35 mm diametru, 16.54 g, alpaca, margine cu zimți Avers: stema mică a Ucrainei, inscripția УКРАЇНА însemnînd UCRAINA, la stînga Cetatea Hotinului, peste cetate valoarea nominală 5 GRIVENI (cu litere chirilice) însemnînd 5 GRIVNE, o trupă de pușcași ieșind din cetate; în prim-plan nori de fum, anul 2021 și logo-ul Băncii Naționale a Ucrainei; în dreapta rîul Nistru, în plan îndepărtat fiind tabăra de corturi a armatei turcești

Revers: hatmanul căzăcesc Petru Sahaidacinîi, cu hanger la brîu, cu buzduganul în mîna dreaptă, cu mîna stîngă pe mînerul sabiei, avînd arcul pe stînga și cucura cu săgeți pe dreapta, pe fundal oșteni, inscripția (cu chirilice) ХОТИНСЬКА БИТВА 1621 pik însemnînd BĂTĂLIA DE LA HOTIN ANUL 1621, în stînga un ornament sub formă de eșarfă (posibil, ca o alegorie a rîului Nistru) Data emisiunii: 29 octombrie 2021 Tiraj: 35.000 de piese

Despre bătălia de la Hotin din anul 1621

În anul 1619 domnia Moldovei fusese dată de turci lui Gașpar-vodă (Gaspar Graziani). Acesta „îndată s-au așădzatŭ cu gîndul spre părți creștinești”, „cu leșii, îndemnîndu-i asupra turcilor. Și în cetatea Hotinului îndată au băgatŭ oșténi leșăști, dîndu-să aievea suptŭ apărarea lor cu țara”, după cum scrie cronicarul Miron Costin în letopisețul său. Cetatea Hotinului avea o mare importanță strategică, deoarece apăra un loc favorabil de trecere peste rîul Nistru.

Turcii l-au trimis pe Schinderŭ-pașa [Iskender-pașa, beilerbei de Vozia (Oceacov)] să-l prindă pe Gașpar-vodă. Polonezii, ca „să nu lase înșélatŭ pre Gașpar-vodă cu priietinșugul lor”, au trimis în Moldova ceva oaste cu cei doi hatmani, Jolcovschii (Stanisław Żółkiewski, 1547 - 1620) și Conețpolschii (Stanisław Koniecpolski, 1591 - 1646 - „Al doilea hatman, cum dzicŭ la dînșii, de cîmpŭ, era pre acéia vreme Conețpolschii”). Tabăra creștinească a ajuns la începutul lunii septembrie la Țuțora, nu foarte departe de Iași (tabăra era se pare pe malul stîng al Prutului). Înconjurați de foarte mulți turci și tătari, după o scurtă luptă polonezii intră în derută. Gașpar-vodă fuge din tabără, dar pe drum este omorît de hatmanul Șeptilici și de postelnicul Goia („Plătit-au apoi cu capetele sale această faptă și Șéptiliciŭ și Goia, de la Alexandru-vodă, pe lége direaptă de le-au tăietŭ capetele și trupurile le-au aruncatŭ în ieșitoare. Și cu cale s-au făcut, că după scîrnave fapte, scîrnave morți vinŭ”). Oștile rămase au plecat cu tabăra legată spre Nistru, dar în ultima noapte, chiar înainte de a ajunge în dreptul orașului Movilău (astăzi Moghilev în Transnistria - Ucraina), soldații au fugit în dezordine. A doua zi tătarii l-au omorît pe hatmanul Jolcovschii („pănă a înțelege cine este, vădzîndu-l om bătrîn”). Celălalt hatman a fost luat prins.

Domnia Moldovei a fost luată de Alexandru-vodă, fiul lui Iliaș Rareș și nepotul lui Petru Rareș. Dar „Domniia era aceasta foarte slabă. Și în dzilele lui au venit și Împărățiia Turcului singur cu sine sultan Osman [Osman II, 1604 – 1622] la Hotin, asupra leșilor. Că înțelegîndŭ împărățiia de perirea oștii leșăști de Schinderŭ-pașea, avea nădejdea că pre lesne va putea să cuprindze den Crăiia Leșască o parte, socotindŭ că ce au fostŭ fruntea oștilor leșăști și slujitori vechi au perit în Moldova, nu or avea léșii nice o putére să stea împrotivă”.

