37 mm diametru, 31.103 g, argint 99.9%, margine netedă Avers: anul 2006, stema României, ROMANIA, valoarea nominală 5 LEI, harta Deltei Dunării	Revers: pelican, Dunărea, nava Carolus Primus în dreptul farului de la Sulina, inscripţia COMISIA EUROPEANA A DUNARII 1856 - 2006 Data emisiunii: 21 august 2006 Tiraj: 500 de piese

Moneda aniversează 150 de ani de la internaţionalizarea regimului juridic al Dunării şi de la înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, dar implicit şi Tratatul de pace de la Paris din 1856, care a încheiat Războiul Crimeei şi a conţinut prevederi favorabile românilor şi viitorului stat românesc.

Războiul Crimeei. Conferinţa de pace de la Paris

În anul 1853 împăratul Nicolae I al Rusiei a cerut sultanului Abdul-Medjid protectoratul asupra creştinilor ortodocşi din Imperiului Otoman. Cererea fiind refuzată, în octombrie 1853 a început războiul între Rusia şi Turcia, aceasta din urmă fiind sprijinită de Franţa, Marea Britanie şi de Regatul Sardiniei. Războiul a fost cîştigat de aliaţi, fiind numit Războiul Crimeei după principalul teatru de operaţiuni. Conferinţa de pace a avut loc în februarie-martie 1856 la Paris.

În urma hotărîrilor conferinţei Principatele Române sînt puse sub garanţia marilor puteri europene, rămînînd însă sub suzeranitate turcească. Protectoratul rusesc a fost înlăturat. La conferinţa de la Paris s-a hotărit organizarea divanurilor ad-hoc în Moldova şi în Muntenia, divanuri care urmau să hotărască viitoarea organizare a celor două ţări.

Despre Comisia Europeană a Dunării

La conferinţa de pace de la Paris din 1856 s-a hotărît libertatea navigaţiei pe Dunăre, înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării (cu sediul la Galaţi) şi neutralitatea Mării Negre. Rusia a fost împinsă de la Dunăre cam cu 20 de kilometri şi ca urmare ţinuturile Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei au fost retrocedate Moldovei (cele trei judeţe au fost răpite din nou de Rusia în 1877).

România a devenit membru cu drepturi depline a Comisiei în 1877, după proclamarea independenţei.

Oraşul Galaţi (al doilea oraş al Moldovei, ce a cunoscut o remarcabilă dezvoltare după 1829, cînd a fost desfiinţat monopolul turcesc) a fost sediul Comisiei Europene a Dunării din 1856 pînă în 1948.

După terminarea primului război mondial Comisia îşi reia activitatea, sub numele de Comisia Internaţională a Dunării.

Despre Comisia Dunării

În iunie-august 1948 conferinţa de la Belgrad a creat o nouă Comisie a Dunării, din care făceau parte doar statele comuniste riverane: Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, România, Bulgaria, URSS şi RSS Ucraineană. Statele neriverane au fost excluse, Austria s-a alăturat Comisiei în 1960 iar Republica Federală Germană nu a dorit să participe. Sediul noii organizaţii nu mai era la Galaţi ci la Budapesta.

După căderea comunismului Comisia Dunării a ajuns să aibă 11 membri: Republica Federală Germană, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă. Statele membre sînt reprezentate în Comisie prin ambasadorii acreditaţi în Ungaria.

Despre farul şi despre palatul Comisiei Europene a Dunării

Farul a fost construit pe malul drept al braţului Sulina între anii 1857 şi 1870, fiind proiectat de inginerii sir Charles Hontley şi M. Engelhardt.

Construit între anii 1860 şi 1868, palatul a fost sediul Comisiei pînă în anul 1921. Actualmente este sediul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (R.A. Galaţi), Secţia Căi Navigabile Sulina, şi se găseşte la intersecţia dintre Strada I şi Strada Duiliu Zamfirescu.

Ambele construcţii sînt monumente istorice, ocrotite de stat.

Despre nava Carolus Primus

Nava Carolus Primus - al cărei nume înseamnă, evident, Carol I - a fost un iaht folosit de Comisia Europeană a Dunării pentru inspecţii. Comisia Europeană a Dunării avea obiceiul de a îşi numi vasele după persoanele care făcuseră servicii deosebite instituţiei. Astfel, o dragă cu abur se numea Sir Charles Hartley (1825-1915, primul inginer-şef al Comisiei Europene a Dunării, supranumit „Părintele Dunării”). Alte nave erau Percy-Sanderson, Carl Kühl (1844-1919, inginer danez care a lucrat pentru CED), E. Magnusson, Dimitrie Sturdza. Se pare că regele Carol I al României era un susţinător hotărît al activităţilor Comisiei.

