13.92 mm diametru, 1.224 g, 99.9% aur, margine cu zimți Avers: ROMÂNIA, valoarea nominală 10 LEI, stema României, anul 2018, Mihai Viteazul călare	Revers: aversul monedei de 10 ducați cu chipul lui Mihai Viteazul, în partea de jos, cu dimensiuni foarte mici, reversul monedei, inscripția ISTORIA AURULUI – MONEDA DE 10 DUCATI MIHAI VITEAZUL Data emisiunii: 24 decembrie 2018 Tiraj: 500 de monede

Despre moneda sau medalia de aur avînd masa a 10 ducați cu imaginea lui Mihai Viteazul. O analiză a bibliografiei existente

autori: Mario Homutescu și Adrian Homutescu

articol publicat pe site pe data de 7 decembrie 2025

Introducere

În ultimii ani tot mai multe cărți de numismatică au devenit accesibile în format electronic. Foarte multe biblioteci vechi și renumite au pus la dispoziția publicului scanări ale unor cărți foarte rare, care fac parte din domeniul public. Acest fapt ne pune într-o poziție foarte favorabilă, deoarece acum pot fi verificate multe dintre afirmațiile din literatura numismatică ce se bazau pe citarea unor lucrări practic inaccesibile omului obișnuit.

Trebuie subliniat chiar de la început că aproape toți autorii considerau că există un singur exemplar autentic al monedei / medaliei lui Mihai Viteazul, exemplar aflat în prezent la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, la Cabinetul de Monede (Münzkabinett), și că toate celelalte exemplare sînt falsuri în dauna colecționarilor. De fapt, doar patru piese avînd masa specifică unei piese de 10 ducați apar pomenite în literatura de specialitate. În afară de piesa de la Viena mai există una la Budapesta și alta la Londra. Cea de la Londra este însă unanim declarată ca fiind falsă. O a patra piesă apare într-un catalog de licitație din anul 1784 și se presupune că este de fapt piesa care a ajuns în cele din urmă la Budapesta.

Ca urmare, studiile referitoare la piesa lui Mihai Viteazul constau practic în analiza și reinterpretatea informațiilor deja publicate în diverse lucrări mai vechi sau mai noi (desene ale piesei originale, descrieri, interpretarea inscripțiilor, diverse ipoteze sau comentarii). Pînă la 28 noiembrie 2025 nu au existat fotografii de bună calitate ale piesei de la Viena. Mulțumită unui sponsor, imagini ale piesei de la Viena au fost încărcate în catalogul online al Cabinetului de Monede al Muzeului de Istoria Artei din Viena (Münzkabinett Online Catalogue). În sfîrșit se poate vedea în detaliu cum arată în realitate cea mai veche piesă citată, nu în desene făcute după piesă sau după alte desene ale unor piese citate mai tîrziu.

În mod surprinzător, nu am găsit pe Internet fotografii bune nici măcar ale pieselor considerate sau dovedite ca fiind false.

Pe lîngă apariția primelor imagini clare ale piesei de la Viena, încă o justificare a reluării acestui subiect este însăși vechimea lucrărilor ce sînt dedicate piesei cu Mihai Viteazul. (Observație. Considerînd ca nu a fost încă dovedită datarea piesei la 1600 - datare pe care rămîne ca ipoteză - am preferat denumirea „piesa cu Mihai Viteazul” în detrimentul denumirii „piesa lui Mihai Viteazul”.) Constantin Moisil și-a publicat lucrarea dedicată acestei piese [1] în anul 1920, acum mai bine de 100 de ani, Ștefan Tănăsescu [2] - în 1974, acum peste 50 de ani, iar Octavian Iliescu [3] - în 1993 (dar textul tipărit a apărut în 1996), acum aproape 30 de ani.

Prezenta lucrare își propune să corecteze cîteva ipoteze și concluzii formulate în decursul timpului și să aducă un număr de clarificări asupra unor subiecte care anterior au fost rezolvate la nivelul cunoștințelor epocii sau chiar de-a dreptul defectuos.

Cînd a fost semnalată pentru prima dată această piesă în literatura numismatică? În anul 1759, în anul 1761 sau în alt an?

În 1920 Moisil [1], în 1975 Tănăsescu [2], în 1993 Iliescu [3], în 1999 Călian [4] și în 2001 Smaranda [5] cunoșteau că prima mențiune a piesei este din anul 1759. Iliescu declară în articolul citat că lucrarea [6] din 1759 i-a fost inaccesibilă (la fel și Suplimentul la această lucrare, publicat în 1769 [7]) și că informația provine de fapt din Sturdza D.A., Bibliografia numismaticei române, ASAR, secț. a II-a, 11, p. 117, nr. XIX, 1878 [8].

De la publicarea acestor articole și pînă în prezent cel puțin două exemplare ale cărții din 1759 au fost scanate și sînt accesibile pe Internet. Surprinzător, în locul indicat de Sturdza în [8] și [9] și reprodus de Iliescu [3], adică la p. 235, găsim doar monede transilvănene de aur ale principilor Jean Kemeny (Ioan Kemény, principe al Transilvaniei între 1660 și 1662) și Michel Apaffi I (Mihai Apafi I, principe al Transilvaniei între 1661, cînd a fost ales de nobili, și 1690), și nici urmă de moneda de 10 ducați a lui Mihai Viteazul!

In articolul publicat de D.A. Sturdza în anul 1872 în Numismatische Zeitschrift [9], referința apare sub forma „(Du Val), Monnaies en or, p. 235”, anul 1759 nefiind de fapt menționat.

Piesa cu imaginea lui Mihai Viteazul apare într-adevăr la Duval, dar în Suplimentul publicat în 1769 [7], la pagina 68. În concluzie, referința la p. 235 este o eroare a lui Sturdza, eroare care s-a propagat în numismatica românească mai mult de un secol și care a fost preluată de toți autorii care au tratat subiectul.

Trebuie arătat că Sturdza a indicat referințele bibliografice într-o formă prescurtată, probabil conform cu uzanțele anilor 1870. Uneori este greu de spus la ce lucrare se face referință.

Următoarea referință în timp este la anul 1761, la al doilea volum din lucrarea lui Joachim [10]. O surpriză și aici. Piesa cu Mihai Viteazul se găsește în volumul al II-lea, care a apărut în anul 1764 (e drept, anul nu apare în clar pe copertă, dar este atestat de „Munich DigitiZation Center” (MDZ), care scanează cărțile vechi de la Biblioteca Bavareză de Stat). Anul 1761 este cel al apariției primului volum [11]. Autorul, Johann Friedrich Joachim (1713-1767), a fost un jurist, istoric și numismat german, profesor la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg.

În consecință, anul primei publicări a acestei piese este 1764, această primă publicare fiind făcută de Joachim (și nu de Duval în 1759, așa cum apare în multe articole românești ce se referă la piesa lui Mihai Viteazul). Toate considerentele ce se bazează pe anii 1759 și 1761 întîlnite în literatură sînt deci eronate.

Fig. 1. Primul desen publicat al piesei de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul, apărut în volumul Joachim I. F., Das neueröfneten Münzcabinets: zweyter Theil, Nürnberg, fără an pe copertă (1764) [10]

sursa imaginii: Joachim I. F., Das neueröfneten Münzcabinets - carte în format digital, accesibilă la Münchener Digitalisierungszentrum (MDZ) (care digitizează documente de la Bayerische Staatsbibliothek - BSB - din München);
versiunea digitizată de MDZ a cărții este pusă la dispoziția publicului fără drepturi de autor și doar pentru utilizări necomerciale: No Copyright - Non-Commercial Use Only

De unde avea I. F. Joachim imaginea piesei?

Stabilit fiind că Joachim a publicat prima descriere și prima imagine a piesei cu Mihai Viteazul în anul 1764, afirmația întîlnită la Iliescu [3] cum că în cartea sa Joachim „afirmă categoric” că exemplarul studiat „a fost publicat de dl. Duval” nu poate fi adevărată.

Textul exact în limba germană din cartea lui Joachim este „Dieses schöne und gar seltene Stuck, welches in dem Munzcabinet Ihro Kaiserlichen Majestät aufbehalten wird, und von dem Herrn Du Val zu dieser Arbeit gutigst mitgetheilet worden, ist in Gold gepråget und wiegt zehn Ducaten”, în traducere „Această piesă frumoasă și foarte rară, care este păstrată în Cabinetul numismatic al Majestății Sale Imperiale și a fost împărtășită cu amabilitate de domnul Du Val pentru această lucrare, este bătută în aur și cîntărește zece ducați”. După cum se vede, nici vorbă de vreo publicare anterioară de către Duval, care doar i-a pus la dispoziție lui Joachim desenul piesei sau poate chiar piesa pentru studiu. Constatăm că traducerea din [3] este greșită, în ciuda faptului că un exemplar al lucrării lui Joachim există la Biblioteca Academiei Române și a fost consultat de Iliescu (după cum este menționat în articol).

Cum arată piesa de la Viena?

Au existat în literatură, pînă în prezent, doar cîteva desene ale piesei de la Viena (Joachim 1764, Duval 1769, Érdy / Weszerle 1862, Sturdza 1872 etc.) și o fotografie de slabă calitate. Mai existau fotografii (slabe) și pentru piesa de 10 ducați de la Budapesta, piesă considerată îndeobște ca fiind falsă (în ciuda unei foarte bune asemănări cu desenele existente ale piesei de la Viena).

Imaginile piesei cu Mihai Viteazul de la Viena, adăugate pe 28 noiembrie 2025 în catalogul online al Cabinetului de Monede al Muzeului de Istoria Artei din Viena (Münzkabinett Online Catalogue) rezolvă definitiv problema aspectului real al piesei.

Descrierea piesei cu Mihai Viteazul, așa cum apare reprezentată la Joachim 1764 și la Duval 1769

Avers - imaginea lui Mihai Viteazul

bustul lui Mihai Viteazul, în interiorul a două cercuri interioare, unul liniar și altul perlat; domnitorul poartă pe cap o căciulă de blană ornamentată cu un panaș (surguci) cu 10 pene, fixat de căciulă printr-o agrafă avînd în mijloc o piatră prețioasă de formă ovală; panașul întrerupe cercurile interioare, ajungînd pînă la cercul perlat exterior; voievodul poartă o mantie de brocart ornamentat, cu guler lat de blană; are o barbă bogată și mustăți; urechea stîngă, pe care se sprijină marginea căciulii, este reprezentată într-un mod foarte puțin natural

Avers - inscripția circulară

în interiorul cercului perlat de pe margine se găsește inscripția:

MICHA EL : VAL : TRANS : VAIW : S : G : RÆ : M : CONS : PER :

Revers - inscripția circulară

în interiorul cercului perlat de pe margine se găsește inscripția:

TRANSYL : LOCUMT : CIS : TRAN : PAR : EI SUP : EXER GE : CAP

Revers - inscripția centrală, scrisă pe 8 rînduri

în interiorul cercurilor interioare se găsește inscripția:

: A : D : / VIGILAN / TIA : VIRTU / TE : ET ARMI / S : VICTORI / AM : NACT / VS /   1600 :

Înainte de TRANSYL de la inscripția circulară se găsește un ornament vegetal; încă două ornamente vegetale se află la stînga și la dreapta literelor VS din inscripția centrală; alte două ornamente, în formă de volută, sînt plasate sub anul 1600.

Întregirea prescurtărilor și traducerea legendelor

Inscripția de pe monedă, începută circular pe avers cu numele voievodului, continuă și de revers cu partea circulară, apoi cu partea centrală. Există mai multe variante de interpretare a legendei, dar deosebirile dintre acestea nu sînt majore.

Iată interpretarea dată de Moisil [1], urmată de traducerea acesteia:

MICHAEL : VAL[ACHIAE] : TRANS[ALPINAE] : VAIW[ODA] : S[ACRAE] : C[AESAREAE] : R[EGI]Æ[QUE] : M[AIESTATIS] : CONS[ILIARIUS] : PER : TRANSYL[VANIAM] : LOCUMT[ENENS] : CIS : TRAN[SYLVANIAM] : PAR[TIUMQUE] : EI SUP[IECTARUM] : EXER[CITUS] GE[NERALIS] : CAP[ITANEUS] A[NNO] : D[OMINI] : / VIGILAN / TIA : VIRTU / TE : ET ARMI / S : VICTORI / AM : NACT / VS /   1600 :

Mihai, voievodul Valahiei Transalpine (Țării-Românești), consilierul sacrei maiestăți imperiale și regale, locțiitor în Transilvania, comandant general al armatei dincoace de Transilvania și din părțile supuse ei în anul domnului 1600 a cîștigat victoria prin prevedere, curaj și arme.

Fig. 2. Al doilea desen publicat al piesei de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul - în volumul Jamerey-Duval V. (dar fără autor pe copertă), Supplément au catalogue des monnoies en or, Viena, 1769 [7]

sursa imaginii: Jamerey-Duval V., Supplément au catalogue des monnoies en or - carte în format digital, accesibilă la Münchener Digitalisierungszentrum (MDZ) (care digitizează documente de la Bayerische Staatsbibliothek - BSB - din München);
versiunea digitizată de MDZ a cărții este pusă la dispoziția publicului fără drepturi de autor și doar pentru utilizări necomerciale: No Copyright - Non-Commercial Use Only

Valentin Jamerey-Duval (scris și Valentin Jamerai-Duval, 1695-1775) a fost un numismat francez care a ajuns director al Bibliotecii și Cabinetului Imperial de Medalii de la Viena. Deși era om de rînd, numele i-a fost scris uneori sub forma Du Val, ceea ce sugerează că oamenii credeau că provine dintr-o familie nobilă. Împărat al Sfântului Imperiu Roman era pe atunci Francisc I (1708-1765, în funcție din 1745), soțul Mariei Tereza (1717-1780). După Francisc I împărat al Sfântului Imperiu Roman a fost fiul său, Iosif al II-lea (1741-1790, în funcție din 1765). Francisc I și Iosif al II-lea sînt împărații (nenominalizați pe copertă) la care se referă titlurile lucrărilor citate, [6] și [7].

