manifest adresat „tuturor noroadelor slavonești de legea pravoslavnică ce se află sub stăpînirea turcească”, manifest scris în românește, grecește și sîrbește. În 1770 țarina inițiase discuții diplomatice cu Austria, în vederea unirii Principatelor Române într-un „Regat Dacic”, stat-tampon unde urma să domnească un principe agreat de cele două imperii creștine învecinate. Desigur, ideal pentru Rusia era ca acest regat să fie condus de un descendent al Ecaterinei a II-a sau de un favorit al ei, ca pas premergător anexării la Imperiul Țarist.


2. Războiul ruso-turc din 1768-1774. Operațiuni în zona Principatelor Române

Oficial, războiul a început pe 30 octombrie 1768, cînd Înalta Poartă a declarat război Rusiei.

Rusia a organizat trei armate, din care două au acționat în războiul din Principate. Cea de-a doua, de aproximativ 43.000 de oameni, era condusă de P.A. Rumeanțev, guvernatorul Ucrainei, viitor feldmareșal (din 1770). Prima armată, de 65.000 de oameni și condusă de cneazul A.M. Golițîn (1718-1783), a trecut Nistrul în Moldova pe 15 aprilie 1769, încercînd fără succes să cucerească cetatea Hotinului de la turci. Hotinul era apărat de o garnizoană de aproximativ 10.000 de oameni, comandată de Hasan Pașa. Din lipsa proviziilor această armată s-a întors în Podolia. În mai Rumeanțev trece Nistrul cu două divizii. Tot în mai turcii trec Dunărea.

Marele vizir Moldovangi Ali Pașa (i se spunea Moldovangi - ortografiat și Moldovandji - deoarece în tinerețe fusese negustor de robi moldoveni), în fruntea unei armate de 70.000 de oameni și însoțit de oastea tătărască de călăreți a hanului Devlet Ghirai, sosește la Hotin și ridică asediul rusesc asupra cetății. Pe 2 august rușii trec Nistrul înapoi în Podolia. Vizirul, în loc să repare cetatea, care avusese mult de suferit în cele două asedii, se hotărăște să mute războiul pe teritoriul inamic, așa că ordonă construirea unui pod peste Nistru. O parte din trupele turcești trec pe malul stîng, unde intră în contact cu armata rusă.

Pe 5 septembrie pentru turci începe dezastrul: din cauza ploilor Nistrul crescuse foarte mult și, în ciuda tuturor încercărilor de întărire, podul se rupe, lăsînd izolată oastea din capul de pod din Podolia. Tătarii au trecut înot Nistrul pe caii lor, luînd cu ei numai pe turcii care au avut cu ce plăti. Moldovangi oferă mari recompense celor care sînt dispuși să apere Hotinul, dar în zadar, fiindcă trupele sale fug în masă.

Trupele lui Golițîn intră în Hotin pe 9 septembrie, unde găsesc numai vreo 20 de persoane, printre care și femei. Rușii iau de aici ca pradă de război aproximativ 300 de tunuri turcești. Căderea Hotinului a deschis drumul rușilor spre Moldova și Valahia. Un detașament condus de generalul Johann Martin von Elmpt (Ivan Karlovici Elmpt, 1725-1802) ocupă Iașii pe 26 septembrie [21], alungînd de aici pe Abaza Mohamed Pașa, lăsat de Moldovangi să apere Moldova [6]. Imediat Elmpt i-a silit pe toți boierii moldoveni pe care i-a prins în Iași să jure credință Rusiei și împărătesei Ecaterina a II-a [2]. La Iași rămîne un mic detașament rusesc, condus de cneazul Aleksandr Aleksandrovici Prozorovski (1732-1809). De altfel, în tot timpul ocupației rușii au considerat Principatele „țări luate prin război” și au tratat veniturile acestora ca pe propriile lor venituri.

Rumeanțev este numit la comanda armatei I, în locul său venind contele P.I. Panin (1721-1789). Pe timpul iernii detașamentul din Moldova a fost întărit, la comanda acestuia fiind numit generalul von Stoffeln (Hristofor Fiedorovici Ștofeln, 1720-1770). După moartea lui Ștofeln corpul de armată din Moldova a fost comandat de generalul Nikolai Vasilievici Repnin (1725-1796).

Pe 16 noiembrie 1769 rușii ocupă orașul București prin surprindere, prinzîndu-l pe vodă Grigore Ghica (?-1777). În aceeași zi atacul rusesc asupra Giurgiului nu are succes. La această acțiune au participat și voluntarii români („volintiri” sau „arnăuți”) conduși de Ilie Lăpușneanu. Domnul Moldovei, Constantin Mavrocordat (1711-1769), este prins de ruși la Galați, pe 1 decembrie 1769 (moare trei zile mai tîrziu, la Iași).

Pe 7 și 21 iulie 1770 armatele rusești (care aveau în componență și cîțiva voluntari români) sînt victorioase în fața turcilor, la Larga și la Cahul, în apropiere de Prut, în sudul Basarabiei. În toamna anului 1770 cetățile Chilia, Tighina (16 septembrie), Cetatea Albă (28 septembrie), Brăila (în noiembrie) cad pe rînd, iar armata principală a rușilor este încartiruită pe teritoriul Principatelor.

În decursul anului 1771 turcii au încercat doar acțiuni de mică amploare pornite din cetățile de pe Dunăre, dar nu au reușit să-i alunge pe ruși din Valahia.

Între iulie 1772 și martie 1773, la Focșani și la București, au loc negocieri pentru încheierea păcii. Constantin Giurescu arată, în Istoria românilor [8], că celebrele „capitulații” ale Principatelor Române cu Poarta au fost scrise de boieri la 1772, pentru a fi prezentate la negocierile de pace în vederea susținerii drepturilor celor două state românești.

Pe 9 iunie 1773 Rumeanțev face o incursiune peste Dunăre, trecînd fluviul nu departe de Silistra. Tot în 1773 turcii au intrat în Oltenia, ocupînd Craiova.

În aprilie 1774 Aleksandr Vasilievici Suvorov (1729-1800) trece Dunărea în zona Babadag, urmat de Rumeanțev, care își trece trupele în zona Silistra - Turtucaia. În urma avansării armatelor rusești spre Balcani turcii solicită un armistițiu, care le este refuzat.

Pacea se încheie pe 10 iulie 1774, prin tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi (localitate numită în prezent Kainardja, aflată în provincia Silistra din Bulgaria; în perioada interbelică localitatea făcea parte din România, județul Durostor, și se numea Cainargeaua Mică). Principatele sînt scutite de haraci pe timp de doi ani. Din punct de vedere formal, între 27 septembrie 1769 și pînă în septembrie 1774 Moldova s-a găsit sub ocupația trupelor rusești, la fel Țara Românească, între noiembrie 1769 și iulie 1774. Grigore al III-lea Ghica, numit în funcție pe 26 septembrie, și-a luat domnia în primire la Iași pe 8 octombrie 1774, dată la care trupele de ocupație rusești nu părăsiseră încă teritoriul Moldovei [8, p. 221].

Ca o consecință a acestui război, în urma convenției turco-austriece din 7 mai 1775 Austria răpește Moldovei un important teritoriu din partea de nord, ce ulterior a fost botezat de austrieci Bucovina. În regiunea răpită atunci se afla și cel mai important sanctuar al românilor, mormîntul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna. De fapt, austriecii ocupaseră Bucovina încă din octombrie 1774, sub pretextul că au nevoie de o zonă de trecere din Transilvania spre Galiția prin pasul Tihuța (în urma primei împărțiri a Poloniei din 1772 Austria ocupase un vast teritoriu la nord de Carpați, cu centrul la Liov, și avea granița comună cu Moldova pe Ceremuș).


3. Localitatea Sadagura

Localitatea Sadagura a luat ființă în anul 1770 în apropiere de satul Rohozna de lîngă Cernăuți, la nord de Prut (în [19] apare sub numele Rogojna - posibil să trebuiască citit Rogojina!). În anul 1774 satul Sadagura aparținea baronului Gartenberg și avea mulți locuitori, veniți din alte sate ale ținutului Cernăuți, precum și din alte ținuturi [18, p. 181]. Aici a fost înființată monetăria particulară a baronului Gartenberg, unde au fost bătute monedele de aramă cu stemele Principatelor Române. O bună parte din muncitorii angajați la monetărie erau meseriași aduși din Polonia. Se crede că muncitorii evrei aduși să lucreze la monetărie ar fi stat la începuturile renumitei comunități de la Sadagura. Numele localității vine de la numele baronului Gartenberg, reprezentînd calchierea numelui în limba rusă.

Stema românească a orașului Sadagura în perioada interbelică era un scut încărcat cu un munte și trei roze rotunde, rozele semnificînd trecutul monetar al tîrgului. După cum se vede, era o stemă „vorbitoare”, muntele și florile descriind în imagini numele localității. E clar că aceste simboluri heraldice trimit la monetăria lui Gartenberg, ce a bătut aici piesele de bronz de o para și de două parale. În anul 1774 nordul Moldovei a fost ocupat de austrieci, iar monetăria s-a închis. Azi Sadagura este o suburbie a orașului Cernăuți și se găsește în Ucraina, iar stema conține aceleași elemente.


4. Tipurile de monede Sadagura

Două tipuri de monede Sadagura s-au bătut în cantitate mare - cele de o para / 3 denghi și cele de 2 parale / 3 copeici.

Sînt cunoscute mai multe tipuri de probe pentru anul 1771, precum și cîteva piese bătute în argint. De asemenea, există și un număr mic de monede novodel datînd din secolul al XIX-lea. Există de asemenea falsuri moderne în dauna colecționarilor, atît la piesele care au circulat cît și la novodele.


4.1. Probe, bătute în anul 1771

a. Probă pentru piesa de 3 denghi

Avers: acvilă bicefală cu capetele încoronate și cu o coroană deasupra, cu aripile întinse, cu sceptru și sabie în gheare, cu scuturi ovale cu stemele Moldovei și Valahiei pe piept; în exergă o linie orizontală și inscripția cu litere chirilice 3 DENGHI; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată cu un model interpretat ca fiind din frunze de stejar [5]

Revers: cifrul E II (II fiind plasat peste brațul din mijloc al lui E) al împărătesei Ecaterina a II-a, încoronat cu o coroană imperială; în exergă o linie orizontală și anul 1771; cerc zimțat exterior

b. Probă pentru piesa de 1 para / 3 denghi

Avers: acvilă bicefală cu capetele încoronate și cu o coroană deasupra, cu aripile întinse, cu sceptru și glob cruciger în gheare, cu scuturi ovale cu stemele Moldovei și Valahiei pe piept; în exergă PARA, o linie orizontală și, cu litere chirilice, 3 DENGHI; în părți, tot cu litere chirilice, inscripția MOLD: 1771 POLO:; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată (frunze de stejar [5])

Revers: cruce, cu brațele formate dintr-o coroană și din cifrul împărătesei Ecaterina a II-a - două litere E încîrligate, în centru II; cerc zimțat exterior

c. Probă pentru piesa de 1 para / 3 denghi

Avers: acvilă bicefală cu capetele încoronate și cu o coroană deasupra, cu aripile întinse, cu sceptru și glob cruciger în gheare, cu scuturi ovale cu stemele Moldovei și Valahiei pe piept; pe circumferință, în partea de sus, inscripția cu litere chirilice MOLD·PARA POLO·; în exergă S de la Sadagura; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată (frunze de stejar [5])

Revers: cifrul E II (II fiind plasat peste brațul din mijloc al lui E) al împărătesei Ecaterina a II-a, încoronat cu o coroană imperială; în jurul lui E trei globule marcînd valoarea 3, inscripția cu litere chirilice 3 DENGHI 1771; cerc zimțat exterior; (există trei variante de scris și de reprezentare a acvilei)

d. Probă pentru piesa de 5 copeici

Avers: acvila bicefală a Imperiului Țarist, cu amîndouă capetele încoronate și cu o coroană deasupra, ținînd în gheare spada și sceptrul și stînd pe două scuturi ovale pe care se află stemele Moldovei și Munteniei, o bandă lată, în exergă valoarea nominală 5 KOPIEKI, cu litere chirilice, sub valoare litera S de la Sadagura; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată (frunze de stejar)

Revers: o coloană așezată pe o bandă lată reprezentînd solul, avînd în partea de sus un scut încoronat purtînd monograma împărătesei Ecaterina a II-a, în stînga o tobă, o suliță, deasupra o fascie (o secure legată în mijlocul unui mănunchi de nuiele) și trei steaguri, în dreapta o suliță, deasupra un tui (lance avînd în vîrf o coadă de cal) și 3 steaguri, la baza coloanei o bonetă frigiană, anul 1771; cerc zimțat exterior

4.2. Monede puse în circulație

a. piesa de 1 para / 3 denghi 1771

Avers: două scuturi ovale înclinate unul spre celălalt, în cel din stînga capul de bour al Moldovei, în cel din dreapta acvila Munteniei cu cruce cu două brațe în cioc, alături lună, pe linia solului o coroană, deasupra scuturilor coroană domnească, în exergă linie orizontală și anul 1771, în partea de sus inscripția semicirculară în limba rusă MON. MOLD: I VALAK.; cerc zimțat exterior

Revers: inscripția cu litere chirilice PARA (subliniat cu una sau două linii apropiate) 3 DENGHI într-un pătrat cu laturile torsadate; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată cu un motiv vegetal

După părerea noastră inscripția MON. MOLD: I VALAK. trebuie citită MONETA MOLDAVII I VALAKII, însemnînd MONEDA MOLDOVEI ȘI VALAHIEI.

b. piesa de 1 para / 3 denghi 1772

Avers: ca mai sus, dar anul 1772 și inscripția semicirculară în limba rusă MON. MOLD: I VALOSK.

Revers: ca mai sus

După părerea noastră inscripția MON. MOLD: I VALOSK. trebuie citită MONETA MOLDAVSKAIA I VALOSKAIA, însemnînd MONEDĂ MOLDOVENEASCĂ ȘI VALAHĂ.

