37 mm diametru, 31.103 g, argint 99.9%, margine cu zimţi Avers: ROMANIA, stema României, valoarea nominală 10 LEI, anul 2022, o imagine de epocă a Catedralei Încoronării de la Alba Iulia; ROMANIA și 2022 sînt scrise deasupra unor zone cu hașuri orizontale	Revers: busturile și semnăturile regelui Ferdinand I și Reginei Maria, inscripția INCORONAREA DE LA ALBA IULIA (scrisă într-o zonă cu hașuri verticale), inscripția latentă 100 ANI Data emisiunii: 31 octombrie 2022 Tiraj maxim: 5000 de monede de argint (și 1000 de aur)
lumina din dreapta: imagine latentă 100	lumina din stînga: imagine latentă ANI

Republica Moldova a bătut și ea o monedă dedicată centenarului Încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Este vorba despre o monedă de argint de 100 lei cu anul 2022.

Pregătirea festivităților Încoronării

Primele informații despre o viitoare ceremonie de încoronare a regelui Ferdinand au apărut în presă în anul 1920. Astfel, ziarul bucureștean Dimineața [1] publica în numărul din 14 iulie 1920 o notă în care se arăta că generalul Coandă [Constantin Coandă (1857-1932), tatăl inginerului Henri Coandă (1886-1972); în anul 1920 generalul Coandă avea funcția de președinte al Senatului] va fi președintele unei comisii de 10 persoane care va ocupa de serbările încoronării. Data și locul evenimentului nu erau încă stabilite.

Ziarul sibian Telegraful Român din 10/23 iunie 1921 arăta că Încoronarea va avea loc la Alba-Iulia. Pentru a lăsa „un semn care să trăiască etern în conștiința neamului nostru”, membrii comisiei [aici sînt pomeniți nominal arhitectul Petre Antonescu (1873-1965) și istoricul Nicolae Iorga] au propus ca Încoronarea să se desfășoare pe locul vechii mănăstiri zidite la Alba Iulia de Mihai Viteazul [2]. Cum biserica fusese dărîmată între timp și nimeni nu știa cum arăta, trebuia să fie reconstruită. Ca model a fost aleasă Biserica Domnească din Tîrgoviște, ctitorită de domnitorul Petru Cercel (1556-1590), fiul lui Pătrașcu cel Bun (1516-1557). Motivul era rudenia cu Mihai Viteazul (1558-1601), care era presupus ca fiu postum al lui Pătrașcu - fiind deci frate cu Petru Cercel.

Informații despre planificarea Încoronării apăreau mereu în presă. De exemplu, ziarul clujean Înfrățirea din 8 mai 1921 [3] ne dezvăluie cîteva declarații făcute de generalul Coandă. Festivitățile de la Alba Iulia trebuiau să se desfășoare cîndva între 24 septembrie și 1 octombrie 1921. Ungerea regelui [cu sfîntul mir sau poate doar cu untdelemn sfințit] urma să aibă loc în biserică. Încoronarea propriu-zisă urma să fie făcută în fața poporului, într-un pavilion „artistic construit”. Pavilionul trebuia să fie și „definitiv și durabil”, pentru a rămîne ca loc de încoronare a regilor României în veci.

Ziarul ieșean Evenimentul din 15 mai 1921 ne asigură că „se lucrează febril pentru terminarea bisericei Încoronărei și porței monumentale și arcurile de triumf, prin care Suveranii își vor face intrarea în oraș” [4]. În Viitorul din 12 august 1921 [5] a fost publicat „Programul intrărei Suveranilor în București”, cu o descriere amănunțită a cortegiului sărbătoresc ce se va deplasa la Mitropolie a doua zi după întoarcerea suveranilor de la evenimentele programate la Alba Iulia.

Festivitățile prilejuite de încoronare au fost, din diverse motive, amînate de mai multe ori. Astfel, în august 1921 serbările erau amînate pentru ziua de 10 mai [1922] „din cauza imposibilității de a se termina toate aceste pregătiri”. Noua dată fusese confirmată ziariștilor de politicianul Tache Ionescu (1958-1922), care pe atunci era ministru de externe [6]. În martie 1922 Neamul Românesc scria: „Ca un efect al situației politice interne serbările încoronării au fost amînate din nou pentru 14 August 1922” [7]. Ziarul bucureștean Lupta anunța pe 9 iulie 1922 [8] o amînare sine die a Încoronării. Vina pentru amînare, insinuează Lupta, ar aparține regimului liberal condus de Ion I.C. Brătianu (1864-1927).