Care este diametrul piesei de 10 ducați cu Mihai Viteazul de la Viena? Dar masa?

Diametrul piesei nu este dat explicit de Duval [7], dar dimensiunea desenului sugerează o piesă cu diametru mare. Aceeași situație este și la Sturdza [9], [12], unde desenul este cam de dimensiunea unui taler de-al lui Despot Vodă. Resch [13] dă diametrul de 39 mm, dar este vorba de piesa de la Budapesta, nu de piesa de la Viena. Iliescu [3], citînd o lucrare de-a numismatului maghiar Huszár Lajos, dă diametrul de 40 mm - dar trebuie să fie vorba tot despre piesa de la Budapesta.

O valoare pentru masa piesei este dată încă de la început de Joachim [10], care precizează că piesa este de 10 ducați. Cum un ducat are aproximativ 3.5 grame, piesa cu Mihai Viteazul trebuie să aibă cam 35 g. Și alți autori au preluat informația, descriind masa monedei ca fiind 10 ducați - de exemplu Resch [13].

Aceeași masă de 10 ducați este dată și de Köleseri în anul 1780 [14], dar sub formă latină, „aureus decuplus” (cartea este scrisă în limba latină).

O valoare mai precisă apare la Sturdza [9]: 35.235 g, dar nu se menționează de unde provine informația.

Recenta publicare on-line (pe 28.11.2025) a piesei cu Mihai Viteazul de la Viena permite rezolvarea definitivă a acestei probleme. Exemplarul de la Viena are 42 milimetri și 35.25 grame.

Ce descrieri de piese de 10 ducați cu Mihai Viteazul apar în literatură?

În anul 1879 D.A. Sturdza a publicat lucrarea „Bibliografi'a numismaticei romane” [8], în care a prezentat cam toate cărțile și articolele în care erau menționate și monede românești. Tănăsescu în 1975 [2] și Iliescu în 1996 [3] au menționat, în afară de principalele titluri de pe vremea lui Sturdza, și noi lucrări care tratau despre piesa cu Mihai Viteazul. Pentru ultimii ani sînt accesibile pe Internet un număr de articole științifice publicate în diverse reviste, de regulă puse la dispoziția tuturor cititorilor chiar de către autori. Acestea sînt sursele pe care le-am avut la dispoziție pentru identificarea imaginilor pieselor de 10 ducați cu Mihai Viteazul.

1 - 1764, 2 - 1769. Primele două imagini ale piesei de 10 ducați Mihai Viteazul de la Viena se găsesc în volumele lui Joachim [10] și respectiv Duval [7], fiind reproduse în fig. 1 și în fig. 2. Știind deja că Joachim a căpătat imaginea de la Duval, ne așteptam ca imaginile din cele două cărți să fie identice. Deși, în mod evident, reproduc aceeași piesă, constatăm că ne aflăm în fața a două desene diferite. Cele mai evidente deosebiri sînt următoarele:

- la mustața lui Mihai - la desenul de la Joachim este mai lungă, vîrful mustății, în partea stîngă a monedei, pătrunzînd puțin în cîmp și trecînd peste marginea gulerului de blană; la desenul de la Duval mustața nu iese în afara conturului gulerului;

- la cele două cercuri interioare (unul liniar și altul perlat) de pe revers: în desenul Joachim cercul liniar este plasat spre interior, iar la desenul Duval - spre exterior;

- la numărul de perle lunguiețe de pe muchie: sînt 29 pe avers și 31 pe revers la desenul Joachim, respectiv 30 și 33 la desenul Duval.

Legendele sînt identice, cu toate semnele despărțitoare în aceleași poziții. Ornamentele de pe mantaua lui Mihai sînt identice, la fel și nasturii sau găitanele care serveau la închiderea mantalei.

Dacă se compară desenele Joachim 1764 și Duval 1769 cu imaginile reale ale piesei, publicate în anul 2025, se constată imediat că artiștii care au pregătit desenele și au gravat plăcile de cupru pentru imaginile din cărți (probabil că imprimările au fost făcute cu plăci de cupru gravate) și-au luat libertatea de a înfrumuseța imaginea lui Mihai Viteazul, adăugînd detalii care au făcut imaginile mai expresive. Ornamentele de pe mantia voievodului sînt și ele simplificate și eventual completate în zonele unde detaliile lipsesc. Mai mult, numărul de perle de pe muchie nu a fost respectat (și implicit perlele nu se găsesc în poziția de pe monedă).

Cea mai mare surpriză a fost la modul de scriere a anului. Pe cele două desene din fig. 1 și fig. 2 avem 1600 :, pe piesa de la Viena avem : 1600 :. E drept, pe fotografia din 2025 a piesei cele două puncte de după an sînt abia vizibile și la o privire rapidă ar fi putut fi ignorate. Greu de explicat este însă absența celor două puncte înainte de an în cazul desenelor. Putem presupune o eroare produsă pe lanțul de producție al imaginilor la desenul Joachim 1764. Dar cum de lipsesc simultan și la desenul Duval 1769? Poziția relativă a cercurilor interioare liniar și perlat este inversată la Joachim și a fost corectată la Duval, ceea ce ar sugera că pentru desenul Duval s-a analizat și piesa în sine. Oricum ar fi, stabilirea modului în care s-a produs eroarea și legătura dintre imaginea Duval 1769 și Joachim 1764 nu mai prezintă importanță.

O altă surpriză este la legenda de pe avers. Pe fotografiile exemplarului de la Viena se observă că fragmentul S : G : RÆ de pe aversul ambelor desene este de fapt S : C : RÆ, așa cum au presupus toți cei care au interpretat legenda.

3 - 1862. În anul 1862 Érdy János (1796–1871) a publicat o parte dintre planșele pregătite de profesorul Weszerle József (1781-1838) sub titlul „Erdeĺy érmei. Képatlaszszal / Képatlasz” (titlu tradus aproximativ prin „Monede transilvănene. Atlas ilustrat”) [15]. În pregătirea unei lucrări despre monedele maghiare Weszerle adunase informațiile disponibile și comandase pregătirea unui mare număr de plăci de cupru (în vederea tipăririi pe hîrtie) pe care erau gravate desene de monede.

Pe planșa IV, poziția 12, se află o piesă de aur cu Mihai Viteazul. Desenul seamănă foarte bine cu desenul Duval 1769, doar că anul este scris sub forma : 1600 : (fig. 3). Érdy notează în dreptul descrierii piesei, după numărul planșei, Duval p. 68 (adică lucrarea [7]), ceea ce se poate interpreta că el considera că de acolo provine desenul, sau poate doar că acolo a mai fost pomenită această piesă.

Fig. 3. Al treilea desen publicat al piesei de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul - în lucrarea lui Érdy J., Erdeĺy érmei. Képatlaszszal [Monede transilvănene. Atlas ilustrat]. 2 volume, A. M. Tudom. Akademia, Pesta, M. D. CCC. LXII. (1862). [15]

sursa imaginii: Érdy J., Erdeĺy érmei. Képatlaszszal - carte în format digital, accesibilă la Münchener Digitalisierungszentrum (MDZ) (care digitizează documente de la Bayerische Staatsbibliothek - BSB - din München);
versiunea digitizată de MDZ a cărții este pusă la dispoziția publicului fără drepturi de autor și doar pentru utilizări necomerciale: No Copyright - Non-Commercial Use Only

Poziția cercurilor interioare de pe revers, cu cercul perlat înspre centru, arată că desenul lui Weszerle provine într-adevăr din desenul lui Duval. Apar și cîteva deosebiri: fragmentul S : G : RÆ de pe avers a devenit S : C : RÆ, anul 1600 : a devenit : 1600 :, adică exact ca pe exemplarul de la Viena. Ornamentele de pe mantie par a fi completate în stilul Duval 1769, iar sistemul de prindere a mantiei respectă mult mai bine reprezentarea de pe exemplarul de la Viena. Numărul de perle lunguiețe de pe muchie este de 30 pe avers și 34 pe revers - la desenul Duval sînt 30 respectiv 33.

Avînd în vedere că desenul Weszerle corectează atît eroarea din legendă (G în loc de C) și cea de la scrierea anului (lipsa semnului : de dinainte de an), sîntem obligați să presupunem că numismatul maghiar a avut acces la piesa în sine, nu doar la desenele Joachim 1764 și Duval 1769 (a căror influență se observă, de exemplu, în forma literelor inscripției).

4 - 1872. O altă imagine a piesei de 10 ducați Mihai Viteazul aflată în colecția de la cabinetul imperial de la Viena o datorăm lui D.A. Sturdza [9] - fig. 4.

În [8] Sturdza declară, în ortografia latinizantă a epocii, că desenele monedelor din articolul său din 1872 au fost executate la Paris: „Descrierea moneteloru si medallieloru fiindu insocita cu stampe essecutate cu cea mai scrupulósa essactitate in Paris, s'au reprodussu ací alaturi acelle stampe, care potu dá ua idea destulu de desvoltata despre numismatic'a româna, pêne ce vomu aflá inlesnire a publicá ua si mai completa descriere si reproducere a intregului materialu numismaticu nationale... ”.

Deși conform cu afirmația lui Sturdza imaginile au fost „essecutate cu cea mai scrupulósa essactitate in Paris”, există deosebiri importante față de desenele anterioare de la Joachim, de la Duval și de la Érdy / Weszerle, precum și față de fotografiile reale ale piesei de la Viena.

Poziția cercurilor interioare de pe revers, cu cercul perlat înspre centru, ne duce cu gîndul la faptul că desenul lui Sturdza ar putea să reproducă sau desenul lui Duval din 1769, sau desenul Érdy / Weszerle tipărit în 1862. Fragmentul S : C : RÆ de pe avers și sistemul de prindere a mantiei cu trei nasturi plasați între două liniuțe verticale sînt o indicație puternică a faptului că Sturdza ar fi putut folosi ca model mai degrabă desenul Érdy / Weszerle 1862, pe care l-a reprodus cu cîteva erori.

Comparînd desenele Sturdza 1872 cu fotografiile piesei constatăm că la inscripția de pe avers desenul nu reproduce cîteva semne : despărțitoare, și anume cel de după VAL și cele de după S și C. La inscripția circulară de pe revers lipsește semnul : de după LOCUMT, iar la inscripția centrală lipsește punctul de sus al semnului : de dinainte de A, semnul : de după VIGILAN TIA precum și cel de după anul 1600. În total de pe desenul Sturdza 1872 lipsesc șase semne despărțitoare și jumătate. Literele însă sînt toate prezente și în plus sînt plasate exact în pozițiile de pe piesa reală.

De fapt, dacă privim cu atenție semnele omise în desenul lui Sturdza, este de observat că toate sînt slab vizibile pe monedă, sau plasate foarte aproape de litere din inscripție. De aici apare bănuiala că Sturdza nu a văzut moneda în sine, ci a avut la dispoziție doar o copie obținută punînd o hîrtie peste piesă și apoi frecînd alternativ cu un baton de grafit sau cu un creion (tehnică numită și frotaj). Aceasta ar putea explica de ce doar elementele slab imprimate lipsesc din desen! Oricine a făcut în acest mod desene după monede în copilărie știe că elementele slab reliefate sau aflate în zone protejate de elemente cu relief înalt au toate șansele să nu apară pe hîrtie. Această ipoteză are meritul de a explica de ce la Sturdza lipsesc atîtea semne despărțitoare. (Frotajul este un termen ce desemnează o tehnică artistică prin care, punînd o foaie de hîrtie deasupra unui obiect dur cu elemente în relief și frecînd-o apăsat cu un creion, se obține o imagine a obiectului. Conform dicționarelor, este o tehnică folosită în pictura suprarealistă. Copiii desenează în joacă în acest fel monede. În limba engleză procedeul se cheamă coin rubbing sau coin tracing.)

Fig. 4. Al patrulea desen publicat al piesei de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul - în lucrarea lui Sturdza D. A., Uebersicht der Münzen und Medaillen des Fürstenthums Romanien (Moldau und Walachai) [Prezentare generală a monedelor și medaliilor din Principatul România (Moldova și Țara Românească)], Numismatische Zeitschrift, 4, Jahrgang 1872, Wien, 1875. [9]

sursa imaginii: Numismatische Zeitschrift. 4. 1872 (1875) - carte în format digital, accesibilă la Münchener Digitalisierungszentrum (MDZ) (care digitizează documente de la Bayerische Staatsbibliothek - BSB - din München);
versiunea digitizată de MDZ a cărții este pusă la dispoziția publicului fără drepturi de autor și doar pentru utilizări necomerciale: No Copyright - Non-Commercial Use Only

Sturdza nu spune de unde a obținut imaginile piesei, dar în [2] Tănăsescu este convins că imaginea a fost „copiată de Dimitrie Sturdza după stampa veche din Du Val”. Altfel spus, Sturdza nu ar fi văzut personal piesa și deci nu s-au executat desene originale după piesă. Dacă este într-adevăr așa, atunci toate schimbările de desen de la Sturdza sînt doar erori ale ilustratorului parizian care a executat copia.

