~20 mm diametru, argint, 1.012 grame Avers bustul lui Ștefan Bathory spre dreapta, încoronat, cerc perlat exterior şi inscripţia circulară STEP • DGREXPOD	Revers în cerc perlat cap de bour, la stînga, la dreapta și dedesubt cîte o floare de crin, în părți 15 81; cerc perlat exterior, inscripţia pe patru rînduri GR OS / ARG IRI / CIVI R / GE

Imaginile acestei piese sînt prezente pe site prin amabilitatea casei de licitații Pešek Auctions din Cehia. Piesa a fost vîndută în anul 2026 pentru mai mult de 6000 €.

Aversul acestei piese apare în monografia „Monede și bancnote românești” - MBR [1] - la poziția 815 (legenda STEP • DGREXPOD) iar reversul (cu litera S de la GR OS mult rotită spre stînga și cu litera R de la numele orașului Riga plasată ceva mai jos decît celelalte litere de pe același rînd) la poziția 813.

Piese moldovenești ce imită monede poloneze și lituaniene de 3 groși

În numismatica medievală moldovenească sînt cunoscute mai multe tipuri de monede mai ciudate, care arată destul de asemănător cu piesele de 3 groși de argint poloneze. Pe aproape toate apare un cap de bour, interpretat ca fiind herbul Moldovei. Unele dintre acestea sînt de obicei atribuite domnitorului Ștefan Răzvan (1595), altele - lui Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606). Se presupune că piesele atribuite lui Ștefan Răzvan ar fi putut fi bătute doar în Transilvania [2], deoarece nu există nici o dovadă a existenței unei monetării domnești în Moldova în preajma anului 1600, care să fi permis baterea locală.

După MBR, aceste piese sînt denumite „moldo-polone”.

În Polonia primele piese de 3 groși au fost bătute la monetăria din Cracovia în anul 1528 [3], în timpul domniei lui Sigismund I cel Bătrîn (1467-1548, rege al Poloniei din anul 1506). În Transilvania primele piese locale de trei groși au fost bătute în anul 1594 [1]. Piesele de 3 groși de argint au avut mare succes, fiind bătute multă vreme și circulînd în multe țări, printre care și Moldova.

Mai vechi și mai noi referințe bibliografice la aceste piese

În secolul al XIX-lea numismatul Emeryk Hutten-Czapski (1828-1896) a alcătuit o mare colecție de monede și medalii poloneze, prezentată într-un catalog avînd 5 volume. În primul volum, publicat în anul 1871 [4], o piesă tip MBR 815 este desenată și descrisă printre monedele lui Ștefan Báthory (rege al Poloniei între 1576 și 1586) ca fiind un triplu gros de Riga cu legendă greșită, bătută cu o matriță de execuție grosieră. Se precizează că pe revers este reprezentat un cap de taur cu coarne și se opinează că este probabil un fals de epocă din argint, poate o „imitație moldovenească”. [Să observăm că înainte de a fi ales rege al Poloniei Ștefan Báthory a fost voievod al Transilvaniei. În MBR sînt listați mai mulți ducați transilvăneni purtînd numele său.]

Cea mai veche referire românească la o piesă moldovenească de 3 groși pe care am găsit-o este la Bogdan Petriceicu-Hasdeu, la cuvîntul „ban” în Etymologicum magnum Romaniae [5]. Aici apare o piesă atribuită lui Ștefan Răzvan, pe care apare anul 1595 și inscripțiile MOL DOB și MOOLDABIA.

Dar Bogdan Petriceicu-Hasdeu afirmă că tot materialul referitor la numismatica românească și publicat la articolul „ban” i-a fost pus la dispoziție de D.A. Sturdza. Interesant de observat este că Dimitrie A. Sturdza (1833-1914, numismat, academician, de mai multe ori prim-ministru al României) a publicat în revista Numismatische Zeitschrift, 4, 1872, articolul „Uebersicht der Münzen und Medaillen des Fürstenthums Romanien (Moldau und Walachai)” [Prezentare generală a monedelor și medaliilor din Principatul România (Moldova și Țara Românească)] în care piesa atribuită lui Ștefan Răzvan nu este prezentată.

Rezultă deci că Sturdza (și probabil și alți numismați români) a aflat de piesele de moldovenești de trei groși undeva între anii 1872 și 1893. Este de asemenea probabil că Sturdza este cel care a hotărît că emitentul ar fi Ștefan Răzvan. Elementele cheie care ar putea conduce la o asemenea atribuire sînt valoarea nominală de trei groși de argint (deci piesa trebuie să fie din perioada cînd troiacul circula), referirea la Moldova, capul de bour (ca stemă a Moldovei), numele Ștefan și anul 1595. Dar acestea sînt doar presupunerile noastre. În literatura ce ne-a fost disponibilă nu am putut găsi exact cine și pe ce criterii a stabilit emitenții pieselor de 3 groși cu cap de bour. Ștefan Răzvan a avut o domnie foarte scurtă, doar între 24 aprilie și o zi neprecizată a lunii august 1595. Se poate presupune rezonabil că domnia a fost prea scurtă pentru a bate monedă.

O fotografie care pare a fi a piesei atribuite lui Ștefan Răzvan, cu desen la Hasdeu / Sturdza, din păcate de mici dimensiuni, a fost publicată în 1970 de Octavian Iliescu [6].

