Aproape orice monedă românească poate fi găsită aici!
Înapoi
2000 lei 1946
Înainte
2000 lei 1946 2000 lei 1946
24 mm diametru, 5.1 g, cupru 63%, zinc 37%, margine netedă
gravat pe muchie: NIHIL SINE DEO
valoarea nominală 2000 LEI, ROMANIA, stema României, la stînga și la dreapta cîte o cruce în formă de floare
inscripția MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia regelui spre dreapta și anul 1946 încadrat de două semne pătrate. Sub gît este scris numele gravorului, H. IONESCU.

Tiraj: 24.619.000 piese

În lucrarea Monetele României de Iliescu și Radovici (2004) tirajul acestei monede este dat ca fiind 23.500.000 de piese.

Inscripția de pe muchie nu este așezată la fel pe toate piesele. Inscripția poate începe de oriunde și poate fi așezată pe avers sau pe revers (observație valabilă pentru toate cazurile de inscripții sau ornamente incuse de pe monedele românești apărute pînă în 2010, adică pînă în prezent). În imaginea de mai sus (stînga) pot fi observate semnele ce despart cuvintele NIHIL, SINE și DEO. În imaginea din dreapta se observă semnul ce marchează începutul devizei. Este o roză cu șase petale (ca la 200 lei 1942) și nu o a treia cruce, cum e scris în MBR. Totodată, imaginea din dreapta arată că pentru imprimarea devizei s-au folosit mai multe aranjamente ale literelor.

2000 lei 1946 - semnele despărțitoare
2000 lei 1946 - primul semn despărțitor

O variantă a monedei de 2000 de lei din 1946

Există o variantă mai rară a piesei de 2000 de lei din 1946. La piesele obișnuite scutul scartelat al casei de Hohenzollern este reprezentat cu toate cele patru cartiere goale. Varianta are cartierele 1 și 3 goale, cartierele 2 și 4 fiind pline. Din punct de vedere heraldic stema României Mari - stabilită prin lege pe 23 iunie 1923 - avea „peste tot” scutul casei Hohenzollern, cu cartierele 1 și 3 de argint și 2 și 4 - negre.

Imaginile monedelor de deasupra sînt prezente pe site prin amabilitatea unui donator anonim.


În imaginile de mai jos este prezentată o eroare de batere apărută ca urmare a deplasării piesei în matriță. Imaginile au fost puse la dispoziție pentru Romanian coins de către domnul Moise Alexandru-Răzvan.

2000 lei 1946 - eroare de batere 2000 lei 1946 - eroare de batere

În imaginile de mai jos sînt prezentate defecte de batere de tip fir de păr, apărute ca urmare a fisurării matriței. Imaginile din stînga jos aparțin unei aceleiași monede, deci matrița, fisurată în trei locuri, n-a avut probabil o viață lungă. Imaginile au fost puse cu deosebită amabilitate la dispoziție pentru Romanian coins de către domnul Cătălin Gavrilă.

2000 lei 1946 - defect de batere
2000 lei 1946 - defect de batere
2000 lei 1946 - defect de batere

Înapoi la pagina de selecție!