„Noutățile” principale introduse de Sturdza față de cele trei desene anterioare sînt enumerate în continuare, deoarece au o oarecare importanță pentru analiza subiectului. Există deosebiri la imaginea lui Mihai Viteazul și la inscripționarea legendelor. Extraordinar de evidente sînt deosebirile introduse la Sturdza în imaginea mantiei de brocart cu guler de blană [1] pe care o poartă Mihai. (Brocartul este o pînză de mătase de bună calitate, ornamentată cu fire din aur sau din argint.) În cazul mantiei reprezentate pe piesa în discuție, ornamentele au forma a două litere C cu capetele puternic arcuite. Literele sînt așezate spate la spate [3], atingîndu-se la mijloc. În partea dreaptă a piesei (pe partea stîngă a pieptului) sînt trei astfel de ornamente iar în partea stîngă a piesei (partea dreaptă a pieptului) sînt doar două ornamente. Cele cinci astfel de ornamente sînt acoperite parțial de gulerul de blană sau de barba voievodului. Mantaua este închisă la mijloc cu nasturi, lîngă care par a fi niște găitane. Pe monedă apar trei astfel de elemente de prindere. Iată principalele deosebiri mai ușor identificabile:

- sistemul de prindere a mantiei este simplificat, din desen rămînînd doar trei nasturi și două liniuțe laterale, paralele cu linia nasturilor (liniuța din dreapta fiind nou adăugată - nu există la Duval); găitanele au dispărut;

- din ornamentul cu două litere C așezate spate la spate din partea stîngă a piesei și plasat cel mai aproape de nasturi a rămas numai C-ul inversat; locul ocupat la Duval de celălalt C este acum lăsat liber.

Aceste elemente ce apar pentru prima dată la desenul lui Sturdza din 1872 reproduc însă mai fidel elementele piesei de la Viena.

O altă problemă introdusă de Sturdza o reprezintă legendele. Ca semn despărțitor între cuvinte este folosit semnul : (două puncte). Există însă deosebiri între elementele despărțitoare prezente în descrierea piesei în textul articolului și cele din imaginea piesei. Unele semne despărțitoare prezente în text lipsesc pe desen, alte semne despărțitoare fiind prezente în plus pe desen. Aceste neconcordanțe ar trebui să dea de gîndit și aruncă o umbră asupra atenției cu care Sturdza a tratat subiectul.

Mai mult, inscripțiile de la descrierea piesei Mihai Viteazul de la Viena diferă de cele de pe imaginile Duval din anii 1764/69.

Sînt cîteva deosebiri evidente, dar cea mai semnificativă este la fragmentul S : C : RÆ de pe avers, care apare fără semnele despărțitoare, avînd forma S   C   RÆ. La Sturdza 1872 [9] cele două puncte de după S și C au dispărut, dar între litere au rămas spații libere, inițial (la Duval) ocupate de semne despărțitoare. Prezența acestor spații între litere indică limpede că ne aflăm în fața unei erori de reproducere a legendei la desenul lui Sturdza.

Se mai observă că în fragmentul S : C : RÆ de pe avers o literă diferă la Sturdza, G-ul de la Joachim și de la Duval fiind corect interpretat ca un C, așa cum se vede și pe fotografiile piesei de la Viena. Trecerea de la G la C a fost făcută de toți autorii care au dat inscripția, probabil din nevoia de a interpreta litera. Chiar Joachim completează S : G : RÆ ca fiind Sacrae Caesareae, deci cu C și nu cu G.

În ceea ce privește numărul de perle lunguiețe de pe muchie, pe avers sînt 27, exact cîte i-au ieșit la numărătoare lui Tănăsescu [2], deci acesta a analizat desenele de la Sturdza. Cele două cercuri interioare de pe revers, unul liniar și altul perlat, sînt plasate corect, ca la desenul lui Duval și ca pe piesa reală - cu cercul liniar spre exterior. Față de cele trei desene anterioare - Joachim 1764, Duval 1769 și Érdy 1862 / Weszerle (1838 sau mai vechi) - desenul Sturdza reproduce exact poziția tuturor celor 27 de perle lunguiețe de pe aversul piesei reale.

Trebuie observat că Sturdza cunoaște doar 6 piese Mihai Viteazul, pe care le și descrie în articolul din 1872, și anume piesa de 10 ducați de la Viena, piesa de 10 ducați klippe de la Londra, două piese mari de argint și două piese mici de argint. Sturdza nu cunoaște nici o piesă de aur de 5 ducați, pentru că nu descrie nici una. Cum desenul piesei de la Viena (în varianta Sturdza) seamănă foarte bine cu cel al pieselor de 5 ducați existente și în prezent la București, înseamnă că piesele de 5 ducați nu existau încă în 1872, ba chiar mai mult, au fost executate după anul 1872 și avînd ca model desenele lui Sturdza...

Să observăm că Sturdza nu cunoaște despre existența piesei de 10 ducați de la Budapesta. Aceasta a făcut parte din colecția lui Ignác Dobóczky (1813-1892). Deducem ca la 1872 Dobóczky nu intrase în posesia piesei, pentru că în [9] numele lui este pomenit în lista cu cei care l-au ajutat pe Sturdza cu documentarea pentru realizarea articolului.

Dimitrie A. Sturdza (1833-1914) a fost om de cultură și politician liberal. A condus ca prim-ministru patru guverne. A fost membru al Academiei Române, fiind chiar și președinte al acestei instituții. Pasionat de numismatică, a întocmit o colecție de monede românești. A fost primul român care a publicat un articol științific de numismatică într-o revistă de mare prestigiu (în anul 1872 [9]). Bogdan Petriceicu Hașdeu îl numește „scumpul meǔ amic d. D. A. Sturdza, părintele numismaticeǐ române” [12]. În anul 1903, la înființarea Societății Numismatice Române, Sturdza a fost ales președinte de onoare al acesteia.

5 - 1873. În anul 1873 au fost publicate planșele pregătite de profesorul Weszerle, cuprinzînd peste 2000 de monede, în principal maghiare și transilvănene, sub titlul „Weszerle József hátrahagyott érmészeti táblái. Kiadja a M. Nemzeti Múzeum Érem- és Régiség-ostálya. Tabulae Nummorum Hungaricorum” (titlu tradus aproximativ prin „Planșele monetare lăsate în urmă de József Weszerle. Publicate de Departamentul de Medalii și Antichități al Muzeului Național Maghiar”). Apud Iliescu [3], aici apare imaginea unei alte piese de 10 ducați, care provine din colecția lui Ignác Dobóczky (1813-1892) și care a ajuns prin donație la Muzeul Național Maghiar (Magyar Nemzeti Múzeum) în anul 1882 [3]. Iliescu descrie imaginea ca fiind plasată pe planșa IV, poziția 12. Este clar aceeași placă de cupru publicată deja de Érdy în anul 1862 [15]. Desenul acestei piese seamănă foarte mult cu cel din desenele Joachim 1764 și Duval 1769, dar anul este scris sub forma : 1600 :. Este vorba despre desenul piesei de la Viena. Ar putea fi vorba și despre altă piesă de 10 ducați cu Mihai Viteazul, cea de la Budapesta. Dar în acest caz nu se explică prezența ei pe plăcile de cupru ale lui Weszerle, care au fost executate cel mai tîrziu în anul 1838, pentru că piesa de la Budapesta a apărut în literatură de-abia după anul 1872.

Pe un forum de discuții numismatice (actualmente site-ul „Forum numismatic [® Asociația PRONUMISMATICA]”) există (în noiembrie 2025) un subiect afișat în anul 2005, cu titlul „Weszerle J . - Tabula Nummorum Hungaricorum -cu Transilvania” [16]. Era vorba despre un anunț de vînzare a unei retipăriri a ediției din 1911 a planșelor lui Weszerle. Există și imagini cu trei dintre planșe, în care apar două variante ale piesei de 10 ducați - piesa de la Viena sau poate cea de la Budapesta (planșa IV, poziția 12, exact în poziția declarată de Iliescu) și piesa de la Viena în stilul desenului lui Duval (aceea cu două puncte după anul 1600 și cu G în loc de C).

6 - 1887. Următorul desen apărut datează din anul 1887. Numismatul maghiar Réthy László publică în revista Archaeologiai Értesítő (Buletinul Arheologic) articolul A Dobóczky-féle oláh éremgyüjtemény (Colecția de monede muntenești Dobóczky) [17].

Réthy arată că din colecție fac parte piese de aur de dimensiunea unui taler și de dimensiunea unei jumătăți de taler. Există și piese de argint, taleri și jumătăți de taler. Iliescu [3] observă că, pentru a ilustra monedele lui Mihai Viteazul, Réthy a folosit exact desenul din articolul lui Sturdza din 1872, cu toate erorile acestuia.

7 - 1893. O altă imagine a piesei de 10 ducați Mihai Viteazul aflată în colecția de la cabinetul imperial de la Viena o datorăm lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu - fig. 5. Un desen al piesei apare în Etymologicum magnum Romaniae, tomul III B-Bărbat, apărut în anul 1893. Este clar vorba despre o redesenare a imaginii de la Sturdza 1872, pentru că prezintă toate micro-semnele caracteristice acesteia (trei nasturi la mantie, ornamentul pe jumătate de pe pieptarul mantiei, inscripția cu S   C   RÆ fără elementele de despărțire după S și C). De altfel, Bogdan Petriceicu-Hasdeu afirmă că tot materialul referitor la numismatica românească și publicat la articolul „ban” i-a fost pus la dispoziție de D.A. Sturdza.

O dovadă că în anul 1893 au fost executate imagini noi este faptul că planșele cu monedele au inscripționat în dreapta jos producătorul: „Lith. G. Voneberg Bucuresci” - adică au fost făcute prin litografiere. Ne-am fi așteptat ca imaginile Hasdeu 1893 să fie practic identice cu imaginile Sturdza 1872. Dar, surpriză: la Hasdeu anul nu mai este scris : 1600, ci sub o formă nouă, : 1600 :, cu două puncte și la stînga și la dreapta. Exact la fel (: 1600 :) este scris anul și la descrierea piesei în text. Piesa este declarată a face parte din „Colecțiunea imperială din Viena”. Se observă că, față de varianta din 1872, inscripția de pe revers corectează legenda în trei locuri. Acum apare :A:D: (și nu .A:D:), LOCUMT: (și nu LOCUMT) și :1600: (și nu :1600). De asemenea, literele inscripției sînt mult mai asemănătoare cu cele ale piesei originale decît în varianta din 1872. În cazul cercului perlat exterior însă, se constată că acesta are 29 de perle alungite în loc de 27 (cîte erau pe desenul din 1872 și cîte sînt și pe piesa reală). Pe ansamblu, desenul din 1893 reproduce mai bine piesa decît cel din 1872.

Fig. 5. O altă variantă de desen pentru piesa de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul, publicată de Hasdeu / Sturdza în volumul Petriceicu-Hasdeu B., Etymologicum magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice si poporane a românilor. Tomul III B-Bărbat, 1893.

sursa imaginii: Petriceicu-Hasdeu B., Etymologicum magnum Romaniae. Tomul III - carte în format digital, accesibilă la Münchener Digitalisierungszentrum (MDZ) (care digitizează documente de la Bayerische Staatsbibliothek - BSB - din München);
versiunea digitizată de MDZ a cărții este pusă la dispoziția publicului fără drepturi de autor și doar pentru utilizări necomerciale: No Copyright - Non-Commercial Use Only

8 - 1901. În anul 1901 apar desene ce sînt clar identificate ca fiind ale piesei de aur de la Budapesta [13], descrisă ca medalie. Adolf Resch (1854-1926), autorul catalogului de monede transilvănene [13], în care apar mai multe piese de aur și de argint cu Mihai Viteazul, a fost un bijutier și numismat brașovean [18]. Resch a „realizat numeroase copii și imitații (galvanoplastii), unele remarcabile prin tehnica execuției și fidelitatea redării”. În articolul citat se arată că acesta a creat o colecție completă „de galvanoplastii a emisiunilor monetare și medalistice transilvănene din secolele XVI-XIX” [18]. Ar fi interesant de știut dacă Resch a copiat și piesa de 10 ducați cu Mihai Viteazul și, dacă da, cum arată copia.

În capitolul C - Medalii - Resch descrie la nr. 24 piesa klippe de la Londra și la nr. 25 piesa de la Budapesta, pentru că precizează că aceasta din urmă se găsește la „Nat. Mus.”, adică la „Ungarisches Nationalmuseum, Budapest”. În mod ciudat, Resch scrie că piesa nr. 25 (cea de la Budapesta) este bătută cu ștanțele piesei nr. 24 („Von der Stempeln Nr. 24”). E ciudat și arată că Resch nu a analizat imaginile piesei de la Londra, pe care de altfel nu le are în planșele cărții. Pentru că piesa de la British Museum - prezentă cu descriere și cu ilustrație în articolul lui Sturdza din 1872 - arată identic cu piesa mare de argint declarată de Resch ca falsă (prezentată în planșa 85).

În capitolul D - Falsuri este prezentată piesa mare de argint - taler - despre care se arată că se găsește la Muzeul Național Maghiar din Budapesta și că este bătută cu ștanțele lui Becker. (Despre piesele cu Mihai Viteazul bătute de celebrul falsificator Becker în secolul al XIX-lea se va discuta ceva mai la vale în text.)

Din nou surprinzător, Resch nu trece în catalogul său piesa de la Viena, care ar fi trebuit să-i fi fost cunoscută, mai ales că era deja descrisă în multe surse.