În [3], o carte poloneză despre troiaci publicată în 2008, este ilustrată o piesă de tipul MBR 816, cu scut avînd conturul făcut din inele înlănțuite în care se găsește un cap de bour fără urechi. Autorul arată că la Suceava a existat o monetărie care producea falsuri de monede de mici dimensiuni și declară că în timpul domniei lui Ștefan Răzvan aici s-au imitat piese de trei groși poloneze.

Față de vremea în care a fost alcătuit MBR-ul (cartea a fost publicată în 1977), în prezent există marele avantaj al Internetului. În august 2026 am găsit pe internet fotografii ale unor piese descrise în MBR dar și imagini ale unor piese noi. De exemplu, există combinații de ștanțe ale pieselor din MBR. Unele imagini „ies” la căutarea pe Google. Altele pot fi găsite în arhivele unor case de licitație.

Forumul numismatic polonez TPZN [7] a adunat, începînd din anul 2012 și pînă în prezent, în cadrul subiectului „Na tropie imitacji trojakowych” [Pe urmele imitațiilor de troiaci], cam toate imaginile relevante pentru subiect (răspîndite pe mai mult de 30 de pagini). Cele mai multe provin de la piese scoase la licitație pe Internet și de la colecționari. Cîteva piese par a fi reproduceri moderne. Altele par a avea suprafața mult prea plană.

Despre dreptul lui Ieremia Movilă de a bate monede echivalente cu cele poloneze

În volumul al V-lea din Uricariul ieșeanului Theodor Codrescu (1819-1894) există un document scris în limba latină [8] în care regele Sigismund al III-lea (1566-1632, rege al Poloniei între 1587 și 1632) vorbește despre domnia lui Ieremia Movilă și despre organizarea Moldovei. Documentul, dat la Varșovia pe 25 martie 1597, este prezentat în Uricariu ca fiind un tratat încheiat între regele Poloniei și domnitorul Moldovei. Un paragraf se referă la posibilitatea ca în Moldova să se bată monede. În [8] este dată și traducerea în română (scrisă cu litere chirilice). Fragmentul care ne interesează este acesta: „Pe de asupra, înputernicim pe mărețul Movilă de a bate bani, încă în chipul leșeștilor, adecă de aceeași prubă, mărime, măsură și de același semn bănesc, asfel ca să poată îmbla ei în Polonia și în alte ale noastre stăpîniri”. [Documentul fusese publicat la noi de Bogdan Petriceicu Hasdeu în 1859 în Foaea de Storiă Română, Iassi, Anul Unirei I, dar varianta lui Hasdeu nu există digitalizată, spre deosebire de aceea a lui Codrescu.]

Aceasta înseamnă că domnitorul moldovean căpătase dreptul de a bate monede care să aibă același material, dimensiune, aspect și valoare cu monedele poloneze, astfel ca acestea să poată circula liber în teritoriile stăpînite de Sigismund al III-lea (acesta nu era doar rege al Poloniei ci și mare duce al Lituaniei și al altor teritorii).

Dar, apud [9], senatul polonez nu a aprobat tratatul din 1597, sau cel puțin clauza monetară. Dovada provine din raportul nunțiului papal din Varșovia din 27 martie 1597.

Povestea aceasta despre dreptul de a bate monedă se găsește și la alți autori, de exemplu la [2] și [6].

Cu toate că tratatul nu a intrat în vigoare și deci dreptul de a bate monedă nu a fost acordat de drept, piesele descrise în MBR ca fiind bătute de Ieremia Movilă „pot fi atribuite cu toată certitudinea încercării lui Ieremia Movilă de a transpune în realitate clauza monetară” din tratat, crede Kirițescu [2].

Cîteva observații asupra pieselor de tip troiac descrise în MBR

Dacă citim descrierile din MBR, vom remarca mai multe elemente problematice:

1. MBR 809 și 810a - 3 groși tip I, Ștefan Răzvan (cu desenul reprodus după Hajdeu / Sturdza 1893)

- pe piese scrie STEP II - pe ce motiv inscripția Stephanus II l-ar desemna pe Ștefan Răzvan?

- de ce inscripția în principiu latină de pe avers - BOIBOD MOL DOB - este scrisă folosind V chirilic, adică B?

- de ce pe revers este prezent semnul unui monetar polonez?

- din nou, ce caută în inscripția în limba latină de pe revers slova B (V chirilic)?

2. MBR 810 - 3 groși tip I, Ștefan Răzvan (același avers dar revers diferit)

- pe piesă scrie REG POLONIE - pe ce motiv Ștefan Răzvan ar fi bătut în anul 1595 monede care să fie valabile și în Polonia? Acest drept era cît pe ce să-i fie acordat lui Ieremia Movilă în 1597, dar senatul polonez nu a fost de acord.

- milesimul inscripționat pe piesă este unul imposibil pentru Ștefan Răzvan - 1589.

- reversul copie, cu aproape toate elementele sale, reversul unor troiaci bătuți în anul 1589 la monetăria regală Olkusz. Astfel se explică prezența anului 1589 pe monedă (în MBR anul este scris sub forma 15-89?, cu ? după).

3. MBR 811 și 812 - 3 groși tip II, Ștefan Răzvan (cu două desene)

- pe avers inscripția este în slavonă - IO STEFA VOEVODA BJIO - pe ce motiv Ștefan din inscripție îl desemnează pe Ștefan Răzvan?

