Orice monedă românească poate fi găsită aici!
Înapoi
20 lei 1922
Înainte
20 lei 1922 20 lei 1922
21 mm diametru, 6.452 g, aur 90%, cupru 10%, margine cu zimți
valoarea nominală 20 LEI, ROMANIA și stema mijlocie a țării, cerc perlat exterior
efigia regelui spre stînga, anul 1922 și inscripția FERDINAND I REGELE ROMANILOR, cerc perlat exterior. Sub gît este scris P. M. DAMMANN, numele gravorului monedei.

Tiraj: 300.000 piese.

Despre setul de monede de aur 1922

Aceste piese au fost bătute în Marea Britanie, la Monetăria Regală din Londra. Monedele au înscrise pe ele anul 1922 (au fost - cel mai probabil - emise pentru a sărbători a cincea aniversare a încoronării lui Ferdinand I și a Mariei ca rege și regină, încoronare ce avusese loc în octombrie 1922 la Alba Iulia; decretul de emitere a acestor monede a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 4 iunie 1927, iar regele Ferdinand a murit pe 20 iulie în același an). În cartea Monetele României, scrisă de Octavian Iliescu și de Paul Radovici, se arată că piesele au fost bătute prin anii 1928-1929.

Moneda prezentată pe această pagină face parte dintr-o serie de patru piese avînd valorile 20, 25, 50 și 100 de lei. Monedele de 20 și de 100 de lei au același desen, la fel cele de 25 și de 50 de lei. Toate piesele au fost gravate de renumitul artist francez Paul Marcel Dammann (1885 - 1939). Cotarea pe piață a pieselor din această serie indică faptul că o mare parte din tiraj nu a fost pusă în circulație. Domnul J. M. sugerează că o parte din tiraj a fost topită, aurul fiind folosit pentru baterea altor piese.

Pe monedele de 20 și 100 de lei Ferdinand poartă cunună de lauri, marcînd astfel încheierea victorioasă a Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului.


Imaginile monedei omagiale de aur de deasupra sînt prezente pe site-ul Romanian coins prin amabilitatea unui donator ce a dorit să rămînă anonim.

În anul 2008 BNR a emis o replică a piesei de 20 lei 1922, pentru a aniversa 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.


Înapoi la pagina de selecție!