9 - 1911. În anul 1911 „Revista pentru istorie, archeologie și filologie” ce apărea la București publica un articol de Stoica Nicolaescu [19] în care se găsește o fotografie a unei piese descrisă ca fiind „Medalia de aur a lui Mihai Vodă Viteazul”.

Calitatea imaginii este foarte slabă, dar se poate vedea că este o altă variantă, cu anul scris sub forma : 1600, la fel ca în desenul Sturdza 1872. Literele de pe revers se văd ceva mai bine. Ele lasă impresia că sînt foarte neuniforme, de dimensiuni ușor diferite. Pe baza acestor fotografii piesa nu apare prea convingătoare, iar materialul nu pare a fi aur.

În lucrarea sa din 1996 Iliescu consideră că imaginea lui Nicolaescu reprezintă piesa de la Viena, dar fără să aducă vreun argument în acest sens. În articolul lui Nicolaescu nu se spune nimic despre originea imaginilor. Iliescu a avut acces doar la republicarea articolului lui Nicolaescu în broșură separată în anul 1916, pe care o citează, dar imaginea este evident aceeași.

10 - 1940. În anul 1940 Alexander de Farkas publică la Aiud o broșură cu titlul „Medaliile lui Mihai Viteazul”. Deși documentul nu este disponibil pe Internet, Iliescu [3] reproduce două imagini publicate în 1940. Despre una dintre imagini Iliescu afirmă că ar reprezenta piesa de la Viena, reprodusă după un clișeu fotografic. Din păcate, imaginile sînt din cale afară de slabe și de pe ele nu se poate înțelege nimic util.

11 - 1955. În anul 1955 numismatul maghiar Huszár Lajos (1906-1987) publică în revista Folia archaeologica un articol în care apare o fotografie a unei piese cu Mihai Viteazul - fig. 6, la care anul este scris sub forma : 1600 :. Este vorba despre piesa de la Budapesta, aceasta fiind peste tot unde apare descrisă ca avînd anul scris sub această formă.

Fig. 6. Fotografie cu piesa de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul - exemplarul de la Budapesta, publicată de Huszár L. în anul 1955 în articolul [20] din Folia archaeologica 7, Budapesta, p. 183-191, planșe: XLIX, L.

sursa imaginii: Folia archaeologica 7 - volum în format digital, revistă accesibilă pe HUNGARICANA - Cultural Heritage Portal;
versiunea digitizată poate fi utilizată în scopuri educaționale sau științifice: „Digital content published via Hungaricana can be used freely for educational and scientific purposes, provided the authors’/collection owners’ data are clearly indicated.”

Iliescu [3] declară, bazîndu-se pe autoritatea lui Tănăsescu [2] pe care îl citează, că exemplarul de la Budapesta este un fals executat de Becker. Într-adevăr, Tănăsescu declară falsă această piesă - dar fără să aducă nici un argument în acest sens. Copie Becker oricum nu poate fi. Numismatul Huszár [20] este de părere că piesa pare a fi originală, deoarece este identică în detalii cu piesa de la Viena. Această afirmație este, după imagini, doar „aproape” adevărată. Piesa de la Budapesta pare a avea în plus o globulă în mijlocul literei O din VICTORI din inscripția de pe revers. Piesa de la Viena pare a avea, în plus față de piesa de la Budapesta, o globulă în interiorul literei C din MICHA de pe avers. În rest, cele două piese au același aspect.

12 - 1984. În anul 1984 numismatul maghiar Huszár Lajos a publicat în revista Numizmatikai Közlöny, 1983-1984 (82-83), în articolul „Három szebeni veretű aranyérem” (titlu tradus de Google ca „Trei medalii de aur bătute la Sibiu”), o fotografie a unei piese cu Mihai Viteazul, la care anul este scris sub forma : 1600 :.

Este vorba, apud Iliescu [3], despre piesa de la Viena. Nu am avut acces direct la articolul din 1984 al lui Huszár, dar Iliescu reproduce în [3] imaginea. Calitatea acesteia este din păcate foarte slabă. Pe fotografia din articolul din 1984 piesa prezintă o globulă în interiorul literei C din MICHA de pe avers, deci este, indubitabil, chiar piesa de la Viena!

13 - 2025. Pe data de 28 noiembrie 2025 în catalogul online al Cabinetului de Monede al Muzeului de Istoria Artei din Viena (Münzkabinett Online Catalogue) a fost adăugată piesa cu Mihai Viteazul de la Viena - fig. 7. Acum pot fi identificate fără greș - deși tardiv - toate erorile din desenele făcute după piesă (sau după desene ale piesei) de-a lungul timpului.

Fig. 7. Fotografie cu piesa de 10 ducați 1600 Mihai Viteazul, exemplarul de la Viena.
sursa imaginii: pagina monedei la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, Cabinetul de Monede: Kunsthistorischen Museum Wien, Münzkabinett, MK 8853bα;
(Image files are licensed Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 Austria License. Münzkabinett, Kunsthistorisches Museum, ID168336. Photographs by Photoatelier, KHM.)

Identificarea sursei desenului piesei de 10 ducați de pe moneda de 10 lei 2018

O dată studiate desenele piesei de 10 ducați cu Mihai Viteazul și identificate legendele, este posibil să aflăm care a fost sursa de inspirație pentru desenul reprezentat pe monedă.

Pe reversul monedei de 10 lei 2018 se găsește reprezentarea aversului desenului de la Sturdza, fragmentul de legendă caracteristic S   C   RÆ, din care se vede C   RÆ, cu pauză între C și RÆ, fiind ușor de identificat. La fel și ornamentul pe jumătate de pe pieptarul mantiei. Mai mult, între VAL și TRANS lipsește semnul despărțitor.

Fig. 8. Identificarea sursei desenului piesei de 10 ducați de pe moneda de 10 lei 2018.

Tot pe reversul monedei de 10 lei 2018 se găsește reprezentarea reversului desenului de la Sturdza - fig. 8. Deși desenul este foarte mult micșorat, din detaliul alăturat se constată că anul este scris în forma : 1600 :.

Ca urmare, pentru reprezentarea piesei cu Mihai Viteazul pe moneda de 10 lei 2018 s-a folosit ca model desenul în litografie de la Hasdeu / Sturdza 1893 - atît pentru avers cît și pentru revers.

Este oare autentică piesa de la Viena, considerată în genere ca autentică?

Se pune întrebarea dacă piesa de la Viena este „autentică”. Pentru a putea pleca în căutarea unui răspuns este necesară definirea cuvîntului „autentic”. O piesă autentică ar fi una bătută la comanda voievodului și în timpul vieții sale, eventual la scurt timp după moarte sa subită. Din contra, neautenticitatea ar însemna că piesa a fost bătută după moartea voievodului sau, dacă totuși a fost bătută în timpul vieții sale, execuția nu s-a făcut la cererea sa ci a unui privat oarecare.

Importanța istorică (dar și „națională”) a piesei ar fi așadar maximă dacă a fost făcută la inițiativa lui Mihai Viteazul. Din contră, dacă Mihai Viteazul nu a avut nici o legătură cu baterea piesei, ar fi de mică importanță cînd aceasta a fost produsă - la un an, zece sau 150 de ani după moartea voievodului - păstrînd semnificația unui simplu omagiu, e drept unul de epocă, adus făptuitorului primei Uniri a celor trei Principate românești.

Argumente pentru autenticitate

Principalul argument al autenticității piesei de la Viena este însăși existența acesteia. În anul 1764 un prim desen al piesei era adus la cunoștința publicului de I. F. Joachim [10].

În anul 1955 numismatul maghiar Huszár Lajos (1906-1987) afirma în [20] că piesa de la Viena ar fi putut fi primită de împăratul Rudolf chiar de la Mihai Viteazul și că este cu certitudine originală. În ceea ce privește piesa de 10 ducați de la Budapesta, Huszár scrie că pare a fi originală, fiind identică cu piesa de la Viena în cele mai mici detalii. În articolul citat Huszár furnizează și o fotografie, care este a piesei de la Budapesta. Deși fotografia seamănă foarte mult și cu desenele Joachim 1764 și Duval 1769, există și cîteva diferențe notabile, de exemplu anul este în forma : 1600 :. Este de notat că piesa de la Budapesta - necunoscută în anul 1872 de Sturdza - provine din colecția lui Ignác Dobóczky (1813-1892), ajunsă prin donație la Muzeul Național Maghiar (Magyar Nemzeti Múzeum) în anul 1882.

În anul 1985 Tănăsescu [2], presupunînd că Duval ar fi publicat piesa de 10 ducați Mihai Viteazul în anul 1759, scria: „putem afirma a priori, că Du Val publica, în acel an, un original și nu o copie sau un fals.”. După cum se observă, autenticitatea piesei de la Viena a fost stabilită doar pe baza unei afirmații și în lipsa oricărei dovezi. Este adus în discuție și „argumentul suprem”, și anume modul de ornamentare a muchiei, de același fel cu cel folosit pe muchia talerilor bătuți pe la 1600 la Baia Mare pentru împăratul Rudolf.

În cartea din 1987 a lui Pippidi [21] acesta consideră medalia ca autentică și combate argumentele lui Moisil [1] privind execuția piesei după moartea voievodului. Astfel, citim despre medalia cu Mihai Viteazul că „Din cauza împrejurărilor, ea a rămas o raritate numismatică, exemplarul de la Viena fiind imediat dus la curte în calitate de corp delict, pe cînd majoritatea celorlalte piese existente în prezent par a fi imitații recente”. Iarăși din păcate, argumentul forte - cel cu corpul delict - nu este susținut cu nici un document, fie el de epocă sau mai recent.

Cunoscutul numismat Octavian Iliescu (1919-2009) scria în 1993 (1996): „piesa de aur cu efigia lui Mihai Viteazul a fost bătută din inițiativa și din ordinul voievodului român în primele trei luni ale anului 1600, pentru a servi la plata soldelor mercenarilor profesioniști care urmau să poarte campania din Moldova și apoi să continue marele război antiotoman început încă din noiembrie 1594. [...] am precizat că aceste monete de aur s-au bătut la Sibiu, cum s-a mai propus... ”. Argumentele ar fi prezentate într-un studiu numit „Moneta de aur a lui Mihai Viteazul ”, despre care se afirmă că este „în pregătire” (în 1993). Din păcate, nu am putut găsi nici o mențiune despre publicarea undeva a acestui studiu.

Argumente contra

Principalul argument contra autenticității este documentarea tîrzie a existenței piesei, mult după anul implicit presupus de emisie, 1600.

Din păcate, în catalogul de monede de aur din colecția imperială apărut în anul 1759 [6] piesa de 10 ducați nu este menționată. Piesa apare doar în suplimentul catalogului, apărut în anul 1769 [7], după ce fusese publicată pentru prima dată în anul 1764 în cartea lui Joachim [10], prin amabilitatea lui Duval. Apare o întrebare legitimă, și anume, de ce o monedă mare, frumoasă, foarte rară și necunoscută din literatură, aflată în anul 1759 în colecția împăratului, nu a apărut în catalogul ce descrie monedele de aur din colecție? Un răspuns evident ar fi că în anul 1759 piesa care ne interesează nu se găsea încă în colecția imperială. O dată sigură este anul 1764, cînd Duval îi dădea lui Joachim imagini ale piesei, pentru a le folosi în cartea sa. Ar fi plauzibil ca piesa să fi intrat în colecția împăratului cîndva între anii 1759 și 1764. În Supliment apare o singură monedă emisă pentru Transilvania, în timp ce în catalogul inițial sînt nu mai puțin de 76 de piese; nu cumva suplimentul prezintă achizițiile făcute după tipărirea catalogului din 1759?

Un alt argument contra autenticității este apariția unui al doilea exemplar al piesei de 10 ducați, într-un catalog de licitație din anul 1784 [22] (la doar 20 de ani după publicarea primului exemplar). Acest simplu fapt ar putea să ne pună totuși pe gînduri. Seamănă cu metoda folosită pentru falsurile din anii 1830, și anume de a scoate pe piață doar puține exemplare, la intervale mari de timp. Cunoscutul numismat Constantin Moisil (1876-1958) descrie această metodă de plasare a falsurilor în articolul său despre piesa cu Mihai Viteazul [1]: „s'au bătut câteva piese de aur (și de argint?), cari s'au împrăștiat prin țară la anumite intervale, pentru a nu provocà bănueli”.

Mai trebuie menționat că în descrierea exemplarului din 1784 anul este scris sub forma : 1600, exact ca în desenul Sturdza 1872. Diferența de scriere față de varianta Joachim 1764 / Duval 1769 implică sau ștanțe diferite, sau o eroare de desenare sau de scriere.

Constantin Moisil menționa că piesa lui Mihai Viteazul este considerată „cel mai vechi monument al medalisticei noastre” [1]. Această afirmație a lui Moisil este valabilă indiferent dacă piesa a fost bătută în timpul vieții lui Mihai Viteazul sau după moartea acestuia. Moisil observă că nu se cunoaște nici o scriere contemporană voievodului român în care să fie menționată medalia / moneda cu Mihai Viteazul [această observație, valabilă în anul 1920, este valabilă și în prezent - anul 2025], și că prima mențiune a existenței acestei piese este de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Trecuseră mai bine de 150 de ani de la momentul 1600, inscripționat pe revers. De aici, Moisil deduce că medalia a fost bătută cîndva după anul 1600.

Tot Moisil arată că imaginea voievodului de pe piesa de 10 ducați „nu seamănă de loc” cu portretul lui Mihai realizat de Aegidius Sadeler (cel mai bun portret cunoscut și singurul pentru care Mihai i-a pozat artistului).