O monedă 1 para / 3 denghi de același tip cu cele obișnuite din 1772, dar cu anul 1774, este prezentată în [5], la numărul 1108. Acest unic exemplar este preluat și de alți autori [1], [3].

c. piesa de 2 parale / 3 copeici 1772, 1773 și 1774

Avers: două scuturi ovale înclinate unul spre celălalt, în cel din stînga capul de bour al Moldovei, în cel din dreapta acvila Munteniei cu cruce cu două brațe în cioc, alături lună, pe linia solului o coroană, deasupra scuturilor coroană domnească, în exergă linie orizontală și anul baterii, în partea de sus inscripția semicirculară în limba rusă MON. MOLD: I VALOSK.; cerc zimțat exterior; muchia ornamentată

Revers: inscripția cu litere chirilice 2 PARA (PARA subliniat cu una sau două linii apropiate) 3 KOPIEKI într-un pătrat cu laturile torsadate; cerc zimțat exterior

Baterea unui număr atît de mare de monede (în jur de 20 de milioane pe piese) a necesitat numeroase matrițe, prilejuind pe de o parte apariția a numeroase variante cu mici deosebiri între ele, și pe de altă parte punerea în circulație a unor piese neglijent imprimate. Cele mai evidente deosebiri se întîlnesc la milesim, care e scris cu cifre mai apropiate sau mai depărtate, și la liniile orizontale de sub cuvîntul PARA și de deasupra anului, care pot fi mai lungi sau mai scurte. Există variații și în cazul altor elemente ale desenului: poziția de început și cea de sfîrșit a legendei, lungimea legendei, sau numărul de elemente din laturile pătratului torsadat.

4.3. Piese tip Sadagura de argint cu anul 1772

În literatură sînt citate piese de 1 para / 3 denghi și de 2 parale / 3 copeici 1772 cu desenul similar cu cel al pieselor normale de circulație, dar bătute din argint.

4.4. Piese tip Sadagura cu ghirlande de roze în jurul scuturilor, cu anul 1773

Sînt cunoscute piese de 1 para / 3 denghi și de 2 parale / 3 copeici 1773 cu un desen modificat față de cel al pieselor obișnuite de circulație, la care cea mai evidentă deosebire este dată de ghirlandele de trandafiri care împrejmuiesc stemele Principatelor. Aceste piese s-au bătut atît din aramă cît și din argint.

Cele 6 piese descrise la punctele 4.3 și 4.4 sînt foarte rare, fiind cunoscute numai cîteva exemplare din fiecare. Toate 6 tipuri sînt menționate împreună în [1], [5] și [23]. Piesa de aramă de 2 parale / 3 copeici 1773 cu ghirlande de roze la scuturi nu apare de loc la [3], [11], [20], deși celelalte 5 sînt menționate. Mai trebuie amintit că în [5], la numărul 1104, este prezentată o piesă de argint de 2 parale / 3 copeici 1773 fără ghirlanda de roze, care nu mai apare în nici o altă lucrare disponibilă.

Deoarece valoarea nominală este mult mai mică decît valoarea metalului conținut, piesele de argint nu pot fi catalogate ca monede, fiind considerate uneori ca probe [5], alteori ca modele. Cea mai probabilă explicație este că au servit ca modele [24], pentru a exemplifica autorităților de nivel înalt (împărăteasa Ecaterina a II-a, mareșalul Rumeanțev etc.) funcționarea monetăriei de la Sadagura.

4.5. Monedele novodel de tip Sadagura

Numismaticii rusești îi aparțin și așa-numitele novodele. Termenul novodel - ce ar putea fi tradus prin „făcut din nou”, „refacere” sau „bătut din nou”, se referă la o piesă rebătută în scopuri numismatice. Brekke [3] scrie că primele astfel de piese au fost comandate pe la 1730 de ministrul de finanțe von Münnich - fratele mareșalului Burkhard Christoph von Münnich, cuceritorul Hotinului la 1739. Timp de aproximativ un secol și jumătate s-au rebătut cu matrițele originale diverse monede pentru colecționari, pentru muzee sau expoziții, iar atunci cînd matrițele originale nu erau disponibile, se făceau altele, pe baza monedelor vechi sau a desenelor. S-au bătut novodele nu numai la comanda autorităților, ci și a particularilor. Astfel au apărut inclusiv piese hibride sau chiar pure fantezii. Deși o judecată directă ar putea stabili egalitatea „piese rebătute în alt an și în alt loc = falsuri”, e greu de tras o linie fermă între novodelul autentic și falsul împotriva colecționarilor, componenta „oficială” a acestor piese asigurîndu-le și în prezent un grad înalt de dezirabilitate și un preț pe măsura rarității.

Două tipuri de probe de monede Sadagura s-au rebătut sub formă de novodel - cea de 3 denghi și cea de 5 copeici. Marele duce Gheorghi Mihailovici (1863–1919) scria în anul 1894 [19, p. 101] că matrițele celor două novodele au fost luate de el de la monetăria din Ekaterinenburg. Arată că aceste piese, copii grosiere după originale, nu au muchia „presată pe mașină”, și ca urmare piesele au muchia netedă, dar există și exemplare cu muchia cu diferite desene, prelucrată manual.

Novodelele pot fi deosebite relativ ușor de probele originale după desen [1], [12], [19], [24], [25]. Au și diametrele mai mari cu 1-2 mm în comparație cu piesele originale.

a. Novodel după proba de 3 denghi

Avers: exerga este despărțită de cîmp prin două linii orizontale apropiate în loc de una singură

Revers: exerga este despărțită de cîmp prin două linii orizontale apropiate în loc de una singură

b. Novodel după proba de 5 copeici

Avers: banda lată de sub scuturile principatelor lipsește, exerga fiind despărțită de cîmp prin două linii orizontale subțiri apropiate; scuturile cu stemele principatelor nu au relief, conturul exterior al acestora fiind marcat printr-o muchie înălțată

Revers: bandă lată reprezentînd solul lipsește; exerga este despărțită de cîmp prin două linii orizontale subțiri apropiate


5. Aprecierea sumei totale de bani bătută în monede Sadagura

În literatura numismatică există puține lucrări care abordează acest subiect. Bitkin [1, p. 698] și Uzdenikov [26, p. 141] dau ca sumă totală valoarea de 618.628,94 ruble iar Brekke [3, p. 147] dă 671.628,93 ruble. Alte lucrări dau valori aproximative: circa 660.000 ruble [9], sau circa 700.000 ruble [13].

Informațiile cele mai detaliate privind cantitățile de monedă bătute la Sadagura provin dintr-una din lucrările marelui duce Gheorghi Mihailovici [18], în care apar în locuri diferite diverse sume. O primă valoare apare în raportul semnat de Gartenberg și cuprinzînd sumele fabricate în fiecare lună pînă în aprilie 1774 inclusiv. Evident că informațiile de aici trebuie privite ca aproximative: de exemplu, pentru aprilie 1774 apare suma de 25.000 de ruble - care nu poate fi nicicum obținută utilizînd un număr întreg de monede de 3 copeici! De altfel, totalul calculat de Gartenberg - 661.629,63 ruble - diferă de suma pe luni - 681.629,63 - cu 20.000 de ruble. Aici cel mai probabil undeva este o greșeală de tipar.

Alte valori întîlnite sînt 670.229 ruble (iulie 1774), 670.230 și 705.410 ruble (decembrie 1774, prima valoare fiind calculată de Gartenberg, a doua de ofițerii ruși), și 665.626,24 ruble. Modul în care s-au determinat valorile precedente ale sumei totale de bani bătuți la Sadagura este prin el însuși furnizor de rezultate nesigure: s-a înmulțit o masă totală de aramă, stabilită convențional și măsurată în puduri, cu norma de batere teoretică stabilită prin privilegiu, de 21,6 ruble pe pud [18, p. 193], sau cu norma de 20 ruble pe pud propusă uneori de Gartenberg pentru a fi folosită în calcule. Utilizînd această metodă pentru cantitățile de aramă declarate ca transformate în monede de baronul Gartenberg pe acte pe care acesta le-a semnat [18, p. 182, 191] obținem 723.847 ruble (din 33.511 puduri, 13 iulie 1774), sau 701.589 ruble (din 32.481 puduri, decembrie 1774). Rezultatele sînt diferite de valoarea ce apare în [18, p. 194], 665.626,24 ruble, care este calculată pentru 30.816 puduri de aramă.

Sumele estimate mai sus sînt, desigur, foarte imprecise, și foarte probabil mai mici decît cele reale. Privilegiul de emisiune prevedea ca dintr-un pud (16,38 kg) de metal să se bată monede în valoare de 21 ruble și 60 de copeici, adică o para trebuia să aibă 11,375 grame, iar 2 parale 22,75 grame. În iulie 1774 baronul a prezentat un calcul din care rezulta că dintr-un pud s-ar fi bătut monede în valoare de 20 de ruble - adică o para ar fi avut 12,28 grame iar 2 parale 24,57 grame. Dar lipsa controlului rușilor la monetărie a făcut ca practic masa medie a pieselor să fie mai mică decît aceea impusă de privilegiu. Cu cît este mai mică masa medie a sadagurilor față de masa impusă prin contract e greu de apreciat azi, la aproape două secole și jumătate de la data baterii. Pentru un număr de 22 de piese mai puțin uzate de 2 parale pentru care există date pe Internet (de exemplu [7], [10], [28]) am calculat o medie de 19,08 grame, cu 16% sub norma cerută de privilegiu. Valoarea este desigur doar orientativă, eșantionul nefiind reprezentativ, dar întărește bănuiala că s-au bătut mai multe monede decît a raportat Gartenberg. E destul de plauzibil ca monetăria de la Sadagura să fi „furat la cîntar” undeva pe la 5-10%, adică vreo 30.000-70.000 de ruble în monedă de aramă în total.

Considerăm că estimarea cea mai îndreptățită a sumei totale bătute la Sadagura în bani de aramă este aceea care ia în considerare cea mai mare cantitate de metal pe care baronul Gartenberg a declarat vreodată că a transformat-o în monede, și anume 33.511 puduri și 18 livre, valoare dată pe 13 iulie 1774. Pentru această estimare am considerat că norma de batere a monedelor a fost de 21,6 ruble pe pud, așa cum este precizată în privilegiul de batere, valoare folosită și în bilanțul final [18]. Rezultatul înmulțirii dă 723.847,32 ruble, valoare pe care o considerăm ca îndreptățită să fie privită ca estimare finală. Deși suma menționată este mai mare decît oricare din evaluările anterioare, considerăm că este o aproximare mai precisă a sumei bătute în total la Sadagura.


6. Aprecierea tirajelor monedelor Sadagura

În anul 1771 s-au bătut doar monede de o para, în valoare de 3.224 ruble și 37 copeici, adică 214.958 piese. În acest număr intră atît tirajele pieselor normale de 1 para / 3 denghi cît și tirajele monedelor-probe de 3 denghi. Uzdenikov [24] afirmă că piesele probă de 3 denghi de cupru s-au bătut în cantități destul de mari, și că doar proba de 5 copeici 1771 este cu adevărat rară.

În anul 1772 s-au bătut monede de 1 para / 3 denghi și de 2 parale / 3 copeici, în valoare totală de 266.755 de ruble și 13 copeici [18, p. 179]. În [1], [3] și [26] suma este cu 30 de copeici mai mare. Nu există informații care să împartă suma totală pe cele două tipuri de monede care o compun.

În anul 1773 s-au bătut monede de 331.632 ruble și 13 copeici [18, p. 179]. Practic întreaga sumă e formată din piese de 2 parale (cele de 1 para cu ghirlande de trandafiri în jurul scuturilor sînt de obicei considerate probe și sînt oricum foarte rare), ceea permite estimarea unui total de 11.054.404 piese.

În anul 1774 s-au bătut practic doar monede de 2 parale / 3 copeici, iar valoarea totală bătută diferă de la autor la autor: este de 80.018 ruble [18], de 70.018 ruble [3] sau de 17.018,01 ruble [1], [26]. Trebuie observat că lucrările citate dau valori practic identice pentru anii 1772 și 1773 (cu diferențe de o rublă sau mai mici). Pentru anul 1774 suma de 17.018,01 ruble corespunde unui tiraj de 567.267 monede, așa cum apare în [26]. Tirajul din 1774 ar putea fi și de 2.667.267 de monede, ceea ce implică presupunerea că după aprilie 1774 monetăria de la Sadagura nu a mai produs nimic.

Dacă admitem valoarea 723.847,32 ruble [10] ca estimare pentru suma bătută la Sadagura (ceea ce conduce la mărirea corespunzătoare a sumei pentru anul 1774 cu 42.217,74 ruble, cu piese despre care putem presupune că au fost bătute după luna aprilie), tirajul pentru anul 1774 s-ar putea ridica la 4.074.524 piese.

Modul mai mult decît suspect [18] în care baronul Gartenberg s-a comportat în finalul anului 1774 la decontările cu armata rusă (modificînd mereu cantitatea de metal bătută și introducînd în calcule cheltuieli noi) ne face să bănuim că toate sau aproape toate sumele pomenite de acesta sînt doar niște estimări tendențioase.


7. Metalul din care s-au bătut monedele Sadagura

Pentru fabricarea monedelor baronul Gartenberg a primit de la armata rusă o mulțime de tunuri, provenite îndeosebi din cetățile cucerite - Hotin, Brăila, Chilia, Tighina (Bender), Cetatea Albă (Akkerman) și Izmail, dar și din Iași, Focșani și București, precum și din cetatea Polonne (azi în Ucraina). Între august 1771 și aprilie 1774 s-au adus la Sadagura 34.240 de puduri de metal din locurile menționate, în cantitățile detaliate în tabelul alăturat. În documentele prezentate în [18] cantitățile de metal sînt măsurate în puduri și livre. Într-un singur caz detaliul merge pînă la zolotnici. 1 pud = 40 livre = 16,3807 kg, iar 1 livră rusească (în limba rusă - funt) = 96 zolotnici.

