Înapoi
50 lei 2003
370 de ani de la nașterea lui Miron Costin
Înainte
30 mm diametru, 16.5 g, 92.5% argint, margine netedă
valoarea nominală 50 LEI, anul 2003 între două mici semne rombice, REPUBLICA MOLDOVA și stema Republicii Moldova
efigia lui Miron Costin, la stînga anii 1633 și 1691, la dreapta un teanc de patru cărți, cu o pană și o călimară deasupra, o coală de hîrtie prinsă între cărți, în partea de jos inscripția MIRON COSTIN între două mici romburi

Piesa este realizată la Monetăria Statului în România, avînd tirajul de 500 de exemplare. Este prezentă pe site prin deosebita amabilitate a unui donator ce, din modestie, a dorit să rămînă anonim.


Despre Miron Costin

Miron a fost fiul postelnicului Iancu Costin (?-1650). Tatăl cronicarului apare de multe ori ca personaj în cronica lui Miron. Astfel, aflăm că postelnicul Costin a fost cel care, în iulie 1633, l-a îngropat la patriarhia din Constantinopol pe domnul ales al Moldovei, Miron Barnovschi (1626-1629, 1633), ucis de turci. În 1634 tronul Moldovei este luat de Vasile Lupu (1634-1653), iar Iancu Costin - ajuns între timp hatman - „au trecut în Țara Leșască”, împreună cu domnitorul Moise Movilă (1630-1631, 1633-1634). În Polonia hatmanul capătă indigenatul, devenind nobil polonez.

Miron a studiat la colegiul iezuit de la Bar. În 1651 a participat la marea bătălie de la Berestecico (azi Beresteciko, în Ucraina), în care armata poloneză a învins oastea căzăcească a hatmanului Bogdan Hmelnițki (~1595-1657) și pe aceea a tătarilor din Crimeea, pe atunci aliați ai cazacilor zaporojeni rebeli.

În 1653 Miron se afla în Moldova, unde slujea pe „Iordachie vistiernicul cel mare”. În acest an marele logofăt Gheorghe Ștefan se ridică împotriva lui Vasile Lupu cu oști transilvănene și muntenești, reușind să ocupe scaunul Moldovei (1653-1658). La fuga lui Vasile Lupu tînărul Miron a dus „inima agonisitei” vistiernicului Iordache Cantacuzino peste graniță, în cetate la Camenița.

Trecut de partea noului domn, Miron „tălmăcește” la întîlnirile dintre comandanții oștilor poloneze și transilvănene și Gheorghe Ștefan prilejuite de asediul cetății Sucevei, unde era familia și averea lui Vasile Lupu. În anii următori Miron ocupă funcții din ce în ce mai importante - însuși cronicarul mărturisind că de la Gheorghe Ștefan a avut „multă milă”.

Miron Costin și-a continuat cariera politică, ajungînd mare vornic al Țării de Jos și mare logofăt. Printre altele, a luat parte la asediul Vienei din 1683. Ca o curiozitate, e de remarcat că marele cronicar Grigore Ureche a fost și el mare vornic al Țării de Jos.

În timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693) cronicarul vine din nou din Polonia în Moldova, fiind făcut staroste la Putna (ținut aflat în sudul țării, ce cuprindea Focșanii moldovenești și Adjudul); fratele său, Velicico, a fost numit hatman. În anul 1691 Cantemir află de un complot împotriva sa, în care ar fi fost implicat și Velicico vornicul. Fratele lui Miron este bătut de vodă cu buzduganul, iar apoi i s-a tăiat capul. Cronicarul Ion Neculce relatează evenimentele ulterioare: „Și aflară atunce neprietinii vreme de-au dzis lui Cantemir-vodă: <<Acmu, de vreme c-ai omorît pe Velicico, triimite de prinde și pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău și de tine și de noi>>.” Macrei, vătaful de păhărnicei, l-a luat pe Miron de la moșia sa de la Bărboși, și apoi „au pus de l-au tăiat în Roman”. Cei trei fii ai lui Miron au fost prinși și închiși o vreme în curtea domnească din Iași.

