Înapoi
50 lei 2013 - plugușorul
Înainte
30 mm diametru, 16.5 g, 99.9% argint, margine cu zimți
anul 2013, REPUBLICA MOLDOVA, stema Republicii Moldova, în exergă linie orizontală și valoarea nominală 50 LEI
o ceată de urători cu plugul, inscripția PLUGUȘORUL

Data emisiunii: 29 noiembrie 2013

Tiraj: 2000 de monede


Moneda face parte din seria Sărbătorile, cultura și tradițiile Moldovei.

Din seria Sărbători, cultură, tradiții au apărut pînă în prezent (decembrie 2013) următoarele monede de argint de 50 lei: olăritul în 2007, butnăritul în 2008, țesutul în 2009, instrumente muzicale tradiționale în 2010, colindul în 2011, Sînzienele și balada Miorița în 2012 și Plugușorul în 2013.

În 2013 seria a fost completată cu o monedă de argint de 100 de lei: Guguță - personaj literar.

Din aceeași serie face parte și moneda Sărbătoarea vinului - 10 lei 2003.

Despre Plugușor

Plugușorul este un foarte vechi obicei popular care are loc o singură dată pe an, în seara de ajun de Sfîntul Vasile [1] (sau seara de ajun a Anului Nou; urăturile desemnează prin „seara Sfîntului Vasile” seara de dinainte de ziua Sfîntului Vasile cel Mare, care este prăznuit pe 1 ianuarie, în prima zi a a anului), fiind un ritual pentru invocarea fertilității. Obiceiul presupune simularea aratului și recitarea unei compoziții în versuri numită deasemenea „plugușor”. Urăturile tradiționale ale oamenilor maturi însemnau colindatul în cete de șase sau chiar mai mulți urători, prin satul nins, cu plug adevărat (după cum e reprezentat și pe monedă) și cu boi înjugați (pînă la șase ori chiar mai mulți). Grupuri de tineri cu clopoței, bice, plug și buhai merg din casă în casă și urează gazdelor de bine, pentru recoltă bogată și pentru viață lungă. Unul din urători poartă - așa cum se vede și pe monedă - o traistă mare, care va fi umplută cu daruri primite de la cei urați - nuci, mere, colaci.

În timp ce urătorul recită este acompaniat de sunetul clopoțeilor, care imită sunetul făcut de talăngile de la gîtul boilor în mers. Atunci cînd urătorul comand㠄mînați, măi” sau „îndemnați, măi” intră în scenă bicele sau harapnicele, din care se pocnește cît mai tare, ca pentru a îndemna boii să tragă plugul. Între principalele secțiuni ale urăturii, ceata de urători răspunde îndemnurilor recitatorului cu lungi strigăte „Hăăăăăăăăăăi, hăi!”, motiv pentru care urătura se mai numește și hăitură. Buhaiul este un instrument „muzical” care imită mugetul unui buhai (buhai = taur). Este făcut dintr-un butoiaș care are unul din capete închis cu o membrană. În mijlocul membranei este prinsă o șuviță dintr-o coadă de cal „care, fiind udată cu apă și trasă cînd cu o mînă cînd cu alta, produce o vibrațiune ce seamănă cu ragetul unui bou depărtat” [1]. A doua zi de dimineată - în prima zi a anului nou - urmează un alt vechi obicei românesc - Semănatul sau Sorcova.

Alexe Mateevici, preot, poet, militar dar și etnograf, a scris despre acest obicei la moldovenii din Basarabia, în articolul „Sfîntul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” [2], publicat în anul 1907 în ziarul chișinăuean Basarabia: „Anul Nou, mai înainte de toate, este sărbătoarea plugarului moldovean. Înțelegerea asta se vede în toate obiceiurile care se petrec acuma. Fiindcă plugăritul a fost întotdeauna și este și astăzi cea mai de căpetenie și chiar singura îndeletnicire a românului nostru, negreșit că moldoveanul îi dă o însemnătate foarte mare.”

Tot Mateevici confirmă natura laică a acestui obicei: „...sărbătoarea Sfîntului Vasile, stăpînului plugarilor, este cu totul plugărească, țărănească, iar nu bisericească”.

Există un număr mare de texte de plugușoare. Un plugușor clasic începe cu

   Aho, aho, copii și frați,

   Stați puțin și nu mînați

   Lîngă boi v-alăturați

   Și cuvîntul mi-ascultați!


și se termină cam așa:


   De urat am mai ura

   Dar ni-i c-om însera

   Pe la casa dumneavoastră

   Departe de casa noastră.

   [...]

   Rămîi gazdă sănătoasă

   [...]

   Opriți plugul măi flăcăi!

   La anul și la multi ani!

În orașele zilelor noastre cu plugușorul umblă îndeosebi copiii, urînd mai ales pe la rude și vecini și fiind răsplătiți mai ales cu bani.


Bibliografie

1. Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români. Studiu etnografic. Editura Fundației Culturale Române, vol. I, București, 1898.

2. Mateevici, A., Sfîntul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni. Wikisource, decembrie 2013.


Înapoi la pagina de selecție!