La începutul lui septembrie 1922 Dimineața [9] anunța că proiectul de program pentru festivitățile de încoronare a fost discutat într-un consiliu de miniștri și că apoi a fost trimis spre aprobare regelui Ferdinand, la Sinaia.

Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române a adresat clerului și credincioșilor o scrisoare pastorală cu prilejul Încoronării. Prin aceasta s-au stabilit slujbele ce se vor face în ziua de 15 octombrie. La ora 11 toate clopotele din toate bisericile țării vor fi trase pentru a anunța marele eveniment [10].

În duminica de dinaintea Încoronării a fost sfințită catedrala ortodoxă nou construită. Au slujit patru înalți ierarhi: mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1882-1955), arhiepiscopul Gurie Grosu al Chișinăului și Hotinului (1877-1943, ajuns în 1928 mitropolit al Basarabiei), episcopul Vartolomeu Stănescu al Rîmnicului (1875-1954) și episcopul Nicolae Ivan al Vadului, Feleacului și Clujului (1855-1936). Clopotul cel mare a fost turnat la Sibiu din țevi de tun și poartă inscripția comemorativă: „Făcutu-s'au acest clopot pentru biserica românească din nou ridicată pe locul clădirii lui Mihai-Viteazu în zilele Regelui Ferdinand I-iu întregitor de țară și Domn al tuturor Românilor în 1922, anul încoronării sale la Alba-Iulia” [11].

Pe 11 octombrie era deja publicat comunicatul Ministerului de Interne prin care se anunța că fabricile și atelierele vor lucra în timpul sărbătoririi încoronării [11]. Inițial programul prevedea ca zilele de 15, 16 și 17 să fie nelucrătoare.

În dimineața zilei de 13 octombrie au sosit la Sinaia mai multe trenuri speciale care au adus înalți oaspeți străini veniți să asiste la Încoronare [12]. A sosit mai întîi regina Maria a Jugo-Slaviei (1900-1961, care era al treilea copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria). Apoi a sosit reprezentantul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei, ducele de York. Era vorba despre Albert Frederick Arthur George (1895-1952), viitor rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord începînd din anul 1936. A domnit sub numele de George al VI-lea. Cu același tren a sosit delegația Republicii Franceze, în frunte cu mareșalul Ferdinand Foch (1851-1929, fost comandant suprem al forțelor aliate de pe frontul de vest în anul 1918). Din delegația franceză mai făceau parte marele prieten al României, generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931, fost comandant al misiunii militare franceze din România în 1916-1917), precum și generalul Maxime Weygand (1867-1965). Un al treilea tren special i-a adus pe trimișii Italiei, Spaniei, Belgiei, Danemarcei și Norvegiei. Oaspeții au fost întîmpinați la gară chiar de regele Ferdinand [12].

Ziarul Înfrățirea din 13 octombrie 1922 [13] arată că s-au numit atașați militari pe lîngă oaspeții străini. De exemplu, pe lîngă mareșalul Foch a fost atașat generalul Iacob Zadik (1867-1970).

Partidul Național (continuator după Unire a Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria) și Partidul Țărănesc au dat comunicate de presă prin care și-au anunțat neparticiparea la festivitățile Încoronării. Prin acest gest aceste partide - pe atunci principalele partide parlamentare aflate în opoziție față de guvernul liberal - doreau să atragă atenția asupra sistemului nedemocratic de guvernare aplicat de liberali. Partidul Național ar fi dorit ca mai întîi să se adopte o nouă constituție, pe care să jure regele Ferdinand cu prilejul Încoronării [14].

Ziarul Dimineața din 15 octombrie 1922 [15] arată că în capitală se distribuie „bilete de trotuar” pentru cei doritori să ia parte la manifestația din 16 octombrie. Biletele erau nominale. Fiecare consilier local a căpătat pentru distribuire cîte 1000 de bilete de trotuar. Prefectura de Poliție și Ministerul de Interne au împărțit la rîndul lor astfel de bilete.