- sînt descrise două variante de revers, una imitînd un triplu gros al Regatului Poloniei, cealaltă - unul al Marelui Ducat al Lituaniei; ce motiv ar exista, pentru o emisiune oficială, să se folosească mai mult de o variantă?

4. MBR 809, 810, 810a și 811 (toate poartă blazonul lui Jan Dilski și - în afară de MBR 809 - și inițialele acestuia, I D - desigur, inițialele sînt pentru numele în limba latină)

- în heraldica poloneză același herb era folosit de mai multe familii (chiar și cu zecile!; nu era necesar ca acestea să fie înrudite; existau ceva mai mult de 150 de astfel de blazoane);

- Jan Dulski (1534-1590, ortografiat Dilski în MBR) a fost, printre altele, mare trezorier al coroanei între anii 1580 și 1590; familia Dulski purta herbul Przegonia – scut roșu, cu o sabie de argint cu vîrful în jos, în laterale cîte o semilună de aur; Jan Dulski este singurul purtător al herbului Przegonia care a lăsat urme numismatice pe piesele de trei groși;

- în [3] sînt prezentați mai mulți troiaci cu scutul lui Dulski, bătuți în monetăriile de la Poznan și Olkusz;

- în anul 1595 Dulski era deja mort de cinci ani, deci prezența herbului său este un anacronism evident!

5. MBR 813 - 817 - 3 groși, Ieremia Movilă (cu un desen, imită piese de la Ștefan Bathory)

- pentru 5 piese descrise s-au folosit 5 ștanțe diferite pentru avers și alte 5, tot diferite pentru revers - ce motiv ar putea exista, pentru o emisiune oficială, pentru a folosi mai mult de o variantă?

6. MBR 818 - 820 - 3 groși, Ieremia Movilă (fără desen, imită piese de la Sigismund al III-lea)

- pentru 3 piese descrise s-au folosit 6 ștanțe diferite - ce motiv ar exista, pentru o emisiune oficială, pentru a folosi mai mult de o variantă?

Ne închipuim că un falsificator de monedă ar fi fost interesat de producerea a mai multor tipuri diferite de piese, cu ani și inscripții diferite. Cum este cazul șalăilor lui Eustatie Dabija, la care se întîlnesc sute de combinații [1]. Doar așa monedele - în fond, de valoare destul de modestă - ar fi putut fi plasate în circulație mai multe o dată. Ce vînzător ar fi primit un pumn de monede identice de la un cumpărător?

Toate aceste piese sînt de fapt exact ceea ce par de la prima vedere: doar falsuri

Recent - într-un articol științific din anul 2010 [10] - numismatul Viorel Butnariu numește aceste piese „așa-zisele emisiuni monetare moldo-polone”. În 2012 autorul a examinat mai multe astfel de piese și a concluzionat că toate sînt falsuri [11]. Din păcate lucrarea din 2012 a fost prezentată la Al XIII-lea Simpozion de Numismatică desfășurat la Chișinău, iar organizatorii au publicat doar un volum cu rezumate, lucrările în extenso nemaifiind tipărite ulterior. În alt articol, din 2013, [12] Butnariu spune că toate aceste piese „sunt falsuri produse de calpuzani în Moldova, cel tîrziu în deceniile următoare”.

În sprijinul acestei idei vin imaginile unui troiac vîndut de firma Numision [13] în 2022 pe One Bid. Piesa imită un troiac bătut pentru Ștefan Bathory la monetăria Olkusz. Piesa originală are inscripțiile ·STEPHA·D G·REX·PO·M·D·L· respectiv III N H GROS·ARG TRIP·REG POLONIÆ 15 85 I D și poartă herbul lui Jan Dulski [14].

Imitația poartă inscripțiile STEPIIA DG REX [POMDI] respectiv III GROS ARG IRIP REG POIONI 15 85 și herbul lui Jan Dulski.

La o primă privire imitația nu pare a avea nici o legătură cu troiacii cu stema Moldovei. La o privire mai atentă, este limpede că imitația are mari asemănări cu piesa de pe pagină și cu alte așa-zise monede „moldo-polone”. Să observăm dovezile (nu am obținut dreptul de a afișa pe site imaginile falsului vîndut în 2022, așa că cititorul trebuie să deschidă singur legătura de la referința [13] de la Bibliografie).

1. Litera S de la GROS este rotită puternic spre stînga la ambele piese. Chiar dacă avem doar poze, nu și monedele reale, și nu putem ști dimensiunea exactă, literele S par a fi identice la ambele piese, la toate cele 4 apariții - la GROS și la STEP.

2. La ambele piese TRI de la TRIP este scris IRI, cu I în loc de T.

Punctele 1 și 2 ne conduc la ideea că ștanțele celor două piese au fost gravate de aceeași persoană.

3. Piesa Numision mai are o caracteristică, și anume folosirea din belșug a literei I în locul altor litere. Astfel, la revers I înlocuiește pe T din TRIP, iar în POLONI avem I în loc de L, iar litera N (și încă întoarsă pe dos!) este făcută din doi de I, evident legați între ei printr-un segment adăugat manual, care în partea de jos depășește talpa. La avers STEPHA este scris cu doi de I, adică II în loc de H, iar T-ul pare a fi același I. Ultima literă a inscripției, L din MDL, este iar înlocuită prin I. Ar rezulta că gravorul nu a avut la dispoziție literele T, L, H și N și așadar a trebuit să improvizeze.