De unde s-a adus Ce cantitate de metal s-a adus, în puduri Distanța față de Sadagura, în ore de mers, conform informațiilor furnizate inițial de Divanul Moldovei Distanța față de Sadagura, în ore de mers, valorile folosite în final în calcul de ruși
Hotin
13.343 puduri
17 livre
10 ore 10 ore
Tighina (Bender)
8.354 puduri
  1 livră
61 ore 61 ore
Izmail
315 puduri
30 livre
73 ore 73 ore
Chilia
2.448 puduri
33 livre
73 ore 103 ore
Cetatea Albă (Akkerman)
1.208 puduri
33 livre
73 ore 84 ore
Brăila
3.363 puduri
20 livre
75 ore 75 ore
București
777 puduri
  6,5 livre
99 ore 99 ore
Iași
1.234 puduri
  3 livre
33 ore 33 ore
Polonne
3.100 puduri
  4 livre
Divanul nu cunoaște 50 ore
Focșani
95 puduri
15 livre
66 ore 66 ore

Această cantitate de metal era compusă în principal din tunuri turcești, bune sau sparte, luate ca pradă de război de ruși în urma cuceririi cetăților turcești de frontieră. Dar au ajuns la Sadagura și un mic număr de tunuri rusești stricate. Au fost aduse tunuri și din Polonia, din cetatea Polonne - declarate tot tunuri turcești (e de notat că Rusia a fost simultan în război cu Înalta Poartă și cu Confederația de la Bar - o uniune de nobili polonezi care între 1768 și 1772 s-au împotrivit cu armele influenței Imperiului Țarist în Uniunea polono-lituaniană). Marea diversitate de surse a condus la o mare diversitate de tipuri de tunuri. Astfel se explică și diferitele calități de metal întîlnite la monedele Sadagura.

Estimate la cîteva sute de bucăți, peste 330 de astfel de arme apar menționate explicit în documente [18], unele dintre acestea fiind precizate și prin nume: mortiere, tunuri „edinorog”, tunuri „cartaun”. Tunul numit pe rusește „edinorog” - unicorn - fusese inventat în Rusia pe la 1750, avea țeavă lungă și lisă și putea lansa proiectile de pînă la 3 puduri. A fost folosit timp de aproape 100 de ani ca tun de asediu sau de cîmp, întrucît putea trage în inamic peste infanteria proprie. „Kartaul” sau kartaun este denumirea rusească (din germanul Kartaune) a unui tun de asediu ce lansa proiectile de 1 pud, utilizat în secolele XVI-XVII.

Baronul a mai obținut în plus o cantitate de metal scos din Dunăre. Pe 13 iulie 1774 baronul semna un document din care rezulta că a scos din Dunăre 2.830 puduri de metal, la începutul lui decembrie revenea și arăta că a fost o eroare la scriere, și că e vorba de doar 1.030 puduri, care în februarie 1775 deveniseră 830 puduri [18].

După datele arătate de baronul Gartenberg, nu întreaga cantitate era metal utilizabil pentru baterea de monede. Baronul declară că a găsit în tunuri bandaje, inele și miezuri de fier, și chiar ghiulele, în total aproape 2.000 de puduri. În bilanțul final [18] se amintește că baronul Gartenberg a pretins că ar fi cumpărat, pe cont propriu, cupru, folosit pentru îmbunătățirea calității aliajului din care s-au bătut monedele.

Ținînd cont că monetăria a lucrat timp de aproximativ doi ani și jumătate, din metalul primit la Sadagura s-au putut prelucra în medie ceva mai mult de 1.000 de puduri pe lună, adică vreo 45 puduri pe zi.

Monedele Sadagura au fost bătute dintr-un aliaj pe bază de cupru - un bronz. În literatură ele sînt prezentate ca făcute din metal nenobil, aramă sau bronz. Uzdenikov [26] arată că probele anului 1771 sînt bătute din aramă (cupru), iar toate monedele de circulație sînt din bronz. După cum se vede și azi, metalul din care au fost bătute monedele este de foarte proastă calitate, astfel încît sînt greu de găsit piese în condiție acceptabilă.

Tunurile au fost preluate din cetăți de diferiți oameni de încredere ai baronului Gartenberg: Iagan Condrat, Gottlieb Zimmerman, Cristian Nerinski, pisarul Kohlmeister, și Petru Șevalie (probabil un francez, Pierre Chevalier), care le-au transportat la Sadagura, unde au fost dezmembrate. Plata transportului a fost făcută de baron și parțial decontată în final de armata rusă.


8. Monede Sadagura ajunse în Imperiul Rus

O parte din monedele bătute la Sadagura au ajuns, în ciuda interdicției autorităților țariste, în Rusia. În realitate monedele Sadagura erau mai ușoare decît norma, așa că piesele de 2 parale / 3 copeici au fost folosite pentru baterea de monede rusești de 2 copeici, iar piesele de 1 para / 3 denghi - pentru baterea de monede rusești de 1 copeică. Operațiunea de rebatere a fost făcută la Moscova, la Monetăria Roșie (Crasnîi Monetnîi Dvor). Pentru economie de timp și de mijloace, muchia acestor copeici din 1795 nu a fost modificată, ci a rămas cea inițială, a sadagurilor [26]. Monedele Sadagura care în 1795 au fost slab reimprimate și păstrează detaliile piesei inițiale în paralel cu noua reprezentare sînt foarte căutate astăzi.


9. Privilegiul de emisie acordat baronului Gartenberg

Pe 24 februarie 1771 baronul Gartenberg semna la Iași un document redactat în limba germană în care se specificau următoarele:

- că stabilimentul monetar ce se va înființa la Iași se va bucura de protecția majestății sale imperiale;

- „standardul” după care se vor bate monedele, și anume, dintr-un pud să se bată 4.320 de piese de ½ copeici, sau 1.440 de piese de 1 ½, sau 432 de piese de 5 copeici (adică din fiecare pud de aramă trebuiau să se bată monede în valoare de 21,6 ruble);

- baterea să se execute după desenul dat de antreprenor;

- banii de cupru bătuți trebuie să aibă curs în Moldova și Valahia;

- pentru fiecare pud de metal de tun antreprenorul trebuie să plătească 7 ½ ruble, cu 2 ½ ruble în plus față de plata obișnuită, și că aceste plăți se vor face din noii bani de cupru ce vor fi bătuți;

- pentru baterea a jumătate de milion de ruble antreprenorul trebuie să plătească o rată de 60.000 de ruble;

- antreprenorul trebuie să asigure pe cheltuiala lui proprie instrumentele de batere și meșterii;

- documentele necesare pentru livrările succesive de metal de tun, pașapoartele pentru mașinile de monetărie și pentru lucrătorii de la monetărie, numirea ofițerilor pe postul de controlor al monetăriei se așteaptă a fi făcute la ordinul luminatului general feldmareșal [Rumeanțev].

Gartenberg a beneficiat de fapt de două privilegii de batere a monedelor, fiecare pentru cîte o jumătate de milion de ruble, pe care le pomenește mereu în socotelile cu armata rusă. Rumeanțev a acordat cel de-al doilea privilegiu generalului-maior și cavaler Piotr Ivanovici Melissino (1726-1797), care l-a cedat mai departe asesorului de colegiu Papanelopulo (? - 1773). De la Papanelopulo privilegiul a ajuns la Gartenberg, dar nu pe gratis: baronul a trebuit să plătească, după propriile declarații, 50.000 de ruble lui Melissino și 80.000 de ruble lui Papanelopulo [18, p. 193].

În realitate o parte din prevederile din privilegiul de emisiune nu au fost respectate de una din părți sau de ambele. Monetăria nu s-a mai făcut la Iași, ci lîngă Cernăuți, la Sadagura. La această alegere făcută de Gartenberg se crede că au contribuit decisiv trei argumente: depărtarea mare de turci dar și de comandamentul armatei ruse, apropierea de Polonia (de unde a venit baronul și de unde putea aduce meseriași), și abundența lemnului de foc și de construcție în Bucovina. Piese de jumătate de copeică și de 5 copeici nu s-au mai bătut, fiindcă erau greu de echivalat în parale. S-au bătut în schimb piese de 2 parale / 3 copeici.


10. Documente legate de monedele Sadagura publicate de marele duce Gheorghi Mihailovici [18]

Marele duce Gheorghe Mihailovici (1863-1919), văr cu țarul Alexandru al III-lea al Rusiei (1845-1894), a fost fiul marelui duce Mihail Nikolaevici, guvernator general al provinciilor din Transcaucazia. În timpul primului război mondial a fost general. A fost împușcat de puterea bolșevică în ianuarie 1919, împreună cu alți membri ai familiei Romanov.

A fost curator al Muzeului Alexandru al III-lea din Sankt-Petersburg. De-a lungul întregii vieți a strîns o uriașă și valoroasă colecție de monede și medalii, în special rusești, din care o mare parte (peste 10.000 de monede și 1.250 medalii rusești) se găsește astăzi în S.U.A., la Institutul Smithsonian. A scris mai multe cărți de numismatică, între care se remarcă seria de volume dedicate monedelor rusești bătute în timpul domniei țarilor și împărăteselor, începînd cu Petru cel Mare (1672-1725), cărți fundamentale și în prezent.

Un interes cu totul aparte îl prezintă cele două volume dedicate monedelor emise în timpul împărătesei Ecaterina a II-a [18], [19]. Aici sînt descrise monedele Sadagura și sînt reproduse numeroase documente conținînd informații despre felul în care acestea au fost comandate, fabricate și folosite pe teritoriile Moldovei și Valahiei în timpul ocupației rusești din 1769-1774.

Documentele avînd conexiuni cu monedele Sadagura din Monetî țarstvovania imperatrițî Ekaterinî II [18] au fost traduse în limba română pentru alcătuirea lucrării de față. O selecție din acestea este prezentată în continuare. O mare parte din fiecare document este ocupată de formule de politețe, înșiruiri de titluri, precum și de repetări de formule funcționărești specifice vremii. În continuare acestea au fost de regulă eliminate, fiecare document fiind prezentat printr-un rezumat al informațiilor esențiale conținute. De exemplu, în aproape toate textele în care este pomenit Rumeanțev, numele acestuia apare însoțit de titluri, astfel: „luminăția sa înalt-poruncitoare general feldmareșal și cavaler a diferite ordine, conte Piotr Alexandrovici Rumeanțev”. Documentele sînt identificate suplimentar prin numărul de ordine pe care l-au primit în [18].

În documentele în discuție cantitățile de metal și sumele de bani sînt exprimate contabilicește, pînă la fracțiuni de livră rusească și de copeică. În continuarea textului nostru mărimile au fost exprimate de regulă fără fracțiuni, care au fost păstrate numai acolo unde aveau cu adevărat semnificație.

10.1. Documente din anul 1772

30 aprilie 1772 (nr. 178) - Rumeanțev ordonă brigadierului Andrei Ivanovici Meder [brigadier = grad imediat inferior celui de general-maior și mai mare decît cel de colonel] să preia de la baronul Gartenberg toate cantitățile de monedă de aramă aduse de acesta, să transfere sumele către divan și să le folosească pentru toate felurile de cheltuieli ale statului, inclusiv pentru plăți la furnizori și în popor. În schimbul banilor de aramă trebuie să predea aceeași sumă la Comisariatul de Campanie [al armatei ruse], dar în bani de aur și de argint strînși din teritoriu de Divan.

20 decembrie 1772 (nr. 182) - Generalul Aleksei Alekseevici Stupișin (?-1786) trimite către generalul Aleksandr Vasilievici Rimski-Korsakov (1729 - 1781) un raport privind distribuția militarilor în diferite locuri, pentru paza cărăușilor. „După ordinul luminăției sale comandantului armatei d-lui general feldmareșal, s-a delegat divizia mea în stație, pentru apărarea cărăușilor de supărări, de la regimentul din Novgorod la Ștefănești și Tabăra la jumătate - 2 soldați, de la [regimentul] Kurinsk [Kurinsk era numele unei fortificații undeva în Caucaz] la Tabăra - 2 soldați, de la 1-ul de Grenadieri la Sculeni - 2 soldați, la Iași - 1 ofițer superior și 2 soldați, de al 3-lea de Grenadieri la Rogozna, unde se află monetăria, 1 ofițer superior și 2 soldați, la vadul de la Prut, la Herța, cîte 2 soldați, la Dorohoi 1 ofițer superior și 2 soldați, la Brăești, la Mîndrești, la Tudora, la Serodelea (?), la Turciuleșca (?), la Cabane (?) cîte 2 soldați, la Roman 1 ofițer superior și 2 soldați, la Galbeni, la Bacău, cîte 2 soldați, lucru pe care vi-l comunic spre informare [...]. ”

10.2. Documente din anul 1773

4 mai 1773 (nr. 183) - Dispoziție către Divanul Moldovei, semnată de generalul-maior Rimski-Korsakov și de încă doi ofițeri. Se arată că Divanul a ascultat raportul făcut de Cristian Militinescu, omul de încredere al baronului Gartenberg, care anunță că au fost trimise 20.000 de ruble în monede noi de aramă. Divanul trebuie să elibereze chitanță de primire, să înscrie suma în „registrul șnuruit” la intrări, și, din banii colectați la visterie din diferite surse în monede de aur și de argint, să trimită la Comisariatul de Campanie aceeași sumă în aur și argint.

21 mai 1773 (nr. 184) - Generalul-maior Rimski-Korsakov răspunde ordinului generalului feldmareșal și conte Rumeanțev, care ceruse să i se aducă o listă cu cantitățile de monedă aduse de Gartenberg. Prezintă o listă din care rezultă că pe 7 iunie 1772 a intrat în visterie o sumă de 10.000 de ruble, adică 16.666 lei și 80 bani, iar pe 7 mai 1773 au intrat încă 20.000 de ruble. Pe 30 iunie 1772, la ordinul colonelului Pașkov, căpitanul Aleksei Kobatov a ridicat de la visterie 3.533 de „cervoneți” olandezi și monede de argint în valoare de o rublă și 61 de copeici, adică în total 10.000 de ruble, galbenul olandez fiind socotit la cursul de 2 ruble și 83 de copeici bucata.

Într-o a doua listă se arată că în visterie se găsesc 217.779 lei și 64,5 bani, sumă compusă fizic din galbeni olandezi (5.914 lei), din monedă rusească de aramă (2.144 lei), restul fiind în moneda de aramă cu stemele celor două Principate, aproape 210.000 de lei sau 126.000 de ruble. După cum se vede, peste 95% din banii aflați în visterie erau bani de aramă bătuți de Gartenberg. Un calcul aproximativ (1 leu = 40 parale, 1 para = 3 bani sau denghi = 11 grame) arată că în visterie se găseau 92.250 kg de aramă în monede, adică aproximativ 5.600 de puduri! E de observat că, în condițiile în care baronul trimisese doar 30.000 de ruble, în visterie se aflau 126.000 de ruble în aramă de Sadagura. Nu există lămuriri privind modul în care diferența de aproape 100.000 de ruble de aramă a intrat în visterie. Se poate presupune că visteria a încasat plăți în aramă introdusă în circulație de baron sau de armata rusă.