Pe 14 octombrie au fost sfințite coroanele regale. Acestea fuseseră aduse la Alba Iulia de Ion I.C. Brătianu, președintele consiliului de miniștri și de generalul Arthur Văitoianu (1864-1956), ministrul de interne. Slujirea coroanelor a fost făcută de mitropolitul primat Miron Cristea (1868-1939, devenit în anul 1925 primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei (1853-1934), mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1882-1955) și de mai mulți episcopi [16].

Evenimentele de pe 15 octombrie de la Alba Iulia

Iată, pe scurt, filmul evenimentelor zilei, după ziarul Viitorul din 17 octombrie 1922 [16]:

- la ora 9 15 sosește trenul regal;

- familia regală coboară din tren, primarul orașului primind oaspeții cu pîine și sare, conform tradiției;

- regele a fost întîmpinat de o mulțime de actuali și foști miniștri, printre care generalii Averescu și Coandă; dintre liderii opoziției prezenți, cel mai cunoscut era fără îndoială istoricul Nicolae Iorga;

- la ora 9 30 s-a format un cortegiu de gală care a însoțit trăsura regală pe drumul spre catedrală;

- suveranii au fost întîmpinați în pridvorul bisericii de Ion I.C. Brătianu, președintele consiliului de miniștri, și de Mihail G. Orleanu (1859-1942), preşedintele Adunării Deputaţilor și de Mihail Pherekyde (1942-1926), președintele Senatului;

- la intrarea în biserică suveranii au fost întîmpinați de cei trei mitropoliți prezenți;

- regele s-a așezat de tronul din dreapta iar regina pe cel din stînga, fiind înconjurați de familie; în total, în biserică au intrat cam 300 de persoane;

- mitropolitul primat Miron Cristea a încredințat coroana regală de oțel președintelui Senatului; coroana de aur a reginei a fost înmînată președintelui Adunării Deputaților;

- s-a făcut apoi sfințirea mantiilor regale - acestea au fost încredințate la doi generali comandanți de corp de armată;

- suveranii și asistența s-au deplasat apoi spre baldachinul ridicat în fața clopotniței, pe o estradă;

- regele Ferdinand a luat coroana de oțel a României oferită de Mihail Pherekyde, președintele Senatului, și și-a pus-o singur pe cap;

- regele Ferdinand a luat apoi de la Mihail Orleanu (președintele Adunării Deputaților) coroana de aur și o încoronă pe regină; apoi a ridicat-o pe regină (aceasta se așezase în genunchi în fața regelui), a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe frunte;

- urale puternice au salutat evenimentele; multe persoane din audiență plîngeau de bucurie; se băteau clopotele, și armata a tras numeroase lovituri de tun în onoarea Încoronării;

- au urmat discursuri ale președinților camerelor parlamentului, și răspunsul regelui Ferdinand;

- purtînd coroanele și mantiile de la ceremonie suveranii au mers la apartamentele pregătite; erau însoțiți de cei mai de seamă dintre invitați; aici au semnat un act comemorativ al Încoronării, pentru ca amintirea marelui eveniment să se păstreze pentru totdeauna;

- recunoscîndu-i pe mareșalul Foch și pe Generalul Berthelot ce se îndreptau spre apartamentele regale, mulțimea i-a salutat spontan cu urale și s-a strigat „Vive la France!”, „Vive marechal Foch!” și „Vive general Berthelot!”, ceea ce i-a emoționat puternic pe francezi;

- la ora 12 a avut loc un banchet de gală; în sala Unirii au fost întinse mese pentru principii și misiunile străine, membri ai guvernului, cler; meniul a fost produs și servit de casa Capșa din București;

- o masă pentru parlamentari și alți invitați a avut loc la teatru; în barăci special amenajate în jurul mănăstirii a avut loc un ospăț pentru popor, la care ar fi luat parte zeci de mii de țărani veniți din toate colțurile țării;

- la ora 14 pe platoul din fața mănăstirii a avut loc defilarea trupelor, care înainte au fost trecute în revistă de suverani; pentru această parte a festivităților regina Maria a purtat costul de general de cavalerie;

- la defilare a luat parte și principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea), care a condus o divizie de vînători de munte;

- după defilare suveranii au pornit spre gară, de unde trenul regal a plecat la ora 18 30.