4. Observația că STEPHA este scris la piesa Numision cu II în loc de H ne duce imediat cu gîndul la cîteva piese din MBR. Astfel, piesa MBR 816 poartă inscripția STPEIIA, iar piesele MBR 809, 810 și 810a inscripția STEPII. În toate aceste cazuri litera H a fost făcută din cîte doi de I, fără bara orizontală, sugerînd că toate aceste piese sînt opera aceluiași gravor, care nu avea litera H în setul de poansoane.

5. Pentru a lămuri că STEPII și STEPIIA îl reprezintă pe Ștefan Bathory, trebuie să ne uităm să vedem cum este scris numele regelui pe monedele autentice. În cartea lui Iger [14] pe troiacii bătuți pentru Ștefan Bathory la monetăria Olkusz se găsesc variantele STEP, STEPH, STEPHA, STEPHAN și chiar STEPHANUS.

Pe baza caracterelor comune putem aprecia că piesa Numision se dovedește a avea aceeași origine cu unele dintre piesele de trei groși cu cap de bour prezentate în MBR, fiind produsă în același atelier. Rămîne în sarcina viitorului de a identifica și alte produse ale acestui atelier monetar ilicit. Poate cîndva arheologii vor da peste rămășițele atelierului, cu piese bătute, rebuturi, bucăți de tablă din care s-au tăiat monedele, la fel cum s-au găsit urmele monetăriilor producătoare de falsuri de la Suceava [15] și de la Snagov [16]).

Constantin Moisil, care a analizat în anul 1915 troiacii cu cap de bour, menționînd cel puțin patru variante existente în colecția Academiei Române [15], spune foarte frumos în lucrarea citată: „Chestiunea nu se poate rezolvi definitiv cu mijloacele de cari dispunem astăzi”. Situația , după peste 100 de ani, nu s-a schimbat defel.

Despre legendele de pe piesele poloneze de trei groși de argint imitate [17]. Cîțiva troiaci

GROS ARG TRIP REG POL se întregește la „grossus argenteus triplex regni Poloniæ”, în traducere triplu gros de argint al regatului Poloniei.

GROS ARG TRIP CIVI RIGE se întregește la „grossus argenteus triplex civitatis Rigensis”, în traducere triplu gros de argint al orașului Riga. În prezent Riga este capitala Letoniei.

GROS ARG TRIP M D L se întregește la „grossus argenteus triplex Magni Ducatus Lithuaniæ”, în traducere triplu gros de argint al Marelui Ducat al Lituaniei.

STEP DG REX POL se întregește la „Stephanus dei gratia rex Poloniæ”, în traducere Ștefan, din mila lui Dumnezeu rege al Poloniei.

SIG III DG REX PO M D L se întregește la „Sigismundus III dei gratia rex Poloniaæ magnus dux Lithuaniæ”, adică Sigismund al III-lea, din mila lui Dumnezeu rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei.

Pentru a ne putea face o idee despre deosebirea de aspect și de calitate dintre piesele originale și imitații am adăugat imaginile a trei troiaci bătuți în monetării diferite și în diferiți ani. Imaginile apar prin amabilitatea unui donator anonim.

~20 mm diametru, argint, ? grame - monetăria Riga, piesa R.83.1d în catalogul Iger [14] Avers bustul lui Ștefan Bathory spre dreapta, încoronat, cerc perlat exterior şi inscripţia circulară • STEP ⚬ D:G⚬REX⚬PO:D:L••	Revers cerc perlat exterior, stema orașului Riga (poartă de cetate, deasupra două chei încrucișate și o cruce deasupra), inscripţia pe șase rînduri 🟊III🟊 / •15 83• / GR OS / ARG:TRIP / CIVI•RI / •GEИ⚬
~20 mm diametru, argint, ? grame - monetăria Vilnius, piesa R.86.1d (variantă) în catalogul Iger [14] Avers bustul lui Ștefan Bathory spre dreapta, încoronat, cerc perlat exterior şi inscripţia circulară STEP • DG• REX• PO• M• D• L	Revers cerc perlat exterior, stema Poloniei (acvilă), stema încoronată a familiei Bathory (cu trei colți de lup) și stema Lituaniei (un cavaler în armură, călare), inscripţia pe cinci rînduri III / 15 86 / GROS• ARG / TRIP•M•D / 🟂 LIT 🟂
~20 mm diametru, argint, ? grame - monetăria Malbork, piesa M.93.1a în catalogul Iger [14] Avers bustul lui Sigismund al III-lea spre dreapta, încoronat, cerc perlat exterior şi inscripţia circulară • SIGISM • III • D:G • REX• PO• M• D• L; între DG și REX scut cu leu, herbul lui Jan Firlej, trezorierul coroanei poloneze	Revers cerc perlat exterior, 🟊, stema Poloniei (acvilă), stema încoronată a familiei Vasa (cu un snop de grîu) și stema Lituaniei (un cavaler în armură, călare, cu sabia ridicată), 🟊, inscripţia pe cinci rînduri III / GROS • ARG / •TRIP•REG• / •POLONI• / 🟊 93 △ 🟊; înainte de 93 un inel, semnul lui Kasper Goebel, arendașul monetăriei; triunghiul este semnul monetarului italian Gratian (Gracjan) Gonzalo

Cam care era valoarea unui troiac în epocă?

