feldmareșalul Peter Wittgenstein
Înapoi
100 ruble 2008
feldmareșalul Peter Wittgenstein
Înainte
feldmareșalul Peter Wittgenstein - 100 ruble 2008 - Transnistria feldmareșalul Peter Wittgenstein - 100 ruble 2008 - Transnistria
Avers: 32 mm diametru, 14.14 g, argint 92.5%, margine netedă
valoarea nominală 100 RUBLEI, stema autoproclamatei republici transnistrene (cu secera și ciocanul), inscripția · PRIDNESTROVSKII RESPUBLIKANSKII BANK · (cu litere chirilice) însemnînd BANCA REPUBLICANĂ [TRANS] NISTREANĂ, anul 2008, dedesubt Ag 925 reprezentînd titlul argintului
Revers: o imagine a mareșalului, alături stema Imperiului Rus și, pe o foaie de hîrtie, reprezentarea unui atac de cavalerie (în tinetețe mareșalul fusese cavalerist), inscripția GHENERAL-FELDMARȘAL P.H. VITGHENȘTEIN 1768-1843 și, pe o eșarfă, ROSSIA V ISTORII PRIDNESTROVIA, însemnînd "RUSIA ÎN ISTORIA (TRANS)NISTRIEI"

Tiraj: 500 exemplare

Moneda face parte dintr-o serie de numită "Rusia în istoria Transnistriei". În aceeași serie se mai află monedele de 100 ruble din 2007 cu feldmareșalul Piotr Rumeanțev, cu feldmareșalul Grigori Potemkin și cu generalul Panin, precum și cea de 5 ruble aur din 2009 cu împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei.

Despre mareșalul Wittgenstein

Ludwig Adolph Peter Wittgenstein (1769-1843) a fost ofițer în armata imperială rusă. A participat la războaiele napoleoniene. În 1806 a luptat contra turcilor. A comandat armata rusă în războiul din 1828 cu Turcia, ocazie cu care a desfășurat operațiuni militare la sud de Dunăre, trecînd prin Moldova și prin Valahia.

Imaginea lui Wittgenstein de pe monedă este preluată dintr-un tablou pictat pe la 1820 de portretistul englez George Dawe, tablou aflat în prezent la Muzeul Ermitaj. Feldmareșalul s-a născut la începutul lui ianuarie 1769 stil nou, sau la sfîrșitul lui decembrie, stil vechi. Inițialele numelui scrise pe monedă sînt P. de la Piotr și H. de la Hristianovici - conform tradiției rusești, deoarece pe tatăl său în chema Christian Louis Casimir zu Sayn-Wittgenstein-Ludwigsburg.

Pe site-ul Mănăstirii Putna este prezentată o legendă care îl implică și pe mareșalul Wittgenstein printre protagoniști. Citîndu-l pe istoricului ieșean Theodor Codrescu (1819 - 1894), site-ul arată (februarie 2011) că mănăstirea Putna ar fi posedat unul din primele ceasuri de buzunar din lume - ceas care ar fi fost primit de Ștefan cel Mare în anul 1493 de la un trimis al papei de la Roma și ar fi fost făcut de meșterul Petter Heller din Nurenberg. Mitropolitul Veniamin Costache (1768 - 1846) a dat acest ceas cadou lui Wittgenstein în anul 1828 - dată de la care nu se mai știe nimic despre obiect.

E greu de crezut că Ștefan ar fi avut un ceas fabricat de meșterul german Peter Henlein sau Hele (1479 - 1542), care și-a inventat ceasurile după anul 1500. Iar ceasurile de buzunar numite "ouă de Nuremberg" au fost fabricate încă și mai tîrziu. Dar legenda este foarte frumoasă!


Aceasta este o monedă emisă de Transnistria. Deoarece doar puține se știu în România asupra Transnistriei, a ce a fost înainte și a ce este astăzi, am considerat utile pe site și cîteva informații privind problema transnistreană. Apăsați pe legăturile de mai jos pentru a vă clarifica eventuale nelămuriri.


Transnistria înainte și acum | Monedele Transnistriei

Pentru mai multe informații citiți secțiunea Istoria modernă și contemporană din pagina Scurtă și pe înțeles istorie a românilor și a României .


De ce monede transnistrene în Romanian Coins?

Deoarece monede transnistrene se află în buzunarele multor băștinași români, totodată vorbitori de română, fiind folosite ca valută de schimb pe propriul teritoriul național.


Înapoi la pagina de selecție!