Evenimentele de pe 16 octombrie de la București

Ziua de 16 a fost cam ploioasă la București, dar ploaia nu a diminuat cu nimic entuziasmul bucureștenilor. Iată, tot pe scurt, filmul evenimentelor zilei de luni 16, după ziarul Viitorul din 17 octombrie 1922 [16]:

- la ora 9 45 a sosit în gara Mogoșoaia [este vorba despre gara regală, numită în prezent gara Băneasa] trenul cu invitații străini (ducele de York, mareșalul Foch, generalul Berthelot etc.); un peron special a fost construit pentru acest eveniment; în așteptarea suveranilor guvernul și oaspeții străini au luat loc pe peron;

- la ora 10 a sosit în gară trenul regal; locomotiva era împodobită cu crengi de brad și cu drapele naționale; primul a coborît regele Ferdinand, purtînd în mîna stîngă buzduganul pe care îl primise pe 10 mai 1920;

- apoi a coborît regina Maria, urmată de regina Greciei și de regina Sîrbilor, Croaților și Slovenilor (cele două regine fiind fiicele reginei Maria);

- s-a format un cortegiu de gală, în frunte cu regele Ferdinand, care a încălecat pe un cal alb; au încălecat apoi ducele de York, principele Carol, mareșalul Foch, generalii francezi, alți oaspeți străini, precum și toți ofițerii cu rang de general;

- urmau trei trăsuri de gală, în prima aflîndu-se regina Maria;

- înaintea cortegiului regal se găseau opt muzici militare, de la diverse regimente; după muzici urmau drapelele școlilor militare și drapelele regimentelor; un escadron de escortă regală încheia alaiul;

- cortegiul a mers pe șosea [azi ar fi parcurs o bucată de drum pe Șoseaua București-Ploiești, apoi Bulevardul „Regele Mihai I”] pînă la arcul de triumf [arcul ridicat pentru intrarea în București a suveranilor României în 18 noiembrie (stil vechi) / 1 decembrie 1918 fusese o construcție temporară executată în pripă; pentru Încoronare a fost ridicat un nou arc (cam pe locul celui actual), tot în grabă, tot temporar, pe baza proiectului arhitectului Petre Antonescu];

- de-a lungul șoselei dintre gară și arc (dar și pe Calea Victoriei) erau înșirați, în costume populare, cei aproape 10000 de primari ai localităților din țară, sosiți cu toții pentru a lua parte la evenimentele din zilele de 16 și 17 de la București;

- după trecerea drapelelor pe sub arcul de triumf primarul Bucureștiului, Gheorghe Corbescu, iese în întîmpinarea regelui, primindu-l cu pîine și sare în capitală; primarul a rostit un cuvînt de bun sosit, iar regele a rostit la rîndul său un răspuns;

- trecerea regelui pe sub arc a fost salutată de uralele mulțimii; audiența a aruncat cu flori albe și roșii; s-au tras mai multe rachete colorate, care au anunțat locuitorii că regele a intrat în capitală (la [17] se menționează suplimentar că rachetele erau în culorile naționale, și că trecerea suveranului pe sub arc a fost salutat prin 101 lovituri de tun);

- alaiul a mers apoi la mitropolie, parcurgînd un traseu pe Calea Victoriei;

- la ora 11 45 cortegiul ajunge în Dealul Mitropoliei; la intrarea în catedrală suveranii au fost întîmpinați de mitropolitul primat Miron Cristea, care purta o cruce și Sfînta Evanghelie; regele și regina s-au așezat apoi pe tronurile regale, și a urmat un serviciu divin;

- după slujbă a urmat o gustare în sediul Camerei Deputaților (pe atunci, aflat chiar în clădirea de pe latura catedralei; azi clădirea este proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, găzduind Palatul Patriarhiei);

- apoi regele, însoțit aceleași persoane ca mai înainte, s-a îndreptat spre statuia lui Mihai Viteazul (să observăm că în [16] scrie că deplasarea s-a făcut călare, ca la venire; în [18] despre aceeași deplasare se spune că s-a făcut cu automobilele);

- regele și regina, familia regală, invitații străini, au urcat în tribuna special construită;

- mai întîi au trecut prin fața tribunei drapelele tuturor regimentelor; regele a primit defilarea drapelelor în picioare;