Producția de troiaci a fost foarte mare în timpul domniilor lui Ștefan Bathory și Sigismund al III-lea [3]. Dar baterea monedelor mici a fost oprită de Seim în anul 1627. Aici au intrat și piesele de 3 groși, a căror batere a fost reluată în anul 1650. Tot [3] arată că în Polonia piesele de trei groși de argint erau numite potrójny sau trojaki, însemnînd triplu. În prezent pe paginile de Internet în limba germană troiacul este numit de obicei 3 Groscher, Dreigröscher sau Düttchen (deși dutca ar fi mai degrabă piesa de 3 șilingi).

Cît argint trebuia să conțină un troiac după reforma din 1580?

Pentru început ar fi util să aflăm ce cantitate de argint trebuia să se găsească într-un troiac conform cu normele monetăriei. Piesele care ne interesează au fost bătute după reforma monetară făcută în anul 1580 de Ștefan Bathory. Acesta a unificat sistemele monetare ale Poloniei și Marelui Ducat al Lituaniei, care erau pînă atunci sensibil diferite. Ordonanța monetară din 1580 este scrisă în limba latină și a fost publicată în anul 1845 de Ignacy Zagórski (1788–1854) [18]. Partea din ordonanță care ne interesează reglementează baterea monedelor de argint începînd de la cea mai mare - taler și pînă la denar - cea mai mică. Documentul din 1580 a fost extras din „Metryki Koronnej” [Înregistrările Regatului Poloniei] volumul 123, paginile 272-276, carte în care se înregistrau documentele emise de cancelaria regală. În 1580 documentul era desigur scris de mînă (și în prezent poate fi găsit scanat pe Internet).

Textele referitoare la baterea talerilor, șestacilor, troiacilor și groșilor, luate din [18] și verificate după „Metryki Koronnej” sînt prezentate în continuare.

Ita nempe, quod argentum, ex quo Thaleri et medii Thaleri cudentur, continebit in se argenti mixti lotos tredecim cum dimidio, ex quo quidem mixto argento, confecti Thaleri septem, marcae unius dimidiique scoti pondus habebunt. Argenti autem puri sive fain continebunt in se lotos tredecim cum dimidio. Ex marca autem argenti fain cudentur octo petiae, grossi decem, obuli quatuor. Ita quod petia quaelibet per triginta quinque grossos computata, marca argenti puri sive fain in Thaleris, novem florenis, viginti grossis, et quatuor obulis, ex eadem officina efferetur.

Marca vero argenti, ex qua sex grossorum grossi cudentur, quemadmodum et ea, ex qua Thaleri cudi debent, mixti argeuti in se continebit lotos tredecim cum dimidio. Ex ejusmodi vero argenti mixta marca, petiae quadraginta una et viginti duae trigesimae secundae partis, ex Marca vero fain petiae quadraginta novem conficientur. Ita quod marca una argenti fain, ex eadem officina efferetur florenis novem, grossis viginti quatuor, obolis quatuor.

Marca vero argenti, ex qua triplices grossi cudentur, quemadmodum et ea, ex qua Thaleri cudi debent, mixti argenti in se continebit lotos tredecim cum dimidio. Ex ejusmodi vero argenti mixta marca, petiae octuaginta duae et undecima sedecimae partis, ex marca vero argenti puri sive fain petiae nonaginta octo conficientur. Ita quod Marca una argenti fain efferetur florenis novem, grossis viginti quatuor, obolis quatuor.

Marca ex qua simplices grossi cudentur argenti, continebit in se quinque lotos, tres quintas, ex qua quidem marca mixta petiae, seu grossi centum sex et una sexagesimae quartae, ex marca autem fain petiae ducentae nonaginta quinque conficientur. Ita quod Marca una fain in grossis efferetur florenis novem, grossis viginti, medii vero grossi iuxta proportionem simplicium grossorum cudentur et efferentur.

Dăm în continuare, în traducere mai liberă, textul latin de mai sus.

Astfel, anume, argintul din care se bat talerii și jumătățile de taler va conține în sine aliaj de argint de treisprezece loți și jumătate, din care aliaj de argint șapte taleri vor avea greutatea unei mărci și jumătate de scot. Dar argint pur sau fin va conține în sine treisprezece loți și jumătate. Și din marca de argint fin se vor bate opt piese, zece groși și patru oboli. Astfel încât fiecare piesă e calculată pentru treizeci și cinci de groși, iar la atelier din marca de argint pur sau fin în taleri, nouă florini, douăzeci de groși și patru oboli.

Dar marca de argint din care se bat groși de șase groși, la fel ca cea din care se bat talerii, va conține aliaj de argint de treisprezece loți și jumătate. Dar din acest tip de marcă de argint amestecat se vor face patruzeci și una de piese și douăzeci și două din treizeci și două de părți, iar din marca de argint fin patruzeci și nouă de piese. Astfel încît dintr-o marcă de argint fin la atelier se vor face nouă florini, douăzeci și patru de groși și patru oboli.

