Înapoi
500 lei 2001 - Tezaurul de la Pietroasa
Înainte
octogon cu latura 9 mm, raza cercului circumscris 11.75 mm, 6.22 g, aur 99.9%, margine netedă
Avers: ROMANIA, anul 2001, valoarea nominală 500 LEI, stema României în interiorul unui medalion circular ornamentat cu o linie ondulată dublă (model inspirat din ornamentația tipsiei)
Revers: inscripția circulară TEZAURUL DE LA PIETROASA, cerc liniar interior și cîte o piesă din tezaur: fibula mare (cloșca - stînga jos), fibule mijlocii (puii - stînga sus), vas decagonal - dreapta jos, vas oenochoe - dreapta sus

Data emisiunii: 20 decembrie 2001

Tiraj maxim: 250 de seturi


Despre descoperirea tezaurului de la Pietroasa

Tezaurul de la Pietroasa (azi satul se numește Pietroasele) a fost descoperit în 1837 pe dealul Istrița de către doi țărani, Ion Lemnar și Stan Avram. Iată povestea evenimentelor, așa cum este ea relatată de Alexandru Odobescu. Lemnar și Avram lucrau la scos piatră pentru ridicarea seminarului episcopal din Buzău și au găsit tezaurul între două blocuri de calcar, la mică adîncime. Tezaurul a fost ascuns în sat mai bine de un an.

În 1838 descoperitorii comorii au lucrat la scoaterea de piatră pentru construcția unui pod peste apa Cîlnăului. Șantierul era condus de meșterul albanez (sau poate aromân, fiindcă era din Bitolia) Anastase Tarba Verussi, iar țăranii i-au povestit acestuia despre obiectele găsite. Verussi a obținut un obiect din tezaur și s-a dus să-l verifice la București. La întoarcere s-a tocmit cu țăranii și a cumpărat toată comoara (mai puțin două piese). A plătit 4000 de lei, dînd în plus și cîteva ilice și batice pentru nevestele acestora. La anul 1838 leul avea 40 de parale, fiind egal cu piastrul turcesc. Suma de 4000 de lei (vechi) este evaluată de Odobescu la aproximativ 1500 de franci sau lei noi. Desigur că și pe atunci o astfel de tranzacție era profund ilegală. Codul lui Caragea, în vigoare la 1838, prevedea clar că toate comorile găsite îngropate aparțin statului.

De îndată ce a intrat în posesia tezaurului, Verussi a turtit cu toporul o parte din piese, și a tăiat în bucăți altele. Cu ocazia acestei „nemiloase maltratări” o mare parte din pietrele prețioase ce ornau obiectele au sărit din locașurile lor. Considerate simple bucăți de sticlă, au fost măturate într-un șanț, la gunoi. O parte din pietre, cele mai mari, au fost luate cîteva săptămîni mai tîrziu de Verussi, iar cele mici au fost luate de copiii din sat. Zvonurile despre comoară au început să se răspîndească repede. George Frunză-Verde, arendașul moșiei pe care trăiau țăranii, cu „participarea interesată” a postelnicului Dumitrache Ghizdeanu, îl șantajează pe Verussi și obține un inel mare de aur și 200 de icosari turcești. Autoritățile au aflat curînd de tezaur. George Frunză-Verde, nemulțumit de partea lui, informează Episcopia de Buzău că pe pămînturile ei a fost descoperită o comoară. Imediat, o comisie de la București vine la Pietroasa pentru anchetă, care a fost condusă cu mînă forte. Toți cei implicați în descoperirea, ascunderea și traficarea tezaurului au fost arestați, interogați și supuși la „rele tratamente”. Probabil că Odobescu a folosit acest eufemism pentru a nu spune direct că arestații au fost bătuți crunt, poate și turturați.

Verussi a declarat că a vîndut toate piesele unui negustor ambulant ce se îndrepta spre Moldova. Dar poliția interceptează o scrisoare în limba albaneză, din care rezulta că tezaurul ar fi încă ascuns. Mihalache Ghica, fratele domnitorul Alexandru Ghica și vornic al Departamentului Treburilor din Lăuntru, vine personal la Pietroasa. Arată scrisoarea lui Verussi și acesta îl conduce spre o parte din piesele tezaurului; este vorba de nouă piese, ascunse în două gropi pe malul Cîlnăului. Perchezițiile făcute ulterior au scos la iveală doar mici fragmente. Cea mai importantă completare a fost statueta din mijlocul paterei.

Cei doi descoperitori ai tezaurului au murit în arest, înainte de încheierea procesului. Doi țărani au fost condamnați la cîte un an de închisoare și la bătaie, urmînd să capete fiecare cîte 30 de lovituri cu bățul. În mod surprinzător, Verussi a fost achitat, iar mai tîrziu a devenit un mare antreprenor de lucrări publice.

Despre tezaurul de la Pietroasa

Tezaurul avea 22 de piese, toate de aur, unele împodobite cu pietre prețioase. Atunci cînd autoritățile au aflat de tezaur și l-au confiscat, 10 piese dispăruseră, probabil fiind topite. Din tezaur fac parte tava mare sau tipsia, care a fost tăiată în patru (tava are 54.5 centimetri diametru și cîntărește peste 7 kilograme!), o pateră (vas puțin adînc utilizat pentru libații, de formă circulară - 25 de centimetri în diametru) cu imagini de zeități, un vas octogonal, unul decagonal, o cană - vasul oenochoe, o urnă, un inel, un colan, cîteva fibule. Piesele păstrate cîntăresc aproximativ 18 kilograme.