Ca urmare, în visterie erau mai mult de patru milioane de piese de aramă. Numărarea sumelor mari în monede Sadagura trebuie să fi fost o operațiune consumatoare de timp, mai ales că piesele trebuiau primite la valoarea nominală, așa că nu puteau fi cîntărite. În cartea „Petru I” de A.N. Tolstoi (Ed. Minerva, București, 1970, vol. II) este descrisă o metodă practică pentru o astfel de operațiune: „Se porunci ca toți negustorii să-și închidă prăvăliile și să vină la Despărțămîntul marii visterii ca să numere banii de aramă. Totul să fie gata în trei zile...”.

12 iunie 1773 (nr. 185) - Rimski-Korsakov ordonă Departamentului Visteriei din Principatul Moldovei să primească de la baronul Gartenberg 10.000 de ruble în monedă moldovenească de aramă. Ordonă ca banii de argint și de aur strînși ca venituri în visterie să nu fie folosiți sub nici un motiv pentru plăți, pentru care se va utiliza arama. Banii de metal prețios se vor strînge urgent și se vor trimite la Comisia Comisarilor, în contul banilor primiți de la Gartenberg - atît cele 10.000 de ruble cît și cele 20.000 primite anterior.

20 iulie 1773 (nr. 189) - Rumeanțev constată că Gartenberg a plătit pînă acum la visterie numai 30.000 de ruble, și-i ordonă lui Rimski-Korsakov să ia măsuri ca baronul să-și îndeplinească obligațiile asumate prin privilegiu (plata a 7,5 ruble pentru fiecare pud de aramă de tun, și a sumei de 60.000 de ruble pentru dreptul de a bate 500.000 de ruble în bani de aramă).

24 iulie 1773 (nr. 190) - Rumeanțev, aflat în tabără pe rîul Ialomița, ordonă ca visteria Munteniei să preia moneda de aramă trimisă de baronul Gartenberg și să o înscrie în registru la rubrica venituri. Monedele de aramă trebuie să fie folosite la toate cheltuielile ce se fac în mod obișnuit din banii visteriei, cheltuieli la care se interzice folosirea banilor de aur și de argint. În schimbul sumelor de bani primite în monede de aramă trebuie trimise la Comisia Comisarilor de pe lîngă corpul al doilea de armată sume egale în monede de aur și argint.

3 august 1773 (nr. 192) - Baronul Gartenberg trimite un raport către Rimski-Korsakov, prin care arată că, neavînd un pisar (conțopist) care să poată scrie în limba rusă, nu a putut trimite încă situația referitoare la arama primită, la ce bani s-au făcut din aceasta, și la ce sumă se cuvine statului pentru aramă. Baronul promite să trimită situația în trei zile după ce va sosi de la Hotin pisarul așteptat. Mai promite că în termen de cinci zile va trimite la Iași 20.000 ruble.

9 august 1773 (nr. 193) - Rumeanțev constată că, la anunțarea condițiilor în care se contractează otcupurile dijmăritului și tutunăritului, a fost omisă una din condițiile principale, și anume ca plățile către visterie să se facă în monede de aur și de argint (după cum a ordonat el). Rumeanțev observă că în aceste teritorii [Moldova și Valahia] circulau doar monede de aur și de argint, nu și de aramă. Recomandă ca, la încheierea contractelor cu otcupciii, să se prevadă obligația plății otcupurilor către visterie în aur și argint. [Termenul otcup desemna un bun sau un venit al statului dat în arendă. Tutunăritul era o taxă pe suprafețele de teren cultivate cu tutun. Dijma sau desetina (zeciuiala) era o dare care în perioada de început a Principatelor se colecta în natură din grîu și din multe alte produse ale pămîntului. În timp. o parte din aceste produse au ajuns să fie impozitate separat. Nu știm pentru ce produse se strîngea dijmăritul în 1773, dar din text se vede că se colecta în bani.]

14 august 1773 (nr. 194) - Generalul-maior Rimski-Korsakov ordonă să se primească de la baronul Gartenberg 20.000 de ruble în monedă moldovenească de aramă, în aceleași condiții ca și în cazurile anterioare.

27 august 1773 (nr. 195) - Vistiernicul Ioan Cantacuzino [în textul rusesc ortografiat Kantacuzen] trimite generalului-maior Rimski-Korsakov - ca răspuns la ordinul acestuia din 4 august - un raport privind cauzele pentru care o mare cantitate de monedă de aramă a intrat în visterie. Se arată că, în urma ordinelor ca monedele de aramă să circule în teritoriu, visteria a acceptat la plata otcupurilor, pe lîngă monede de aur și de argint, și - fără nici o opreliște - piesele noi de aramă. S-au plătit în aur și argint numai otcupul de la ocne (și altele cîteva), deoarece astfel era prevăzut în contracte. Raportul precizează că toți ceilalți contribuabili au plătit taxele în monedă de aramă.

fără dată, probabil 29 octombrie 1773 (nr. 198) - Generalul-maior Nikolai Turghenev semnează două liste cu informații despre cît metal s-a eliberat baronului Gartenberg pînă la data raportului - în total, este vorba de 34.416 puduri.

Lista prezintă cîteva detalii despre diversele surse de metal. Astfel, a doua listă arată că din diferite cetăți s-au livrat 19.549 puduri de metal, și anume:

- de la Hotin, tunuri turcești sparte, 6.647 puduri;

- de la Hotin, 86 tunuri de diferite calibre, 6 mortiere și două tunuri „edinorog” - 4.411 puduri;

- de la Izmail, 67 tunuri turcești de diferite calibre, 1.144 puduri;

- de la Polonne, 117 tunuri turcești de diferite calibre și 6 mortiere, 2.986 puduri;

- de la București și Focșani, 23 de tunuri turcești de diferite calibre, 472 puduri;

- de la Iași, 9 tunuri turcești dintre cele existente în visterie, 89 puduri;

- de la Tighina (Bender), tunuri turcești, 1.059 puduri;

- de la Chilia, aramă 1.762 puduri;

- de la Cetatea Albă (Akkerman), tunuri turcești sparte, 590 puduri;

- de la Hotin, 10 mortiere turcești, 270 puduri;

- de la Polonne, tunuri rusești de 12 livre neutilizabile, o jumătate de „edinorog” și 2 tunuri „kartaul”, 114 puduri.

Lista continuă cu metalul eliberat în iunie, august și septembrie 1773 din cetatea Tighina trimisului generalului-maior Melissino - Șloim Iacov Bovit Zaleșcik. Metalul - în total 1.985 puduri - a ajuns la baronul Gartenberg, ce trebuie să îl plătească la visterie.

29 octombrie 1773 (nr. 199) - Baronul Gartenberg prezintă o variantă de bilanț a activității monetăriei. Arată că pentru a bate 1.000.000 de ruble la norma de 20 de ruble dintr-un pud de aramă ar avea nevoie de 50.000 de puduri de metal, pentru care ar trebui să plătească 375.000 de ruble. Mai are de plătit 12% din sumă pentru privilegiul de batere, adică 120.000 de ruble. În total, pentru baterea milionului de ruble ar trebui să plătească 495.000 de ruble.

Pînă pe data de 30 iulie 1773 s-au primit 32.465 puduri de metal, din care, după ce s-au scos 1.381 puduri de fier, au rămas 31.084 puduri de aramă. Din această cantitate 25.685 puduri au fost transformate în bani, la 20 de ruble la pud, obținîndu-se 513.701 ruble. Pentru arama din acești bani trebuie plătit 7,5 ruble pe pud, adică 233.135 de ruble, iar pentru privilegiu încă 12% din sumă, adică 61.644 ruble. În total baronul crede că are de plată 294.779 ruble, din care a plătit deja 60.000 ruble Divanului Moldovei și 46.040 ruble Divanului Munteniei. De asemenea declară că a trimis deja încă 10.000 de ruble Moldovei și 20.000 Munteniei. Ca urmare, ar mai avea de plată 158.739 ruble spre Divane. Baronul arată că mai are încă 5.399 puduri de aramă, pe care trebuie să plătească 40.497 ruble, și că pentru a termina întregul milion trebuie să mai primească încă 18.915 puduri de aramă.

29 noiembrie 1773 (nr. 202) - Rimski-Korsakov ordonă Departamentului Visteriei al Principatului Moldovei să primească 10.000 de ruble în monede de aramă cu stemele Principatelor, piese bătute la monetăria din Moldova. Primirea trebuie să fie făcută la valoarea nominală înscrisă pe monede, iar aducătorul trebuie să primească chitanță. Trebuie să se verifice dacă în visterie există destulă monedă de aur și de argint pentru a trimite echivalentul sumei de 10.000 de ruble la Comisia Comisarilor.

10.3. Documente din anul 1774

24 martie 1774 (nr. 206) - Rumeanțev dă o circulară prin care impune ca la încasarea veniturilor statului să nu se primească în monedă moldovenească mai mult de o treime din orice sumă. Arată că au apărut greutăți în circulația monedelor de aramă cu stemele Principatelor, ca urmare a creșterii nemăsurate a cursului monedelor de aur și de argint, și că s-au scumpit produsele alimentare și celelalte mărfuri aflate la vînzare. Cauza principală a acestei situații este faptul că otcupciii și încasatorii preiau, pe baza ordinelor pe care le-au primit, numai monede de aur și de argint. În neconcordanță cu ordinul lui Rumeanțev, de la astfel de otcupcii s-a preluat monedă de aramă în mari cantități. Ordonă ca visteria imperială din teritoriile luate prin război să primească maxim o treime din plăți în aramă, și ca otcupciii și încasatorii să primească la rîndul lor o treime din sumă în monede de aramă. Aurul și argintul intrat în visterie trebuie predat imediat celui mai apropiat comisariat militar, iar pentru cheltuieli, cum ar fi plățile lucrătorilor și salariile diverșilor funcționari, să se folosească numai monede de aramă. Arată că pentru aceasta moneda de aramă trebuie să aibă o circulație liberă și corectă.

31 martie 1774 (nr. 207) - Rumeanțev informează Divanul Moldovei că baronul Gartenberg, consilier de taină al regelui Poloniei, s-a angajat să toarne pentru nou construitele nave 40 de tunuri de 12 livre și 8 tunuri „edinorog” cu calibrul de 24 de livre, cîntărind în total 2.171 puduri. Pentru fiecare pud pus în operă trebuie plătite 12 ruble, adică pentru toate tunurile 26.052 ruble. Întrucît baronul a fost de acord ca suma pe care o are de primit pentru tunuri să fie înlocuită de banii pe care îi are de dat la visterie pentru otcupul sării, Rumeanțev propune Divanului Moldovei să accepte compensarea acestor bani.

11 aprilie 1774 (nr. 208) - Departamentul Visteriei Moldovei trimite un raport lui Rimski-Korsakov, informîndu-l despre situația decontării tunurilor turnate de baronul Gartenberg pentru flota rusă. Se arată că în anul 1773 baronul Gartenberg a preluat otcupul sării de la ocne de la decedatul asesor de colegiu Papanelopulo. Pentru perioada de trei luni 20.10.1773-20.01.1774 baronul trebuie să plătească în total 11.692 lei și 60 bani, adică 3.897 lei și 60 bani pe lună. De la data de 20 ianuarie 1774 Gartenberg este singur otcupciu al sării, și trebuie să plătească 5.834 lei și 20 bani pe lună, sau 3.500 ruble și 50 copeici în bani rusești. Conform calculelor, datoria pentru tunuri se va acoperi cu plata pentru otcupul sării pe la începutul lunii iulie 1774. Ca urmare, baronul va trebui să plătească pentru perioada 20.06-20.07.1774 numai o parte din otcup, iar mai apoi va trebui să plătească normal. Medelnicerul Sandu Bosie de la Departamentul Visteriei a primit ordinul ca în iulie să întocmească un raport despre încheierea problemei compensării. Se observă că pentru o lună din 1774 baronul Gartenberg trebuia să plătească un preț al otcupului cu 50% mai mare decît pentru o lună din 1773, deoarece pînă pe 20 ianuarie 1774 a deținut doar 2/3 din otcup.

fără dată, probabil aprilie 1774 (nr. 209) - Un document în limba germană semnat de Gartenberg prezintă sumele bătute lunar la Sadagura în perioada noiembrie 1771 - aprilie 1774. În total baronul declară 661.629,63 ruble, dar 681.629,63 ruble este suma care rezultă din adunarea valorilor lunare.

Luna și anul Suma, în ruble Total pe ani, în ruble
noiembrie și decembrie 1771 3.224,37 Total pe 1771
3.224,37
ianuarie 1772 4.900,13 Total pe 1772
266.755,13
februarie 1772 8.490
martie 1772 12.457
aprilie 1772 12.665
mai 1772 28.496
iunie 1772 29.765
iulie 1772 31.900
august 1772 34.237
septembrie 1772 29.906
octombrie 1772 21.450
noiembrie 1772 27.843
decembrie 1772 24.646
ianuarie 1773 50.015,62 Total pe 1773
331.632,13
februarie 1773 29.906,25
martie 1773 36.853,12
aprilie 1773 35.446,87
mai 1773 37.494
iunie 1773 20.500
iulie 1773 18.014
august 1773 23.006,12
septembrie 1773 21.300,15
octombrie 1773 25.080
noiembrie 1773 18.009
decembrie 1773 16.007
ianuarie 1774 19.008 Total pe 1774
80.018
februarie 1774 15.000
martie 1774 21.010
aprilie 1774 25.000
total declarat de Gartenberg 661.629,63 Total calculat
681.629,63

7 iunie 1774 (nr. 212) - Brigadierul Meder, ca urmare a unui ordin dat de Rumeanțev la 20 mai, invită Divanul Moldovei să ia măsuri de supraveghere a graniței, astfel ca să nu se introducă în țară monede asemănătoare celor bătute de Gartenberg (din care există cantități foarte mari). Invită Divanul să ordone ispravnicilor din ținuturile de graniță să păzească cu strășnicie frontiera; vătafii și potecașii - sub amenințarea unor pedepse grele - trebuie să nu scape nici un transport; cei prinși, inclusiv cărăușii, să fie arestați pe loc și trimiși sub caraulă la Meder.