Din existența a numeroase tipuri de piese - aur și argint, mari și mici, mai groase sau mai subțiri - Moisil deduce existența unui prim exemplar, care a fost imitat de celelalte. Din apariția treptată a pieselor marele numismat român presupune că fiecare model a fost fabricat cu puțin timp înainte de a fi publicat sau scos la vînzare.

Lucrarea lui Moisil se încheie cu o concluzie întristătoare, care lasă un gust amar: „nu putem considera medalia lui Mihai Viteazu ca un monument istoric, nici nu-i putem recunoaște caracterul simbolic ce i-s'a atribuit până acum”.

Monedă de 10 ducați sau medalie de aur avînd masa cît o monedă de 10 ducați?

La această întrebare s-au adus argumente serioase pentru fiecare dintre variante.

De exemplu, în cartea sa din 1970 [23] Octavian Iliescu scrie despre această piesă: „... nu s-au emis monede în această scurtă domnie a lui Mihai Viteazul, nici măcar în Transilvania. Medaliile care poartă efigia sa au fost bătute ocazional în anul 1600 și nu au avut putere circulatorie”. După două decenii Iliescu și-a schimbat părerea [3]: „...avem de-a face cu o veritabilă emisiune monetară, cu o destinație economică precisă, prezentînd însă pe revers o legendă comemorativă care a putut determina pe cercetătorii mai noi să-i atribuie calitatea de medalie”.

În rest, părerile sînt împărțite. Cei mai vechi autori au considerat-o monedă de 10 ducați. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea a apărut opinia - bazată în principal pe inscripția din cîmpul reversului - că piesa este o medalie în sensul clasic al acestui termen.

Unde ar fi putut fi bătută moneda de 10 ducați (sau medalia de aur avînd masa cît o monedă de 10 ducați)?

Putem presupune că Mihai Viteazul și-ar fi bătut monedele la o monetărie ce se găsea sub stăpînirea sa. Desigur că în Țara Românească nu se găsea în epocă nici un atelier monetar activ. Dar în Transilvania, în jurul anului 1600, existau mai multe monetării ce băteau monedă. În [24] sînt menționate monetăriile de la Cluj, Baia Mare, Sibiu și Brașov.

Apud Călian [4], numismatul maghiar Huszár Lajos, în articolul „Három szebeni veretű aranyérem” (titlu tradus de Google ca „Trei medalii de aur bătute la Sibiu”) publicat în revista Numizmatikai Közlöny, 1983-1984 (82-83), afirmă că piesa ar fi fost bătută la Sibiu sau în tabăra voievodului de la Șelimbăr, imediat după victorie.

În articolul publicat în anul 1975 Tănăsescu [2] aduce argumente pentru baterea piesei la monetăria de la Baia Mare. Doar că stăpînirea lui Mihai Viteazul nu se întîndea și asupra orașului Baia Mare, care se găsea sub împăratul Rudolf al II-lea și bătea monede pentru acesta. Cel mai serios argument constă în modul de ornamentare a cercului perlat exterior al medaliei, cu succesiuni de trei perle rotunde urmate de una alungită. Aceeași ornamentație se găsește pe marginea talerilor bătuți pentru Rudolf al II-lea la Baia Mare în anii 1600 și 1601 [2].

Ipoteza lui Tănăsescu merită explorată mai adînc. În catalogul online al Cabinetului de Monede al Muzeului de Istoria Artei din Viena, (Münzkabinett Online Catalogue, [25]) sînt în prezent (anul 2025) înscrise peste 36000 din cele mai mult de 600000 de obiecte din colecție.

Căutînd în catalogul online menționat monede bătute la Baia Mare pentru împăratul Rudolf al II-lea găsim imagini de foarte bună calitate pentru 51 de piese. Dintre acestea prezintă interes pentru discuția prezentă doar 10. Dintre cei 9 taleri bătuți în anii 1600, 1601, 1602, 1603 și 1604 cei din anii 1600 (cu două piese), 1601 și 1602 au cercul de pe muchie format din serii de cîte trei perle rotunde urmate de una alungită. Ceilalți 5 taleri prezintă serii de cîte două perle rotunde urmate de una alungită. Mai găsim în catalog și o piesă de 5 guldeni din anul 1601, avînd 17.3 g și 41 mm diametru, cu ornament cu serii de cîte trei perle rotunde urmate de una alungită - fig. 9.

Fig. 9. Fotografie cu piesa de 5 guldeni 1601 bătută la Baia Mare pentru împăratul Rudolf al II-lea.
sursa imaginii: pagina monedei la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, Cabinetul de Monede: Kunsthistorischen Museum Wien, Münzkabinett, MK 329bα;
(Image files are licensed Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 Austria License. Münzkabinett, Kunsthistorisches Museum, ID159822. Photographs by Margit Redl, KHM.)

Privind la piesele de mari dimensiuni din catalog se observă ușor că literele folosite pentru scrierea legendelor seamănă extraordinar de bine cu cele întîlnite la desenele Joachim 1764 și Duval 1769, cu cele din fotografia piesei de la Budapesta și cu cele din imaginile piesei reale. Putem observa elementele grafice ale literelor, proporțiile dintre elementele literelor, înclinarea sau verticalitatea unor părți ale literelor. Avînd în vedere imaginile de mari dimensiuni, studiul literelor pieselor bătute la Baia Mare în anii 1600-1604 este perfect posibil. Din păcate acesta ar rezolva numai o parte a problemei; literele mai trebuie comparate cu cele de pe fotografiile recente ale piesei de la Viena. Fotografia piesei de la Budapesta dată de Huszár [20] este mult prea slabă; ar fi necesare și fotografii bune ale acesteia.

De exemplu, litera R are o formă specifică, piciorușul din dreapta fiind mult alungit. Privind însă la talerii lui Rudolf al II-lea afișați pe Münzkabinett Online Catalogue [25] - aproape 500 de piese - constatăm că literele arată cam la fel indiferent de monetăria unde au fost bătute piesele. Dar numai la Baia Mare s-a folosit acest fel de ornamentație la muchie.

Desigur, simpla asemănare a literelor nu este o dovadă definitivă, ci doar un argument printre altele. Un eventual falsificator din secolul al XVIII-lea (sau din orice alt secol) care ar fi vrut să „inventeze” o medalie cu Mihai Viteazul cu anul 1600 care să poată trece ca originală putea foarte bine să caute o piesă purtînd exact acel an și să îi imite stilul și elementele particulare (de exemplu ornamentația la muchie, setul de caractere, inclusiv dimensiunea literelor). O piesă imperială bătută la Baia Mare ar fi fost cu atît mai bună ca model, pentru că monetăria de aici era cea mai apropiată monetărie de Transilvania (locul producerii evenimentelor și al acțiunii principale a lui Mihai Viteazul) care a bătut monedă în anul 1600.

Buna asemănare a literelor inscripției piesei de 10 ducați cu Mihai Viteazul cu cele de pe piesele bătute la Baia Mare la 1600-1601 ar sugera și că ștanțele acesteia au fost gravate la monetăria de la Baia Mare sau măcar au fost realizate de gravorul acestei monetării. Cel puțin aparent, inscripțiile de pe piesa cu Mihai Viteazul ar fi putut fi realizate cu poansoane dintre cele folosite pentru talerii bătuți pentru Rudolf al II-lea!

Mai poate fi menționat că în catalogul de monede ungurești al lui Huszár din 1979 [26], pe lîngă piesa de 5 guldeni și talerii pomeniți mai sus pentru monetăria Baia Mare, mai este pomenită și o piesă de 10 guldeni din 1601, care poartă aceeași ornamentare lîngă muchie. (Alte piese cu acest tip de ornamentație nu am reușit să găsim.)

Falsuri ale monedei de 10 ducați. Falsul lui Appel

O piesă de argint este prezentată de numismatul austriac Joseph Appel (1767-1834) într-una dintre cărțile sale [27]. Este prima semnalare cunoscută a unei piese Mihai Viteazul cu anul 1600 din argint. Appel descrie piesa ca fiind o impresiune în argint a piesei de aur de la Viena (adică o probă de argint bătută cu matrița originală) și trimite pentru imagine la cartea lui Joachim din 1764 [10]. În descrierea legendei reversului anul apare sub forma • 1600 • (formă caracteristică falsului de diametru mai mic al lui Becker [28], vezi și Tabelul 1). E de crezut că Appel nu putea cunoaște diametrul piesei de la Viena din cartea lui Joachim - pe care o citează, pentru că Joachim [10] dă doar o planșă pe care imaginea probabil este mărită (în timp ce la Duval [7] diversele monede prezentate au diametre diferite și putem presupune că desenele erau făcute la scara 1:1). Avînd în vedere intervalul foarte lung de timp dintre anul presupus al emiterii piesei și anul primei semnalări - peste 200 de ani - piesa de argint a lui Appel a fost suspectată că ar fi falsă.

Falsul lui Appel este pomenit în cam toate lucrările de specialitate românești.

În Bibliografia lui Sturdza [8] se afirmă că Appel descrie „medalli'a de argintu a lui Michaiu Vitézulu cea mare, care se considera ca fórte rara si ca imitatiune (Abstoss) de pe cea de auru. Greutatea ei este de 5/8 Lot. 8 gran”. Apoi Sturdza face ipoteza că piesa lui Appel a fost gravată de Becker: „Déco medalli'a de argintu cea mare a lui Michaiu Vitézulu este ua imitatiune, atunci aceasta provine d'in aceiasi sorginte spurie (atribuita lui Bekker) ca si medalli'a in patru coltiuri (Klippe) d'in Londra, necunnoscuta lui Appel”.

Moisil [1] pomenește și el piesa de argint descrisă de Appel: „Cât privește exemplarele de argint, cel dintâi este menționat tocmai la 1824 în lucrarea lui Appel despre Numismatica medievală și modernă. Acest exemplar era de format mare (40 mm.) și a fost considerat încă atunci ca o imitație după exemplarul de aur din Viena(?), fără să se precizeze dacă este o imitație contimporană sau ulterioară”.

Tănăsescu [2] menționează că Appel a descris „o medalie mare de argint Mihai Viteazul”, ba chiar prezintă și o poză a acestei piese.

În broșura [29] care însoțește moneda de 10 lei aur 2018 - moneda de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul, din seria Istoria aurului, sînt două referințe la piesa din catalogul lui Appel: „astfel de piese, de dimensiunea talerilor (c. 40 mm), au fost semnalate și în alte colecții importante” și „talerul publicat în 1824”.

După acești autori, apare ca stabilit că Appel a prezentat o piesă de dimensiunea talerilor, bătută cu aceleași ștanțe ca piesa de la Viena. Deși fără vreo utilitate practică, doar pentru plăcerea investigației, haideți să verificăm în continuare dacă această afirmație este adevărată.

Cîteva considerații metrologice pentru Austria anilor 1830

Pentru început, să vedem exact ce scrie Appel în lucrarea din anul 1824 [27] la descrierea piesei, cu prescurtările specifice vremii:

„Ioach.Mzk.IITh. Tab.III.p.11.”

„Abstoss in Silber C. 23 w. 5/8 Lt. 8 Gr.”.

Primul fragment este lesne de interpretat. Este o citare a cărții lui Joachim [10] și a locului din carte unde piesa a fost descrisă: Joachim, Münzcabinet, volumul II, Planșa III de la pagina 11.

Al doilea fragment este mult mai greu de tradus. „Abstoss in Silber” probabil că ar trebui interpretat ca „bătaie în argint” sau „impresiune în argint”.

Pentru prescurtările C, Lt. și Gr. se găsesc explicații în primul volum din serie, publicat de Appel în anul 1820, la titlul Explicația simbolurilor. C este de fapt G (chiar în acest loc este o greșeală de tipar în carte) și înseamnă Grösse, adică dimensiune. Lt. este prescurtarea de la lot și Gr. este prescurtarea de la gran, grăunte. Lotul și grăuntele sînt vechi unități de măsură a masei.

Pînă aici totul este bine, doar că pînă la introducerea sistemului metric au existat o puzderie de sisteme de unități de măsură pentru masă și pentru lungime. Aceeași unitate de măsură - de exemplu lotul - avea valori diferite în funcție de regiune.

Din fericire Appel precizează în text ce fel de unități de măsură folosește. Astfel, lotul era cel vienez, iar 16 loți făceau o marcă. Marca vieneză avea 560 de grame, iar lotul 17.5 g. Pentru definirea grăuntelui Appel folosește masa ducatului de aur, care conținea 60 de grăunțe. Cum un ducat are aproximativ 3.5 g, grăuntele are 0.0583 g. În consecință, masa piesei cu Mihai Viteazul, calculată în grame, este de (5 / 8) * 17.5 + 8 * 0.0583 = 11.4 g. După cum se observă, masa nu pare a fi aceea a unei piese de un taler (talerii imperiali austrieci de la 1600 aveau aproximativ 28-29 grame). Mai degrabă masa se apropie de masa unei jumătăți de taler!

În ceea ce privește dimensiunea G. 23, este clar că, fiind anul 1824, nu poate fi vorba de milimetri. În acea vreme în Austria lungimile mici se măsurau în inci (zoll), un inci avînd 26.34 mm. Un inci era egal cu 12 linii iar o linie avea 2.195 mm, fiind subîmpărțită la rîndul ei în 12 puncte. Dacă indicația lui Appel e în linii, iese prea mult, dacă e în puncte - mult prea puțin.

