Transnistria înainte și acum

Monedele Transnistriei | Spre 1 | 5 | 10 | 25 | 50 copeici


Perioada antică și cea medievală | Rusia la Nistru | Perioada interbelică | Perioada actuală


Harta auto-proclamatei Republici Transnistrene

Despre autoproclamata Republica Moldovenească Transnistreană

Nașterea autoproclamatei republici transnistrene este strîns legate de prezența în spațiul moldovenesc a Armatei a paisprezecea Sovietice (din 1956). Armata a paisprezecea Rusă a rămas pînă azi pe teritoriul fostei republici unionale, actuala Republică Moldova, păzind probabil cel mai mare depozit european de armament stocat în vestul Uniunii Sovietice în expectativa unei a treia conflagrații mondiale. În 1984 cartierul general al Armatei a paisprezecea a fost mutat de la Chișinău la Tiraspol. Prezența acestei mîini de fier a încurajat și generat crearea unui pol de putere rusă și rusofilă pe malul stîng al Nistrului. La 2 septembrie 1990, în epoca U.R.S.S. adică, republica moldovenească transnistreană a fost proclamată unilateral, țintind ca minuscula regiune dominată de Armata a paisprezecea Sovietică să devină republică unională, adică egală a RSSM în cadrul Uniunii Sovietice. Formal, președintele U. R. S. S. Mihail Gorbaciov a declarat această proclamare nulă.

Transnistria cea care a bătut monedele prezentate aici este pe cale să apară în istorie, imediat după spargerea de la sine a Uniunii Sovietice. La 25 august 1991 Republica Moldova se proclamă independentă. O dată cu Independența Republica Moldova solicită guvernului U.R.S.S. să pună capăt ocupației și să-și retragă armatele de pe teritoriul național. Independența este urmată de redobîndirea principalelor valori naționale pierdute vreme de cincizeci de ani: culorile naționale, limba și literatura națională, leul ca monedă. Imnul devine chiar Deșteaptă-te române pentru o vreme.

În Tiraspol, important oraș estic al Republicii Moldova s-a aflat și se mai află încă o importantă bază militară sovietică și acum rusească. Procesul de rusificare fiind mai puternic pe fîșia estică, atît rușii cît și cei nu neapărat ruși însă simțind Rusia mai aproape de inima lor sînt predominanți. În mod evident, comunității rusofile nu i-au convenit schimbările firești prin care trecea de acum independenta Republică Moldova. Susținuți și înzestrați de puternica Armată a 14-a Rusă cu sediul la Tiraspol, alogenii din regiune au lansat un puternic asalt asupra autorităților statale, intenționînd să răstoarne complet conducerea Republicii Moldova.

Abia după ce Republica Moldova devine membră O.N.U., președintele Mircea Snegur (1990 - 1996) autorizează acțiuni militare împotriva rebelilor care atacau posturile de poliție moldovenești pe malul stîng al Nistrului și în zona orașului Tighina. Întîi guvernul Moldovei dă minorității rusești din Transnistria două zile pentru a depune armele, prin Apelul Guvernului Republicii Moldova către locuitorii din raioanele de pe malul stîng al Nistrului publicat la 17 martie 1992 în Moldova suverană, apoi la 1 aprilie același an trimite grupuri de polițiști în orașul Tighina.

Textul apelului:

CONCETĂȚENI! In pofida eforturilor perseverente ale conducerii Republicii Moldova, orientate spre soluționarea prin mijloace pașnice a conflictului din raioanele de pe malul stîng al Nistrului, liderii de la Tiraspol au împins aventura lor politică extremistă, cu un caracter net antipopular, pînă la sfîrșitul ei logic - războiul civil. In ultimele zile, au fost declanșate atacuri fără precedent prin amploarea lor asupra structurilor legale ale puterii, populația civilă este terorizată, au loc diversiuni banditești. Astfel, la 14 martie, au fost aruncate în aer podurile de peste Nistru în zona localităților Vadul-lui-Vodă și Dubăsari, iar în noaptea de 14 spre 15 martie, teroriștii și cazacii mercenari au capturat o cantitate mare de armament.

Ca urmare a agravării situației, conflictele armate capătă un caracter general, antrenînd in ele tot mai mult populația pașnică. Crește numărul victimelor.

În această situație, adresăm populației de pe malul stîng al Nistrului chemarea de a sprijini structurile legale ale puterii, în efortul lor de a constrînge formațiunile banditești să depună armele, iar pe mercenari - să părăsească republica noastră.