7 și 28 iunie 1774 (nr. 213) - Un document în limba germană semnat de Gartenberg prezintă o situație a metalului primit și una a plăților efectuate Divanelor. Baronul declară că a primit 32.487 puduri de metal, din care, excluzînd 1.515 puduri de fier și alte impurități, au rămas 30.966 puduri de aramă utilizabilă, pentru care, la prețul de 7,5 ruble pe pud, trebuie să plătească 232.245 ruble. Pentru a putea termina baterea sumei de un milion de ruble Gartenberg cere să i se mai trimită încă 19.044 puduri de aramă [socotind 20 ruble pe pud, pentru 1.000.000 erau necesare 50.000 puduri de aramă].

În raport Gartenberg enumeră sumele trimise Divanului Moldovei: 10.000 ruble în iunie 1772, 20.000 ruble în mai 1773, 10.000 în iunie 1773, 20.000 în august 1773, 10.000 în octombrie 1773 și 10.000 în martie 1774, în total 80.000 de ruble.

De asemenea, sînt enumerate livrările către Divanul Munteniei: 10.000 de ruble în iulie 1773, 10.000 în august 1773 și 26.040 ruble în octombrie 1773. Baronul arată că din iunie 1774 sînt în drum spre București două transporturi a cîte 10.000 ruble, și că pe 7 iulie 1774 va mai trimite încă un transport de 10.000 ruble.

iunie 1774 (nr. 214) - Divanul Moldovei a ascultat raportul Departamentului Militar, conform căruia cei trimiși în ținutul Cernăuți pentru înregistrarea locuitorilor au găsit un sat numit Sadogura, cu mulți locuitori, veniți din alte sate ale ținutului, precum și din alte ținuturi. Trimișii au fost împiedicați să-i înregistreze pe locuitori de către un majordom neamț care, afirmînd că satul aparține stăpînului său baronul Gartenberg, a luat registrul din mîinile pisarului și l-a rupt. Căpitanul Golovin de la batalionul din Iași a fost trimis să ancheteze situația și să raporteze Divanului.

13 iulie 1774 (nr. 216) - Baronul Gartenberg prezintă o nouă variantă de bilanț a activității monetăriei. Pentru baterea a 1.000.000 de ruble la norma de 20 ruble pe pud de aramă e nevoie de 50.000 de puduri de metal. Are de plată 7,5 ruble pe pudul de aramă și 12% din suma bătută pentru privilegiul de batere.

Declară că a dispus de 35.311 puduri de metal, din care 2.830 puduri reprezintă metal pe care l-a scos din Dunăre. Din această cantitate 33.511 puduri au fost transformate în monede, iar la 20 ruble la pud s-a obținut suma de 670.229 ruble. Pentru arama primită cu tunurile statului - 32.481 puduri - are de plată 7,5 ruble pe pud, adică 243.607 ruble, iar pentru privilegiu încă 12% din suma bătută, adică 80.427 ruble. În total baronul crede că are de plată 324.034 ruble, din care a plătit deja 80.000 ruble Divanului Moldovei și 66.040 ruble Divanului Munteniei. De asemenea declară că a trimis încă 20.000 de ruble în Muntenia. Ca urmare, ar mai avea de plată 157.994 ruble spre cele două Divane. Baronul arată că mai are încă 1.799 puduri de aramă, și că pentru a termina întregul milion trebuie să mai primească încă 14.689 puduri.

22 iulie 1774 (nr. 217) - Ca răspuns la un raport al brigadierului Andrei Ivanovici Meder, Rumeanțev trimite un ordin prin care cere ca monedele de aramă aduse de baronul Gartenberg să fie preluate, în conformitate cu înțelegerea cu acesta. De asemenea propune ca monedele de aramă să fie folosite la efectuarea de plăți, păstrînd în visterie monedele de aur și de argint.

23 iulie 1774 (nr. 218) - Rumeanțev îi trimite un ordin lui Rimski-Korsakov: „Înălțimea voastră nu poate să nu observe că, pe baza încheierii păcii veșnice între Imperiul Tuturor Rusiilor și Poarta Otomană, în curînd trebuie să urmeze restituirea provinciilor luate prin război”. Rumeanțev arată că în pofida ordinelor sale în visteria statului a rămas o cantitate mare de monedă de aramă cu stemele Principatelor. Cere să se ia toate măsurile ca visteria să nu fie îngreunată cu monede de aramă, și îl face răspunzător pe Rimski-Korsakov de eventualele pagube produse de monedele moldovenești nelichidate.

25 iulie 1774 (nr. 219) - Generalul-maior Rimski-Korsakov ordonă Departamentului Visteriei să ceară de la otcupcii să schimbe monedele de aramă aduse cu monede de aur și de argint. Sînt enumerate scuzele pe care otcupciii le folosesc pentru a motiva neschimbarea banilor: că au primit de la plătitori numai aramă, că în prezent cursul de schimb este foarte dezavantajos față de cel anterior, și că ei au contracte pe moneda care circulă, și că monedele de aramă sînt și ele în circulație. Se arată că, în urma cercetărilor efectuate și pe baza unor mărturii, s-a constatat că toate veniturile trebuiau strînse de la popor numai în aur și argint, pe baza ordinului dat de Rumeanțev, și că atunci cînd otcupcii căpătau monede de aur și de argint le păstrau pentru ei și predau monede de aramă, producînd astfel mari pagube visteriei.

7 august 1774 (nr. 220) - Contele Rumeanțev cere lămuriri de la Rimski-Korsakov, dorind să afle de ce acesta a ordonase ca în orice plată să se accepte o treime din sumă în monedă moldovenească. Arată că negustorii care vin cu marfă din Polonia și din Rusia nu pot fi obligați să accepte moneda locală de aramă, cu care nu au ce face în țările lor.

7 august 1774 (nr. 221) - Contele Rumeanțev, printr-un ordin dat din Focșani, îl amenință pe Rimski-Korsakov, anunțîndu-l că îl va sili să preia pe cont propriu întreaga cantitate de monedă moldovenească ce a fost primită la visterie ca venituri, contrar ordinelor comandantului șef al armatei. Rumeanțev arată că în visterie au intrat mari cantități de aramă de la otcupcii, care pretind că au primit și ei numai aramă. Îl atenționează pe Rimski-Korsakov că are ca obligație principală conducerea visteriei statului. Rumeanțev îi reproșează lui Rimski-Korsakov că nu l-a informat despre restanțele la plată ale otcupciilor și despre justificările acestora, caz în care ar fi dat el o rezoluție de îndrumare pentru rezolvarea situației. Arată că în nici un contract nu s-a prevăzut că ceea ce nu a dovedit otcupciul să adune să fie pierdere la visteria statului. Cîștigul obținut de otcupciu trebuia să fie pe riscul lui, nu al visteriei. Rumeanțev arată că visteria trebuia să primească aramă numai de la baronul Gartenberg, toți ceilalți ar fi trebuit să depună numai aur și argint.

7 august 1774 (nr. 222) - Contele Rumeanțev ordonă Divanului Moldovei să publice obligația ca moneda de aramă să fie primită în toate afacerile comerciale la prețul ei (așa cum la schimbul pe aur sau argint moneda de aramă are prețul ei). Rumeanțev arată că a fost informat că în orașul Iași s-a întrerupt vînzarea produselor alimentare și a altora, din cauza greutăților apărute în circulația monedelor de aramă, despre care se pretinde că sînt incomode pentru cumpărăturile făcute în teritoriu. Afirmă că este avantajos pentru întreaga obște să se cumpere produse din teritoriu cu această monedă de aramă, produse care să fie vîndute în Iași. Nimeni nu trebuie să pună în discuție natura monedei atunci cînd cumpără sau vinde.

9 august 1774 (nr. 223) - Generalul-maior Rimski-Korsakov îi raportează contelui Rumeanțev că în oraș [Iași!] vînzările de produse alimentare și de alte bunuri au scăzut. Raportează că, în ciuda tuturor ordinelor, moneda de aramă nu circulă și mărfurile nu se vînd pe aramă. Amintește de situația grea a locuitorilor săraci, a funcționarilor din batalioanele de la Iași și Hotin care lucrează pe lîngă Divan și sînt plătiți cu aramă, precum și a prizonierilor turci, care își primesc indemnizația pentru hrană tot în bani locali, cu care nu pot cumpăra nimic.

9 august 1774 (nr. 224) - La Iași se publică ordinul lui Rumeanțev (ajuns la Divanul Moldovei cu două zile mai devreme) despre primirea obligatorie a monedei de aramă în toate afacerile comerciale. Deoarece la schimb pe aur și pe argint moneda de aramă are prețul ei, aceasta trebuie să circule cu această valoare de piață [inferioară celei nominale]. Cumpărarea de mărfuri în provincie și vînzarea în Iași pot fi făcute cu această monedă de aramă, spre folosul obștesc. Sînt amenințați cu pedepse publice [dar neprecizate] negustorii care vor lucra doar pentru folosul propriu și nu și în cel al concetățenilor.

24 august 1774 (nr. 225) - Contele Ivan Petrovici Saltîkov (1730-1805), aflat la Focșani, ordonă brigadierului Meder și, separat, generalului-maior Rimski-Korsakov, oprirea primirii la visterie a monedelor de aramă de la Gartenberg. Este anulat ordinul anterior de a se primi o treime din sume în monede de aramă, care nu se vor mai primi de la nimeni. Peste două zile Rimski-Korsakov dă același ordin colonelului Pașkov.

24 august 1774 (nr. 226) - Contele Saltîkov ordonă generalului-maior Rimski-Korsakov să schimbe întelegerea cu baronul Gartenberg de compensare a valorii tunurilor turnate pentru armată cu bani din otcupul sării. În condițiile încheierii păcii, de la baron nu se vor primi alte tunuri în afara celor deja turnate și sosite pînă la jumătatea lui august. Tunurile primite se vor deconta numai după ce vor fi probate. Diferența de bani față de înțelegerea inițială trebuie plătită de baron.

6 septembrie 1774 (nr. 229) - Contele Saltîkov, aflat la Focșani, constată că otcupciii și încasatorii au strîns de la popor monede de aur și de argint, dar, ca venit la visterie, au predat monedă de aramă, împotriva dispoziției domnului feldmareșal Rumeanțev ca arama să fie primită numai de la Gartenberg. Ordonă lui Rimski-Korsakov să oblige otcupciii să schimbe arama adusă cu aur și cu argint.

22 septembrie 1774 (nr. 230) - Generalul Repnin, aflat la Focșani, constată că se strînge de la populație o nouă dare în bani de aur și de argint, chipurile pentru visteria imperială. Aceasta se face fără aprobarea lui Rumeanțev, și ordonă ca această dare să fie strict oprită, colectîndu-se de la populație numai dările obișnuite, stabilite în timpul stăpînirii rusești peste aceste teritorii. Cere să se facă o publicație în teritoriu despre aceasta. În ceea ce privește banii de aramă din visterie, ei trebuie înlocuiți cu bani de aur și de argint de către otcupcii și nu de popor, care nu a fost implicat. Otcupciii și încasatorii au strîns de la popor și de la negustorii străini dări și biruri în monede de aur și de argint, dar au depus la visterie monedă de aramă. Rimski-Korsakov va răspunde de buna înlocuire a aramei cu aur și cu argint.

26 septembrie 1774 (nr. 231) - Ordin către brigadierul Meder, dat din Focșani, cu semnătură indescifrabilă. Ca urmare a raportului trimis pe 25 septembrie de brigadier, prin care anunță că la București a sosit un transport de bani de aramă de la baronul Gartenberg, i se comunică acestuia că în curînd armata urmează să se retragă din Valahia, și că nu există mijloace pentru a lua și acești bani. În consecință, banii vor trebui lăsați la București. Întrucît Meder este cel care a dispus preluarea monedelor de aramă și păstrarea lor la corpul de gardă, va trebui să ia acești bani pe contul său.

25 octombrie 1774 (nr. 232) - Cneazul Repnin arată că utilizarea incorectă a micșorat mult prețul monedei de aramă cu stemele Principatelor, iar din visteria imperială această monedă se eliberează către armată la valoarea ei, și ca urmare personalul armatei suferă pierderi mari. Pentru îndreptarea acestei situații, Repnin îi cere lui Rimski-Korsakov să publice ordinul ca monedele de aramă bătute de baronul Gartenberg să fie primite obligatoriu de toți ca plată, pentru toate cumpărăturile făcute de personalul armatei rusești, fără nici un fel de obiecție, la valoarea nominală înscrisă pe piese. Repnin arată că ordinul său este dat cu aprobarea lui Rumeanțev, și că trebuie publicat ca venind de la acesta.

5 noiembrie 1774 (nr. 233 și nr. 234) - Cneazul Repnin, aflat la Bîrlad, cere explicații de la Rimski-Korsakov, dorind să afle de ce schimbarea monedelor de aramă din visterie pe monede de aur și de argint este pusă pe popor și nu în sarcina otcupciilor. Repnin ordonă ca otcupciii să fie siliți, sub pedeapsa confiscării tuturor bunurilor, să înlocuiască toată moneda de aramă pe care au adus-o la visterie cu bani de aur și de argint. Se menționează că pînă la 5 noiembrie doar un singur otcupciu, pe nume Hatman, s-a conformat și a înlocuit arama adusă, în sumă de 2.546 lei și 99 bani.

25 noiembrie 1774 (nr. 236 și nr. 237) - În vederea încheierii socotelilor cu baronul Gartenberg, Rumeanțev cere ca Rimski-Korsakov să prezinte un raport despre îndeplinirea obligațiilor contractuale ale baronului: cîți bani de aramă au fost bătuți, ce cantitate de metal s-a folosit și de ce calitate, cîți bani s-au plătit pentru metal și pentru privilegiu. Peste două zile Rimski-Korsakov răspunde că baronul Gartenberg a plătit 80.000 de ruble în Moldova și 76.040 de ruble în Muntenia, și că nu deține informații despre cantitatea și calitatea metalului folosit la fabricarea acestor monede, așa că nu poate încheia socotelile cu baronul.

29 noiembrie 1774 (nr. 238) - Din localitatea Cornești [posibil satul Cornești lîngă Iași, sau poate Corneștii din Basarabia, din apropiere de Călărași] Rumeanțev ordonă ca Rimski-Korsakov, împreună cu generalul-maior de artilerie Turghenev, să întocmească pînă cel mai tîrziu a doua zi un raport final cît mai corect asupra afacerii monedelor de aramă, cerînd să se precizeze cantitatea de metal în tunuri și cea scoasă din Dunăre primită de baronul Gartenberg, cît trebuie să se plătească pentru acest metal, ce sumă s-a bătut, și cît trebuie să plătească baronul pentru privilegiul baterii acestei sume.

