Înapoi
500 lei 1946
Înainte
24 mm diametru, 1.5 g, aluminiu,
muchie zimțată
valoarea nominală 500 LEI, ROMANIA, cunună din ramuri de laur
inscripția MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia regelui spre dreapta, anul ·1946·. Sub gît este scris numele gravorului, H. IONESCU.

Tiraj 5.823.000 piese.

Imaginile monedei de deasupra sînt prezente pe site prin amabilitatea unui donator anonim.

Decretul nr. 1814 din 11 iunie 1946, publicat în Monitorul Oficial nr. 137 din 17 iunie 1946, hotăra emiterea monedelor metalice de 500 și de 1000 de lei de aluminiu și de 2000 de lei de alamă (informație din cartea Monetele Romaniei de Octavian Iliescu și Paul Radovici, București, 2004).

Moneda de 1000 de lei de aluminiu - prezentată în imaginile de mai jos - nu a mai fost pusă în circulație. Piesa poate fi considerată ca fiind probă sau eseu. Imaginile acestei monede sînt prezente pe site prin amabilitatea domnului P.K..


Imaginile monedei de mai jos sînt prezente pe site prin amabilitatea domnului Tudor Ciumara. Cei doi de zero de la 500 lipsesc iar muchia monedei este netedă, nu zimțată cum ar trebui. Moneda cîntărește 1.5 grame și are 23.6 mm în diametru.

O posibilă explicație este baterea eronată. O alta, mai plauzibilă, este că moneda a fost polizată pentru a fi îndepărtați zimții și ultimii doi zero din valoarea nominală. Modificarea a fost făcută după stabilizarea monetară din 15 august 1947. Piesa modificată de 500 de lei 1946 semăna acum mult mai bine cu piesa de 5 lei 1947 și putea fi plasată în locul unei monede bune. Ar putea deci fi vorba de un fals în dauna statului.



Imaginea alăturată - 500 lei 1946, prezentînd o depunere de material sub formă de lacrimă în dreptul ochiului regelui Mihai - este prezentă pe site prin deosebita amabilitate a domnului Cristian Ciuplea.


Înapoi la pagina de selecție!