„Craiul Jigmontŭ [= Sigismund al III-lea Vasa] [...] oștile toate au dat pe mîna lui Hotchevici hatmanul de Litfa [Jan Karol Chodkiewicz, ~1561 – 1621, comandantul oștilor Marelui Ducat al Lituaniei], om vestitŭ din tineréțăle sale la războaie [...]. Cu 14.000 de oaste au purces deodată Hotchevici hatmanul și înaintè sa au trimis cu 4.000 de oameni pre Liubomirschii [Stanisław Lubomirski, 1583 – 1649, locțiitor de hatman], să treacă îndată Nistrul la Hotin”. Intrați în Moldova înaintea oștilor turcești, polonezii „au prădatŭ țara pănă în Iași [...] și au arsŭ leșii și Ieșii [= orașul Iași, capitala Moldovei] și din prada țării au strînsŭ hrană, care apoi au ținut pre leși toată vrémea cît au fostŭ la Hotin. În urma lui Liubomirschii au sositŭ și Hotchevici hatmanul la Hotinŭ și apoi, după Hotchevici, și feciorul craiului leșăscŭ, Vladislav [viitorul rege Vladislav al IV-lea, 1595 – 1648], cu 16.000 de oaste”. Polonezii și-au instalat tabăra la sud de cetate, pe un mic platou.

Pe 20 august au ajuns turcii la Hotin: „au avut sultan Osmanŭ 300.000 de călări, 12.000 de inicéri, 80.000 de tătari cu Zaimbu Chierei-sultan, hanul Crîmului.” În aceeași zi „au sositŭ și 1000 de căzaci înaintea hatmanului lor, anume Sahaidacinii, dîndu-i știre că sosește și oastea căzăcească cu tabăra legată, de trei dzile tot cu războiŭ prin tătari, că trecusă căzacii pe la Soroca și zăbăvindu-să cu prada, pe hirea lor, îi apucase tătarîi pe cale. A doua dzi, 21 a lui avgust, au sosit și Sahaidacinii cu 20.000 de căzaci”.

Au urmat lupte grele, turcii dînd mai multe atacuri asupra taberei poloneze dar și asupra taberei căzăcești, ce era „mai gios pe Nistru, deosebi de tabăra leșilor”. Pe 5 septembrie turcii au terminat de construit un pod peste rîu, și „au trecut Nistrul pușcile céle mare și bătea foarte tare den céia parte pre căzaci și o parte de tabăra leșască”.

„Acéstea lucrîndu-să la Hotin, craiul léșăscu Jigmontŭ veniia încet, cum să dzîce, leșește, într-agiutor fecioru-său. Și amu împuținase de tot tabăra leșască iarba de sinețŭ și de hrană era foarte strînși, care nevoie nice de la turci nu lipsiia, că flămîndzisă foarte rău și turcii”.

Epuizate, taberele cad la pace: „după multă frămîntătură, au stătut și s-au ales pace, septevrie 29 dzile, pre calendariul nostru, iară pre al papistașilor octovrie 9”.

La marea bătălie de la Hotin au participat și „oștile muntenești ce era cu Radul-vodă, domnul muntenescŭ”. Cît despre participarea moldovenească la acest război, Miron Costin scrie: „domnul tărîi noastre, [...] viindŭ la Hotin împărățiia, n-au aflatŭ nemică grijit, nice poduri, nice conace și țara aflîndu-se fugită și stricată de leși, s-au scîrbitŭ pre Alexandru-vodă așea de rău, cît numai era să-l omoară. [...] pănă la Hotin, tot au fostŭ legatŭ la pușci în obedzi”.

Oricum, în cele din urmă ponosul cel mare l-au tras moldovenii: „de atuncea sintŭ luate și Rénii cu cîteva sate de sultan Osmanŭ, sat de țară pe Dunăre, ascultătoriŭ cătră ocolul Gălaților și sintŭ date de împărățiie cătră Smil” [cetatea Ismail din Bugeac]. Hatmanul Sahaidacinii, rănit grav în timpul bătăliei, moare în aprilie 1622. După întoarcerea la Istanbul sultanul Osman a fost răsturnat de pe tron de ieniceri, închis în „Edi Cula” și apoi strangulat.

La bătăliile de la Țuțora și de la Hotin a participat și Petru Movilă, ajuns mai tîrziu mitropolit al Chievului și întemeietor al școlii Frăției Ortodoxe din Kiev, precursoare a Academiei Movilene.