| Pagina principală | Cărţi | Poezii | Sonete | Foto | Din reviste |  |
|
Alexandru G. Şerban |
||
Traduceri din poeţi polonezi şi ruşi, versuri originale:
|
HYMN Juliusz Słowacki Smutno mi, Boże! - Dla mnie na zachodzie Rozlałeś tęczę blasków promienistą; Przede mną gasisz w lazurowéj wodzie Gwiazdę ognistą... Choć mi tak niebo ty złocisz i morze, Smutno mi, Boże! Jak puste kłosy, z podniesioną głową Stoję rozkoszy próżen i dosytu... Dla obcych ludzi mam twarz jednakową, Ciszę błękitu. Ale przed tobą głąb serca otworzę, Smutno mi, Boże! Jako na matki odejście się żali Mała dziecina, tak ja płaczu bliski, Patrząc na słońce, co mi rzuca z fali Ostatnie błyski... Choć wiem, że jutro błyśnie nowe zorze, Smutno mi, Boże! Dzisiaj, na wielkim morzu obłąkany, Sto mil od brzegu i sto mil przed brzegiem, Widziałem lotne w powietrzu bociany Długim szeregiem. Żem je znał kiedyś na polskim ugorze, Smutno mi, Boże! Żem często dumał nad mogiłą ludzi, Żem prawie nie znał rodzinnego domu, Żem był jak pielgrzym, co się w drodze trudzi Przy blaskach gromu, Że nie wiem, gdzie się w mogiłę położę, Smutno mi, Boże! Ty będziesz widział moje białe kości W straż nie oddane kolumnowym czołom; Alem jest jako człowiek, co zazdrości Mogił popiołom... Więc że mieć będę niespokojne łoże, Smutno mi, Boże! Kazano w kraju niewinnéj dziecinie Modlić się za mnie co dzień... a ja przecie Wiem, że mój okręt nie do kraju płynie, Płynąc po świecie... Więc, że modlitwa dziecka nic nie może, Smutno mi, Boże! Na tęczę blasków, którą tak ogromnie Anieli twoi w siebie rozpostarli, Nowi gdzieś ludzie w sto lat będą po mnie Patrzący - marli. Nim się przed moją nicością ukorzę, Smutno mi, Boże! Pisałem o zachodzie słońca, na morzu przed Aleksandrią. wiersze drobne z lat 1830-1840 ogłoszone drukiem |
IMN - ÎNTRISTAT SUNT, DOAMNE Autor Juliusz Słowacki Întristat sunt, Doamne !- Pentru mine în Apus Curcubee-ai revărsat în străluciri splendide; Dinainte-mi stingi în apele de sus O stea ce-n flăcări se aprinde... Deşi pentru mine cerul şi marea laşi aur să toarne, Întristat sunt, Doamne ! Ca spicele seci, cu vârfuri săltate, Stau golit de plăceri şi-s sătul... Pentru oameni am faţa ca celelalte, Mai tăcută ca cerul de azur. Dinaintea Ta, însă, inima-mi deschid fără fasoane, Întristat sunt, Doamne! Precum la plecarea mamei jeleşte Micuţul, aşa şi eu sunt gata să plâng, Privind spre Soare, cum în val topeşte Luciri ce se sting... Deşi ştiu că mâine Aurora foc va să toarne, Trist mai sunt, Doamne ! Astăzi, pe marea cea mare, demenţial, O sută de mile departe de mal şi-aceeaşi sută departe, Cocostârci am văzut, zburând val după val, În şiruri lungi, ordonate. Deşi îi ştiu de-acasă, de pe-ogoare, Trist mai sunt, Doamne! Deşi ades am meditat deasupra de morminte, Deşi aproape n-am ştiut ce-I casa părintească, Deşi am fost un pelerin, cătând pe drumuri cele sfinte În fulgere, ce-s gata să trăsnească, Deşi nu ştiu mormântul în care El mă adoarme, Trist mai sunt, Doamne! Tu vei vedea ale mele albe oseminte, Ce nu vor fi date în pază unor frunţi în coloană; Căci eu sunt ca omul gelos pe morminte, Pe-a lor cenuşă cu iz de năframă… Voi avea, deci, un aşternut, nelinişti să sfarme, Trist mai sunt, Doamne! I-au spus, în ţară, unui copil ce abia creşte Să se roage zilnic pentru mine, Ştiu că vasul meu nu spre ţară pluteşte, Navigând departe, prin lume... Rugăciuni de copil nimic n-au să sfarme, Trist mai sunt, Doamne! Pe curcubee revărsate-n enorme luciri, Pe care îngerii Tăi le-au răsfirat prea bine, Peste un secol, undeva, oameni noi, cu noi trăiri Vor privi Apusul – vor muri, plini de sine. Înainte ca a mea nimicnicie să mă răstoarne, Trist mai sunt, Doamne! (Am scris despre un apus de soare pe ţărmul mării, la Alexandria.) (Poezii mărunte din anii 1830-1840) |
|
PRZYCHODZI DO MNIE NOCĄ Leopold Staff Przychodzi do mnie nocą, bierze mnie w ramiona I jest mi dobrze, cicho, choć nie wiem, kto ona... Mówi że są podniebne, zawrotne przełęcze, Gdzie stopy tylko jasne opierają tęcze; Że w skalne pustki schodzi głusza taka cicha, Że słychać, jak rozgrzany żar słońca wdycha; Że pomiędzy leśnymi, dzikimi wykroty Spoczywa zakopany tajemnie skarb złoty; Że są wody umarłe pod zieloną pleśnią W ostępach tak zapadłych, że o wichrach nie śnią; Że nocą ponad ciemne, grząskie trzęsawiska Błękitny lata ognik, migota i błyska; Że nie jest wszystko odarto z tajni i uroku I jest gdzie dusżą błądzić o wieczornym zmroku. Szeptem swym mnie usypia u białego łona I jest mi dobrze, cicho, choć nie wiem, kto ona... (Ze zbioru - SNY O POTĘDZE – 1901) |
