Monedă antică bătută de orașul Tomis
Înapoi
Marcus Aurelius - Tomis
Înainte
monedă de aramă bătută la Tomis în numele cezarului Marcus Aurelius, în timpul domniei împăratului Antoninus Pius - avers monedă de aramă bătută la Tomis în numele cezarului Marcus Aurelius, în timpul domniei împăratului Antoninus Pius - revers
18 mm diametru, 3.9 g, bronz
Avers: Marcus Aurelius spre stînga, purtînd barbă scurtă, legenda [BHPΩ] KAICAPI, cerc perlat exterior
Revers: Dionysos privind spre dreapta (încălțat cu cothurnus?), ținînd kantharos (vas ceremonial) în mîna dreaptă, tyrsul în mîna stîngă și avînd la brîu o legătură de frunze de viță de vie, legenda TOMITΩN și cerc perlat exterior

Imaginile acestei monede antice bătute la Tomis (azi Constanța) apar pe Romanian coins prin amabila contribuție a domnului Ion Șerban, colecționar de monede pontice. Moneda face parte din categoria monedelor provinciale romane, numite uneori și monede grecești imperiale. Corespunde descrierii de la poziția 1833 din catalogul Moushmov și a fost bătută cîndva între anii 139 și 161 (perioada cînd Marcus Aurelius era cezar și purta numele de Verus). Masa și diametrul arată că piesa ar putea fi una de doi assaria.

Despre împăratul Marcus Aurelius

Marcus Aurelius (Marcus Aelius Aurelius Antoninus) a fost împărat al Romei între 161 și 180. A fost adoptat în 138 de Antoninus Pius, la inițiativa împăratului Hadrian. În 139 a căpătat de la noul împărat Antoninus Pius titlul de Caesar, iar din 146 a fost practic asociat la domnie. La urcarea pe tron și l-a asociat la domnie pe Lucius Verus (care a murit în 169). În anul 177 l-a asociat la domnie pe fiul său Commodus.

Despre numele purtate de împăratul Marcus Aurelius

Marcus Aurelius și-a schimbat numele de vreo patru ori. La început l-a chemat Marcus Annius Verus, la fel ca pe tatăl său. O vreme a purtat și numele Catilius Severus, după un bunic vitreg, fost consul. Numele Aelius l-a căpătat după împăratul Hadrian, iar numele Antoninus după împăratul Antoninus Pius, în urma adopției din 138. După Historia Augusta (o culegere conținînd biografiile a 30 de împărați romani), în anul 161 Marcus Aurelius a renunțat la numele Verus.

Datorită inscripției BHPΩ KAICAPI (Vero Kaisari, Verus Caesar) de multe ori monedele provinciale ale cezarului Marcus Aurelius sînt atribuite împăratului Lucius Verus (și noi am făcut această eroare în anul 2003, chiar cu moneda reprezentată pe această pagină).

Despre împăratul Lucius Verus

Lucius Verus (Lucius Aelius Ceionius Commodus Verus) a fost împărat al Romei între 161 și 169, domnind alături de Marcus Aurelius. A fost adoptat în 138 de Antoninus Pius, la inițiativa împăratului Hadrian. Lucius Verus nu a purtat niciodată titlul de Caesar. Numele Verus l-a căpătat în anul 161 de la Marcus Aurelius.

Despre zeul Dionysos

Dionysos (Bacchus la romani) era zeul viței de vie, dar și al vegetației în general, al vinului și al petrecerilor. Tatăl său era Zeus iar mama sa era Semele, fiica lui Kadmos (Cadmos), regele cetății Teba din Beoția. Păcălită de Hera, Semele îi cere lui Zeus să i se arate în toată slava sa. De la fulgerele cu care era înarmat Zeus palatul se aprinde și Semele piere în flacări, nu înainte ca Zeus să îl salveze pe micul zeu, pe care l-a purtat închis în coapsă pînă la sorocul firesc al nașterii. De aceea Dionysos a fost supranumit Ditirambus, adică cel născut de două ori.

A fost crescut de Ino, sora mamei sale, de vrăjitoarea Mistis din Sidon (de la numele căreia a derivat cuvîntul mistic) și de satirul Silen cel veșnic beat. Mistis i-a dăruit zeului tirsul (thyrsus), un toiag împodobit cu frunze de iederă sau de viță de vie și avînd în vîrf un con de pin, toiag care era totodată și o armă.