Cea mai veche ştire despre nava Carolus Primus pe care am găsit-o datează din anul 1885. Ziarul Universul din 24 aprilie 1885 ne informează [1]:

„Sâmbătă a sosit în portul Tulci d. general Pencovici, membru al comisiunei Europene cu vaporul noŭ al comisiuneĭ Carolus primus.

Construcţia vaporului este fórte elegantă ; are ḑece cabine mobilate cu tot gustul şi în fie care din ele sunt zugrăvite insemnile uneĭ puterĭ din cele opt, carĭ compun comisiunea.”

În anul 1909 vechea navă Carolus Primus este înlocuită cu o alta. În acest sens, ziarul Universul din 22 iunie 1909 ne informează că [2]:

„Administraţia pescăriilor Statuluĭ a cumpărat de la comisiunea europeană iahtul <<Carolus Primus>> căruia i s'a dat numele de <<Principele Nicolae>>. El va servi pentru excursiune familieĭ princiare în Deltă.

Comisiunea europeană a cumpărat din Anglia un nou iaht maĭ mare căruia îĭ va da numele de <<Carolus Primus>> ; alaltaerĭ s'a făcut recepţia ambelor iahturĭ.”

Informaţiile din ziarele de epocă de mai sus au fost găsite în baza de date Ziarele Arcanum.

Nava din imaginea de pe monedă este aceea cumpărată în anul 1909. A fost construită în Scoţia de firma A. & J. Inglis Ltd. din Glasgow, fiind lansată la apă pe 16 aprilie 1903 [3]. Iniţial iahtul s-a numit Oithona. Oithona avea coca de oţel, fiind propulsată de un motor cu abur cu trei cilindri cu diametre de 10, 16 şi 27 de inci, prin care aburul trecea succesiv. Cursa pistoanelor era de 22 de inci [4]. În anul 1909 nava Oithona a fost cumpărată de Comisia Europeană a Dunării, fiind rebotezată Carolus Primus.

Ajuns în folosinţa României în anul 1938, iahtul Carolus Primus ajunge să fie utilizat de Misiunea Militară Aeronautică Germană în România (Deutsches Luftwaffe Mission in Rumänien) [5]. Misiunea Aeronautică Germană se găsea sub comanda lui Wilhelm Speidel (1895-1970), care la sosirea în România în octombrie 1940 avea gradul de general-locotenent [6]. Iahtul a fost folosit de Luftwaffe pînă în anul 1942. În 1948 numele navei a fost schimbat din nou, devenind Neptun (evident, vechiul nume era incompatibil cu noul regim comunist instaurat în România). După război a fost reparat şi folosit ca navă-şcoală şi apoi ca navă de croazieră pe Marea Neagră. A fost radiat din registrele marinei în anul 1971 [5].

Numele Oithona a fost inventat de poetul scoţian James Macpherson (1736-1796), fiind titlul unui poem în proză. Oithona ar fi fost fiica unui rege, iar numele ar însemna Fecioara Valurilor în limba scoţiană (numită în engleză Scottish Gaelic - o limbă celtică) - un nume foarte potrivit pentru un iaht fabricat în Scoţia.

Mai jos este prezentată o probă de aluminiu a acestei monede.

37 mm diametru, 7.33 g, aluminiu, margine netedă

În 2003 BNR a scos o serie de trei monede de argint, cu valoarea nominală de 50 de lei, dedicate Anului Internaţional al Apei Pure - Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pe aceste monede sînt reprezentate trei din păsările specifice Deltei: pelicanul, egreta, pescăruşul albastru.

O altă (foarte vagă) legătură numismatică: Ion Heliade Rădulescu, reprezentat pe moneda bimetalică aur-argint de 2000 de lei din 2002, a participat la Războiul Crimeei ca ofiţer în armata turcă, fiind văzut la Varna, în lagărul lui Fuad-Paşa, de cîţiva conaţionali români.

Bibliografie

1. * * *, Din judeţe. Vaporul Carolus Primus. Universul, anul 2, nr. 201, 24 aprilie 1885.

2. * * *, Informaţiuni. Universul, anul 27, nr. 168, 22 iunie 1909.

3. * * *, Scottish Built Ships. The History of Shipbuilding in Scotland. Caledonian Maritime Research Trust, accesat aprilie 2026.

4. * * *, OITHONA s.y., EAST DONYLAND / ROWHEDGE, accesat aprilie 2026.

5. Baude E., Le yacht << Carolus Primus >>, élégant navire << inspection >> de la Commission Européenne du Danube, Danube Culture - Site d'informations liées au fleuve Danube, accesat aprilie 2026.

6. DiNardo R., The German Military Mission to Romania, 1940–1941. Joint Forces Quarterly, 69, April 2013, pp. 92-98, accesat mai 2026.