Dar marca de argint, din care se bat groșii tripli, la fel ca cea din care se bat talerii, va conține aliaj de argint de treisprezece loți și jumătate. Astfel dintr-o astfel de marcă de aliaj de argint, se vor face optzeci și două de piese și unsprezece șaisprezecimi, iar dintr-o marcă de argint pur se vor face nouăzeci și opt de piese. Așadar, dintr-o marcă de argint fin se vor face nouă florini, douăzeci și patru de groși și patru oboli.

Marca din care se bat groșii simpli va conține argint de cinci loți și trei cincimi, din care marcă de aliaj o sută șase bucăți sau groși și o șaizeci și patru părți, iar dintr-o marcă de argint fin se vor face două sute nouăzeci și cinci de bucăți. Așadar, dintr-o marcă de argint fin se vor face groși de nouă florini, douăzeci groși, iar jumătățile de gros vor fi bătute conform proporției groșilor simpli.

În Evul Mediu marca era o unitate de masă (greutate), fiind egală cu jumătate de livră. Marca se împărțea în 4 fertuni (sferturi), 8 uncii, 16 loți, 24 scoți, 96 de grăunțe, 240 de dinari sau 480 de oboli. Existau o mulțime de mărci cu mase diferite, în funcție de oraș sau țară. În Polonia se folosea marca locală, de Cracovia, numită în limba polonă grzywna - grivnă. Masa mărcii de Cracovia (ca și a altor mărci) a variat în timp. Pentru perioada din jurul anului 1600 se pare că marca de Cracovia folosită în atelierele monetare avea 201.802 g, pentru că această valoare este folosită în calculele prezentate în [19]. Scotul reprezenta 1/24 dintr-o marcă, iar lotul - o șaisprezecime. Obolul reprezenta jumătate de dinar.

Dar lotul era și o măsură a titlului metalului prețios folosit la baterea monedelor. Titlul aliajului de argint se calculează ca raport dintre masa de argint și masa totală a aliajului, deci este o mărime adimensională. În preajma anului 1600 titlul se exprima în șaisprezecimi. Astfel, argintul curat sau fin, fără nici un element de aliere, avea 16 loți. O marcă de aliaj cu 50% argint și 50% cupru (sau 50% orice alte metale neprețioase) avea 8 loți de argint. Deci argintul din care se băteau troiacii, șestacii și talerii trebuia să aibă titlul de 13.5 loți, adică, în procente, 100 * 13.5 / 16 = 84.375%.

În textele în latină de mai sus este pomenit și florinul. În limba polonă florinul se numea zlot și era o monedă de calcul care valora 30 de groși [19]. Prezentarea documentelor originale în limba latină mai are o mică utilitate: cititorul s-a convins că toate sursele care spun că argintul folosit pentru monedele de la troiac la taler era de 14 loți în ordonanța monetară din 1580 sînt în eroare.

Ca urmare, dacă într-o marcă de Cracovia de argint fin de 201.8 g intra argintul necesar pentru 98 de piese de 3 groși, atunci un singur troiac conținea 2.0592 g de argint. Ținînd cont și de aliaj, de 13.5 loți de argint la marcă, un troiac standard trebuie să aibă 2.4405 g de aliaj. În total, dintr-o marcă de argint fin se băteau troiaci în valoare de 98*3 = 294 de groși. Aici apare imediat o observație: la definirea standardului pentru baterea monedelor de un gros (gros simplu) ordonanța prevede 295 de piese la marca de argint fin.

Desigur că la fabricarea unei monede costurile de producție erau mai mari decît simpla valoare a argintului conținut. În plus, monetăria trebuia să funcționeze cu un oarecare cîștig. Deci prețul argintului conținut era mai mic decît prețul monedei. Simpla estimare a cantității de metal prețios conținut nu este prea relevantă pentru puterea de cumpărare a monedei.

În [19] sînt arătați mai mulți factori care au afectat negativ valoarea și stabilitatea în timp a monedelor: creșterea prețului argintului, exportul monedelor bune și introducerea în Polonia a unor monede de valoare mică, falsurile produse în țară dar mai ales în străinătate, nerespectarea cu intenție a standardelor de către monetării, schimbarea standardelor monetare în timp - în sensul reducerii titlului și creșterii numărului de piese bătute dintr-o marcă de aliaj etc.

Exemple de prețuri de la noi care ar fi putut fi plătite cu troiaci

Numismatul Constantin Moisil a publicat în anul 1945 o lucrare [20] în care a identificat moneda numită „costandă” în Țara Românească și „potronic” în Moldova cu piesa de trei groși de argint. Aici sînt date cîteva exemple de prețuri exprimate în costande. Astfel, în iulie 1605 un taler era evaluat la 13 costande, iar în 1622 potronicul (într-un documentul moldovenesc) era evaluat la nouă bani. În 1652 un călător englez notează niște valori de schimb: babca sau constanta, 20 de bani; un taler-leu, 12.5 costanti; unul imperial - 14.

Pentru primul sfert al secolului al XVII-lea găsim cîteva informații despre prețuri în [21]. Autorul începe prin a arăta că izvoarele istorice de la noi sînt foarte sărace în informații despre prețuri și că în perioada studiată economia monetară nu era foarte dezvoltată, existînd „schimburi în care nu intervine moneda nici ca mijloc de plată, nici măcar ca măsură a valorii”. Valoarea banilor este dată în aspri. Astfel, galbenul era prețuit la 200 de aspri, costanda la 10, iar talerul la 130 de aspri.