„Secretul” diametrului G. 23 stă în faptul că Appel și-a creat propria scară de dimensiuni! În primul volum se arată că dimensiunile au fost măsurate după șablonul tipărit (Münzen Messer) [30]. Într-adevăr, la sfîrșitul volumelor, printre planșe, Appel reproduce șablonul propriu. Este vorba de o serie de cercuri de diametre diferite, toate tangente între ele în punctul cel mai de jos (la ora 6 pe cadranul unui ceas cu ace clasic). Scara alăturată șablonului este gradată în inci (zoll) vienezi. Scara lui Appel este una arbitrară, nefiind legată de o unitate de măsură anume (sau, cel puțin, noi nu am găsit vreo legătură). Folosirea unei scări permitea depășirea barierelor impuse de unitățile de măsură diferite de la o regiune la alta. O altă scară utilizată în secolul al XIX-lea a fost scara lui Mionnet, dar au existat și altele. Un punct pe scara lui Appel este egal cu aproximativ 1.5 mm, și ca urmare G. 23 înseamnă 23 * 1.5 = 34.5 mm.

După această argumentare, se impune concluzia că Appel a descris în cartea sa o piesa mică și nu o piesă mare (de aproximativ 40 mm). Nu numai diametrul, ci și masa apropie piesa de jumătatea de taler și în nici un caz de taler. Pare ciudat că nimeni nu a sesizat că masa declarată de 5/8 loți este mult mai mică decît masa unui taler. În concluzie, toți autorii menționați s-au înșelat, începînd cu Sturdza, și Appel a publicat o piesă de diametru mic.

Appel mai arată că folosirea ștanțelor unor piese bătute în mod normal în aur pentru a bate piese în argint era ceva relativ comun în epocă și dă și cîteva exemple. Odată aflat diametrul piesei lui Appel, devine limpede că pretenția lui, și anume că are o impresiune în argint a ștanțelor originale ale piesei de la Viena, nu poate fi adevărată. De altfel, Appel nu avea de unde să cunoască diametrul piesei de la Viena.

Falsuri ale monedei de 10 ducați. Falsurile lui Becker [31], [28]

Un autor de falsuri și de reproduceri de monede și medalii despre care se știe cu siguranță că a falsificat piese cu Mihai Viteazul este Carl Wilhelm Becker (1772-1830). Becker își grava matrițele manual, pe bucăți de oțel fixate în suporți de fier moale. Nu folosea nici un fel de mijloace mecanice de copiere [31]. Falsurile sale, cel puțin cele de monede antice, erau bătute ca în antichitate, printr-o lovitură cu barosul.

Becker a lăsat un jurnal în care a notat o mulțime de amănunte interesante. Astfel, aflăm că pe 19 octombrie 1825 i s-au comandat de către „Gabriel von Fejervary” (Gábor Fejérváry, 1780-1851, arheolog și colecționar maghiar) matrițe pentru medalia mare a lui Mihai Voievod, pentru suma de 20 de ducați. Desenul aversului a fost făcut pe 5 decembrie 1825, matrița fiind lucrată în perioada 6-14 decembrie. Desenul reversului a fost făcut pe 15 și 16 decembrie, matrița fiind gata pe 19 decembrie.

Alte matrițe pentru o piesă asemănătoare, tot cu Mihai Viteazul dar de diametru mai mic, plus încă o altă matriță, au costat 60 de florini. Aversul era gata pe 27 noiembrie, iar reversul pe 1 decembrie 1825.

Pe 30 decembrie 1825 Becker i-a trimis lui Fejervary matrițele comandate. A trimis și cîteva piese bătute de el. Cu ștanța mare bătuse din aur o piesă de 10 ducați klippe, o piesă de 10 ducați „normală” (rotundă) și una de 5 ducați (mai subțire). Din argint bătuse două piese de un taler („guldenthaler”). Cu ștanța mică fabricase o piesă de aur de 2 ½ ducați. Pe 5 ianuarie 1827 i-a vîndut aceluiași Fejérváry matrițele mici cu Mihai Viteazul. Pe 16 februarie 1828 Becker i-a mai trimis lui Fejérváry încă 13 piese cu Mihai Viteazul [31].

Termenul „klippe” desemnează o monedă (sau medalie) bătută pe o bucată de metal (pastilă monetară) de formă pătrată. Piese rectangulare, de formă mai mult sau mai puțin pătrată, s-au bătut pe bucăți de metal „tăiate” îndeosebi în vremuri tulburi, de exemplu în vreme de asediu. Există însă și piese de prezentare de formă pătrată și de asemenea și emisiuni obișnuite. Piesa klippe bătută de Becker este cel mai probabil piesa zisă „de la Londra”, de la British Museum.

Din citările făcute de Hill din jurnalul lui Becker rezultă că matrițele pentru ambele piese, și cea mare și cea mică, au fost gravate în anul 1825. Ceea ce înseamnă că piesa lui Appel, semnalată în 1824, trebuie să fi fost bătută cu alte matrițe. Nu există informații despre cine a fabricat piesa Appel, dar trebuie observat că mai multe elemente caracteristice inscripției din [27] apar prezente și în inscripția falsului mic al lui Becker. Cele două inscripții sînt prezentate pentru comparație mai sus, în Tabelul 1. Ambele prezintă pe avers fragmentul SCRÆ (la Joachim și Duval, scris sub forma S : G : RÆ), iar anul are cîte un punct înainte și după, sub forma · 1600 ·, ceea ce arată că există o legătură certă între piese. Nu ar fi imposibil nici ca Appel să fi publicat piesa mică de argint înainte de a o avea fizic și de a o comanda lui Becker.

Fig. 10. Copie Becker a piesei cu Mihai Viteazul aflată în colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
sursa imaginii: site-ul Institutului Național al Patrimoniului. Direcția Patrimoniului Digital. Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național: Medalie dedicată lui Mihai Viteazul;
(Fișierul a fost publicat sub licență CC BY-SA 4.0; Modificare: imaginea reversului se afla inițial sub aceea a aversului; a fost mutată la dreapta aversului, din motive de ocupare mai bună a spațiului în pagină

Din [28, p. 27] rezultă că ștanțele cu care s-a bătut piesa klippe aflată la British Museum ar fi fost donate („presented”) marelui muzeu britanic în anul 1904 de un domn pe nume Thomas Bliss, cu indicația că piesele ar proveni din fosta colecție Pulski. Pe altfel, piesa klippe ajunsese la British Museum în urma cumpărării colecției Pulszki de către muzeu [32]. Trebuie să fie vorba despre colecția lui Ferencz Aurel Pulszky (1814-1897), politician maghiar, care a fost și director al Muzeului Național din Budapesta. Gábor Fejérváry, cel care a comandat matrițele la Becker, îi era unchi după mamă lui Pulszky!

În partea ce descrie lucrările Societății Numismatice (Numismatic Society) a volumului [33] se găsește informația că în ședința din 19 octombrie 1876 domnul G.H. Vise, văzînd articolul despre piesa klippe a lui Mihai Viteazul din ultimul număr al „The Numismatic Chronicle” [32], a arătat participanților la ședință ștanțele folosite pentru baterea piesei mici de argint ilustrate în articolul lui Sturdza publicat în revista Numismatische Zeitschrift, 4, 1872. Se menționează că sînt cunoscute (era anul 1876) doar două medalii mici de argint, una la muzeul din Viena, și alta în colecția domnului Demetrius Sturdza din București. Aceste ștanțe au fost achiziționate de British Museum la o licitație în anul 1925 [28].

În concluzie, matrițele făcute de Becker pentru piesa mică și pentru piesa mare cu Mihai Viteazul se găsesc la British Museum [28]. Cele patru piese ale celor două perechi de matrițe pot fi găsite pe site-ul web al muzeului utilizînd funcția de căutare pentru cuvintele „Michael Vaivode” (octombrie 2025). Din păcate nu sînt disponibile imagini, ci doar masele și dimensiunile geometrice ale pieselor.

Ca observație, Tănăsescu scrie în [2] că în anul 1967 Cabinetul Numismatic al Academiei Republicii Socialiste România a cumpărat „ștanța piesei de 5 ducați lucrată de Becker la 1825”, cu care „sînt bătute cele 3 piese de cîte 5 ducați din colecția aceluiași cabinet”. Piesele de 5 ducați sînt din cele cu diametru mai mare, iar matrița Becker Mihai mare se găsește la British Museum! Desenul pieselor românești este diferit de cel al falsului Becker de la British Museum. Așa că nu ne rămîne decît să ne întrebăm dacă Becker a fabricat mai multe perechi de ștanțe decît pomenește Hill în cartea sa. Sau, altă variantă, ce fel de ștanțe are Cabinetul Numismatic al Academiei Române? Singurele imagini disponibile ale ștanțelor „românești” se găsesc la Tănăsescu [2], dar toate imaginile din acest articol sînt de o calitate care le face practic nefolositoare.

Tot de la Hill [31] aflăm că Becker a fabricat diverse matrițe și pentru Appel - numismatul care a publicat în anul 1824 prima piesă de argint cu Mihai Viteazul. Cum Hill arată că Becker a lucrat ștanțele în decembrie 1825, apare întrebarea privind cine a produs piesa descrisă în 1824 de Appel.

Un desen care pare a reproduce desenul piesei mici a lui Becker este folosit de Pippidi pentru a ilustra volumul [21] publicat în anul 1987 la Cluj-Napoca.

O piesă descrisă ca fiind „copie Becker”, din aur de 986‰, avînd 17.3 g și 39.6 mm diametru și provenind din colecția Esterhazy (donație făcută muzeului în anul 1842) este păstrată la Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Piesa, reprodusă în fig. 10, este clasată în categoria juridică "Tezaur" a patrimoniului cultural național mobil, unde la rubrica „Datare” este trecut anul 1825 [34] (este exact anul în care, în luna decembrie, Becker a creat matrițele pentru baterea acestui fals [28], deci datarea aceasta nu poate fi corectă). Piesa este declarată ca produsă prin turnare (și într-adevăr din imagini - nu foarte bune - pare a avea semne caracteristice ale turnării), ceea ce înseamnă că este o copie făcută după un fals de diametru mare produs de Becker. De altfel, desenul piesei corespunde aproape perfect cu desenul piesei false, ce se găsește în [28]. Tot din colecția Esterhazy provine și o piesă de argint de diametru mai mic (32.4 mm) [35].

Despre cele trei piese ale monedei de 5 ducați cu Mihai Viteazul aflate la București și despre matrița cu care au fost bătute

Un prim exemplar de diametru mare dar mai subțire, corespunzînd masei unei piese de 5 ducați, se găsea în anul 1920 la Cabinetul Numismatic al Academiei Române. Fusese cumpărat de la un negustor din Iași de numismatul D.A. Sturdza și apoi donat Academiei [1].

Tot din lucrarea lui Moisil aflăm că anticarul ieșean Elias Șaraga (1859 - 1939) avea o ștanță a piesei cu Mihai Viteazul, despre care spunea că a fost realizată de un argintar din Iași, pe nume Ropală (care în 1920 era deja decedat). Moisil era de părere că piesa de 5 ducați amintită mai sus a fost bătută cu aceste matrițe: „Cu această stanţă s'au bătut câteva piese de aur (și de argint?), cari s'au împrăștiat prin țară la anumite intervale, pentru a nu provocà bănueli. Probabil că exemplarul mare de aur, aflător în Cabinetul Numismatic al Academiei Române și cumpărat dela un negustor din Iași, este bătut de acest falșificator”.

Argintarul Ropală pomenit de Moisil trebuie să fie bijutierul Gheorghe Ropală, despre care aflăm că a lucrat în anul 1891 racla de argint în care s-au depus, la Catedrala Mitropolitană din Iași, moaștele sfintei Parascheva.

În anul 1936 profesorul universitar ieșean Orest Tafrali semnalează într-o notă din revista „Arta și arheologia” existența unei medalii de aur foarte rare cu Mihai Viteazul. Piesa se găsea în posesia doamnei Ropală, văduva „regretatului profesor de la liceul din Vaslui”. Deși Muzeul de Antichități nu o putuse cumpăra „din lipsă de fonduri”, Tafrali își exprimă părerea că „această medalie merită să fie achiziționată de un muzeu și să rămînă în țară”.

Dintr-o notă autografă a lui Constantin Moisil menționată de Tănăsescu [2] aflăm că doamna Ropală a oferit Cabinetului Numismatic medalia spre cumpărare în iunie 1936. Moisil notează și legenda după care piesa „există de vreo 400 de ani în familia Ropală”. Amănuntul este oarecum amuzant, deoarece atunci era de-abia anul 1936!

Soarta piesei doamnei Ropală este dezvăluită de Tănăsescu [2]: a fost achiziționată de Banca Națională în anul 1947, fiind a treia piesă de la București. Cea de-a doua piesă fusese donată tot de D.A. Sturdza.

În [2] Tănăsescu vine cu amănunte suplimentare referitoare la ștanța Ropală / Șaraga: aceasta a fost cumpărată de Muzeul de Istorie al Municipiului București, cîndva în timpul perioadei comuniste. Autorul vine și cu imagini ale ștanței, dar care sînt tipărite la o calitate execrabilă.

Tănăsescu mai descrie încă o pereche de matrițe pentru piesa Mihai Viteazul. Cele două piese au fost achiziționate de Cabinetul Numismatic al Academiei. Autorul citat afirmă fără echivoc că acestea sînt ștanțele cu care „sînt bătute cele 3 piese de 5 ducați” de la Cabinetul Numismatic al Academiei și că sînt chiar ștanțele executate de falsificatorul Becker în anul 1825. Există imagini ale matrițelor în [2], dar sînt tot oribile. Cu toate acestea, tot se poate vedea că desenul se deosebește de desenul piesei klippe de la Londra, care este atribuită lui Becker. Este menționat și un amănunt semnificativ: și aceste ștanțe provin de la cineva din familia Ropală...