Ion Neculce ne relatează cîteva cuvinte memorabile rostite de Miron Costin în anul 1672, după ce turcii au cucerit cetatea Camenița de la polonezi: „Ales-au Petriceico-vodă din toți boierii țării mai de treabă la voroavi pe Miron Costîn, care au fostu mai pe urmă și logofăt mare. Și mărgînd Miron la cortul viziriului, pusu-l-au viziriul de au șădzut înaintea lui. Și i-au dzis viziriul să-i spuie dreptu; pare-le lor bine c-au luat împărăția Camenița, au ba? Iar Miron au răspunsu că să teme a spune drept. Viziriul s-au jîmbit a rîde și i-au dzis să grăiască, să nu să teamă. Atunce Miron au dzisŭ că <<sintem noi moldovenii bucuroși să să lățască în toate părțili cît de mult, iar peste țara noastră nu ne pare bine să să lățască>>. Atunce viziriul iară au rîs și i-au dzis: << Drept ai grăit >> [...].”

Despre opera lui Miron Costin

Principala operă a lui Miron este Letopisețul, „Létopisețulŭ Țărîi Moldovei de la Aaron-vodă încoace, de unde este părăsitŭ de Uréche vornicul de Țara de Giosŭ, scosŭ de Miron Costinŭ vornicul de Țara de Giosŭ în orașŭ în Iași, în anul de la zidirea lumiei 7183, iară de la nașterea Mîntuitorului lumii, lui Iisus Hristos, 1675 meseța ... dni”.

În „De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor”, lucrare neterminată, învățatul moldovean a vrut să prezinte limpede contemporanilor săi, cu argumente, originea latină a limbii române și a poporului român din țările românești („[...] iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat și înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: știi moldovenéște?, ce știi românéște?, adecă râmlenéște, puțin nu zicem: sțis romanițe? pre limba latinească.”).

Costin scrie în românește folosind adesea sintaxa limbii latine [1], așezînd verbul la capătul frazelor. Ca urmare, uneori textul este ceva mai greu de urmărit de grăbitul cititor modern.

Miron a scris o cronică a Moldovei și în limba poloneză, în 1677. În anul 1684 Miron Costin a închinat și prezentat regelui Poloniei, Ioan Sobieski (1674-1696), o „Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara Românească” („Historya polskimi rytmami o Wołoskiey ziemi i Moltanskiey”) [3].

Miron Costin ne-a lăsat și două poeme: „Viiața lumii” și „Stihuri împotriva zavistiei”, plus un mic text despre „înțelesul stihurilor” [4]. În coada „Psaltirii în versuri” publicate de mitropolitul Dosoftei se găsesc două poezii scrise de Miron.

De la marele cronicar ne-au mai rămas cîteva traduceri și niște scrisori și discursuri în limba poloneză.

Indiscutabil, Miron Costin a fost una din cele mai mari personalități ale literaturii și culturii românești din secolului al XVII-lea.

Bibliografie

1. Călinescu G., Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Editura Minerva, București, 1982.

2. Costin M., Letopisețul Țărîi Moldovei. De neamul moldovenilor. Editura Minerva, București, 1976.

3. Costin M., Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara Românească (1684), ediție și traducere de P.P. Panaitescu. Academia Română, Memoriile Secțiunii istorice, seria III, tomul X, mem. 7, Editura CVLTVRA NAȚIONALĂ, București, 1929.

4. Costin M., Viiața lumii. Editura Porto-Franco, Galați, 1991.

5. Neculce I., Letopisețul Țării Moldovei (de la Dabija-vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat precedat de O samă de cuvinte). Editura pentru literatură, 1963.


Înapoi la pagina de selecție!