Înapoi
50 lei argint și 100 lei aur 2015 - Constantin Stere
Înainte
28 mm diametru, 13 g, 99.9% argint, margine cu zimți
anul 2015, REPUBLICA MOLDOVA, stema Republicii Moldova, în exergă linie orizontală și valoarea nominală 50 LEI
bustul lui Stere, inscripția CONSTANTIN STERE și anii 1865 și 1936, scriși sub formă de fracție

Data emisiunii: 2 noiembrie 2015

Tiraj: 500 de monede

24 mm diametru, 7.8 g, 99.9% aur, margine cu zimți
anul 2015, REPUBLICA MOLDOVA, stema Republicii Moldova, în exergă linie orizontală și valoarea nominală 100 LEI
bustul lui Stere, inscripția CONSTANTIN STERE și anii 1865 și 1936, scriși sub formă de fracție

Data emisiunii: 2 noiembrie 2015

Tiraj: 300 de monede


Monedele fac parte din seria seria Aleea clasicilor din grădina public㠄Ștefan cel Mare și Sfînt” din Chișinău.

Despre Constantin Stere

Constantin Stere s-a născut în anul 1865 în satul Ciripcău din ținutul (uezdul) Soroca din gubernia Basarabia, azi în raionul Florești din Republica Moldova.

Părinții săi, Iorgu și Pulcheria, erau mari proprietari de pămînt, conacul lor fiind în satul Ciripcău. A studiat la Chișinău. Ca licean, a simpatizat cu narodnicii, participînd la cercurile în care se citeau cărți interzise, ba chiar a supravegheat niște transporturi de carte aduse prin România. În anul 1883 a fost arestat de Ohrana (Departamentul pentru apărarea securității și ordinii publice, poliția secretă țaristă), iar în 1885 a fost deportat pentru trei ani în Siberia. A fost eliberat abia în 1891, și în 1892 a venit în Țară, unde s-a înscris ca student la Universitatea din Iași.

În 1895 Constantin Stere a căpătat cetățenia română [5], în baza articolului 9 din Constituție: „Românul din orice stat fără privire către locul nașterii sale, dovedind lepădarea sa de protecțiunea streină, poate dobîndi de îndată exercitarea drepturilor politice prin un vot al Corpurilor Legiuitoare”.

Stere s-a înscris (în 1899) în Partidul Național Liberal, ajungînd repede șeful liberalilor ieșeni și un apropiat al puternicului lider liberal Ionel Brătianu. Avea idei politice radicale pentru vremea respectivă: împroprietărirea țăranilor, desființarea moșiilor, votul universal. Din 1901 a fost profesor de drept administrativ și constituțional la Universitatea din Iași, unde a fost chiar și rector, între anii 1913 și 1916.

După izbucnirea Revoluției din anul 1905, Constantin Stere a plecat la Chișinău, unde s-a alăturat luptei românilor basarabeni pentru drepturi naționale [4]. Pentru această acțiune Stere a avut, se pare, acordul guvernului român. În cele cîteva luni în care a stat în Chișinău Constantin Stere a adunat în jurul său o mulțime de tineri patrioți, printre care Ion Pelivan, Ion Inculeț și Pantelimon Halippa, care aveau să joace roluri importante în anul 1918.

În 1906 la Iași se înființează importanta revistă literară și științifică de orientare poporanist㠄Viața românească”, la care Constantin Stere era unul din directori, iar Garabet Ibrăileanu (1871-1936) era redactor.

În anul 1907 Constantin Stere era prefect al județului Iași [1].

După izbucnirea războiului mondial în 1914, Stere s-a pronunțat pentru intrarea României în luptă de partea Puterilor Centrale. Desigur că Stere, cunoscînd din proprie experiență deznaționalizarea feroce și rusificarea căreia îi erau supuși moldovenii dintre Prut și Nistru, a considerat că viața românească în Basarabia mai poate fi salvată numai unirea acesteia cu Țara - unire posibilă doar prin înfrîngerea militară a Imperiului Țarist. Considera că prioritatea României trebuia să fie eliberarea românilor basarabeni, aceștia fiind în pericol imediat de deznaționalizare, care ar fi continuat în mod neabătut în cazul unei victorii a Rusiei în război. Stere credea de asemenea că Austro-Ungaria era un stat care urma oricum să se dezintegreze de la sine într-un viitor apropiat și că românii transilvăneni puteau apoi scăpa de sub asuprirea străină prin forțe proprii.

După prăbușirea frontului, Stere a rămas în Bucureștii intrați sub ocupație germană, unde, începînd din toamna lui 1917, scoate ziarul Lumina.