30 noiembrie 1774 (nr. 239) - Rimski-Korsakov ordonă Divanului Moldovei să compenseze banii pe care îi are de primit Gartenberg pentru cele 13 tunuri turnate pentru armata rusă (și livrate) cu banii pe care baronul îi are de dat pentru otcupul sării. În conformitate cu ordinele anterioare, tunurile au fost aduse la Iași și testate, și au rezistat probelor obligatorii. Pentru tunuri, care în total cîntăresc 747 puduri și 8 livre, baronul are de încasat 12 ruble pentru fiecare pud de aramă turnată, adică în total 8.966 ruble și 40 copeici. Această sumă trebuie scăzută din datoria baronului pentru otcupul sării.

1 decembrie 1774 (nr. 240) - Raport pentru Rumeanțev, semnat de Turghenev și de Rimski-Korsakov, referitor la bilanțul afacerii baterii monedelor de aramă. Raportul conține un tabel cu un bilanț al activităților legate de monetăria de la Sadagura, semnat de baronul Gartenberg și, pentru partea rusă, de cei doi generali amintiți.

Varianta rusească de bilanț arată că, după rapoartele artileriei, în total baronul Gartenberg a primit 34.240 puduri de aramă, pentru care trebuie să plătească 7,5 ruble pe pud, adică 256.800 ruble în total. Baronul a mai scos din Dunăre încă 1.030 puduri, pentru care are de plată tot 7,5 ruble pe pud, adică încă 7.728 ruble. Din toată această aramă (34.240 + 1.030 puduri) s-au bătut, la norma de 20 ruble la pud, 705.410 ruble, sumă pentru care baronul trebuie să plătească 12% pentru privilegiu, adică 84.649 ruble. Ca urmare, în total Gartenberg are de plată 349.177 ruble, din care a achitat deja 80.000 Divanului Moldovei și 76.040 Divanului Munteniei. Baronul rămîne cu o datorie către visterie de 193.137 ruble.

Varianta de bilanț a baronului Gartenberg arată că, deși după rapoartele artileriei a primit 34.240 puduri, acestea nu erau în întregime aramă: unele tunuri aveau bandaje și inele de fier, iar altele aveau nucleu de fier (după cum s-a constatat în timpul topirii) - și ca urmare a primit numai 32.481 puduri de aramă, pentru care trebuie să plătească 7,5 ruble pe pud, adică 243.607 ruble în total. Baronul arată că a mai scos din apele Dunării încă 1.030 puduri (și nu 2.830 puduri, așa cum a apărut pe lista dată pe 13 iulie 1774 din cauza unei greșeli comise la cifre), pentru care are de plată nu prețul stabilit prin privilegiu de 7,5 ruble pe pud, ci doar prețul normal de 5 ruble pe pud, adică încă 5.152 ruble. Din toată această aramă (32.481 + 1.030 puduri) s-au bătut, la norma de 20 ruble la pud, 670.230 ruble, sumă pentru care trebuie să plătească 12% pentru privilegiu, adică 80.427 ruble. Ca urmare, în total Gartenberg are de plată 329.187 ruble, din care a achitat deja 80.000 Divanului Moldovei și 76.040 Divanului Munteniei, și deci mai are o datorie către visterie de 173.147 ruble.

5 decembrie 1774 (la nr. 240 și 244) - Generalul-maior Nikolai Turghenev semnează o listă cuprinzînd cantitățile de metal trimise din cetăți baronului Gartenberg. Lista cuprinde fiecare transport, cu dată și cantitate, și arată că în total s-au cărat la Rogojna 34.240 puduri de metal pentru fabricarea de monede. În plus față de listele anterioare, se menționează că de la Focșani comanditarul baronului a preluat două tunuri rusești deformate.

Se impune observația că pentru unele din transporturi baronul Gartenberg declară că a primit cantități mai mici (posibil să fi scăzut cantitățile de fier care au însoțit arama din tunuri, posibil să se fi pierdut sau furat metal pe drum). Este interesant de văzut că, pentru unele transporturi, baronul recunoaște cantități de metal un pic mai mari decît cele trimise de ruși.

De unde s-a adus Data transportului, după raportul generalului Turghenev Cantitatea trimisă de ruși, în puduri, livre și zolotinci Data primirii la Sadagura Cantitatea primită de Gartenberg (raport din 28 iunie 1774, la nr. 213)
Hotin 1771, 25 august 1.000 puduri 1771, 15 septembrie 1000 puduri
1772, 15 februarie 2.000 puduri 1772, 20 februarie 2.069 puduri 28 lb
1772, 3 martie
1772, 16 martie
1772, 16 martie
3.000 puduri
647 puduri 21 lb 66 zol
2.779 puduri 10 lb
1772, 10 aprilie 6.349 puduri
1772, 11 iulie 1.632 puduri 13 lb 1772, 27 iulie 1.632 puduri 13 lb
1773, 31 ianuarie
1773, 13 aprilie
270 puduri
2.014 puduri 13 lb
1773, 2 februarie
1773, 2 mai
2.284 puduri 23 lb
Tighina (Bender) 1772, 16 august 666 puduri 10 lb - -
1772, 12 septembrie 905 puduri 12 lb - -
1772, 10 iulie 413 puduri 36 lb - -
1773, 22 ianuarie
1773, 25 aprilie
1773, 29 aprilie
1.059 puduri 66 lb
2.048 puduri 32 lb
2.612 puduri 19 lb
1773, 4 iunie 6.486 puduri 7 lb
1774, 15 februarie 647 puduri 38 lb 1774, 22 martie 629 puduri 38 lb
Izmail 1773, 6 martie
1773, în mai
94 puduri 20 lb
221 puduri 10 lb
1773, 10 aprilie
1773, 29 mai
315 puduri 30 lb
Chilia 1773, 22 februarie
1773, 6 martie
1773, în mai
1.762 puduri 25 lb
536 puduri 28 lb
149 puduri 20 lb
1773, 16 aprilie 2.248 puduri 20 lb
Cetatea Albă (Akkerman) 1773, 1 februarie 590 puduri 22 lb 1773, 12 martie 511 puduri
1773, în mai 618 puduri 11 lb 1773, 3 iulie 618 puduri 11 lb
Brăila 1773, în mai 2.603 puduri 17 lb 1773, 4 iunie 2.483 puduri 15 lb
1774, în aprilie 760 puduri 3 lb 1774, 22 mai 777 puduri 29 lb
București 1772, 3 septembrie 472 puduri 18 lb 1772, 19 octombrie 473 puduri
1773, în decembrie 304 puduri 24,5 lb 1774, 15 ianuarie 231 puduri 34 lb
Focșani 1773, în iulie 95 puduri 15 lb 1773, 9 octombrie 113 puduri
Iași 1772, 3 iulie 1.144 puduri 29 lb 1772, 14 aprilie 1.100 puduri
1772, în octombrie 89 puduri 14 lb 1772, 24 august 57 puduri 14 lb
Polonne 1772, 16 iunie 2.986 puduri 4 lb 1772, 16 iulie 2.986 puduri 4 lb
1773, 16 iulie 114 puduri 1773, 14 martie 114 puduri 1 lb

1774 (nr. 241) - Boierii din Divanul Moldovei trimit un raport colonelului Timofei Ivanovici Tutolmin, căruia îi comunică distanțele dintre Rogojna și cetățile de unde s-au luat tunurile pentru baterea de monede de aramă. În ceea ce privește distanța dintre Polonne și Rogojna, Divanul nu cunoaște și nu poate arăta nimic, fiindcă Polonne este în ținutul Poloniei.

10.4. Documente din anul 1775

februarie 1775 (nr. 243) - Generalul-maior Rimski-Korsakov și colonelul Timofei Tutolmin întocmesc un decont privind suma datorată de baronul Gartenberg pentru otcupul sării și compensarea ei parțială prin tunurile turnate la Sadagura pentru armata rusă. În document se arată că otcupul sării a fost preluat de baronul Gartenberg la 20 octombrie 1773, după moartea asesorului de colegiu Papanelopulo, fostul deținător al acestui otcup. Pe perioada 20 octombrie 1773 - 10 decembrie 1774 baronul trebuie să plătească 73.923 lei și 73,3 bani. Din această sumă a plătit la diferite date 14.945 lei și 10 bani în monedă de argint. De asemenea, din suma datorată trebuie să i se scadă contravaloarea celor 13 tunuri turnate și livrate armatei rusești, 14.944 lei. A rămas o restanță de 44.033 lei și 93,3 bani, sau 26.420 ruble și 26 copeici.

Decontul arată că baronul Gartenberg a primit pentru turnarea tunurilor 2.853 puduri de metal, din care 747 se regăsesc în tunurile turnate, iar 74,7 puduri (10% din masa tunurilor) se acceptă ca pierderi tehnologice la turnare. Astfel, la Sadagura rămîn 2.031 puduri și 30,5 livre de aramă, pentru care trebuie să se plătească 5 ruble de argint pe pud, adică 10.158 ruble și 81,75 copeici. În legătură cu transportul materialului pentru turnarea tunurilor, baronul cere să i se deconteze 2.038 ruble, dar autoritățile rusești recunosc numai 564 ruble și 92,5 copeici, conform tarifului obișnuit.

Baronul Gartenberg arată că, din cauza calității foarte slabe a metalului, nu numai că nu i-a mai rămas această cantitate de aramă ci, dimpotrivă, a cumpărat pe socoteala lui metal, pentru îmbunătățirea calității materialului folosit la turnarea tunurilor și la baterea monedelor. Resturile de la turnare și baterea monedelor, care se găsesc la monetărie, reprezintă material care nu mai poate fi utilizat la nimic.

Documentul menționează existența unei cereri a lui Gartenberg, prin care dorește să i se recunoască o pierdere de 5.550 ruble, întrucît a efectuat investițiile necesare turnării a 48 de tunuri - clădiri, mașini, căutare și aducere de meseriași din alte părți - iar armata rusă a renunțat la cea mai mare parte a comenzii. Decontul, împreună cu cererea baronului, a fost înaintat cel mai probabil lui Rumeanțev, care în documentele precedente mai ceruse astfel de rapoarte.

februarie 1775 (nr. 244) - Bilanț final al afacerii cu baronul Gartenberg pentru baterea monedelor de aramă cu stemele Principatelor - document fără semnătură, din aceeași arhivă cu celelalte.

Baronul a primit pentru baterea de monedă 34.240 puduri de metal (conform chitanțelor - fracțiunile de pud, prezente în toate documentele, au fost neglijate și ca urmare nu apar în prezentul text) și a mai scos 830 puduri din Dunăre, avînd la dispoziție în total 35.070 puduri. Gartenberg declară că în această cantitate de metal a găsit 1.795 puduri de fier. Deși această constatare ar fi trebuit făcută la momentul recepționării tunurilor - chitanțele semnate de baron și de oamenii săi arătînd că s-a primit numai aramă - totuși fierul chipurile găsit în tunuri se compensează cu arama scoasă din Dunăre, care nu va fi luată în calcul.

Gartenberg a cerut să se scadă 4 livre la pud - 10% din metal - ca pierderi la prelucrare, aramă arsă sau rămasă în zgură. Din cantitatea de 34.240 puduri rămasă în discuție se scad 3.424 puduri ca pierderi, rămînînd pentru baterea monedelor 30.816 puduri.

Calculînd pe baza privilegiului, după care trebuiau să se bată monede în valoare de 21,6 ruble dintr-un pud de aramă, s-au bătut în total bani de 665.626 ruble și 24 copeici. Pentru primul privilegiu de batere a 500.000 de ruble în piese de 1 para / 3 denghi și de 2 parale / 3 copeici s-au folosit 23.148 puduri de aramă. Restul aramei, 7.667 puduri, a fost folosit pentru baterea a 165.623 ruble și 24 copeici, la aceeași normă de 21,6 ruble la pud. Această a doua sumă a fost bătută pe baza privilegiului acordat inițial generalului-maior și cavaler Melissino, cedat de acesta asesorului de colegiu Papanelopulo și ajuns în final tot în posesia lui Gartenberg.

Pentru arama folosită baronul are de plată 7,5 ruble pe pud, adică pentru cele 23.148 puduri din care s-au făcut 500.000 de ruble are de dat 173.611 ruble și 12,5 copeici. A plătit pentru această aramă Divanelor din Iași și București 80.000 respectiv 76.040 ruble. Mai are de plată 60.000 de ruble pentru privilegiul de batere. Prețul transportului acestei arame, calculat într-o anexă ca fiind 4.774 ruble și 73 copeici, se acceptă să fie decontat de visterie, și se scade din datorie. Ca urmare Gartenberg mai are de plată 72.796 ruble și 38 copeici. Pentru plata datoriei baronul ar avea gata bătute 31.000 de ruble de aramă, care la timpul lor fuseseră trimise Divanelor. Scăzînd din această datorie și 7.500 de ruble (pentru 1.000 de puduri de aramă care, dintr-un motiv nelămurit, ar fi fost luate și folosite de Melissino), 12.000 de ruble pe care baronul le-a investit în diferite construcții ale monetăriei, precum și încă niște mii de ruble cheltuite suplimentar pentru transportul aramei (deoarece la locurile de unde s-au luat tunurile nu erau meseriași, așa că tunurile se transportau întregi, cu mare greutate), în final Gartenberg mai are de plătit 4.986 ruble și 53 copeici.

Conform privilegiului, datoria de 4.986 ruble și 53 copeici trebuie plătită în monede de aramă cu stemele Principatelor. O astfel de sumă ar cîntări 230 puduri și 35 livre, și dacă ar fi vîndută ca aramă s-ar putea da pe 1.154 ruble și 31 copeici în bani de argint, socotind arama la prețul de 5 ruble de argint pe pud.

Pentru cele 7.667 puduri de aramă din care s-au făcut 165.626,24 ruble metalul trebuia plătit cu 57.509 ruble, iar privilegiul cu 19.875 ruble. Aceste sume în monede de aramă cîntăresc 2.262 respectiv 920 puduri, și pot fi vîndute ca metal pentru 13.312 respectiv pentru 4.600 ruble în monedă de argint. Transportul a 7.667 puduri face după calculul rușilor 1.762 ruble, sau 5.238, după cel al lui Gartenberg. Baronul mai arată că nu i s-a furnizat suficient metal pentru a putea termina și a doua tranșă de 500.000 de ruble, și ca urmare a suferit mari pierderi, deoarece a plătit pentru primirea privilegiului 50.000 de ruble lui Melissino și 80.000 de ruble lui Papanelopulo.