Avînd în vedere toate dovezile existente în literatură, și anume 1) o piesă de 5 ducați cumpărată de D.A. Sturdza de la un anticar din Iași; 2) ștanțele cumpărate de anticarul Elias Șaraga de la argintarul ieșean Ropală; 3) o piesă de 5 ducați scoasă la vînzare în anul 1936 de o doamnă Ropală și 4) ștanțele cumpărate în anul 1967 de la cineva din familia Ropală, ștanțe cu care au fost bătute toate cele trei piese de 5 ducați de la București, credem că o singură concluzie se impune ca logică. Bijutierul Gheorghe Ropală trebuie să fie autorul matrițelor cu care s-au bătut piesele de diametru mare de aur de la București.

Dacă Ropală a lucrat la comanda anticarului Elias Șaraga (după „modelul” Becker / Appel / Fejérváry; de altfel, Șaraga a cumpărat matrițe de la Ropală și a încercat să le revîndă), sau dacă a făcut matrițele din proprie inițiativă, probabil că nu vom ști niciodată. Cert este că Gheorghe Ropală a lăsat familiei cel puțin o piesă de aur și matrițele cu care aceasta a fost bătută.

Sursa de inspirație pentru desenul pieselor de 5 ducați cu Mihai Viteazul de la București

În mod neașteptat, există foarte puține imagini cu piesele de 5 ducați de la București. Cea mai veche imagine pe care am găsit-o este aceea publicată de profesorul Orest Tafrali în anul 1936 [36]. O fotografie de bună calitate, doar a aversului și în alb-negru, ilustrează volumul al doilea din Istoria românilor de Giurescu C. și Giurescu D. [37]. O imagine asemănătoare, tot doar a aversului, ilustrează lucrarea [39]. Imagini color ale piesei apar pe site-ul Monedele Moldovei și Valahiei [39] (precum și pe un alt site care a preluat imaginea).

Două dintre cele trei piese sînt expuse în prezent la Muzeul Național de Istorie a României. O fotografie a acestora, din unghi, era „ascunsă” în octombrie 2025 undeva pe site-ul Wikimedia Commons; era accesibilă căutînd pe site „National Museum of Romanian History 6 gold coins” - fig. 11.

O copie, executată probabil prin galvanoplastie, este expusă la Muzeul Militar Național. Copia apare într-un filmuleț de prezentare. Și cam atît.

Fig. 11. Fragment dintr-o fotografie cu două piese de aur cu Mihai Viteazul și cu alte monede de aur de la Muzeul Național de Istorie a României, fotografie aflată pe site-ul Wikimedia Commons - autor Joe Mabel.
sursa imaginii: site-ul Wikimedia Commons: File:National_Museum_of_Romanian_History_-_6_gold_coins.jpg;
(This file is licensed under: Joe Mabel, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons / Cropped from original)

Din cele trei rînduri de fotografii (trei poze de avers și două poze de revers) se observă cu destulă ușurință că piesele prezintă principalele semne caracteristice ale desenului publicat de D.A. Sturdza în anul 1872: trei nasturi la mantie, ornamentul pe jumătate de pe pieptarul mantiei și inscripția cu S C RÆ fără elementele de despărțire după S și C. Există însă și o deosebire evidentă: anul nu este scris nici sub forma : 1600, ca la Sturdza 1872, nici sub forma : 1600 :, ca la Hasdeu (Sturdza) 1893 și la piesele de la Viena și de la Budapesta, ci sub forma 1600 :, ca la Joachim și la Duval.

Se poate observa și că literele inscripției au fost gravate individual pe matriță. Aceeași literă este un pic diferită de la o apariție la alta. La o piesă medievală ar fi fost normal, mai ales pentru o inscripție atît de lungă, ca gravorul să folosescă poansoane pentru baterea literelor pe matriță. Dacă s-ar fi folosit poansoane aceeași literă ar fi avut desigur același aspect la fiecare apariție.

Aici trebuie observat că pe desenele Joachim 1764, Duval 1769 și Érdy / Weszerle 1862 literele își păstrează particularitățile la fiecare apariție în fiecare desen. Aceasta este ușor de observat la literele A, E, L, M, S, T, V. De exemplu, la litera V ramura din dreapta este clar mai subțire la toate desenele. Această observație ne duce la ideea că desenele s-au executat după o piesă reală și că pe piesa reală literele necesare inscripțiilor fuseseră imprimate cu ajutorul unor poansoane, conform tehnicii medievale. Exemplul cu litera V ridică totuși niște semne de întrebare referitor la modul în care în trecut erau executate desenele de monede, pentru că pe fotografia piesei reale se observă că brațele V-urilor au grosimile mai degrabă egale între ele!

Dacă însă analizăm din același punct de vedere desenele Sturdza 1872 și Hasdeu (Sturdza) 1893, constatăm că desenatorii nu au copiat corect modelele, desenînd literele în mod diferit aproape la fiecare apariție, atît pe același desen, cît și pe celălalt! De exemplu, V-ul din VS din inscripția centrală de pe revers are brațul mai subțire în stînga la Sturdza 1872 și în dreapta la Hasdeu (Sturdza) 1893. Această observație ne duce la ideea că desenele lui Sturdza au fost executate mai neglijent și că nu reprezintă fidel piesa de la Viena și nici măcar desenele lui Joachim sau Duval. Dacă nu ar fi evident că desenele Sturdza nu reprezintă fidel modelul, am putea să ne închipuim că reprezentă o piesă la care fiecare literă a fost gravată manual!

Matrițele create de Becker au inscripțiile bătute cu ajutorul poansoanelor, deci literele sînt aproape identice la fiecare apariție. Hill [31] menționează clar că, pentru inscripțiile falsurilor de monede medievale, falsificatorul a cumpărat poansoane cu literele alfabetului gata fabricate, ca seturi. Este dat și numele unui fabricant de poansoane, un anume Zeichner, din Viena („a maker such as Zeichner of Vienna” în original - aici ar putea fi o interpretare eronată a manuscrisului lui Becker, deoarece Zeichner înseamnă desenator, proiectant sau artist grafic, iar substantivele în germană se scriu cu literă mare la fel ca numele proprii).

Din cele de mai sus se poate concluziona că bijutierul Gheorghe Ropală s-a inspirat la realizarea matrițelor cu care s-au bătut piesele de la București din desenele lui Sturdza.

Despre destinul desenelor lui Sturdza

Desenele Sturdza 1872 și Hasdeu (Sturdza) 1893 au fost utilizate în toate articolele științifice ce au tratat subiectul, precum și în cărțile de istorie, fie ea generală, fie limitată la Mihai Viteazul. Unele dintre aceste cărți merită amintite aici.

Constantin C. Giurescu folosește desenul cu : 1600 : în [40] - imaginea fiind deci preluată de la Hasdeu (Sturdza) 1893. În [41] Nicolae Iorga folosește pentru a ilustra „medalia - monedă” desenul de la Sturdza 1872.

În anul 1938 Sacerdoțeanu și Vîrtosu [42] reproduc mai multe desene după Sturdza [9] și după Moisil [1], pe care le descriu ca fiind „medaliile de aur cu chipul lui Mihai Viteazul, bătute după moartea voievodului”.

Desenul cu : 1600 publicat de Sturdza în 1872 este folosit pentru a ilustra piesa de la Viena - de exemplu de Moisil [1] și de Smaranda [5].

Discuții

Putem cu ușurință observa că piesa cu Mihai Viteazul i-a fascinat cu adevărat pe numismații români, începînd de la D.A. Sturdza și D.I. Ghica (primii români care au publicat - și nu oriunde, ci în reviste internaționale de mare prestigiu - informații despre piesele voievodului) și pînă la cei din prezent. De atunci și pînă azi subiectul a fost reluat periodic, multe alte articole au fost scrise și publicate, fiind mereu observate noi amănunte și formulate noi ipoteze.

Unii autori au negat asemănarea dintre imaginea lui Mihai Viteazul de pe piesă și portretul autentic de epocă al voievodului, realizat de Aegidius Sadeler în anul 1601, la Praga. Alții au remarcat o frapantă asemănare... ba chiar mai mult, pe undeva pe Internet cineva recunoscuse în trăsăturile de pe monedă formele craniului lui Mihai Viteazul!

Unii autori au considerat că este vorba despre o medalie, estimînd și tirajul, de 2-3 exemplare. Alții au considerat că este o monedă ce trebuia bătută pentru plata mercenarilor din armata cu care Mihai Viteazul a invadat Moldova.

Unii au considerat că piesa este bătută în timpul vieții voievodului, la comanda acestuia, alții - că piesa a fost bătută după moartea lui Mihai, de un admirator... și deci nu este autentică.

De multe ori s-au analizat la nivel de amănunt desene, uneori la mîna a doua sau chiar la a treia, copiate și recopiate cu introducerea de noi erori la fiecare refacere. Aceasta nu poate fi considerată o metodă productivă.

Puținele imagini fotografice existente pînă în anul 2025 sînt mai degrabă neconcludente. Din acest motiv pe moneda de 10 lei din 2018 din seria Istoria aurului piesa de 10 ducați a fost reprodusă după desenul publicat în 1893 de Hasdeu (dar oferit tot de D.A. Sturdza). În anul 2025 au apărut imagini autentice de foarte bună calitate ale piesei de la Viena. Sperăm că în viitor cineva să poată examina personal la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, la Cabinetul de Monede (Münzkabinett), piesa descrisă pentru prima dată în anul 1764 de Joachim; pînă la urmă, Viena nu este chiar atît de departe. Puțin probabil ca un particular să o poată face; mai degrabă ar fi potrivită o persoană de la Cabinetul de numismatică al Bibliotecii Academiei Române sau poate de la Muzeul Național de Istorie a României.

Observăm că au fost exprimate păreri variate, care uneori se bat cap în cap sau se contrazic, măcar într-o oarecare măsură. Au fost invocate argumente mai mult sau mai puțin verificabile. Poate că uneori dorința de a dovedi o anumită teorie i-a orbit un pic pe unii autori? La această întrebare fiecare trebuie să răspundă singur, după cîntărirea tuturor argumentelor.

Extraordinara diversitate de opinii confirmă ceea ce s-a observat deja de mulți, și anume că piesa cu Mihai Viteazul este una fascinantă! Piesa a intrat definitiv în istorie, cu tot cu falsurile și cu reproducerile apărute de-a lungul timpului, indiferent dacă „originalul” a fost bătut la comanda lui Mihai Viteazul, în timpul vieții acestuia sau după moartea voievodului, la cererea unui admirator sau poate mult după moartea voievodului, de un falsificator.

Concluzii

Subiectul piesei de 10 ducați cu Mihai Viteazul nu este epuizat și nici nu poate fi considerat deja închis. Chiar și după publicarea fotografiilor piesei de la Viena în noiembrie 2025, există încă multe subiecte a căror rezolvare poate schimba multe dintre cele pe care astăzi le considerăm adevărate sau măcar plauzibile sau probabile.

Principalele concluzii obținute în urma acestui studiu al informațiilor publicate despre piesa cu Mihai Viteazul sînt enumerate în continuare.

1. S-a arătat că anul exact al primei mențiuni a monedei / medaliei cu Mihai Viteazul este 1764 și nu 1759. Această primă publicare a fost făcută de Joachim și nu de Duval.

2. Au fost semnalate principalele deosebiri dintre desenele piesei de la Joachim și Duval și desenele executate pentru articolul din anul 1872 al lui Dimitrie Sturdza. Aceste deosebiri sînt cauzate de erori produse la redesenarea piesei. Au fost identificate principalele „semne caracteristice” ale desenului Sturdza 1872: trei nasturi la mantie, ornamentul pe jumătate de pe pieptarul mantiei și inscripția cu S C RÆ fără elementele de despărțire după S și C.

3. Au fost trecute în revistă și analizate critic toate imaginile piesei de 10 ducați publicate pînă în prezent. S-a arătat că marea variabilitate a elementelor din desenele piesei - (realizate de regulă prin gravură în cupru sau prin litografiere) se datorează erorilor desenatorilor, care de obicei au folosit ca model desene realizate și publicate anterior.

4. Au fost analizate mai multe descrieri ale legendei de pe piesă, din diverse lucrări științifice, arătîndu-se că în timp s-au produs erori la transcriere. S-a semnalat existența unor deosebiri între descrierea legendelor în textul lucrării lui Sturdza din anul 1872 și descrierea ce s-ar obține prin citirea textului direct de pe desenul piesei din articol. Această neconcordanță se pare că nu a fost observată de autor.

5. În urma analizei imaginilor piesei de 10 ducați descrise în literatură am identificat sursa de inspirație folosită pentru reprezentările piesei pe moneda omagială de aur 10 lei din anul 2018 emisă de Banca Națională a României. Această monedă face parte din seria „Istoria aurului” și a fost numită de BNR „moneda din aur de 10 ducați Mihai Viteazul”. Am dovedit că modelul folosit pentru reprezentarea piesei cu Mihai Viteazul pe moneda de 10 lei 2018 a fost desenul în litografie de la Hasdeu / Sturdza 1893.

6. Am revizuit traducerea și descifrarea prescurtărilor textului publicat în anul 1824 de numismatul austriac Joseph Appel, care a prezentat primul fals de argint al piesei cu Mihai Viteazul. Acest fals a fost întotdeauna considerat de numismații români a fi de dimensiunea unui taler de argint, adică de aproximativ 40 mm. Am determinat că în textul lui Appel este vorba de fapt despre o piesă de dimensiunea unei jumătăți de taler, de 34.5 mm.