Sînt date cîteva prețuri extrase din documente. Astfel, în Țara Românească pămîntul se vindea cu 100...200 de aspri pentru o falce de teren arabil sau de livadă (o falce avea ceva mai mult de un hectar). Prețul mediu al unui cal era de aproximativ 2200 de aspri. Un bou se vindea între 1000 și 2000 de aspri în Țara Rămânească și între 2 și 4 galbeni în Moldova. O oaie se putea cumpăra cu 100...200 de aspri. În Moldova un porc gras se putea cumpăra pentru 2 pînă la 4 taleri. După cum era de așteptat, hainele erau destul de scumpe: 400 de aspri o manta produsă în Muntenia, 300 de aspri un cojoc (dar 1 galben în Moldova), 200 de aspri un brîu. Blana de vulpe făcea cam 130 de aspri bucata. În Moldova o cămașă costa cam un taler și cam tot atît o pereche de cizme. Desigur, nu există informații despre calitatea acestor produse. Sînt date și exemple de sume plătite pentru răscumpărarea unor moldoveni din robie de la tătari sau turci: 200 de taleri pentru un boiernaș și 70 de galbeni pentru o femeie.

Să vedem și cîteva exemple de la vecini. În timpul domniei lui Ștefan Bathory în Polonia o gîscă se vindea cu 2 groși, o vacă făcea 100 de groși, un cal de călărie între 100 și 300, iar un cîine de pază ajungea și la 180 de groși [22].

Exemple de prețuri consemnate pentru orașul Liov [23]

O listă foarte detaliată cu prețuri pentru orașul Liov găsim în [23]. Am selectat, pentru cîteva tipuri de mărfuri, pe cît posibil valorile pentru anii 1580-1581.

Prețul mediu în 1580 pentru ovăz a fost de 37,6 groși pentru o „kłoda” - unitate de măsură folosită pentru cereale. Numele înseamnă trunchi de copac sau buștean. Se pare că polonezii scobeau bușteni și le montau capace, folosindu-i apoi pe post de butoaie. După [23] o „kłoda” avea 311.45 litri. Ca urmare, masa conținută era diferită, în funcție de ceea ce se măsura. Astfel, în anul 1614 „kłoda” de secară avea ca echivalent 532 de livre. Aceea de grîu avea 607 livre - echivalate la 245.83 kg de grîu.

Secara costa 48 de groși o „kłoda”, preț mediu pentru al patrulea trimestru din anul 1584. Grîul s-a vândut la Liov, în primul trimestru din anul 1600, cu un preț mediu de 166 de groși pentru un „półmiarek”. Un „półmiarek” era o optime de „kłoda”, adică 38.93 l. La orz, preț mediu de 124 de groși un „półmiarek” a fost consemnat pentru primul trimestru din anul 1591.

Mazărea - în 1581 - a costat 120 de groși pe „kłoda” în primul trimestru, 48 în al patrulea. Crupele de mei au costat 14.5 groși pe „półmiarek” - preț mediu pentru primele două semestre din anul 1581. Făina de grîu costa 70 de groși pe „półmiarek” (în anul 1631).

Mierea costa în anul 1603 în medie 4 groși pentru un „garniec”, care era o măsură de volum de aproximativ 3.84 l. Și la noi există cuvîntul, sub forma garniță, și are un sens asemănător, de vas pentru lichide (dar de tablă).

Berea costa în anul 1580 în medie 85 de groși pentru o unitate de măsură numită „beczka” - literal butoi - avînd aproximativ 276 l. Vinul era mult mai scump decît berea - un „garniec” de vin costa între 16 și 25.5 groși, prețul mediu pentru anul 1580 fiind de 20.5 groși. În același an prețul minim al vinului de Malvasia a fost de 20 de groși, sau 21.33 în medie. Cum un „garniec” are 3.84 l, se vede că vinurile erau destul de scumpe.

În Polonia cele mai scumpe vinuri erau cele de import [23]. Se aduceau vinuri muscat și malvasia (din struguri malvasia, denumirea venind de la varianta italiană a numelui orașului Monemvasia din Peloponez) din Grecia, vinuri de Alicante din Spania și vinuri din Moravia și din Ungaria. În secolul al XVII-lea s-au adus și vinuri zise „wino wołoskie”, adică moldovenești, care erau printre cele mai ieftine [23].

În anul 1581 un cal se vindea în medie cu 360 de groși, iar un vițel costa între 24 și 38 de groși. În anul 1580 un bou făcea în medie 210 groși.

Prețul mediu pentru un sfert de carcasă (probabil de vită) a fost în anul 1581 de 20 de groși. Bucata mare de slănină de pe spate (presupunem că e vorba slănina scoasă de pe o jumătate de porc) a costat în anul 1585 în medie 21.75 groși.

Sarea, în 1593, era cotată la 30 de groși pentru fiecare „beczka” (butoi de 276 l).

O pereche de ciubote făcea în medie 30 de groși iar un cojoc 45 de groși (1580). Postavul „falendysz” - evident, e vorba de felendreș, stofă adusă din Flandra - costa 90 de groși un cot (cotul polonez de Cracovia avea un pic sub 60 de centimetri).