Ne adresăm, de asemenea, cetățenilor care prin forța împrejurărilor au nimerit sub influența puciștilor tiraspoleni și au pus mîna pe arma: încă nu e tîrziu să înceteze acest război absurd, înca nu e tîrziu să se dea dovadă de înțelepciune și de conștiință civică. Propunem ca timp de 48 de ore, începînd cu orele 18.00 ale zilei de 15 martie a.c., să fie predate benevol armele către organele legale ale puterii. În caz contrar, organele republicane de menținere a ordinii vor lua toate măsurile necesare pentru apărarea cetățenilor, indiferent de naționalitate, împotriva samavolniciilor dezlănțuite.

Facem apel către militari să respecte principiile neamestecului în treburile interne ale republicii noastre, să respecte legile ei și să contracareze cu hotărîre încercările de capturare prin violență a armelor și de folosire a lor împotriva populației pașnice.

Concetățeni!

În acest moment hotărîtor și de grea încercare, de fiecare dintre noi depinde dacă vom împinge republica în hăul războiului civil sau ne vom da seama și vom proceda la munca pașnică făuritoare întru binele poporului Moldovei.

În apărarea separatiștilor apar mercenari cazaci care călătoresc nestingheriți prin Ucraina către Republica Moldova. Armata a paisprezecea furnizează armament rebelilor, care astfel depășesc cu mult în dotare capacitatea Republicii Moldova de a face față unui război fratricid; noul stat suveran nu avea armată ci doar forțe slab înarmate ale Ministerului de Interne.

Vicepreședintele rus Aleksandr Ruțkoi comite pe față un grav amestec în treburile interne ale statului moldovean, vizitînd Transnistria la 5 aprilie și cerînd independența regiunii separatiste. Ruțkoi declară: „Sîntem la un pas de un război total”. La 22 iulie președintele Mircea Snegur spune în parlamentul Moldovei că republica este practic în război cu Rusia. Generalul Lebed, comandantul armatei a paisprezecea din iunie 1992, a declarat că poate fi în București cu armata sa la 24 de ore după emiterea ordinului, țintind să descurajeze orice posibilă tentativă din partea statului român din dreapta Prutului de a sprijini Moldova independentă. Lebed a fost simultan membru al parlamentului rus și al parlamentului autointitulatei republici transnistrene. Deși s-au emis și acte de identitate locale, majoritatea parlamentarilor transnistreni au dobîndit cetățenie rusă, nu moldovenească.

Războiul a durat aproximativ șase luni, încetînd o dată cu armistițiul de la 21 iulie 1992, care a confirmat practic pierderea malului stîng al Nistrului pentru statul suveran, membru al O.N.U., Republica Moldova, și a orașului Tighina pe malul drept.

Mulți dintre voluntarii războiului transnistrean erau veterani ai crudului război din Afganistan, ei îmbrăcînd din nou cu ocazia conflictului de la Nistru celebra bluză vărgată pe care au purtat-o soldații sovietici într-un război care nu-i privea, de această dată însă pentru a-și apăra propriul cămin. Celebrul poet român Adrian Păunescu, născut în 1943 în stînga Prutului, a adus cenaclul său artistic pînă în tranșeele războiului transnistrean pentru a încălzi inimile luptătorilor. Tînăra Republică Moldova nu a primit din partea României sprijin politic efectiv, în ciuda datoriei morale avute de a ajuta pe frații amenințați.

Apărător al statalității moldovenești, Ilie Ilașcu a fost capturat împreună cu alți patru camarazi la 2 iunie 1992 de către autoritățile autoproclamate din Transnistria. După șase luni de judecată, tribunalul transnistrean l-a găsit vinovat de crime de război și terorism și, ca atare, l-a condamnat la moarte. Ilașcu și grupul său au fost judecați ținuți într-o cușcă zăbrelită, ca niște animale de circ. La data condamnării, Ilie Ilașcu, al cărui caz devenise deja notoriu, fusese ales ca membru al Parlamentului Republicii Moldova. Doar o hîrtie purtînd numele său a marcat prezența sa în parlament, Ilie Ilașcu stînd ani lungi în temniță, în izolare și lipsit de asistență medicală. În anul 2000, încă în închisoare fiind, a fost ales senator de Bacău în Parlamentul României. În această nouă calitate, Ilie Ilașcu a devenit membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, deși aflat încă în captivitate transnistreană. Abia în 2001 a fost eliberat, probabil ca urmare a presiunii internaționale asupra Federației Ruse, care la rîndul ei a exercitat presiuni asupra autoproclamatei republici din stînga Nistrului. Ultimii camarazi de luptă ai lui Ilie Ilașcu au fost eliberați din detenția ilegală de la Tiraspol de-abia în iunie 2007, după 15 ani de închisoare.