VINE LA MINE, NOAPTEA Autor Leopold Staff Vine la mine, noaptea şi-n braţe mă ia. Mi-e cald şi mi-e bine, dar nu ştiu cine-i ea... Îmi spune că sub ceruri sunt împletite defilee În care doar o talpă pură sfărâmă curcubeie; Că în pustiu stâncos e-o linişte atât de-adâncă De-auzi cum roca-nfierbântată respiră soare încă; Că printre arbori vii şi rădăcini golaşe Se odihnesc comori de aur, bijuterii gingaşe; Că apele sunt moarte sub plăpumi verzi-aprinse În văgăuni de codru de viscol neatinse; Că-n-noapte, pe-ntuneric, în turbării de veacuri Sclipeşte-o floare albastră ca fulgerul pe lacuri; Că nu se dăltuieşte totul din tainic şi frumos Şi sufletul hălăduie-n amurgul gri-lăptos... Cu şoapta-i mă adoarme, cearşafu-n sân mă ia Mi-e cald şi mi-e bine… tot nu ştiu cine-i ea. (Din culegerea în limba polonă „Vise despre putere” 1901.) |
|
LA CRAMĂ Stau bărbaţii, sus, la cramă, Trei borţoşi şi trei aţoşi, Chelneriţa-i cu năframă, Restul, parcă-s caltaboşi. Cinci dinamovişti de viţă, Ei se ceartă pe ciolan – Unul e stelist, e criţă Şi-i cu Gigi, de mai an… Ce să-i faci: Aşa-i puterea: Domnul merge cu cei buni – Borcea-i iute ca apaşul, Negoiţă vrea doar mierea, Badea vine din nebuni… Iei Dinamo cu făraşul!!! joi, 3 ianuarie 2013 03.01.2013 17:26:20 PROFESOR AS |
BUNICUL Bunicul meu n-a mai ajuns bunic, Să-şi strâng-alături fiii şi nepoţii, Din suta lui pierit-au bravi cu toţii, Pe mal de Dunăre, sus, pe colnic. Lăsat-a- n urmă fii şi fiice, doisprezece, Să duc-orfani o viaţă amară, Bunica i-a crescut ca pentru Ţară Şi-n trudă nimeni nu-i va-ntrece. Eu sunt, printre cei mulţi, nepotul, Ce scrie-n versuri cronici, pic cu pic; Acolo sus, în sân la Domnul, Când dulce-l prinde somnul, Bunicu’ dă-n duşmani cu cotul, Şi-n cer, la Domnul, bunicu-i tot bunic. 30. 12. 15.11. duminică |
|
ОСЕНЬ – TOAMNA Autor Mihail Lermontov Frunzele-au îngălbenit în câmp Şi zboară şi se învârt; Brazi stufoşi în codrul mândru Verde-ntunecat păstrează tandru. Jos, sub stânca suspendată, Nu-i mai place, printre flori, Plugarului să s-odihnească-ndată După truda zilei, pe sub nori. Fiara îndrăzneaţă, fără voie, trupul Undeva, grăbită, îşi piteşte. Luna-i tulbure în noapte… Câmpul Printre ceţuri arginteşte. |
ПАРУC - VASUL CU PÂNZE Autor Mihail Lermontov Un vas cu pânze se vede-n depărtare, În ceaţa albăstrie, fără de sfârşit; Ce caută el în ţări străine oare? În patrie ce vise dragi a părăsit? Se joacă valul, vântul şerpuieşte, Catargul se îndoaie neclintit. Oh, nu! El fericirea n-o cerşeşte Şi nici de fericire nu-i gonit. Sub el, valul de-azur domol răsună, Deasupra-i Soarele de aur, ca o stea, Iar el, Răzvrătitul, cere furtună, De parcă în furtună ar sta liniştea. |
|
ЗА МЕНЯ ЛЮБИМАЯ НЕ БОЙСЯ… - SĂ NU TE TEMI, IUBITO, PENTRU MINE… Autor David Kudâkov Sunt soldatul conştiinţei, al adevărului. Nu te întrista, nu te-grijora, vezi bine! Cartea vrăjitoarei nu-i purtătoarea răului! Cu norişorul, cu scrisorica mea sunt cu tine... Spre cinste şi dreptate mă goneşte setea, De, sunt păcătos, în viaţă nu sunt sfânt... Dar setea de libertate, de voinţă, de vieţile acestea, Rămân a mea trăsătură masculină până la mormânt. Dimineţile, ca mai-nainte, va răsări Soarele Ca înainte, pe nisip, se vor târşâi valurile... Să nu te temi, iubito, pentru mine, Nu se va-ntâmpla nimic din vreri asasine... |
ЗЕМЛЯ ОТЦОВ – PĂMÂNTUL PĂRINŢILOR Autor David Kudâkov Acolo, unde în trestii stau ascunse raţele Şi cerul începe să se întunece, Hălădui cu pas şovăitor, agale, Pe miriştea plină de descântece. Paiele s-au uscat ca praful. Cărarea aleargă ca o panglică. A crescut în greutate ca burduful Pământul strămoşilor de vârstă antică. M-am întors în meandrele umezite, Unde-s fâşii de arătură înnegrită, Mesteceni cu vârfurile-ncărunţite Şi crucile strămoşilor de vechime împătrită. |
Contact prin e-mail: prof. Alexandru G. Şerban, Iaşi, alserbaniasi@yahoo.com | | | © 2011-2020 Alexandru G. Şerban |