Livra de hîrtie, în 1580, s-a vîndut cu prețul mediu de 2.55 groși. Ceara, atît de necesară pentru producerea lumînărilor, se dădea în anul 1580 cu 142.5-150 groși pentru o camănă de 12.15 kg (literal „piatră”, unitate de măsură folosită în trecut și la noi mai ales la ceară și la sare).

Dacă îți construiai casă la Liov în anul 1586, puteai cumpăra o mie de bucăți de șindrilă cu 40 de groși și o mie de cărămizi cu 60 de groși. Pentru a o încălzi puteai lua un car de lemne de foc cu 4 pînă la 9 groși.

Salariile angajaților orașului Liov în 1580 era cam așa: un pisar 60 de florini pe an, un învățător - 4 florini pe an. Alte salarii sînt date pe săptămînă: ceasornicarii, tunarii și portarii primeau 15 groși pe săptămînă, în timp ce un servitor doar 10 groși. Pentru munca cu ziua un tîmplar era plătit cu 5 groși, iar un ajutor de tîmplar doar cu 4. Un zidar primea în 1582 în medie 9 groși pe zi. Un muncitor necalificat era plătit între 2.5 și 3 groși pe zi.

Bibliografie

1. Buzdugan G., Luchian O., Oprescu C., Monede și bancnote românești. Editura Sport-Turism, București, 1977.

2. Kirițescu, C., Sistemul bănesc al leului și precursorii lui (vol I). ediția a II-a, Editura Enciclopedică, București, 1997.

3. Ejzenhart D., Herby i znaki mennicze na trojakach polskich. Wrocław, 2008.

4. Czapski-Hutten, E.Z.M., Catalogue de la collection des médailles et monnaies polonaises du comte Emeric Hutten-Czapski. chez Carl Ricker, St.-Pétersbourg; chez J. Baer, Paris, 1871.

5. Petriceicu-Hasdeu B., Etymologicum magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice si poporane a românilor. Tomul III B-Bărbat, Stabilimentul Grafic I. V. Socecǔ, Bucuresci, 1893.

6. Iliescu O., Moneda în România 491-1864. Studii și cercetări de numismatică, Editura Meridiane, București, 1970.

7. qcho, Na tropie imitacji trojakowych. [Pe urmele imitațiilor de troiaci], Towarzystwa Przeciwników Złomu Numizmatycznego im. Tadeusza Kałkowskiego - Forum numizmatyczne TPZN [traducere Google: Societatea Oponenților Gunoaielor Numismatice „Tadeusz Kałkowski” Forumul Numismatic TPZN], accesat august 2026.

8. Codrescu T., Uricariul. vol. V, Tipografia Buciumului Romanu, Iassi, 1862.

9. Țabrea I., Originea și activitatea monetăriei lui Dabija vodă din Suceava. Cronica Numismatică și Arheologică, An XII, Nr. 112, octombrie-decembrie 1938, Tipografia Curții Regale F. Göbl Fii, București.

10. Butnariu V., Grossus argenteus triplex în Moldova (I). În Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol, XLVII, Editura Academiei Române, București, 2010.

11. Butnariu V., Date noi despre aşa-zisa monedă moldo-polonă. rezumat în Al XIII-lea Simpozion de Numismatică. Programul și rezumatele comunicărilor. Chişinău, 2012.

12. Butnariu V., «Grossus argenteus triplex» în Moldova (II). În Studii și Cercetări de Numismatică, serie nouă, vol. III (XV), 2012, Editura Academiei Române, București, 2013.

13. Numision, Stephen Batory (Báthory), Crown of Poland, trojak (triple groschen) 1585, contemporary (i.e. 16th century) forgery. Numizmatyczne Centrum Aukcyjne Numision, One Bid, accesat august 2026.

14. Iger T., Katalog trojaków polskich. Warszawa, 2008.

15. Moisil, C., Bănăria lui Dabija-vodă. Buletinul Societății Numismatice Române, Anul XII, No. 24, aprilie-iunie 1915, Tipografia Curții Regale F. Göbl Fii, București, 1915.

16. Rosetti, D., Bănăria de la Snagov. Buletinul Societății Numismatice Române, Anii XXIX-XXXVI, No. 83-96, 1935-1942, Tipografia Curții Regale F. Göbl Fii, București, 1944.

17. Rentzmann W., Numismatisches Legenden-Lexicon, accesat august 2026.

18. Zagórski, I., Monety dawnej Polski jakoteż prowincyj i miast do niej niegdy należących, z trzech ostatnich wieków. Varșovia, 1845.

19. Dabolins V., The Rise of the Riga Schillings (1582–1621). teză de doctorat, Tartu, Estonia, 2023.

20. Moisil C., O monetă curioasă: costanda. Cronica numismatică și arheologică (CNA), Anul XIX, Nr. 133-134, București, 1945.

21. Stănică V., Prețurile din Țara Românească și Moldova între anii 1601-1626. Revista arhivelor (RA), Anul LXI, Vol. XLVI, Nr. 3/1984, București.

22. * * *, Money of Polish-Lithuanian Commonwealth, Pinigų muziejus [Muzeul Banilor], accesat august 2026.

23. Hoszowski S., Ceny we Lwowie w XVI i XVII wieku. Skład Główny, Kasa im. Rektora J. Malinowskiego; Instytut Popierania Polskiej Twórczości Naukowej, Lwów, 1928.