Monedă antică bătută de orașul Callatis
Înapoi
monedă bătută la Callatis
Înainte
monedă bătută la Callatis - revers monedă bătută la Callatis - avers
24-25 mm diametru, 9.45 g, bronz
Revers: trepied și spic de grîu, legenda KAΛΛATIANΩN
Avers: capul zeului Apolo încununat cu lauri, cu contramarca cu chip feminin (Artemis sau Isis)

Imaginile acestei monede antice bătute la Callatis apar pe Romanian coins prin amabila contribuție a domnului Ion Șerban, colecționar de monede pontice. Probabil emisă în secolul III înaintea erei noastre.

Despre zeul Apolo

Apolo (Apollon, Apollo sau Phoibos, Phoebus) era zeul artelor (era protectorul celor nouă muze) și luminii, fiind fiul lui Zeus și al zeiței Leto, frate al zeiței Artemis (Diana la romani).

A ucis la Delfi (Delphoi) șarpele uriaș Python (Piton) și a întemeiat aici oracolul său, cel mai important oracol al Greciei. La Delfi preoteasa Pitia (Pythia) transmitea credincioșilor răspunsurile lui Apolo la întrebările lor.

Lui Apolo i-a plăcut de nimfa Dafne. Pentru a scăpa de zeu, Dafne a cerut ajutorul tatălui său, zeul-rîu Peneu, care a transformat-o într-un dafin. Apolo și-a împodobit lira și pletele cu frunze de laur și a hotărît ca pe viitor cei ce înving în lupte să fie încununați cu laur.

Romanii i-au închinat jocurile apolinare, iar împăratul Augustus îl considera protectorul său personal.

Apolo era considerat idealul frumuseții masculine.

Despre zeița Artemis

Artemis (Diana la romani) era sora lui Apolo, fiica lui Zeus și a zeiței Leto. Artemis era zeița vînătorii, a fidelității conjugale și a luminii Lunii. Templul ei din Efes - Artemisionul - este considerat una din minunile lumii antice.

Isis era zeița egipteană a căsătoriei, identificată de greci cu Demetra, sora lui Zeus (Ceres la romani), zeița agriculturii, a legislației și a vieții civilizate.


Pe hartă pot fi localizate cetățile Histria, Tomis și Callatis. Pot fi găsite și cetățile Milet și Heracleea Pontica, de unde au venit coloniștii care au întemeiat orașe pe actualul teritoriu al României.

Despre Callatis

Cetatea Callatis (supranumită, se pare, „cea cu ziduri puternice”) a fost fondată la sfîrșitul secolului VI înaintea erei noastre de coloniști greci dorieni veniți din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia). Heracleea, numită Pontică pentru a o deosebi de Heracleea din Sicilia, era la rîndul ei o cetate înființată de coloniști veniți din Megara. În afară de Callatis, coloniști plecați din Heracleea au înființat cetatea Chersones din Crimeea. Megara fiind oraș fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetățenii din Callatis îl considerau pe marele erou strămoșul lor.

Principala ocupație a coloniștilor greci era comerțul cu populația locală getică (cumpărau grîu, miere, blănuri, pește și sclavi și vindeau produse de lux: ceramică, țesături, vin grecesc).

A făcut parte, împreună cu multe alte orașe grecești, din coaliția antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 - 63 î.e.n.).

Cetatea a ajuns, în anii 50 î.e.n., sub influența regelui Burebista. Licinius Crassus, în 29-28 î.e.n., înglobează definitiv cetatea în granițele Imperiului Roman.

A făcut parte din comunitatea cetăților pontice, federație care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci orașe din această asociație erau Tomis, Histria, Dionysopolis, Odessos și Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar președintele federației era numit pontarh.

Callatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 cetatea a rezistat eroic coaliției de popoare migratoare conduse de goți. Orașul a pierdut numai cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost arse.

Primele monede bătute la Callatis sînt drahme de argint, în secolul IV î.e.n., unele din ele avînd pe avers capul lui Heracle (strămoșul mitic al grecilor din Callatis) iar pe revers temutele arme ale eroului: măciuca, arcul și săgețile înveninate cu sîngele Hidrei din Lerna. În secolul I î.e.n. emisia de monede se întrerupe. Callatis își reia emisiunile monetare la începutul secolului II e.n., baterea monedelor continuînd pînă sub Filip Arabul, cînd activitatea monetăriilor locale încetează definitiv.


Înapoi la pagina de selecție!