Un status quo destul de greu de înțeles s-a instaurat de atunci în Republica Moldova, un microstat de expresie rusă autoproclamîndu-se peste două orașe avînd împreună pînă la 300.000 de locuitori și peste cîteva localități mărunte. Ca și statul țarist și cel sovietic, autoritățile tiraspolene de azi preferă pentru Tighina denumirea turcească, mai recentă, de Bender (însemnînd port). Republica Moldovenească Nistreană, după cum de altfel se autointitulează, este practic ultimul loc din Europa de azi unde secera și ciocanul au fost păstrate ca semn al autorității. Fără a fi recunoscută (formal cel puțin) de vreo autoritate internațională sau de măcar un alt stat, Transnistria are totuși președinte și parlament (Soviet Suprem). Armata a 14-a continuă să se afle la Tiraspol, în ciuda intenției formale de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, astfel că Moscova păstrează la îndemînă un șah mat pentru autoritățile din Chișinău. Generalul Lebed, șef al acestei armate în timpul războiului și după războiul de la Nistru, deși cetățean rus, a devenit membru al parlamentului autoproclamatei republici de la Tiraspol. Europa dar și alte state democratice evită să se implice într-o problemă în care Rusia s-a implicat mai serios decît la nivel de declarații.

Conform rezultatelor recensămîntului transnistrean din 2004, în Transnistria sînt 31,9 % moldoveni, 30,3% ruși, 28,8% ucraineni și alte variate etnii în proporții neînsemnate.

Formal, întreg teritoriul Transnistriei de azi aparține integral Republicii Moldova. În fapt, președintele Republicii Moldova, domnul Vladimir Voronin, nu poate vizita mormîntul mamei sale și tatălui său din satul natal Corjova de lîngă Dubăsari, căzut în zona separatistă. Igor Smirnov, președintele autoproclamatei republici, este un fost muncitor din Kamceatka, adică de la frontiera Rusiei cu Japonia, și este sosit în Moldova abia în 1987.

Războiul de la Nistru a fost pentru Moldova din stînga Prutului un război defensiv. Multumită luptelor duse de polițiști și voluntari, statul moldovenesc a fost capabil să își păstreze marea majoritate a teritoriului și un caracter românesc pînă în prezent.

Încheiere

La o privire retrospectivă critică asupra evului mediu românesc și a epocii moderne, trebuie remarcat faptul că Imperiul Otoman a avut o importanță covîrșitoare în conservarea identității și existenței ca națiune a românilor după căderea sub suzeranitate turcească a Țării Românești, apoi a Moldovei și ulterior și a Transilvaniei. Cu toate că cei aproape 400 de ani de suzeranitate turcă au dus la diminuarea importanței politice a românilor în Europa Evului Mediu și la sărăcirea nefirească a țărilor locuite de ei, la ținerea în ignoranță a maselor largi și la gravarea în psihicul românesc a unor metehne orientale grave, de care nici astăzi nu se pot dezbăra, cu toate acestea, prezența otomană a protejat sute de ani spațiul românesc de expansionismul rus și apoi austriac. Stăpînirea turcească nu a impus colonizări de popoare străine în principate, nu a reușit să forțeze schimbarea confesiunii creștin ortodoxe sau a orînduirii statale și bisericești, nu a folosit deznaționalizarea ca mijloc de control politic și s-a soldat doar cu pierderi teritoriale (zonele raialelor Giurgiu, Brăila, Hotin și Bugeacul-Basarabia propriu-zisă). Marile pierderi teritoriale suferite de români, inima istorică a Moldovei (1775) ce a fost botezată de austrieci Bucovina și apoi jumătatea de la est de Prut a principatului (1812) botezată de ruși Basarabia au fost posibile doar pe fundalul slăbirii puterii otomane în Europa (împotriva căreia s-au luptat cei mai iluștri voievozi români!) și apoi a dispariției acesteia. Destrămarea treptată a imperiului european otoman a condus încet dar sigur la desființarea principatului Transilvaniei, la dispariția aproape completă a elementului românesc (și tătărăsc) în Transnistria, la dezrădăcinarea și risipirea puternicei tulpini aromânești din Grecia ulterioară războaiele balcanice și din statele învecinate. Ceea ce a caracterizat în mare măsură Imperiul Otoman este astăzi un concept modern, obligatoriu în oricare stat al lumii și impus atît de principiile umanitare cît și de marile puteri: toleranța etnică și religioasă. În scenariul prăbușirii dominației otomane în Europa cu o sută de ani mai devreme, la începutul mileniului al treilea situația elementului românesc ar fi putut fi în Republica Moldova similar cu cel din Transnistria de azi iar în România de azi similar cu cel din Republica Moldova.



Perioada antică și cea medievală | Rusia la Nistru | Perioada interbelică | Perioada actuală


| BHHRG |
Monedele Transnistriei | Spre 1 | 5 | 10 | 25 | 50 copeici

Pentru mai multe informații citiți secțiunea Istoria modernă și contemporană din pagina Scurtă și pe înțeles istorie a românilor și a României.