Basarabia și Chișinău în ilustrate și cărți poștale

Transnistria înainte și acum

Monedele Transnistriei | Spre 1 | 5 | 10 | 25 | 50 copeici


Perioada antică și cea medievală | Rusia la Nistru | Perioada interbelică | Perioada actuală


Despre apariția Rusiei la Nistru

Aproximativ de la începutul secolului al XVI-lea, Rusia a avut mereu mai mult teritoriu decît populație, și ca atare a efectuat colonizări masive din aproape toate popoarele Europei, uneori strămutînd populația unor regiuni întregi cu forța („sila”!) între granițele ei. În această idee, merită menționat că în urma războiului ruso-turc dintre 1735 și 1739, generalul rus Burkhard Christoph von Munnich (de origine germană, născut în Oldenburg) a ridicat „toț oamenii den ținutul Hotinului și di pe marginea Cernăuțului”, aproximativ o sută de mii de oameni și s-a retras în Rusia cu armatele și această pradă. Ion Neculce ne mai spune „și împărțè pre oameni ca pre dobitoaci. Unii le lua copii, alții bărbații, alții muierile. Și-i vindè unii la alțîi, fără leac de milă, mai rău decît tătarîi. Și era vreme de iarnă. Bogate lacrămi era, cît s-audze glasul la cer.” Pînă astăzi au rămas aceste regiuni sărace în populație românească, urmare a „samavolniciilor” (cuvînt de origine slavă) rusești.

Ca pas premergător în planul de recrea regatul Daciei, un regat supus Rusiei, țarina Ecaterina a II-a a colonizat spațiul gol din sudul „Rusiei Noi” cu români nu doar din Moldova ci și din țara Românească și Transilvania. Românii erau atrași de scutiri de taxe, scutirea de serviciu militar, decontarea cheltuielilor de strămutare, promisiunea de autonomie cu păstrarea legilor, limbii, organizării bisericești și chiar a pecetei moldovenești cu cap de bour. Demersul a început în 1769 și a fost soldat cu colonizarea a mii de familii de o parte și de alta a rîului Bug. Alexandru Mavrocordat fusese desemnat să stăpînească în numele împărătesei această intenționat㠄Moldovă Nouă”. Alexandru al II-lea Mavrocordat Firaris domnise în Moldova în anii 1785 și 1786. De aici el plecase în Rusia. I s-a spus Firaris (fugarul), poate pentru a-l deosebi de vărul său Alexandru I Mavrocordat zis Delibei, care și el a domnit în Moldova între 1782 și 1785.

Imperiul Rusesc nu a atins Nistrul înainte de 1792, anul în care întreaga „Transnistrie” a trecut sub administrație rusească. Extinderea teritorială pînă la linia Nistrului a fost făcută sub comanda mareșalului Suvorov.

Alexandr Suvorov este unul din cei mai cunoscuți mareșali din istoria Rusiei, remarcîndu-se în special prin victorii asupra unor forțe superioare, în bătălii purtate atît în estul cît și în centrul Europei. În 22 septembrie 1789 Suvorov a învins la Mărtinești (în apropiere de Rîmnicu Sărat) trupele turcești conduse de marele vizir Koca Yusuf Pașa - luptă care i-a adus titlul de conte de Rîmnic din partea țarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei. Cam la jumătatea drumului dintre Rîmnicu Sărat și Focșani există un monument care celebrează victoria marelui general.

Armate rusești au staționat în principatul Moldovei cu prilejul diverselor războaie și înainte de 1792, și după. Petru I cel Mare a ajuns la Iași cu armatele sale în 1711, ca aliat și prieten al lui Dimitrie Cantemir. Trupe rusești au mai staționat în principat și în 1739, între 1769 și 1774, 1789 și 1792, 1806 și 1812, cînd ocupația s-a soldat cu raptul teritorial al unei jumătăți întregi a Moldovei, de la rîul Prut pînă la Nistru. Între 1828 și 1834 a fost ocupată atît Moldova cît și țara Românească. Au urmat ocupațiile dintre 1848 și 1849, 1853 și 1856. Războiul de Independență împotriva Imperiului Otoman, în care Rusia a fost aliată a României (născută ca stat modern în 1859 prin unirea celor două principate autonome românești), s-a soldat cu o ocupație militară (1877-1878) și somații dure din partea rusă, punînd armatele aliate în poziții adverse. Recunoscînd inferioritatea militară și lipsită de suport internațional, România a cedat ca urmare a somațiilor Rusiei cele trei județe românești din stînga Prutului, Cahul, Ismail și Bolgrad, retrocedate principatului Moldovei în 1856 prin tratatul de pace succesiv războiului Crimeei. Ultima ocupație a spațiului românesc a durat din 1944 pînă în 1957, mascată de o falsă prietenie româno-sovietică născută peste noapte și garantînd prin prezența armatei ruse practic vasalitatea necondiționată a României.

Pămîntul de dincolo de Nistru - Transnistria - poartă acest nume abia din secolul XX. Atît în accepțiunea românească cît și în cea rusească, Cisnistria se subînțelege ca fiind partea dreaptă, de apus, dinspre România a Nistrului, Transnistria (Prednistrovia) fiind partea stîngă, dinspre răsărit. Rusia țaristă a intenționat să dea noii gubernii din răsăritul Nistrului numele de Moldova Nouă, ulterior însă decizia a rămas pentru Rusia Nouă.