E interesant de observat modul spectaculos în care a fost reevaluată datoria: banii de aramă, posibil de utilizat numai în condițiile de ocupație militară a Principatelor, și deveniți complet inutili la data bilanțului (în Rusia nu puteau fi utilizați ca bani deoarece aveau masa cu circa 1/3 sub standardul valorii nominale), ar putea fi valorificați prin vindere ca simplu metal, la prețul curent al pieței. E de notat că valoarea intrinsecă a metalului monedelor acoperea doar 23% din valoarea nominală înscrisă pe piese. Se vede că rușii erau foarte dornici să reducă pe cît posibil sumele datorate de baron și neîncasate, acceptînd la decontare inclusiv sume care, conform privilegiului de batere, cădeau în sarcina antreprenorului. În final datoria lui Gartenberg în urma afacerii baterii de monede cu stemele Principatelor a fost stabilită la 19.067 ruble de argint, din care nu s-a scos transportul la Sadagura a ultimelor 7.667 puduri de aramă.

tabel anexă 1775 (la nr. 244) - Lămurire privind prețul transportului aramei, primită de Rimski-Korsakov de la Divanul Moldovei, și sumele care se pot deconta pentru transport. Membrii Divanului Moldovei arată că pentru un furgon cu patru boi încărcat cu 800 ocale transportul se plătește cu 60 de bani pe ora de drum. [1 oca moldovenească = 1,291 kg, iar o oră de mers echivalează cam cu 5 kilometri] Pe baza greutății transportate și a distanței, pentru arama folosită pentru baterea primei jumătăți de milion de ruble se propune să se scoată din datoria lui Gartenberg prețul transportului, adică 4.774 ruble și 73 copeici. Banii pentru transportul a 7.667 puduri de aramă din care s-au bătut bani pe baza privilegiului acordat lui Melissino nu pot fi luați pe seama visteriei, deoarece conform condițiilor contractului, transportul trebuia făcut pe cheltuiala lui Melissino. De asemenea, pentru cele 3.424 puduri de aramă considerate ca pierdute tehnologic în zgură, visteria nu își poate asuma transportul.

Trebuie observat că diferențele care apar între calculul matematic al prețului transportului și sumele reclamate de Gartenberg se pot explica și prin imposibilitatea încărcării stricte a fiecărui furgon exact la capacitatea maximă, fiind vorba de transportat diverse tipuri de tunuri, întregi sau sparte.

O a doua observație se referă la prețul folosit de ruși în calculele pentru plata transportului, care este exact 0,5 copeici sau o denga pentru o greutate de un pud și pentru o distanță de o oră de mers.

tabel anexă 1775 (la nr. 243) - Tabel semnat de Rimski-Korsakov cu cantitățile de aramă primite de baronul Gartenberg pentru a turna tunuri și cu prețul transportului metalului la uzină. De la Hotin, Tighina, Cetatea Albă și Izmail s-au eliberat 2.853 puduri de metal. Visteria preia pe seama ei pentru transport 561 ruble și 92,5 copeici. Suma a fost calculată pe baza greutăților cărate și a distanțelor pe care s-a făcut transportul, în concordanță cu distanțele și prețurile primite de la boierii Divanului Moldovei.

15 februarie 1777 (nr. 255) - Cancelaria gubernială de la Kiev a raportat că în satul Klementieva din județul Moscova s-a găsit la țăranul Spiridon Dughin o sumă de 787 ruble și 57,5 copeici în bani de aramă bătuți în Moldova. Această sumă a fost adusă în Rusia în taină de peste graniță. Departamentul pentru monede al Berg-colegiul (berg-colegiul era un organ pentru conducerea industriei miniere din Rusia) ordonă pedepsirea țăranului cu biciuire în public și confiscarea sumei, care să fie trecută la venituri la Departamentul Monetar. Cu prima ocazie banii să fie trimiși pentru prelucrare la Moscova, iar cancelaria gubernială de la Kiev să fie anunțată în scris despre preluarea de la ea a banilor.


11. Personalități implicate în istoria monedelor Sadagura

11.1 Peter Nicolaus von Gartenberg

Gartenberg (1714-1786) s-a născut în localitatea Kregme din Danemarca, sub numele de Peter Nicolaus Nyegaard, ca fiul al unui cleric, Hans Nielsen Nyegaard, și al Mariei Arendrup [4]. În anul 1736 a absolvit studiile de medicină în orașul Roskilde din Danemarca. Se pare că apoi a plecat în Norvegia (pe atunci Norvegia și Danemarca aveau același suveran), la minele de argint de la Kongsberg, unde a studiat mineritul (argintul descoperit aici în 1623 a fost exploatat pînă în anul 1957, iar în anul 1770 orașul era al doilea ca mărime din Norvegia, 4.000 de oameni lucrînd numai la exploatarea argintului). De aici a plecat în Germania, unde a luat numele Neugarten - de fapt, și-a tradus numele din daneză în germană. Și-a luat doctoratul în medicină la Halle în anul 1743, și s-a căsătorit cu unica fiică a apreciatului medic Johann Junker, profesor la Universitatea din Halle.

Mai apoi a intrat în serviciul prințului elector al Saxoniei, Friedrich August al II-lea (1696-1763), care era simultan și rege al Poloniei, unde domnea sub numele de August al III-lea. În Saxonia s-a ocupat de supravegherea mineritului și a baterii de monede. Deoarece și-a făcut treaba foarte bine, în anul 1753 a fost primit în rîndurile nobilimii Saxoniei, sub numele de von Gartenberg. În anul 1758 a fost ridicat la rangul de baron al Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană (baron = Freiherr în germană), diploma sa purtînd data de 19 iunie. August al III-lea îl prețuia în mod deosebit pe baronul Gartenberg, așa că, și în calitatea sa de rege al Poloniei, i-a acordat titlul de consilier privat (sau intim). În anul 1765 Gartenberg a trecut în Polonia [14], unde fusese numit comisar general al minelor și unde a introdus noi utilaje pentru baterea monedelor. În Polonia baronul a dobîndit indigenatul (cetățenia poloneză), iar numele său s-a transformat din nou, devenind Peter Nicolaus von Gartenberg-Sadogorsky, prin completarea cu traducerea în poloneză. Ambele variante ale numelui cuprind aceleași două imagini, munte și grădină.

După Raczynski [22], baronul a organizat, sub regele Stanislav August Poniatovski (1732-1798), exploatarea minereurilor în zona Cracoviei. Lîngă o mină de cupru a fondat o colonie, care, de la supranumele său, a căpătat denumirea Sadogura (azi există mai multe localități cu acest nume în Polonia!). Ulterior a fost și asesor al Comisiei Trezoreriei. Dacă această informație este adevărată, ar însemna că baronul și-a dat numele la două localități, una în Polonia și una în Moldova.

Între anii 1765 și 1772 Gartenberg a fost administrator al monetăriilor din Cracovia și din Varșovia. În această perioadă rege al Poloniei era Stanislav August Poniatovski, și există troiaci ai acestui rege cu inițiala G provenită de la numele lui Gartenberg.

În perioada războiului ruso-turc din 1768-1774 baronul Gartenberg a obținut de la armata rusă privilegiul de a bate monede de aramă cu stemele Principatelor Române, și a înființat o monetărie în Moldova, pe moșia sa de la Sadagura, în apropierea satului Rogozna, lîngă Cernăuți.

În anul 1774 baronul a turnat mai multe tunuri pentru armata rusă, probabil la fabrica sa de la Sadagura. De asemenea a deținut pentru o perioadă otcupul sării în Moldova.

Nu mai există informații despre baron după anul 1776, cînd ar fi căpătat o diplomă de apreciere pentru perioada de serviciu la monetărie [22]. Tot ce se mai știe este că o fiică de-a sa s-a măritat cu un conte.

Baronul Gartenberg a murit pe 6 ianuarie 1786 în localitatea Sierakow din Polonia (azi în voievodatul Polonia Mare, nu departe de Poznan) [27].

De numele lui Gartenberg sînt legate mai multe medalii, dintre care două sînt mai cunoscute, ambele fiind considerate a fi medalii masonice [15], [16], [17]. În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 în Principate au fost înființate și au funcționat mai multe loji masonice. Apar menționate lojele Marte (înființată la Iași în 1772?) și Minerva (Sadagura, 1774?). Se crede că Gartenberg ar fi fost membru, sau chiar ar fi înființat o lojă la Sadagura. Ar fi fost și maestru al unei loji din Varșovia. De la aceste medalii bătute de Gartenberg se cunoaște numele gravorului F. Comstadius, care e posibil să fi lucrat și la matrițele monedelor Sadagura.

11.2. Piotr Aleksandrovici Rumeanțev-Zadunaiski

Rumeanțev (1725 - 1796) a fost mareșal al armatei ruse și guvernator al Ucrainei. În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 a capturat fortăreața Azov (6 martie 1769) și a obținut victoriile de la Larga și Cahul, trupele sale trecînd apoi Dunărea. Pentru aceste merite a căpătat, în anul 1774, supranumele Zadunaiski, adică „de peste Dunăre”. Conform biografiilor în limba rusă de pe internet, Rumeanțev s-a născut la Moscova. Transnistrenii consideră că s-a născut la Stroiești, pe Nistru, lîngă Rîbnița.

11.3. Aleksandr Vasilievici Rimski-Korsakov

Rimski-Korsakov (1729 - 1781), cel care s-a ocupat îndeaproape de finanțele Principatelor Române în perioada afacerii cu monedele Sadagura, a avansat pînă la gradul de general-locotenent în armata rusă.

11.4. Piotr Ivanovici Melissino

Melissino (1726 - 1797), descendent al unei familii grecești sosite în Rusia pe timpul lui Petru cel Mare, a fost primul general rus de artilerie. A participat la asediul Hotinului și a luptat în bătăliile de la Larga și Cahul. A fost avansat la gradul de generalul-maior pe 01.01.1770.

În anul 1773 i s-a acordat un privilegiu de batere a 500.000 de ruble în bani de aramă, privilegiu pe care l-a cedat asesorului de colegiu Papanelopulo.

11.5. Papanelopulo

Papanelopulo (? - 1773), numit uneori și Popanelopulo, deținea titlul de asesor de colegiu în Rusia. Foarte probabil este vorba de Demetrio Papanelopulo, bancher grec din Sankt Petersburg originar din insula Leucas - sau Santa Maura, cum o numesc italienii - de pe coasta de apus a Greciei, personaj pomenit în memoriile aventurierului venețian Casanova). Rangul (cinul) de asesor de colegiu era al VIII-lea în ierarhia civililor (în Rusia țaristă funcționarii civili erau împărțiți pe 14 grade, al XIV-lea fiind cel mai mic). Formula obligatorie de adresare către un asesor de colegiu era „vașe vîsokoblagorodie”, ce ar putea fi aproximată prin „înălțimea voastră nobilă”.

Papanelopulo a deținut în Moldova o parte din otcupul sării pe anul 1773. În 1773 a cumpărat de la generalul Melissino un privilegiu de batere a 500.000 de ruble în bani de aramă, privilegiu pe care l-a vîndut baronului Gartenberg.


12. Concluzii

Monedele Sadagura reprezintă un eveniment deosebit în circulația monetară a Principatelor în secolul al XVIII-lea. Pe tot parcursul acestui secol au fost singurele monede bătute local și care au circulat. Punerea în circulație a acestor piese în mari cantități a perturbat grav economia Principatelor.

Monedele Sadagura au valoarea nominală înscrisă în două sisteme monetare, fapt caracteristic pentru banii de ocupație. Reprezentarea valorii în parale, dar și în copeicile sistemului monetar țarist, arată clar că monedele de 1 para / 3 denghi și de 2 parale / 3 copeici bătute la Sadagura au fost emise din inițiativa și în folosul direct al autorităților rusești de ocupație. Totuși, rușii au evitat apariția oricărui semn al autorității țariste pe monede, respingînd toate probele cu cifrul împărătesei Ecaterina a II-a. Monedele au avut curs forțat, fiind mult supraevaluate - metalul conținut valora sub un sfert din cursul oficial. De asemenea, piesele erau mai ușoare decît echivalentele lor din sistemul monetar rusesc.

Avînd reprezentate stemele celor două Principate, monedele au fost o dovadă în plus că aceste țări erau privite de ruși ca avînd origine comună și destin comun.

Monedele Sadagura au fost gîndite de la bun început ca monede locale, și au avut putere de circulație pe teritoriile Moldovei și Munteniei, dar numai atît timp cît aici au staționat trupele Imperiului Țarist.

Utilizarea pe scară largă a monedelor de aramă a reprezentat o noutate pentru Moldova și pentru Muntenia, care nu avea cum să fie primită cu entuziasm de locuitori. În Principate circulau practic numai monede de aur și de argint, în general numai monedele false fiind de aramă.

Impunerea acestor piese în circulația monetară a Principatelor, care erau și rămăseseră și sub ocupație țări distincte, cu Divane separate, reprezintă din punct de vedere practic realizarea unei uniuni monetare între Moldova și Muntenia.

Monedele Sadagura au fost introduse pe piață și folosite pe scară largă în anii 1772, 1773 și 1774. În primăvara anului 1774 deja se afla în circulație practic întreaga cantitate de monede bătute, și această cantitate era mult prea mare pentru a putea fi absorbită de piață. În plus, trecerea rușilor peste Dunăre în Bulgaria și apoi încheierea războiului au dat primele semnale ale plecării armatelor țariste din Principate. Nimeni nu mai dorea să dețină aramă de Sadagura, iar comercianții acceptau în schimbul mărfurilor doar monede de aur și de argint. Autoritățile armatei ruse au dat un număr mare de ordine și comunicate prin care au încercat să forțeze circulația acestor piese. În august 1774 primirea monedei de aramă este declarată obligatorie, la valoarea ei de piață. Dar, la finalul lui octombrie (dată la care pacea era de mult semnată iar domnitorul Moldovei își ocupase deja postul), se ordonă ca monedele Sadagura să fie primite obligatoriu de la tot personalul armatei ruse, și încă la valoarea nominală. Practic, comercianții erau supuși unor rechiziții și nu era vorba de acte normale de vînzare-cumpărare.