Dionysos a colindat lumea, însoțit de un alai de bacante și satiri, răspîndind cultura viței de vie. La serbările în cinstea lui Dionysos, numite dionisii, orgii sau bacanale, se cîntau imnuri numite ditirambi.

A fost un zeu foarte iubit în coloniile grecești pontice. La Kallatis erau serbate cu mare fast misterele dionisiace iar la Histria a fost descoperit un templu al său. Din tezaurul de sculpturi descoperit la Constanța în 1962 fac parte și două basoreliefuri a căror figură principală este Dionysos (Bacchus). De cele mai multe ori Dionysos este reprezentat în picioare, cu o cunună de frunze de viță și de iederă pe cap, ținînd în mîna dreaptă o cupă cu două toarte (cantharos, un fel de bărdacă) și în mîna stîngă tirsul.

De multe ori Dionysos este reprezentat încălțat cu coturni (cothurnus), un fel de cizme.


Pe hartă pot fi localizate cetățile Histria, Tomis și Callatis. Pot fi găsite și cetățile Milet și Heracleea Pontica, de unde au venit coloniștii care au întemeiat orașe pe actualul teritoriu al României.

Cîteva date istorice despre orașul Tomis

Orașul Tomis a fost fondat la începutul secolului VI înaintea erei noastre de coloniști greci ionieni veniți din Milet. Regiunea în care se afla Miletul, Ionia, era pe coasta Asiei Mici, în dreptul insulelor Samos și Chios. Spre sfîrșitul secolului III î.e.n. Tomisul devenise o cetate importantă, în această perioadă începînd și emisiunile sale monetare.

Principala ocupație a coloniștilor greci era comerțul cu populația locală getică (cumpărau grîu, miere, blănuri, pește și sclavi și vindeau produse de lux: ceramică, țesături, vin grecesc).

A făcut parte, împreună cu multe alte orașe grecești, din coaliția antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (a domnit între 112 - 63 î.e.n.).

Cetatea a ajuns, în anii 50 î.e.n., sub influența regelui Burebista. Licinius Crassus, în 29-28 î.e.n., înglobează definitiv cetatea în granițele Imperiului Roman.

A făcut parte din comunitatea cetăților pontice, federație care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci orașe din această asociație erau Callatis, Histria, Dionysopolis, Odessos și Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar președintele federației era numit pontarh.

Tomis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 cetatea a rezistat eroic coaliției de popoare migratoare conduse de goți. Orașul a pierdut numai cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost arse de invadatori. Cetatea a fost cucerită de slavi și avari, cam prin anul 680.

Primele monede bătute la Tomis au fost de bronz. În secolul I î.e.n. emisia de monede la Tomis se întrerupe. Baterea monedelor încetează definitiv sub Filip Arabul.

Statuia de la Constanța a marelui poet antic, pe o carte poștală din anii optzeci
Statuia lui Ovidiu de la Constanța
(vechiul Tomis)

Orașul Tomis și poetul roman Ovidiu

La Tomis a fost exilat marele poet antic Ovidiu (43 î.e.n. - 17 e.n.). Moștenirea sa poetică este de neprețuit pentru urmașii de astăzi ai dacilor, românii. În timpul exilului său la Tomis (în Dobrogea) a scris o sumă de poezii triste numite Ponticele. Pe lîngă lamentări asupra frigului neobișnuit pentru unul ce trăise sub soarele Italiei, aceste poezii conturează o idee precisă asupra vieții locale. Se plînge că era prizonier între zidurile orașului aflat la margine de imperiu și de realitatea că în afara lor „...barbarul nu știe latinește/Și-aceia că-i învinsă de getică elena”. Într-adevăr o mențiune importantă: termenul moștenit din antichitate pentru Dobrogea este Sciția Minor, deși o denumire mai precisă, mai corectă și mai acceptabilă este cea de Dacia Pontică. Nu faptul că dacii erau singura prezență etnică a vechii Dobroge trebuie înțeles din citatul de mai sus, ci faptul cert că geții (alt nume al dacilor) populau țărmurile Mării Negre ca parte a Daciei, fiind element etnic predominant.

Pentru a păstra vie amintirea lui Ovidiu pe locurile unde acesta a trăit, suferit și creat românii i-au ridicat la Constanța o statuie ce degajă atît melancolie cît și dor de casă. Un cupaj de vinuri adus pe piață de Murfatlar se numește nici mai mult nici mai puțin decît Lacrima lui Ovidiu și poartă chipul poetului pontic pe etichetă.


Înapoi la pagina de selecție!