Pe 27 martie 1918 (pe stil vechi; pe 9 aprilie, stil nou) Sfatul Țării a votat, la Chișinău, unirea Basarabiei cu România. Iată ce scrie Constantin Kirițescu [3, p. 257] despre acest eveniment: „La pregătirea și săvîrșirea marelui act de la 9 aprilie a luat parte activă și Constantin Stere. Venit la Chișinău din teritoriul ocupat de germani cu concursul autorităților germane și a guvernului Marghiloman, în ajunul ședinței istorice a Sfatului Țării, el a fost îndată primit ca deputat în Sfat, ca băștinaș al țării și ca vechi luptător basarabean. Stere a adus mari servicii Unirii prin autoritatea sa personală, de care se bucura față de tinerii luptători basarabeni, al căror mentor fusese, precum și prin puterea de convingere a cuvîntărilor sale, rostite atît în românește cît și în rusește.”.

Constantin Stere a fost apoi ales ca președinte al Sfatului Țării în locul lui Ion Inculeț (1884-1940), care după Unire demisionase pentru a intra în guvernul de la Iași ca ministru pentru Basarabia. Stere a exercitat această înaltă funcție între 2 aprilie și 25 noiembrie 1918 (stil vechi).

După prăbușirea Puterilor Centrale și după Marea Unire au urmat cîteva procese în care au fost implicați jurnaliști (Tudor Arghezi, Ioan Slavici etc.) și oameni politici filogermani, considerați ca trădători. Stere a fost și el arestat în mai-iunie 1919 [1], și a petrecut cam o lună la Văcărești. După ce a fost eliberat din arest Stere, grav bolnav, a plecat în Elveția.

Exilul nu i-a fost însă de lungă durată. S-a întors în Țară în 1920, la invitația basarabenilor membri ai Partidului Țărănesc. Acest partid se formase în urma fuziunii dintre Partidul Țărănesc Basarabean condus de Pantelimon Halippa și Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache (1882-1963). Stere a creat programul și doctrina acestui partid, apoi a susținut fuziunea cu Partidul Național (continuatorul Partidului Național Român din Transilvania). Fuziunea a avut loc în 1926, ca rezultat apărînd Partidul Național-Țărănesc.

În 1930 Stere este silit să demisioneze din PNȚ, în urma unor campanii de presă care reluau acuzațiile de trădare din vremea războiului.

După cum afirmă și notița istorică de pe certificatul de autenticitate ce însoțește moneda, „Constantin Stere [...] este una din figurile intelectuale și politice marcante ale României de la sfârșitul secolului XIX - prima parte a secolului XX. Personalitate deosebit de complexă - jurist, profesor, publicist, ideolog, scriitor și om politic - Constantin Stere a sprijinit deșteptarea mișcării naționale dintre Prut și Nistru și și-a văzut visul împlinit, punând umărul la Unirea Basarabiei cu România (1918). A adus o contribuție însemnată la formarea și educarea tinerilor din Basarabia în spiritul idealurilor naționale. A desfășurat o activitate importantă în cadrul Sfatului Țării. Constantin Stere este și va rămâne un simbol remarcabil al unității naționale”.

„În preajma revoluției”

Din 1930 începe să scrie seria de opt romane „În preajma revoluției”, apărute între 1932 și 1936 și reeditate abia după 1989. Personajul principal este Ion (Vania) Răutu, sub numele căruia contemporanii l-au văzut pe însuși Stere.

Constantin Stere nu și-a scris cărțile în mod tradițional, cu mîna proprie, pe hirtie, ci le-a dictat. Profesorul Zigu Ornea (cel care a scris „Viața lui C. Stere”) a publicat dovezi ale faptului că Stere și editura au apelat la stilizatori pentru roman, avansînd numele lui Topîrceanu, Ibrăileanu și Phillipide [5].

George Călinescu a scris în „Istoria” sa [2]: <<Seria de „romane” a lui C. Stere este în totalitatea ei o eroare, care destăinuie, din fericire, în două volume, un solid prozator.>> În ciuda acestei aprecieri mai degrabă nefavorabile, articolul despre Stere ocupă patru pagini și jumătate din cele aproape 1000 ale monumentalei lucrări călinesciene.

Bibliografie

1. Berindei D., Constantin Stere, exponent al națiunii române. Revista Cultura, nr. 520, 13 iunie 2015.

2. Călinescu G., Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Editura Minerva, București, 1982.

3. Kirițescu C., Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919. Vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

4. Rusnac M., Revoluția din 1905 în Basarabia Țaristă și urmările ei (1905 - 1906). Articol publicat pe site-ul www.istoria.md, ianuarie 2016.

5. Stere C., În preajma revoluției. Ediție și prefață de Z. Ornea. Editura Cartea Românească, București, 1991.


Înapoi la pagina de selecție!