Procedeul de spoliere a Principatelor descris în documentele prezentate în [18], care prezintă pînă la urmă punctul de vedere al ocupanților ruși asupra acestei probleme, este limpede: visteriile celor două țări trebuiau să primească aramă de la Gartenberg, trebuiau să elibereze la schimb armatei ruse aceeași sumă în monede de aur și de argint, și erau obligate să pună arama în circulație, efectuînd toate plățile în noile monede. Această aramă trebuia să rămînă la poporeni, fiindcă taxele de tot felul trebuiau strînse în bani de metal prețios, care trebuiau predați rușilor...

În urma afacerii cu monedele de aramă cu stemele Principatelor cei mai păgubiți au fost desigur locuitorii Principatelor și negustorii ce aveau în posesie astfel de bani, deveniți repede simple bucăți de aramă, așa cum le tratează și rușii în ultimul document prin care se încheie bilanțul afacerii monetare cu Gartenberg. Apoi Divanele Moldovei și Munteniei, care au plătit peste 150.000 ruble de aramă cu aur la valoarea nominală.

Din punct de vedere scriptic, au ieșit în pagubă și rușii, care, după binevoitoare eforturi de a-și reduce deficitul, l-au scos dator pe baronul Gartenberg cu vreo 19.000 de ruble de argint.

În ceea ce îl privește pe baronul Gartenberg, acesta se plînge ofițerilor ruși ori de cîte de cîte ori are ocazia că a suferit mari pagube. Din păcate din documentele din [18] și din bibliografia ce ne-a stat la dispoziție nu rezultă ce a făcut baronul cu întreaga sumă bătută. A plătit 80.000 ruble Divanului Moldovei, 76.040 Divanului Munteniei, a plătit 12.000 ruble pentru construcțiile monetăriei, 50.000 ruble lui Melissino și 80.000 lui Papanelopulo și a mai dat vreo 25.000 ruble pe transportul aramei. În afara sumelor plătite Divanelor, nu este limpede modul în care restul banilor de aramă au ajuns pe piață. Posibil prin plăți făcute de armata rusă, sau direct de către Gartenberg?

În final, se impune observația că monedele Sadagura sînt piese frumoase, care au ascunsă în spatele lor o poveste captivantă, ceea ce le face dorite și căutate de colecționari, atît români cît și străini, dar în special ruși. Ele reprezintă un punct de convergență a numismaticii românești cu numismatica rusească.


Mulțumiri

Autorii doresc să mulțumească domnului profesor Alexandru G. Șerban, scriitor și traducător din limbile polonă și rusă, pentru traducerea textelor referitoare la baronul Gartenberg din vechea carte poloneză de medalii scrisă de Raczynski. Mulțumim de asemenea domnului conferențiar universitar doctor inginer Condrat Adrian Homutescu pentru traducerea tuturor documentelor din limba rusă.


Notă privind transcrierea numelor și cuvintelor scrise cu litere chirilice

Pentru transcrierea literelor chirilice am utilizat normele recomandate în Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație al Academiei, ediția a IV-a, București, 1983. Ca exemplu, am scris denghi și nu dengi, Rumeanțev și nu Rumianțev. Denumirile încetățenite în limba română au fost folosite ca atare.


Bibliografie

1. Bitkin V.V., Composite Catalogue of Russian Coins. Part II (1740-1917). Iunona Moneta, Kiev, 2003.

2. Bogdan N.A., Orașul Iași - Monografie istorică și socială, ilustrată. Ed. Tehnopress, Iași, 1997 (reproduce ediția a II-a, 1913-1915).

3. Brekke B.F., The Copper Coinage of Imperial Russia 1700-1917. Suedia, 1977.

4. Bricka C.F., Dansk biografisk lexikon: Faaborg - Gersdorff. vol. V, Kjobenhavn, 1891, p. 576, Projekt Runeberg, http://runeberg.org/dbl/5/.

5. Buzdugan G., Luchian O., Oprescu C., Monede și bancnote românești. Ed. Sport-Turism, București, 1977, p. 102-105.

6. Caussin de Perceval P.A., Précis historique de la guerre des turcs contre les russes, depuis l'année 1769 jusq'ua l'année 1774, tiré des annales de l'historien turc Vassif-Éffendi. Paris, 1822, (Google Books).

7. Costin B., Pînzar A., Monedele Moldovei și Valahiei. Site internet, http://monederomanesti.cimec.ro/sadagura.htm, septembrie 2010.

8. Giurescu C., Istoria românilor. vol. III, Ed. Bic All, București, 2007.

9. Goncearov Irina, Moneda moldo-valahă de la 1771-1774. Tyragetia IV-V, Chișinău, 1997, p. 197-201.

10. Homutescu A., Homutescu V.M., Monede românești / Romanian coins. Site internet, http://romaniancoins.org/ro1para.html, aprilie 2010.

11. Ilin A., Tolstoi I., Russkiia monetî cekanennîia s 1725 po 1801 g. Sankt Petersburg, 1910, p. 122-123.

12. Iosupov, Monetî rossiiskoi imperii. Albom-katalog. Kazan, 1999.

13. Jar M., Monedele Sadagura. Colecționarul Român, nr. 1, 2008, p. 16-18, (Forum Transylvanian Numismatics, http://forum.transylvanian-numismatics.com/viewtopic.php?t=226)

14. Kneschke E.H., Neues allgemeines deutsches Adels-Lexicon: Loewenthal - Osorowski. vol. VI, Leipzig, 1865, p. 484, (Google Books).

15. Marvin W.T.R., Masonic Medals. American Journal of Numismatics and Bulletin of American Numismatic and Archaeological Societies, vol. XI, no. 1, Boston, 1876, p. 1-6 .

16. Marvin W.T.R., The Medals of the Masonic Fraternity Described and Illustrated. Boston, 1880 (Internet Archive, http://www.archive.org/).

17. Merzdorf J.F.L.Th., Die Denkmünzen der Freimaurerbrüderschaft. Oldenburg, 1851, p 114-115, (Google Books).

18. Mihailovici G., Monetî țarstvovania imperatrițî Ekaterinî II. tom I, Sankt Petersburg, 1894.

19. Mihailovici G., Monetî țarstvovania imperatrițî Ekaterinî II. tom II, Sankt Petersburg, 1894.

20. Orlov A.P., Monetî Rossii. Catalog-spravocinik, 1700-1917, Minsk, 1994.

21. Petrovici A., Voina Rossii c Turției i polskimi konfederatami. tom I-IV, Sankt Petersburg, 1866.

22. Raczynski E., Gabinet medalów polskich oraz tych które sie dziejów polski tycza, z csasów panowania Stanislawa Augusta. Wroclaw, 1843, (Google Books).

23. Semenov V., Russian Coins 1700-1917. ed. 9, Izd. KONROS-INFORM, Sankt-Peteburg, 2007.

24. Uzdenikov V.V., Monetî Rossii 1700 - 1917. Izd. Finansî i statistika, Moskva, 1986.

25. Uzdenikov V.V., Monetî Rossii, XVIII - naciala XX veka. Oțerki po numizmatike. Moskva, 1994.

26. Uzdenikov V.V., Obem cekanki rossiiskih monet na otecestvennîh i zarubejnîh monetnîh dvorak 1700 - 1917. Moskva, 1995.

27. *** - Bayerische Akademie der Wissenschaften. Historische Kommission, Neue deutsche Biographie. vol. 6, 1953, p. 75, (Google Books).

28. ***, The CoinArchives.com World Coins. Site internet, http://www.coinarchives.com/w/, aprilie 2010.

diametru 28.8 mm, 10.3 g, bronz  
diametru 28 mm, 10.05 g, bronz  
Avers: 21 mm diametru, 8 g, aur 99.9%, margine netedă
valoarea nominală 5 RUBLEI, stema autoproclamatei republici transnistrene (cu secera și ciocanul), inscripția · PRIDNESTROVSKII RESPUBLIKANSKII BANK · (cu litere chirilice) însemnînd BANCA REPUBLICANĂ [TRANS] NISTREANĂ, anul 2009, la stînga semne de monetărie, la dreapta Au999 reprezentînd titlul aurului
Revers: bustul laureat al împărătesei Ecaterina a II-a, deasupra umărului stîng siglă, inscripțiile cu litere chirilice IMPERATRIȚA EKATERINA II 1729-1796 și, pe o eșarfă, ROSSIA V ISTORII PRIDNESTROVIA, însemnînd "ÎMPĂRĂTEASA ECATERINA A II-A" și "RUSIA ÎN ISTORIA (TRANS)NISTRIEI"

Tiraj: 250 exemplare
Avers: 32 mm diametru, 14.14 g, argint 92.5%,
margine netedă
valoarea nominală 100 RUBLEI, stema autoproclamatei republici transnistrene (cu secera și ciocanul), inscripția · PRIDNESTROVSKII RESPUBLIKANSKII BANK · (cu litere chirilice) însemnînd BANCA REPUBLICANĂ [TRANS] NISTREANĂ, anul 2007, la stînga semne de monetărie, la dreapta Ag 925 reprezentînd titlul argintului
Revers: o imagine a mareșalului, alături stema Imperiului Rus și, pe o foaie de hîrtie, o hartă cu Nistrul și cu orașele Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol și Tighina (Bender), inscripția GRAF RUMEANȚEV-ZADUNAISKI, anii 1725-1796 și, pe o eșarfă, ROSSIA V ISTORII PRIDNESTROVIA, însemnînd "RUSIA ÎN ISTORIA (TRANS)NISTRIEI"

Tiraj: 300 exemplare

Moneda face parte dintr-o serie de numită "Rusia în istoria Transnistriei".

Avers: 32 mm diametru, 14.14 g, argint 92.5%,
margine netedă
valoarea nominală 100 RUBLEI, stema autoproclamatei republici transnistrene (cu secera și ciocanul), inscripția · PRIDNESTROVSKII RESPUBLIKANSKII BANK · (cu litere chirilice) însemnînd BANCA REPUBLICANĂ [TRANS] NISTREANĂ, anul 2006, dedesubt 925 reprezentînd titlul argintului
Revers: imaginea cetății Tighina, în față rîul Nistru, un soclu cu o piatră prețioasă pe care scrie 1538 - anul cuceririi cetății de către Soliman Magnificul, o bandă cu inscripția BENDERSCAIA KREPOSTI (cu litere chirilice) însemnînd CETATEA BENDERULUI, jos inscripția DREVNIE KREPOSTI NA DNESTRE (cu litere chirilice) însemnînd VECHI CETĂȚI DE PE NISTRU

Tiraj: 500 de piese
Avers: 32 mm diametru, 14.14 g, argint 92.5%, margine netedă
valoarea nominală 100 RUBLEI, stema autoproclamatei republici transnistrene (cu secera și ciocanul), inscripția · PRIDNESTROVSKII RESPUBLIKANSKII BANK · (cu litere chirilice) însemnînd BANCA REPUBLICANĂ [TRANS] NISTREANĂ, anul 2008, dedesubt 925 reprezentînd titlul argintului
Revers: imaginea Cetății Albe, cu limanul Nistrului în față, un soclu cu o piatră prețioasă pe care scrie XV VEK - secolul al XV-lea, o bandă cu inscripția BELGOROD-DNESTROVSKAIA KREPOSTI (cu litere chirilice, în limba rusă) însemnînd CETATEA ALBĂ DE PE NISTRU, jos inscripția DREVNIE KREPOSTI NA DNESTRE (cu litere chirilice) însemnînd VECHI CETĂȚI DE LA NISTRU

Tiraj: 500 exemplare

Moneda face parte din seria Vechi cetăți de pe Nistru.


Avers: 21 mm diametru, 8 g, aur 99.9%, margine netedă
valoarea nominală 3 RUBLEA, stema autoproclamatei republici transnistrene (cu secera și ciocanul), inscripția · PRIDNESTROVSKII RESPUBLIKANSKII BANK · (cu litere chirilice) însemnînd BANCA REPUBLICANĂ [TRANS] NISTREANĂ, anul 2009, la stînga semne de monetărie, la dreapta Au999 reprezentînd titlul aurului
Revers: reproducerea unei fețe a probei piesei de 5 copeici 1771 ce ar fi trebuit să circule în Moldova și în Țara Românescă: vulturul bicefal al Imperiului Țarist, cu amîndouă capetele încoronate și cu o coroană deasupra, ținînd în gheare spada și sceptrul și stînd pe două scuturi pe care se află stemele Moldovei și Munteniei, o bandă orizontală și valoarea nominală 5 KOPIEKI, cu litere chirilice, dedesubt siglă

Tiraj: 250 exemplare
35 mm diametru, 16.54 g, alpaca (aliaj cupru-nichel-zinc de culoare argintie), margine cu zimți
Avers: anul 2000, stema mică a Ucrainei, UKRAINA 5 GRIVENI (cu litere chirilice) însemnînd UCRAINA 5 GRIVNE, dedesubt logo-ul Băncii Naționale a Ucrainei, totul într-un chenar de forma unui scut heraldic, înconjurat de un motiv ornamental grecesc
Revers: inscripția BILGOROD DNISTROVSKII 2500 ROKIV (cu chirilice) însemnînd CETATEA ALBĂ 2500 DE ANI, o imagine a cetății, stema ucraineană a orașului, înconjurată de șase monede antice ale orașului grecesc Tyras

Data emisiunii: 29 mai 2000

Tiraj: 50.000 de piese


Piesa face parte din seria „Vechi orașe din Ucraina”.

35 mm diametru, 16.54 g, alpaca (aliaj cupru-nichel-zinc de culoare argintie), margine cu zimți
Avers: o boltă într-un un zid de cetate, cu ornamentată cu motivele formate din cărămizi aflate pe zidul cetății Hotinului, UKRAINA, stema mică a Ucrainei, 5 GRIVENI (cu litere chirilice) însemnînd 5 GRIVNE, un trofeu militar format din steaguri, lănci, muschete și alte arme vechi, trompete, tobe, tunuri și ghiulele, în stînga trofeului logo-ul Băncii Naționale a Ucrainei, în exergă anul 2002
Revers: o imagine a cetății Hotinului văzută din partea opusă Nistrului, inscripția HOTIN 1000 ROKIV (cu chirilice) însemnînd HOTIN 1000 DE ANI, deasupra cetății stema ucraineană actuală a orașului Hotin

Data emisiunii: 29 mai 2000

Tiraj: 30.000 de piese


Înapoi la pagina de selecție!