- a urmat un cortegiu istoric, închipuind personalități istorice importante pentru istoria românilor și ostași din toate epocile: epoca daco-romană, epoca descălecării statelor medievale românești, epoca lui Mircea cel Bătrîn și a lui Alexandru cel Bun, epoca lui Ștefan cel Mare și a lui Vlad Țepeș, epoca lui Mihai Viteazul, epoca lui Matei Basarab și a lui Vasile Lupu, epoca lui Dimitrie Cantemir și a lui Constantin Brâncoveanu, revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan, revoluția lui Tudor Vladimirescu, revoluția de la 1948 și Avram Iancu, Unirea principatelor din 1859, dobîndirea independenței, întregirea din 1918;

- urmează trecerea cortegiului etnografic, format în principal din cei (aproape) 10000 de primari îmbrăcați în costume naționale din regiunea lor; la trecerea primarilor ploaia a reînceput;

- regele și invitații au mers apoi la palat; seara a avut loc un dineu de gală.

Mai multe interesante fotografii de epocă legate de Încoronarea din 1922, extrase din diverse arhive, se găsesc pe site-ul Restitutio 100. Traseul Încoronării de la Alba Iulia, realizat la Institutul Naţional al Patrimoniului.

Evenimentele de pe 17 octombrie de la București

Principalele evenimente din ziua de marți 17, după ziarul Viitorul din 17 octombrie 1922 [16] au fost următoarele:

- dimineața la 10 30 la palat a avut loc primirea misiunilor străine; la ora 11 a fost primit corpul diplomatic;

- la ora 12 perechea regală a primit la Arenele Romane omagiul primarilor; regele a răspuns cuvîntării primarului;

- la ora 13 în Parcul Carol I a început ospățul primarilor; regele și regina au vizitat masa primarilor, fiind primiți cu noi manifestări entuziaste;

- meniul servit primarilor a fost simplu dar hrănitor: țuică cu măsline ca aperitiv, mezeluri asortate, brînză, friptură rece de vițel cu murături, jumătate de litru de vin și fructe - mere și pere; fiecare mesean a primit cîte două farfurii de pămînt ornamentate cu portretele regelui și reginei; fiecare primar a luat acasă cele două farfurii, pentru a le păstra ca amintire a participării la sărbătorile Încoronării;

- la ora 15 la palat a avut loc primirea corpurilor parlamentare;

- la ora 21 a avut loc o reprezentație de gală la Teatrul Național.

Ce ar mai fi de adăugat? Ce nu s-a dezvăluit publicului în presă?

Cititorul atent a observat cu siguranță că rolul clerului în desfășurarea Încoronării a fost foarte redus și că doar ierarhii și preoții ortodocși au luat parte la evenimente. S-a observat și că nicăieri nu s-a spus că regele și regina ar fi fost unși cu mir, cum ar fi fost de așteptat.

Din [19] aflăm că mitropolitul primat Miron Cristea a întocmit (și publicat) un proiect al modului de desfășurare a ceremoniilor de încoronare din punct de vedere religios. Programul propus a fost „negociat energic” cu comisia de încoronare, cu Brătianu și cu reprezentații regelui. Mitropolitul dorea inclusiv ungerea suveranului cu ulei sfințit, în timp ce regele dorea doar o slujbă de mulțumire.

Tot la [19] găsim că la sosirea suveranilor la catedrala din Alba Iulia slujirea liturghiei fusese deja terminată. Slujba a fost un Te Deum [Tedeum sau Doxologie, cîntare de slăvire, este o slujbă de mulţumire şi de laudă lui Dumnezeu, ce are loc îndeosebi la momente festive]. S-au sfințit mantiile regale și coroana reginei, cu formula „Iată, se sfințesc coroana Reginei și mantiile regale prin stropirea acestei ape sfințite, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Patru mitropoliți au purtat apoi coroanele și mantiile regale. Miron Cristea a luat apoi pe rînd coroanele, așezate pe ștergare de mătase cu motive populare românești, predîndu-le președinților Camerelor. Mantiile au fost date unor generali, ajutați de cîte un ofițer.

Mitropolitul primat ar fi dorit ca punerea coroanelor pe capul suveranilor să aibă loc în biserică. Dar regele Ferdinand era catolic. Papa de la Roma îl amenințase cu excomunicarea în cazul în care ar fi acceptat să fie încoronat de Biserica Ortodoxă într-o biserică ortodoxă [19].