7. S-a arătat că piesele de 5 ducați existente la București imită desenul lui Sturdza din anul 1872, cu toate elementele lui particulare, și deci reprezintă realizări moderne. Astfel, s-a întărit concluzia numismatului Constantin Moisil, care în anul 1920 scria că probabil piesele de 5 ducați cu Mihai Viteazul de la București au fost bătute de bijutierul ieșean Ropală.

8. În urma studiului au fost identificate cîteva direcții posibile pentru continuarea cercetărilor - obținerea și analizarea unor imagini clare ale celorlalte exemplare de aur și de argint, false, menționate în literatură, analiza piesei de la Budapesta și stabilirea posibilității de a fi autentică și de asemenea o analiză mai detaliată a piesei de la Viena.

Bibliografie

1. Moisil C., Medalia lui Mihai Viteazul. Buletinul Societății Numismatice Române, an XV, nr. 33-34, 1920, p. 1-20.

2. Tănăsescu Șt., Despre medalia lui Mihai Viteazul. Buletinul Societății Numismatice Române, an LXVII-LXIX (1973-1975), nr. 121-123, 1975, p. 235-252.

3. Iliescu O., Moneda-medalie emisă de Mihai Viteazul (1600). Identificarea exemplarelor originale. Studii și cercetări de numismatică, X, 1996, p. 143-154.

4. Călian Livia Maria, Again about Michael the Brave's Gold Medal. Acta Musei Napocensis: ActaMN, 35-36-II, 1999, accesat septembrie 2025.

5. Smaranda A., Mihai Viteazul în medalistica românească. Valachica - Studii și cercetări de istorie și istoria culturii, 17, 2001, Lucrările Sesiunii de Comunicări Științifice "Mihai Viteazul – domn creștin, strateg militar și întregitor de neam", Târgoviște, 7-8 septembrie 2001, accesat septembrie 2025.

6. fără autor pe copertă (Jamerey-Duval V.), Monnoies en or, qui composent une des differentes parties du cabinet de S. M. l'Empereur, depuis les plus grandes pieces, jusqu'aux plus petites. Vienne, chez Jean Thomas Trattner, Imprimeur et Libraire de la Cour. MDCCLIX. (Viena, 1759), accesat septembrie 2025.

7. fără autor pe copertă (Jamerey-Duval V.) Supplément au catalogue des monnoies en or, qui composent une des differentes parties du cabinet imperial depuis les plus grandes pieces jusqu'aux plus petites. Vienne, chez Jean Thomas de Trattnern, Imprimeur et Libraire de la Cour. MDCCLXIX. (Viena, 1769), accesat septembrie 2025.

8. Sturdza D.A., Bibliografi'a numismaticei romane. În Annalile Societatii Academice Romane. Tomulu XI. Sessiunea annului 1878. sectiunea II Memorii si notitie. p. 105-164, Typographi'a Societatii Academice (laboratorii români), Bucuresci, 1879.

9. Sturdza D. A., Uebersicht der Münzen und Medaillen des Fürstenthums Romanien (Moldau und Walachai) [Prezentare generală a monedelor și medaliilor din Principatul România (Moldova și Țara Românească)]. Numismatische Zeitschrift, 4, Jahrgang 1872, Wien, 1875.

10. Joachim I. F., Das neueröfneten Münzcabinets: zweyter Theil, darinnen merkwürdige und viele bishero noch nirgends mitgetheilte Gold- und Silbermünzen zu finden, die richtig in Kupfer abgebildet, beschrieben und erläutert werden [Cabinetul de monede recent deschis: a doua parte, în el veți găsi remarcabile și numeroase monede de aur și argint care nu au mai fost publicate până acum, care sunt corect reprezentate în gravuri în cupru, descrise și explicate]. 2, Nürnberg, auf Kosten George Bauers [pe cheltuiala lui George Bauers], fără an pe copertă (1764).

11. Joachim I. F., Das neu eröfnete Münzcabinet: darinnen merkwürdige und viele bishero noch nirgends mitgetheilte Gold- und Silbermünzen zu finden, die richtig in Kupfer abgebildet, beschrieben und erläutert werden [Cabinetul de monede recent deschis: în el veți găsi remarcabile și numeroase monede de aur și argint care nu au mai fost publicate până acum, care sunt corect reprezentate în gravuri în cupru, descrise și explicate]. 1, Nürnberg, auf Kosten George Bauers [pe cheltuiala lui George Bauers], 1761.

12. Petriceicu-Hasdeu B., Etymologicum magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice si poporane a românilor. Tomul III B-Bărbat, Stabilimentul Grafic I. V. Socecǔ, Bucuresci, 1893.

13. Resch A., Siebenbürgische Münzen und Medaillen von 1538 bis zur Gegenwart. In Kommission bei Franz Michaelis, Hermannstadt, 1901.

14. Köleseri de Keres-Eer, S., Avraria Romano-Dacica. Posonii, & Cassoviae [Bratislava sau Pojun, respectiv Košice sau Cașovia, ambele azi în Slovacia], Ioan Michaelis Landerer, 1780.

15. Érdy J., Erdeĺy érmei. Képatlaszszal / Képatlasz [Monede transilvănene. Atlas ilustrat]. 2 volume, A. M. Tudom. Akademia, Pesta, M. D. CCC. LXII. (1862).

16. utilizatorul PRONUMISMATICA, Weszerle J . - Tabula Nummorum Hungaricorum -cu Transilvania, 6 septembrie 2005. Forum numismatic [® Asociația PRONUMISMATICA] monede antice, medievale, moderne, bancnote, ordine, medalii, accesat noiembrie 2025.

17. Réthy L., A Dobóczky-féle oláh éremgyüjtemény [Colecția de monede muntenești Dobóczky]. Archaeologiai Értesítő [Buletinul Arheologic], 7, 1887.

18. Popa Luana, Colecționari numismați brașoveni. Adolf Resch (1854-1926) și Dumitru Z. Furnică (1860-1943). Buletinul Societății Numismatice Române, Anii LXXVII-LXXIX (1983-1985), nr. 131-133, Editura Sport-Turism, București, 1987 (anul 1986 pe coperta interioară).

19. Nicolaescu St., Documente dela Mihai Voda Viteazul ca domn al Țerii Românești, al Ardealului și al Moldovei - 1600. Revista pentru istorie, archeologie și filologie (RIAF), vol. XII, partea I-a, București, 1911, p. 217.

20. Huszár L., Nyáry Pál emlékérme. Folia archaeologica 7, Budapest, 1955, p. 183-191, XLIX, L.

21. Pippidi A., Mihai Viteazul în arta epocii sale / Michael der Tapfere in der Kunst seiner Zeit. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.

22. fără autor pe copertă (von Soothe, J.C.), Auserlesenes und höchstansehnliches Ducatenkabinett, welches wegen vieler darin vorkommenden und noch nicht beschriebenen Stücke als ein Beytrag zum Köhlerischen Ducatenkabinett angesehen und genutzet werden kann [O colecție de ducați rafinată și de mare prestigiu, care, datorită numeroaselor piese pe care le conține și care nu au fost încă descrise, poate fi considerată și utilizată ca o contribuție la colecția de ducați Köhler]. Hamburg, 1784.

23. Iliescu O., Moneda în România 491-1864. Studii și cercetări de numismatică, Editura Meridiane, București, 1970.

24. Buzdugan G., Luchian O., Oprescu C., Monede și bancnote românești. Editura Sport-Turism, București, 1977.

25. * * *, Kunst Historisches Museum, Vienna, Münzkabinett Online Catalogue, accesat noiembrie 2025.

26. Huszár L., Münzkatalog Ungarn von 1000 bis Heute. Battenberg, Munchen, 1979.

27. Appel J., Appel's Repertorium zur Münzkunde des Mittelalters und der neuern Zeit. Münzen und Medaillen der weltlichen Fürsten und Herren aus dem Mittelalter und der neuern Zeit [Repertoriul lui Appel de numismatică medievală și modernă. Monede și medalii ale prinților și domnilor laici din Evul Mediu și din epoca modernă]. Dritten bandes. Zweite Abtheilung. [Volumul trei. Partea a doua]. Wien, auf Kosten des Verfassers [pe cheltuiala autorului], 1824.

28. Hill G., Becker the Counterfeiter. Part II. SPINK AND SON, LD., London, 1925.

29. Dima M., Istoria aurului. Moneda de 10 ducați Mihai Viteazul. Direcția Emisiune, Tezaur și Casierie, București, 2018.

30. Appel J., Appel's Repertorium zur Münzkunde des Mittelalters und der neuern Zeit. Münzen und Medaillen der Päbste, geistlichen Fürsten und Herren, nebst ander zur Kirchengeschichte gehörigen Stücken aus dem Mittelalter und der neuern Zeit [Repertoriul lui Appel de numismatică medievală și modernă. Monede și medalii ale papilor, prinților și domnilor bisericii, împreună cu alte obiecte legate de istoria bisericii din Evul Mediu și epoca modernă]. Erster Band. [Primul volum]. Pesth, Hartlebens Verlag, 1820.

31. Hill G., Becker the Counterfeiter. Part I. SPINK AND SON, LD., London, 1924.

32. Ghica D.I., Michel V., surnamed "the Brave" prince of Wallachia. 1593-1601. The Numismatic Chronicle and Journal of the Numismatic Society. New Series - vol. XVI, London: John Russell Smith, 1876, p. 161-176.

33. * * *, Session 1876-77. October 19, 1876. The Numismatic Chronicle and Journal of the Numismatic Society. New Series - vol. XVII, London: John Russell Smith, 1877, p. 3.

34. Călian Livia Maria, Medalie dedicată lui Mihai Viteazul. Institutul Național al Patrimoniului. Direcția Patrimoniului Digital. Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național, accesat septembrie 2025.

35. Călian Livia Maria, Medalii românești din colecția numismatică a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (I) 1600-1947. Acta Musei Napocensis: ActaMN, 39-40-II, seria istorie-2002-2003, accesat septembrie 2025.

36. Tafrali O., Note arheologice și artistice. VI. O medalie a lui Mihaiu-Viteazul. Arta și arheologia, fasc. 11-12, 1935-36, p. 57.

37. Giurescu C., Giurescu D., Istoria românilor. 2. De la mijlocul secolului al XIV-lea pînă la începutul secolului al XVI-lea. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.

38. Ștefănescu Ș., Țara Românescă de la Basarab I „Întemeietorul” pînă la Mihai Viteazul. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970.

39. Costin B., Pînzar A., Monedele Moldovei și Valahiei. Mihai Viteazul (1593 - 1601), accesat octombrie 2025.

40. Giurescu C., Istoria românilor. II. Partea întîi, partea a doua. De la Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun pînă la Mihai Viteazul. (reproduce ediția a patra din anul 1942, prima ediție fiind apărută în anul 1937), Editura BIC ALL, București, 2007.

41. Iorga N., Istoria românilor. volumul V. Vitejii. (reproduce vol. V din ediția princeps, apărută în perioada 1936 - 1939), Editura Enciclopedică, București, 1998.

42. Sacerdoțeanu A, Vîrtosu E., Unirea românilor 1599 - 1859 - 1918. Arhivele Bucureștilor nr. IV, București, 1938.

Pentru citarea acestui articol (exemple):

- într-un text:

Homutescu V.M, Homutescu A., Despre moneda sau medalia de aur avînd masa a 10 ducați cu imaginea lui Mihai Viteazul. O analiză a bibliografiei existente. Romanian Coins / Monede românești, https://www.romaniancoins.org/ro10lei2018_moneda_10_ducati_mihai_viteazul.html, publicat pe 7.12.2025.

- pe o pagină web:

Homutescu V.M, Homutescu A., <a href="https://www.romaniancoins.org/ro10lei2018_moneda_10_ducati_mihai_viteazul.html">Despre moneda sau medalia de aur avînd masa a 10 ducați cu imaginea lui Mihai Viteazul. O analiză a bibliografiei existente.</a> Romanian Coins / Monede românești, articol publicat pe 7.12.2025.

Din seria Istoria aurului fac parte:
- un set de patru monede de 500 lei vechi cu piese din tezaurul de la Pietroasa (2001),
- monedele de 100 de lei vechi cu

- coiful de la Coţofeneşti (1999, 2002 şi 2003),

- vultur de la Apahida (2003),

- un engolpion cantacuzin (2004),
- monedele de 10 lei noi cu

- tezaurul de la Perşinari (2005),

- tezaurul de la Cucuteni-Băiceni (2006),

- rhytonul de la Poroina (2007),

- tezaurul de la Hinova (2008),

- tezaurul de la Someşeni (2010),

- paftaua de la Curtea de Argeş (2011),

- crucea de la Dinogeţia-Garvăn (2011),

- patera din tezaurul de la Pietroasa (2012),

- tetraevangheliarul de la Hurezi (2013),

- monedele de aur bătute la Histria (2014),

- coroana reginei Maria (2015),

- buzduganul regelui Ferdinand (2016),

- coroana reginei Elisabeta (2017),

- moneda de 10 ducați 1600 a lui Mihai Viteazul (2018),

- moneda de aur de 50 de lei cu milesimul 1922 (2019),

- obiecte de orfevrărie romană tîrzie descoperite la Carsium (2020),

- vasele poligonale din tezaurul de la Pietroasa (2022),

- diadema princiară de la Bunești-Averești (2023),

- tezaurul de la Apahida (2024).