Patera și vasul oenochoe sînt realizate în stil clasic, elenistic. Celelalte piese sînt caracterizate de încrustarea pietrelor prețioase în corpul obiectelor, tehnică proprie popoarelor din stepele pontice (Istoria artelor plastice în România, București, 1968, lucrare avînd 10 autori, apărută sub îngrijirea academicianului George Oprescu).

Tezaurul a aparținut unor popoare germanice, fiind atribuit vizigoților sau ostrogoților. Datează din secolul al IV-lea sau poate al V-lea al erei noastre. În Istoria românilor de Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu este amintită ipoteza conform căreia tezaurul ar fi aparținut lui Athanaric, regele vizigoților, care s-a retras din fața hunilor în ținutul Caucaland - posibil zona Buzăului - (fapte petrecute în anul 376 și notate de Ammianus Marcellinus în cartea Rerum gestarum libri). Tot în cartea amintită este descrisă inscripția cu rune de pe inel: „Guthâni Ocwi Hailag”, interpretată ca însemnînd „lui Odin patrie sfințită” sau poate „a goților proprietate sacră sînt”.

Tezaurul este cunoscut sub denumirea populară de Cloșca cu puii de aur datorită asemănării unora din piese cu niște păsări (cel puțin una din fibule are partea superioară în formă de vultur).

Despre fibule și despre vasul oenochoe

Fibula era un accesoriu al îmbrăcăminții, fiind folosită ca ac de siguranță, broșă sau agrafă, înlocuind nasturii. De obicei fibula are un cap în formă de arc, picior și ac, cu loc de fixare. Putea avea și pandantive.

Oenochoe este denumirea unui vas adînc, cu un aspect grațios, avînd gura trilobată, formă care înlesnește turnarea vinului. Denumirea, grecească, este derivată de la cuvîntul oinos, vin.

În anul 1867 tezaurul a fost trimis la Paris, la Expoziția Universală, iar de aici a fost dus pentru expunere în Marea Britanie. La Paris tezaurul a fost restaurat, fiind reîntregite piesele smulse sau rupte. O parte din pietre au fost potrivite la locurile lor.

Despre furtul tezaurul din anul 1875

Pe 20 noiembrie 1875 hoțul recidivist Pantazescu s-a ascuns în biblioteca Senatului, aflată chiar deasupra sălii Muzeului Național în care era expus㠄Cloșca” (ambele instituții fiind în palatul Universității, reprezentat și el pe o monedă omagială: 500 lei 2004). Hoțul a făcut o gaură cu burghiul în podea, a băgat prin ea o umbrelă și a lărgit gaura cît să poată trece. Noaptea fiind cu viscol, santinela care păzea muzeul nu a auzit nimic, bucățile mari de moloz căzînd în umbrelă. Hoțul a coborît pe o frînghie în muzeu, luînd toate piesele tezaurului. A doua zi a părăsit clădirea, cu piesele de aur legate în cracii pantalonilor. Fiind jenat la mers de una din piese, a aruncat-o în zăpadă. Unul din profesorii de la Universitate a găsit-o mai tîrziu și a dat alarma. Pantazescu a fost prins cîteva zile mai tîrziu, pentru furt primind 6 ani de pușcărie. Încercînd să evadeze, a fost împușcat mortal. Din păcate Pantazescu a aplatizat din nou o parte din piese, așa că tezaurul avea iar nevoie de restaurare. Pentru aceasta a venit la București un specialist de la Berlin, Paul Telge. În prezent tezaurul se găsește în starea în care l-a lăsat Telge acum mai bine de un secol.

Despre sechestrarea tezaurului în URSS

În septembrie 1916 guvernul s-a mutat de la București la Iași, ca urmare a prăbușirii frontului românesc. Banca Națională s-a mutat și ea la Iași, cu tot avutul ei. Existînd posibilitatea reală ca Puterile Centrale să ocupe și Moldova, în decembrie partea din tezaur care garanta circulația biletelor de bancă - 314 milioane de lei în aur - a fost evacuată la Moscova. În iulie 1917 situația grea de pe frontul de la Mărășești a obligat guvernul român să evacueze în Rusia valori de 1.600 de milioane, printre care și piesele tezaurului de la Pietroasa. După război puterea sovietică a refuzat returnarea tezaurului, pe motiv că imperialiștii români oprimă poporul muncitor.

O mică parte din tezaurul României de la Moscova s-a întors în țară. Cele 12 piese rămase din tezaurul de la Pietroasa au fost înapoiate în anul 1956.


Imaginile celor patru monede omagiale din seria „Istoria aurului” de mai sus sînt prezente pe site prin amabilitatea domnului Radu Lissner.


Din seria Istoria aurului fac parte:
- un set de patru monede de 500 lei vechi cu piese din tezaurul de la Pietroasa (2001),
- monedele de 100 de lei vechi cu

- coiful de la Coțofenești (1999, 2002 și 2003),

- vulturul de la Apahida (2003),

- un engolpion cantacuzin (2004),
- monedele de 10 lei noi cu

- tezaurul de la Perșinari (2005),

- tezaurul de la Cucuteni-Băiceni (2006),

- rhytonul de la Poroina (2007),

- tezaurul de la Hinova (2008),

- tezaurul de la Someșeni (2010),

- paftaua de la Curtea de Argeș (2011),

- crucea de la Dinogeția-Garvăn (2011),

- patera din tezaurul de la Pietroasa (2012),

- tetraevangheliarul de la Hurezi (2013),

- monedele de aur bătute la Histria (2014),

- coroana reginei Maria (2015).


Înapoi la pagina de selecție!