În [20] se precizează că proiectul întocmit de Miron Cristea a fost citit și adnotat personal de regele Ferdinand, care a refuzat categoric ca el cu soția să se așeze în genunchi pentru a citirea rugăciunilor și pentru a fi încoronați de patriarh.

Există o explicație pentru refuzul regelui de a primi sacramente ortodoxe. Ferdinand era un credincios catolic fervent [21]. Maria era de religie anglicană și o astfel de căsătorie interconfesională avea nevoie de o dispensă din partea Bisericii Catolice. Dispensa era acordată fără probleme atît timp cît urmașii cuplului aveau să fie romano-catolici. Dar constituția României prevedea expres că toți copiii monarhului trebuie să fie crescuți ca ortodocși... și deci toți cei șase copii ai lui Ferdinand cu Maria au fost botezați cu botezul ortodox și erau ortodocși. Imediat după botezul lui Carol (primul copil al familiei, viitorul rege Carol al II-lea) Vaticanul i-a aplicat o pedeapsă canonică lui Ferdinand, oprindu-l de la primirea Sfintei Împărtășanii. Diplomația românească a insistat mereu la Vatican pentru ridicarea interdicției, care a fost anulată doar în anul 1927, în ajunul morții regelui [21].

Se pare că un rol esențial în împiedicarea încoronării regelui de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române l-a avut nunțiul papal, arhiepiscopul Francesco Marmaggi (1876-1949, cardinal din anul 1935) [20]. A fost blocată inclusiv binecuvîntarea coroanei regelui, fie și de departe! Nu era nevoie de binecuvîntarea coroanei de oțel deoarece se presupunea că fusese binecuvîntată în 1881, înainte de a fi fost oferită regelui Carol I.

Deși a trebuit să accepte o mulțime de cereri care au micșorat semnificativ rolul Bisericii Ortodoxe în cadrul ceremoniei, mitropolitul primat nu a acceptat ca alte culte - uniții cu Roma, catolicii, protestanții sau mozaicii - să rostească rugăciuni în cadrul ceremoniilor de încoronare. De altfel, Constituția din 1866 prevedea explicit că ortodoxia „este religiunea dominantă a Statului român”. Ca urmare, reprezentanții celorlalte culte prezenți la ceremoniile de la Alba Iulia doar au asistat la evenimentele desfășurate în afara catedralei. Oricum, în epocă Biserica Catolică interzicea clerului greco-catolic intrarea în bisericile ortodoxe [20].

Medalia Încoronării

Cu ocazia Încoronării s-a bătut o medalie oficială, realizată de sculptorul Constantin Kristescu (1871-1928) și executată la Paris la atelierul Arthus Bertrand [22]. Autorul citat critică această medalie pentru relieful slab, pentru chenarul torsadat ce lasă impresia că muchia ar fi ciobită, și pentru că inscripția de pe revers este retrogradă (fiind, zice-se, plasată după baterea medaliei). Mai există o reproducere a medaliei oficiale, dar cu toartă, și o medalie populară anonimă [22].

45 mm diametru; scenă convențională (putem presupune că medalia a fost concepută și bătută în avans față de Încoronare, și deci artistul nu avea cum să reproducă o imagine reală din ziua de 15 octombrie 1922): regele Ferdinand călare, în uniformă militară și cu cască pe cap, purtînd buzduganul în mâna dreaptă, se află în fruntea unui cortegiu militar; calul regelui este condus de o femeie ce reprezintă desigur România, avînd pregătită o cunună de lauri în mâna dreaptă; în plan îndepărtat catedrala ortodoxă a Încoronării de la Alba Iulia inscripția retrogradă incusă ⬩ INTAIUL ⬩ REGE AL ⬩ TUTUROR ⬩ ROMANILOR ⬩ INCORONATU-S'A ⬩ LA ⬩ ALBA-JULIA ⬩ IN ⬩ 15⬩X⬩1922⬩

în cunună de lauri busturile regelui Ferdinand I și Reginei Maria, inscripția ⬩FERDINAND⬩REGELE⬩ROMANIEI⬩SI⬩MARIA⬩REGINA⬩

Seria de timbre dedicată Încoronării

Cu ocazia Încoronării s-a emis o serie de timbre poștale avînd șapte valori. Machetele acestor timbre au fost realizate de pictorul Ludovic Bassarab (1868-1933). Numele artistului apare pe monedele de 1 leu 1910-1914 și de 2 lei 1910-1914, el fiind realizatorul imaginii cu țăranca torcînd de pe aceste piese. Este interesant de observat că numele fiicei lui Ludovic Bassarab, Ioana Bassarab (1907-1967), apare pe moneda de 500 lei 1941 - Moldova lui Ștefan în veci a României, la care artista a modelat chipul regelui Mihai.