Carte poștală rusească veche înfățișînd Nistrul (în stînga sus scrie 'Basarabia r. Nistru', în rusește)
Rîul Nistru

Orașul Tiraspol a fost întemeiat chiar în anul mutării frontierei - 1792, pe locul unei mai vechi așezări de pescari moldoveni numită Sucleia Veche, față în față cu cetatea Tighina, fortificată de turci și important punct otoman de presiune militară începînd cu prima jumătate a secolului al XVI cînd Moldova a pierdut-o în timpul lui Petru Rareș. La început a fost un fort de lemn purtînd numele de Sredneaia - De Mijloc - apoi capătă numele de Tiraspol prin ucazul țarinei Ecaterina a II-a. Pe măsura avansării către sud și vest, rușii au dat peste vestigiile civilizației vechilor greci, care i-au fascinat deosebit. Astfel se explică denumirea de Tiraspol pentru noua așezare după numele grecesc din antichitate al rîului Nistru și al Cetății Albe de la vărsarea în Marea Neagră. În mod similar și-a primit numele Odesa (întemeiată în 1794, peste așezarea Hagi-bei), de la vechea cetate grecească Odessus (azi Varna în Bulgaria), Ovidiopol (întemeiată în 1792, peste așezarea Hagi-dere), de la poetul roman exilat la Tomis. Alte toponime create în aceeași perioadă au fost Herson (1788), Eupatoria, Leukopol, Sevastopol, Simferopol, Phanagoria, Theodosia (vechea cetate Caffa), Olbiopol (1781) de la cetatea Olbia de la gura Bugului.

Orașul Tiraspol a fost parte a guberniei Rusiei Noi (Novorosia - 1795), Nikolaev (1802) și Herson (1806).

Colonizările în sudul nou al imperiului au început între Don și Nipru (stepa Nohai) după 1792, între Bug și Nistru (stepa Edisan) după 1793. În 1812 deja Rusia își mutase frontiera mai departe, înglobînd jumătate de Moldovă ca gubernie a Basarabiei. După 1812 deci a început și colonizarea cu alogeni a Moldovei răsăritene, în special în zona Basarabiei propriu zise, adică în stepa Bugeacului (de la Dunăre și mare pînă la Tighina). Numele de Basarabia (folosit totuși forțat în acest caz) a fost potrivit ales, dat fiind că un stat numit Moldova continua să existe, iar Basarabia era o denumire românească autohtonă. În plus, alipirea Basarabiei la Rusia ridica mai puține suspiciuni și adormea vigilența polilor de putere mai slab informați în chestiunea românească dar care ar fi putut interveni în apărarea teritoriului și intereselor românești grav lezate de ocupația rusă din 1812.

La est de Nistru colonizările nu au fost făcute doar cu alogeni. În țara Edisan, numită și Ucraina Hanului (Ucraina înseamnă zonă de frontieră), țarina Ecaterina a împărțit după 1792 domenii și la numeroși boieri moldoveni (fiecăruia între zece mii și douăzeci și cinci de mii de hectare) din familii ilustre precum Cantacuzino, Sturza, Catargiu, Balș și altora. Aceste împroprietăriri au dus la crearea a aproximativ douăzeci de noi sate prin colonizarea a patru mii de moldoveni veniți din dreapta Nistrului.

În 1799 consilierul țarist Sumarokov nota în vizita sa în teritoriile nou anexate „în Ovidiopol locuitorii mai toți sînt moldoveni și greci și numai puțini ruși. Toți sînt negustori cu marfă de la Akkerman [Cetatea Albă]. Tiraspolul are numai 350 de case, iar locuitorii sînt: maloruși [ruși mici, adică ucrainenii de astăzi], moldoveni, munteni, evrei și țigani.” Despre tîrgul Dubăsari spune că este locuit în primul rînd de moldoveni, apoi de greci, bulgari, evrei și „numai cîțiva ruși” - fiind vorba probabil de administratorii nou sosiți. Consilierul menționează în trecerea sa că toate satele din răsăritul Nistrului sînt moldovenești (trece personal prin Mălăiești, Butor, Tașlîc, Puhăceni).

Coloniștilor alogeni în Moldova li s-au oferit de către Rusia țaristă condiții cît se poate de bune, pentru a atrage cît mai mulți și a schimba realitatea etnică din teritoriu. Fiecărei familii de coloniști ruși, ucraineni, bulgari sau nemți i s-a oferit o suprafața de pînă la 50 de hectare de pămînt, inventar agricol și alte înlesniri. Moldovenilor li se ofereau condiții similare doar dacă plecau din Moldova pentru a coloniza Crimeea, Caucazul sau Siberia îndepărtată. Mulți au plecat împinși de sărăcie și politica rusească a populației, întemeind sate din Crimeea pînă la fluviul Amur.

Mihai Frunză, un conducător de geniu al Armatei Roșii din timpul Revoluției din 1917, era descendentul unei astfel de familii românești din Basarabia sau Transnistria. S-a născut în Asia Centrală, la Bishkek, în Kyrgyzstanul de astăzi. A murit în 1925, iar în 1926 numele său a fost dat capitalei Kyrgyzstanului, sub forma Frunze, rămînînd astfel pînă în 1991 cînd a revenit la Bishkek - după ce statul unde s-a născut și-a dobîndit independența. Atît numele său cît și al capitalei poate fi găsit doar sub forma Frunze în cărți sau pe hărți, deoarece în rusă nu există nici sunetul ă și nici litera care să îl redea.



Perioada antică și cea medievală | Rusia la Nistru | Perioada interbelică | Perioada actuală


| BHHRG |
Monedele Transnistriei | Spre 1 | 5 | 10 | 25 | 50 copeici

Pentru mai multe informații citiți secțiunea Istoria modernă și contemporană din pagina Scurtă și pe înțeles istorie a românilor și a României.

Înapoi la pagina de selecție!