Timbrele au fost tipărite la Bayerische Staatsdruckerei din München, dar dantelarea a fost realizată la Fabrica de Timbre din Bucureşti [23]. Foarte interesantă este reprezentarea de pe valoarea de 6 lei, capul de serie. Aici o vedem pe regina Maria ținînd mîini macheta bisericii de la Alba Iulia [24]. Regina este îmbrăcată în costum medieval. Este vorba despre un costum purtat de doamna Chiajna (~1525-1588), fiica domnului Moldovei Petru Rareș și soția lui Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești.

Informaţiile din ziarele de epocă de mai sus au fost găsite în baza de date Ziarele Arcanum.

Bibliografie

1. * * *, Dimineața, an XVII, nr. 5034, miercuri 14 iulie 1920, p. 7, București.

2. * * *, Telegraful Român, an LXIX, nr. 46, 10/23 iunie 1921, p. 3, Sibiu.

3. * * *, Înfrățirea, an I, nr. 214, duminecă 8 mai 1921, p. 3, Cluj.

4. * * *, Evenimentul, anul al XXIX-lea, nr. 65, duminecă 15 mai 1921, p. 2, Iași.

5. * * *, Viitorul, an 14, nr. 4022, vineri 12 august 1921, p. 2, București.

6. * * *, Patria, anul III, nr. 189, vineri 26 august 1921, p. 3, Cluj.

7. * * *, Neamul Românesc, an XVII, nr. 63, mercuri 22 Mart 1922, p. 2, București.

8. L.T.A., O urmare a regimului brătienist. Nu se poate face încoronarea. Lupta, anul II, nr. 165, duminică 9 iulie 1922, p. 1, București.

9. * * *, Dimineața, an XIX, nr. 5686, sâmbătă 2 Sept. 1922, p. 1, București.

10. * * *, Universul, an XL, nr. 208, sâmbătă 16 Septembrie 1922, p. 1, București.

11. * * *, Viitorul, an 14, nr. 4373, miercuri 11 octombrie 1922, p. 4, București.

12. * * *, Lupta, anul II, nr. 248, duminică 15 octombrie 1922, p. 2, București.

13. * * *, Înfrățirea, an III, nr. 633, vineri 13 octombrie 1922, p. 5, Cluj.

14. * * *, Adevărul, anul XXXV, nr. 11834, duminică 15 octombrie 1922, p. 1, București.

15. * * *, Dimineața, an XIX, nr. 5729, duminecă 15 octombrie 1922, p. 3, București.

16. * * *, Viitorul, an 14, nr. 4379, marți 17 octombrie 1922, p. 1, 3, București.

17. Mihai Daniela, Speteanu-Vasiliu Adriana, Tulai R., Târnă Mirela, Restitutio 100. Traseul Încoronării de la Alba Iulia, Institutul Naţional al Patrimoniului, accesat iulie 2026.

18. * * *, Dimineața, an XIX, nr. 5731, miercuri 18 octombrie 1922, p. 4, București.

19. Petroaia L., O rânduială liturgică rară: slujba încoronării. Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos, fasc. XII/2013, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2013.

20. Roșca P.-E., Ceremonialul încoronării de la Alba Iulia din perspectiva tradiţiei bizantine. Arhiva Someşană, XXI, p. 193-224, Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Năsăud, 2022.

21. * * *, Regi catolici, regine protestante, copii ortodocși. adevărul.ro, publicat 25.10.2012, ultima actualizare 08.08.2022, accesat iulie 2026.

22. Probota I., Medalistica noastră în 1922. Buletinul Societății Numismatice Române, An XVII, Nr. 43-44, Iulie-Decembrie 1922, p. 102-105, București, 1923.

23. Dragomir K., Surpățeanu A., Catalogul mărcilor poștale românești '74.

24. * * *, Dacia, an IV, nr. 232, duminică 17 Septembrie 1922, p. 3, București.